Kenya - vacanta vietii mele (?)

TIPĂREȘTE

Bine, asa zic aproape de fiecare data :-)...

Nu stiu daca, in ecourile de la Intalnirea AFA 2015, cand ruga vechii membri (inscrisi la intalnire) care in 2014 nu postasera nimic, sa o faca, Cornel se referea cumva la mine-probabil ca nu, ia sa nu-mi dau prea mare importanta :) -, dar eu tare m-am simtit cu musca pe caciula, asa ca, “dupa lupte seculare care au durat 20 ani” cu mine insami, am purces la primul review pe 2015…

Uvertura

– nu c-ar urma vreo (capod) opera…

Din adolescenta, pe vremea cand turism insemna sa mergi la Mamaia sau Poiana Brasov (asta daca tata avea pile), in rest doar puteai sa visezi, aveam doua mari dorinte in materie de turism: sa vad fiordurile din Norvegia si sa fac …un safari in Kenya. Nu vreau sa intru in amanunte sa spun ca, pe vremea aia, habar n-aveam ce inseamna safari, credeam ca e un fel de vanatoare de animale salbatice si aproape confundam jungla cu savana (nu dati!!), cert este ca ulterior, cand m-am facut mare, sa zic asa, visele astea n-au disparut, doar ca Pamantul fiind asa de mare si tentatiile atat de multe, au ramas asa…oarecum pending. Oricum ar fi fost, atunci cand ma gandeam la asta, imi imginam vacanta in Kenya ca fiind indelung pregatita, documentata si in amanunt studiata. Ei bine, ca multe altele din viata mea, Kenya n-a vrut sa ma mai astepte sa vin eu spre ea, a venit ea spre mine exact cand ma asteptam mai putin…

Si acum sa intram in subiect…

Am cumparat vacanta in Kenya in urma unei oferte pe care am primit-o pe mail de la o agentie cu care am mai mers in alte vacante si initial recunosc ca am ignorat-o (pt ca primesc zilnic oferte si evident ca de cele mai multe ori le sterg automat). Totusi, pretul nu imi dadea pace- 725 euro pt 7 nopti (in decembrie) cu demipensiune la un resort de 4 stele langa Mombasa, zbor cu Turkish Airlines, companie pe care o iubesc. Stiu ca pare greu de crezut si initial m-am gandit ca tre’ sa fie o capcana pe undeva, ori ca e vreo parnaie de hotel, ori ca s-au anuntat furtuni, ori ca…nu stiu, ceva trebuia sa fie rau! Ei bine, n-a fost :)

Vreo doua zile, gandul tot imi dadea tarcoale, pana cand niste prieteni mi-au spus ca merg 4 zile de revelion in Poiana si au platit vreo 1000 euro de persoana si atunci m-am trezit-hello, ce fac, macar ca stau la plaja la 30 grade in timp ce Romania e sub nameti si tot e foarte bine la banii astia, hai in Kenya!...

Nu vreau s-o mai lungesc f mult, iata-ne in decembrie 2012 plecate Bucuresti - Istanbul - Mombasa (cu escala in Kilimanjaro), zbor destul de greu datorita pauzei lungi intre avioane in Istanbul (nu mai retin exact, dar parca vreo 7 ore), noroc cu un business lounge cu mancare si bautura f bune, wi-fi, fotoliu de masaj, dus etc (18 euro de persoana).

Asa ca am ajuns in Mombasa dupa aprox 20 ore de la plecare, dupa o noapte “dormita” in avion, obosite, dar curioase, una dintre noi mai fusese acolo si incerca sa ne faca sa intram in atmosfera, dar nimic nu poate inlocui experienta vazuta cu proprii ochi, asa ca…la drum!

