GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns la munca asa ca am un pic de timp sa postez impresiile noastre de la Disneyland Santa Fe Hotel. Am stat de pe 12 pe 20 aprilie acolo, putin cam mult daca vrei numai parcurile Disneyland dar tocmai bine daca vizitezi un pic si Parisul. Zburat cu Tarom la dus si Air France la intors (din principiu nu zbor cu companiile low cost, nu am incredere in ele) toate bune, evident cu ceva gropi pe drum…
Transferul de la si catre aeroport l-am facut cu Aero Shuttle Paris si… chiar se vorbeste romaneste. Cand am rezervat serviciul am crezut ca e doar o chestie publicitara treaba cu “se vorbeste romaneste”, pentru a agata mai usor clientii, dar am avut surpriza sa aflu ca este compania unor romani de-ai nostri de peste Prut stabiliti cu cativa ani in urma la Paris. Am avut placerea sa mergem cu sotia d-lui Nicu, o prezenta foarte agreabila si amabila. Jos palaria pentru ei, recomand din toata inima. Si pretul este OK, a fost 72 euro dus si la fel la intors, pentru 3 persoane. La intoarcere, in timp ce o asteptam pe doamna sa ne duca la aeroport am mai intrat in vorba cu o familie din Ro care plecau si ei in aceeasi zi acasa, dar cu autobuzul, la exact aceeasi bani dati, unde mai pui ca autobuzul mai opreste in nu stiu cate alte locuri, are orar fix, nu sta dupa tine, iar ca timp este cel putin o data si jumatate fata de transferul cu masina mica. Inca o data, recomand cu caldura!
Voi incerca sa mixez un pic hotelul Santa Fe cu ce mai este pe langa el si sa scriu alta data impresii despre parcurile propriu-zise.
Cuvantul de ordine in Disneyland, hotel sau parcuri, nu conteaza … COADA! Si statul in picioare.
Check-in-ul rapid, au cel putin 3-4 receptioneri care lucreaza simultan (acolo am vazut prima data in viata delimitari pentru diferite cozi la receptia unui hotel, dar dupa ce am ajuns si in parcurile Disneyland nu ni s-a mai parut nimic neobisnuit… acolo este coada la absolut orice!)
Ne-am luat in primire camera si trebuie sa recunosc ca am ramas placut surprins de marime, curatenie (incercati totusi sa nu va uitati sub paturi...) si calitate. Initial ma intrebam oare ce voi gasi acolo, tinand cont ca este un hotel de 2 stele (de fapt de 2 chei, daca te uiti pe firma hotelului – si aici cred ca ne inselam noi, s-ar putea pentru hotelurile din Disneyland sa fie un alt tip de clasificare decat cel obisnuit – nu stiu, nu sunt in domeniu, zic si eu), ca sa descopar ca am fost la hoteluri de 4 stele care nu se ridicau la standardul lui Santa Fe. Curatenie si schimbat prosoape absolut in fiecare zi, fara sa trebuiasca sa “uit” nici macar un euro pe pat…
In hotel prea putini romani si si mai putini rusi (i-a lovit rau la buzunar Caesar-ul lor…). In schimb spanioli la greu. Relativ liniste pe holuri si in camera, asta daca nu aveai ghinionul sa se cazeze cineva vis-à-vis sau langa tine in miez de noapte si sa tranteasca usile cu o nesimtire caracteristica celor din vestul “civilizat” (doar de doua ori ni s-a intamplat noua in cele 8 nopti).
Mancarea? Buna, dar… absolut identica in fiecare dimineata. Paine, cateva feluri de croissant, doua feluri de sunca, una de curcan si una de porc, cred (la sunca erai servit de cineva, si trebuia sa insisti sa-ti puna mai mult de doua feliute transparente, mai ales daca nu luai numai pentru tine…), doua tipuri de cascaval cubulete, unt, margarina, miere, gem de capsuni si de caise (toate la cutiute mici), sanatosul unt de arahide (pentru cine are probleme cu greutatea), ceai, lapte, cafea si doua tipuri de suc, de mere si de portocale. Si iaurt. Nici urma de oua de nici un fel. Oricum, la ce popor era acolo, le-ar fi trebuit zilnic productia de oua a unui combinat avicol… Noi ajungeam de regula la cel tarziu 7:30 la micul dejun, cand era liber la intrare si usor de gasit si masa libera, iar incepand cu 7:40 pana pe la 8:30 se facea coada si de 40-50 persoane la intrarea in saloanele pentru servit micul dejun. Am avut convingerea ca noi am luat bilete cat de cat in extra sezon si nu cred ca a coincis cu vreo vacanta de Paste (din cate stiu eu predomina catolicismul si vacanta lor fusese inainte, parca), dar daca asta (si ma refer la toata inghesuiala, si cea de la hotel si cea din parcuri) este inghesuiala obisnuita pentru prima jumatate a lui aprilie… nici nu vreau sa ma gandesc ce inseamna iulie-august! Nu ne-a cerut nimeni sa ne facem o rezervare la o ora fixa pentru micul dejun, iar cand am intrebat despre asta, au spus ca nu e nevoie.