Doar doua vorbe mai formale, cu ajutorul Wikipediei (ca sa nu va obositi voi, am spicuit eu) - Kenya este, asa cum cu siguranta stiti, o republica situata in estul Africii, cu larga deschidere la Oceanul Indian, vecina cu Etiopia la nord si de asemenea turistica Tanzanie la sud, cu o suprafata cam de doua ori si jumatate mai mare decat a Romaniei si o populatie (majoritar crestina) dubla fata de a noastra. Fosta colonie portugheza si ulterior britanica, Kenya e cunosuta in mare parte mai ales pt faimoasele parcuri nationale Masai Mara, Amboseli, Tsavo East/ Tsavo West.

Din perspectiva mea insa…

Kenya… Africa… E ceva. E altceva. E alta lume. E alt soare. E alt cer…mai ales noaptea…ai impresia ca poti apuca stelele cu mana…Alte mirosuri (si bune, dar si rele :) ). Stiu ca am mai spus asta si despre India (in alt sens), dar Africa, Africa neagra…ori o iubesti, ori o urasti. Indiferent nu te lasa! E alt ritm al vietii…Viata curge cu totul altfel…In prima zi, am invatat vrand-nevrand doua cuvinte: Jumbo (rostit cu a) si pole-pole.

Cu Jumbo, un fel de hello, ne-au agasat in prima zi- toti bell-boyii, toti ospatarii, toate cameristele (cameristii, ca erau barbati :) ), ne salutau pana m-am crizat, fir-ati ai dracu’ cu melcii vostri, aaa, cu jumbo al vostru, lasati-ma in pace, asta ca sa va dati seama ce stressati si capsati suntem in viata de zi cu zi, nici nu realizam, din pacate… A doua zi zambeam cand ne salutau, a treia zi deja incepusem si noi - Juuumbo!! Hellooo!! cu gura pana la urechi. Nu ne-a luat prea mult sa intram in ritmul Africii :-p

Pole-pole inseamna incet-incet si este un cuvant care ii caracterizeaza intru totul :) Nu i-am vazut grabindu-se niciodata, nici in restaurant, nici prin resort, nici in afara lui, toata lumea se misca cu o lentoare care pt noi, agitati si stressati de ritmul in care traim, pare f greu de inteles. Isi mai aminteste cineva de memorabilia scena din “Pe aripile vantului” in care naste Melanie si Scarlett o trimite pe negrisoara dupa doctor si aia nu mai vine, si nu mai vine, si iese Scarlett sa se uite dupa ea si o vede venind agale, cantand si tarsaindu-si picioarele si dand cu degetul pe sipcile de la gard?! Ei bine, scena aia o revedeam cu ochii mintii aproape zilnic. Doar ca dupa o zi-doua am inceput si eu sa cant si sa “dau cu degetul pe gard” :) Pole-pole!! Ca sa exemplific, la intoarcerea din safari, obositi si prafuiti, la un moment dat l-am rugat pe sofer sa mearga mai repede, voiam sa ajungem sa ne spalam, sa ne schimbam, la care el ne raspunde razand-“Pole-pole! Unde va grabiti?! Hotelul nu pleaca de acolo, sa stiti :) ” Ne-am dat seama ca avea dreptate si m-am jurat ca voi incerca sa aplic asta si la intoarcere.

Inutil sa spun ca m-a tinut vreo zi jumate

Asa ca sa-mi intre in vocabular "hakuna mamata" (no problem) a fost floare la ureche a doua zi... :)

Mirosurile…Miros de fructe exotice. Miros de animale care umbla libere printre noi. Miros de mare… Dar si miros de (hai sa zic) persoana de culoare care la 35 de grade umbla in bocanci si pulover gros, si ala spalat de doua ori pe an…Bocancii erau la mare pret si toti erau foarte mandri de ei :) Asa ca de data asta au existat si momente in care n-am mai fost asa de fericita ca am un nas de caine politist, cum mi s-a spus uneori…

Africa te prinde. Te apuca si nu mai vrea sa-ti dea drumul. Iar daca ai ajuns intr-un safari si ai prins un apus de soare (ah, fabuloasele apusuri africane!) privind animalele venite la adapat, nu mai ai scapare. Amintirile si impresiile iti raman tatuate pe suflet si, chiar daca nu te intorci, Africa iti ramane acolo undeva…

Am ajuns in Mombasa spre dimineata, am ras un pic de aeroportul fata de care Baneasa al nostru pare ultima fitza, am luat viza de intrare in aeroport (parca 50 de dolari), apoi ne-am urcat in jeep-uletul care ne astepta sa ne duca la hotel, Southern Palm Beach.

Oraselul langa care era resortul nostru, Diani Beach, e cam la o ora de mers cu masina din Mombasa, dupa ce treci un rau (care nu cred ca am stiut vreodata cum se numeste) cu un bac preistoric si mergi pe niste sosele desfundate si printr-un peisaj dezolant, drum in care se amesteca curiozitatea, uimirea si spiritul de aventura cu un pic de sila si teama, la capatul caruia chiar te gandesti cum arata un resort de 4 stele in tara asta si…ai un pic inima stransa (senzatia de inima stransa cred ca a fost alimentata si de atmosfera din Mombasa in care, de exemplu, blocurile cele mai pricopsite, evident locuite de bogati sau expati erau inconjurate de sarma ghimpata si pe gard erau si avertismente ca pe acolo trece curent electric :) )

Hotelul, ca marea majoritate a celor din zone foarte calde, ne-a intampinat cu clasica receptie in aer liber si dupa un zambet larg adresat cuiva la fel de zambaret, caruia, fiind inca semiintuneric, nu i se vedeau decat dintii, am primit cheile de la camera si hai sa ne instalam. Cateva corpuri de cladire cu 3 nivele, cu balcoane mari inclusiv la parter sunt asezate in jurul piscinelor si restaurantelor, avand in fata gradini cu palmieri, cocotieri, bananieri, dar si corbi (tupeisti maxim, iti furau pizza din farfurie!), maimute la fel de tupeiste, melci imensi si miriapozi cat palma. Exista un corp de cladire spre plaja, paralel cu tarmul, ale carui camere aveau sea view total, dar ceva mai scumpe decat am platit noi. Restaurantul principal era tot deschis, dar cu niste jaluzele de trestie care incercau sa tina maimutele la distanta, iar de jur imprejurul piscinei mai erau un restaurant italian, un libanez (asta era cu plata), un grill restaurant, deschise doar seara si unul cu pizza, fast-food etc unde puteai sa comanzi in timpul zilei. De asemenea trei baruri, din care unul in piscina, care era bineinteles si cel mai solicitat (nu pot sa nu rememorez prima intalnire cu acest bar, cand dupa ce ne-am instalat si am iesit la piscina, inotand spre un cocktail in apa aproape nefiresc de calda, prietena mea ofteaza si zice cu gandul la zapezile din tara “Ah!... Fericirea costa 725 de euro!... ” A ramas antologica :) )

Pt ca nu cred ca un review separat despre hotel ar suscita foarte mult interes, o sa inser aici cateva randuri despre Southern Palm Beach; dupa cum am spus, corpurile de hotel sunt asezate in jurul piscinei (genul de piscina curbata, serpuita, cu podete, bar circular in mijloc si restaurante de jur imprejur sau chiar pe un soi de insulita- cel libanez). Camera-nici prea-prea, nici foarte-foarte. Gresie pe jos, pat cu baldachin si perdelute contra tantarilor, o canapeluta pe care la nevoie se putea dormi, TV-cine oare se uita, masuta de toaleta, kettle ceai/cafea, dulap incapator pe hol, baie destul de mare, cu dus. Mobilier nu foarte nou, se vedea ca se straduie sa il intretina, baia de asemenea ar fi meritat o renovare, nimic deranjant cat sa nu poti stai, dar nici sa zici ca nu mai iesi din camera de drag…Una peste alta, am fost multumita, pt ca asteptarile mele au fost destul de mici si atunci nu am fost dezamagita, ba dimpotriva. Un singur lucru as sublinia, datorita caldurii si mai ales a umiditatii, mirosul acela de igrasie+statut mi s-a parut deranjant. Trebuia sa stam aproape permanent cu aerul conditionat pornit si atunci totul era ok. Serviciile, asa pole-pole, au fost ok per total, gaseam zilnic camera aranjata, bombonica pe perna, perdelutele de la baldachin coborate, lebadoi din prosoape pe pat, d-astea. Sincer, mai bine decat ma asteptam. De fapt, atat de bine, incat peste 6 luni m-am intors :) Cu fiica-mea.