Restul meselor le-am luat ba in Disney Village, ba in camera. Chiar langa hotel (langa cladirea principala, cea cu receptia) este o benzinarie care are si un micromarket inclus, si de unde mai puteai lua de ale gurii si la niste preturi mai estice – baghete, sunca feliata, niste carnati si niste cremvursti, cascaval feliat. Pentru mesele serioase am evitat fast food-urile din parcuri sau Village si am ales restaurantele Rainforest Café si King Ludwig Castle din Disney Village. Ce era interesant la ei era ca aveau o colaborare, mancai la unul dintre ei si-ti dadeau un cupon de 20% reducere pentru celalalt, valabil doua zile. Asa ca o zi la RC, o zi la KLC. Chiar si asa, cu cei 20% reducere, o masa decenta pentru 2 adulti si un copil de 7 ani nu ne-a dus mai jos de 60 euro. Am incercat o data si la Planet Hollywood, am inteles ca sunt preturi ceva mai mici acolo, dar am prins un moment extrem de inghesuit, si noi cum iubim la nebunie treaba asta… am renuntat imediat. Am mai mancat o data la Wild West Show, si vreau sa spun ca mancarea a fost atat de putin atragatoare (asta ca sa fiu finut) incat nici macar eu nu am putut decat sa gust din ea… dar mai in detaliu despre asta in impresiile pe care le voi posta la rubrica Disneyland/parc de distractii. Am mai mancat o data in Paris, pe trotuar – la o cafenea de-a lor, evident, si mancarea a fost foarte buna si nu exagerat de scumpa.
Distanta de la hotel la parcuri nu a meritat asteptarea autobuzului, care pana in ora 10:00 este foarte aglomerat, asa ca ne faceam miscarea de dimineata (cea de dinainte de miscarea de toata ziua - la Disneyland, vrei, nu vrei, mergi pe jos pana iti tocesti pingelele…) in cele 12 minute de mers de la camera pana la intrarea in parcuri.
Am dat o fuguta si la Val d’Europe (am avut timp destul) si am fost si la Sealife. Sincer, nu m-a impresionat prea tare, poate si din cauza pretului (50+ euro pentru doi adulti si un copil) si poate si din cauza faptului ca am vizitat si acvariul din Dubai acum ceva vreme si am facut comparatie. Oricum, Dubai-neDubai, nu ni s-a parut ca a meritat banii. Singurul lucru care a mai indulcit oleaca situatia a fost locul de joaca pentru copii de la iesire, deosebit fata de toate celelalte locuri de joaca incercate de purcelus pana acum… Cat despre magazinele din mall si din outlet… magazine de fite avem si noi acasa, si parca la preturi ceva mai mici… Am intrat doar in Auchan de am cumparat un troller la un pret decent (30 euro) sa putem duce acasa toate suvenirurile pe care le-am luat la rubedenii, finuti, finute, etc. In orice alta parte (inclusiv in Disneyland) preturile la trollere incepeau de la 80 euro. Langa Auchan-ul de la subsol (cel de la parter e structurat pe bunuri de larg consum, iar la subsol e cel alimentar) e un magazin imens de jucarii, pentru toate tipurile, varstele, gusturile, jocurile si ce mai vreti voi imaginabile, asa ca aviz amatorilor…
Nu stiu ce ar mai fi de spus, probabil multe, dar imi scapa acum. Daca pot ajuta cu ceva lamuriri (daca stiu, evident), intrebati si voi raspunde cu placere.
Mai trebuie sa adaug ceva… de cand am descoperit AFA, m-am bazat pe informatiile de aici si aproape toate calatoriile noastre au fost facute dupa ce am consultat serios impresiile postate aici, si nu ne-a parut rau sau inselat niciodata. Pentru vizita la Disneyland am facut chiar un mic (15 pagini tiparite!! -e drept, doar pe o fata, ma fac vinovat de neglijenta in salvarea padurilor, mea culpa) conspect din impresiile postate aici pe care l-am discutat cu jumatatea mea mai buna si cu ajutorul caruia ne-am facut o idee si chiar planificat un pic excursia. Conteaza foarte mult sa nu te duci caine sur la vanatoare (unii vor zice ca am gresit, ca e caine surd – chiar am cautat pe net inainte de a posta si parerile sunt impartite, nu e un consens, asa ca o voi folosi cum o stiu de la ai mei…), cum ziceam, conteaza foarte mult sa stii cat de putin dinainte si acest site ne-a ajutat de cand l-am descoperit foarte mult, asa ca MULTUMIM, AFA!