Mancarea- nu vreo fitza, dar nu aveai cum sa pleci flamand de la masa. Branzeturi, carne de toate felurile, orez, mancare gatita cu mirodenii de-ale lor, multa fasole, mult porumb; un fel de paine de-a lor (nan ii zicea), ceva intre clatita si lipie pe care o faceau pe loc si dupa aia o ungeau cu un maglavaiz cu usturoi, absolut bestial, cred ca este vinovata pt kg cu care am venit acasa (nu spui cat). Desertul-prost. Mult si prost. Prajituri colorate cu prafuri (nu, nu prafuri d-alea :) ), torturi cu creme la fel de colorate, dar cine se repezea la prajituri cand erai in raiul fructelor, exotice sau nu-cat fructul pasiunii am mancat acolo n-o sa uit veci pururi. Bautura, in afara de apa si suc la dozator, se platea, preturile mai mult decat rezonabile, nu imi amintesc exact, dar ceva la modul 4-5 dolari un cocktail, vreo 3-4 o bere, 10 o sticla de vin. Sper sa imi amintesc bine. Oricum, preturile nu sunt de speriat.

Am mancat si la celelalte restaurante, mai putin cel libanez, care, fiind cu plata, era mai tot timpul inchis. Bune, dar nimic notabil, o nota in plus pt grill, unde ne-au adus frigarui de toate felurile, iar cele de fructe de mare, cu tot felul de sosuri, garnituri si ananas la gratar au fost chiar foarte foarte bune. Acolo personalul ne-a cantat si dansat, cand ii vedeam pe toti cu bonetica pe cap cantand si dand din solduri pe-acolo, chiar ca ma credeam intr-un film cu sudisti.

Seara era chermeza. In fiecare seara altceva-dansul traditional al razboinicilor masai, targ de artizanat al masailor, bingo, concurs de dans, expozitie cu serpi, iguana si alte lighioane vii-bine, nu e corect spus expozitie, ca se plimbau cu ele printre mese, te puteai juca cu ele, mangaia, fotografia. Bine, care se incumeta…Serile erau chiar antrenante, nici urma de snobism, toata lumea era relaxata si se simtea bine, se dansa, se juca ping-pong, billiard, a, sa nu uit sa subliniez ca nu era picior de rus in hotel, lucru care m-a bucurat nespus, marea majoritate a turistilor erau nemti (dupa vorba, dupa port, din fostul RDG; usor de recunoscut), dar si ceva englezi. Unii dintre ei erau chiar si a 10-a oara acolo, probabil datorita raportului f bun calitate-pret. Altii stateau si cate o luna…Recunosc ca i-am invidiat un pic la plecare…

Plaja. Ce sa va spun, plaja cu nisip fin-fin, alb, apa foarte calda si nu foarte limpede a Oceanului Indian, daca zic ca am vazut si plaje mai frumoase, o sa se creada ca stramb din nas. Nu, cum sa fac asa ceva? Sa fac plaja sub palmier in decembrie si sa mai fac si fitze? Pe bune?!

Deci una peste alta, foarte bine. Plaja, desi pazita de bodyguarzi, nu era lipsita de diverse personaje, unul mai pitoresc decat altul, bastinasi imbracati traditional, care vindeau diferite produse de artizanat, camile si stapanii lor, vanzatori de chilipiruri- de la animalute de lemn sau gel de aloe vera pana la safari-uri de 2-4 zile, masaje sau plimbari cu barca. Nu aveau voie sa se apropie prea mult, exista o linie imaginara dincolo de care nu puteau trece, asa ca te tentau cu te miri ce si trebuia sa te duci tu sa negociezi cu ei. Da, fara negociere nu se poate. Face parte din vanzare :)