Imi trag rasuflarea – cateva zile, dupa cum prevad eu – si ma apuc si de parcuri.
Toate bune!
Trimis de dappa in 10.05.15 10:21:46
- A fost prima sa vizită/vacanță în FRANȚA
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dappa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.87232000 N, 2.79535800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@dappa - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@dappa -
”Conteaza foarte mult sa nu te duci caine sur la vanatoare (unii vor zice ca am gresit, ca e caine surd – chiar am cautat pe net inainte de a posta si parerile sunt impartite, nu e un consens, asa ca o voi folosi cum o stiu de la ai mei…)
Adevărul este că, cel puțin între lingviști, este un consens.
Dacă dai o căutare pe google, cu expresia câine surd/sur la vânătoare, în ambele cazuri prima pe listă este această referință. Ultima din lunga listă de expresii de acolo este cea folosită de tine, unde varianta ta este cea greșită. Se dă și explicația pentru acest lucru.
Oricum, nu-i bai, am înțeles ce ai vrut să spui și sunt de acord cu asta. Și eu prefer să mă informez în loc să plec câine surd la vânătoare. Ba chiar am o expresie mai dură, dar mai cuprinzătoare decât a ta: să pleci vițel și să te-ntorci bou...
Trebuie să remarc și răbdarea ta de a petrece un concediu destul de lung într-un loc dedicat exclusiv copiilor (de toate vârstele). Este clar, ți-a plăcut și ție să redevii copil pentru câteva ore, nu-i așa?
Prețul de peste 3000 € este, evident, nu doar pentru cazare, a inclus și alte lucruri. probabil masa, cheltuielile pentru bilete de intrare și celelalte în parcul de distracții etc. Ai putea să detaliezi?
Mulțumesc.
@webmasterX - Pointer-ul (sau cum i-o zice) este pe una dintre multele cladiri din care e constituit hotelul. Receptia este, de fapt, cladirea vernil foarte deschis cu o constructie rotunda pe acoperis pe care o vezi daca mergi vreo 100 m reali (se poate aproxima dupa marimea masinilor) catre vest-sud vestul imaginii. Imi pare rau, nu am nici un soft la dispozitie sa pun macar o sageata pe o poza... Pe google earth pe care il am aici, coordonatele receptiei sunt exact 48.872540 2.795379.
Dar cred ca incerc sa fiu mai catolic decat papa, nu? E foarte bine si asa, bulina rosie este pe una din cladirile sectiunii Sally. Masina mica, sport si ochioasa...
@dappa - Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.
În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.
@Costi - sur... am inceput sa fiu de cativa ani, surd inca nu, dar nu se stie niciodata, cert e ca datorita tuturor celor care au postat in aceasta sectiune nu am fost pierdut in spatiu - ce, intre noi fie vorba, in Paris cel putin e foarte usor sa se intample.
Cat despre pret, trebuie sa te dezamagesc... pretul include NUMAI cazarea si micul dejun (evident, pretul intrarii in parcuri pentru cele noua zile este inclus in pretul cazarii la hotelurile din cadrul complexului). Rezervarea am facut-o pe 29 ianuarie 2015, deci doar 2 1/2 luni inainte. Oricum, hotelurile din complex sunt scumpe. La cel de 5 stele pretul pentru aceeasi perioada era de 11.000+ euro... Sper ca in cateva zile sa pot posta si impresiile despre parcuri, sa va pot spune de ce nu se merita, de fapt, sa dai atatia bani pe hotelurile din complex. Nu regret. Cel putin pentru luminitele din ochii baiatului meu. Dar m-am convins ca a te caza in complex e, de fapt, un mic moft.
@webmasterX - aproape perfect. Intrarea in hotel e la trecerea de pietoni din dreapta sus a cursorului, unde e cladirea cu un mic patrat pe acoperis (pana in minivanul alb care vine din dreapta)... Sunt nascut in zodia fecioarei...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Disneyland Paris — scris în 27.08.20 de mirela ana din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Hotel Santa Fe si Disneyland Paris — scris în 02.04.19 de papalito din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Hotel Santa Fe — scris în 17.07.17 de Natalia105 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Foarte multumiti! — scris în 09.05.16 de vero_vero* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2014 Welcome to Santa Fe! — scris în 06.05.14 de raly din MEDIAS - RECOMANDĂ
- Oct.2012 Santa Fe un hotel bun pentru Disneyland — scris în 19.10.12 de bogdan 75 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Un loc bun de odihna dupa o distractie in parc — scris în 20.08.12 de alexionescu din CONSTANţA - RECOMANDĂ