Acuma, sa nu va imaginati ca salonul de masaj era altceva decat o masa vai mama ei intr-un tufis, unde o Mama Leone te ungea cu mirodenii cum se pricepea, te fezanda in legea ei si iti incasa doua parale. Sau ca barca cu care am facut plimbari era vreun ski-jet, nu, ci o canoe din trunchi de mango cu care doi neni negri ca pianu’ ne-au dus in cea mai fabuloasa plimbare cu barca din viata mea. Ne-au si cantat :) Amanunte un pic mai jos. Unuia dintre ei i-am dat cadou o sapca, mai exact mi-a admirat-o cu atata insistenta, ca m-am simtit si i-am lasat-o. A fost atat de fascinat, ca daca i-o ceream pe ma-sa, cred ca mi-o dadea.

Cred ca “seful de echipaj”, sorry, dar am uitat cum il chema, era vreun faimos antreprenor zonal, pt ca pe langa plimbarea cu barca, ne-a mai delectat cu alta afacere proprie: cum masa de pranz nu aveam, in una din zile am primit o oferta de nerefuzat ,adica masa de pranz - caracatita, calamari, creveti, homari and so, proaspat prinse si puse pe foc in padure, langa plaja, cu desert- 10 dolari. Ne-au cerut avans, au zis ca tre’ sa plateasca pescarilor sa ia fructe de mare f proaspete. Zic-hai, ma, sa incercam, poate nu murim. Am crezut ca ne asaza pe jos si ne dau ceva in frunze de bananier, cand colo era restaurant in toata regula. Avea si firma, o buca’ de lemn infipta cu un cui intr-un copac, “Bush restaurant “ :)

Muuuult dupa ora convenita (pole-pole), ne asaza la masa, masa pusa frumos, cu ghirlande de floricele, fructe la desert, fitza maxima, stele Michelin si mai multe nu. Fabulos. Cel mai surprinzator pranz din viata mea. Am pus ceva poze :)

Plimbarea despre care va vorbeam…nici nu stiu cum sa incep…va ramane una dintre cele mai frumoase amintiri din aceasta vacanta, o experienta aproape comparabila cu un safari ca spectaculozitate si mi-e greu sa cred ca nu am stiut ca la doi pasi de hotel se afla lucruri atat de interesante si captivante.

In decembrie, nivelul oceanului era destul de scazut. Mai mult decat atat, in momentele de maxim reflux, se putea ajunge destul de in larg, pe niste “carari” stiute de vajnicii nostrii barcagii, unde in ochiurile de apa mai mari sau mai mici puteai vedea stelute de mare, arici de mare, castraveti, pui mici-mici de creveti, tot felul de lighioane, atat de fascinante, pe care atunci cand ma uitam avida la serialele documentare ale lui J. Cousteau n-as fi crezut vreodata ca le voi vedea altfel decat la tv sau acvariu. Fascinanta lume subacvatica m-a facut sa uit ca soarele e la zenit si noroc ca apa a inceput sa urce rapid de tot si ne-au luat “soferii” pe sus, ca altfel nu se stie cu ce ma alegeam. In cel mai fericit caz, doar o insolatie! Trebuie sa spun ca aveam peste costumul de baie o camasa f subtire, dar cu maneca lunga si, din loc in loc, ne bagam in apa atunci cand gaseam cate un ochi mai mare, altfel nu rezistam. A doua zi i-am mai platit capitanului 10 dolari si ne-am intors. Mult mai de dimineata, ca sa avem timp sa ne delectam pana venea fluxul. Am pus poze, sper sa nu fie prea multe si sa plictiseasca.

Intr-una din seri, s-a organizat (cu bani! 35 euro parca) o masa pe plaja. Meniu special, homar, finetzuri, lumanarele pe masa, spectacol cu masai si apoi unul gen gimnastica acrobatica tinut de niste baieti f priceputi, servicii vizibil mai bune ca de obicei, ar fi fost o seara aproape perfecta daca nu ar fi batut vantul foarte tare.

Povesteam de vanzatorii ambulanti de pe plaja. Langa noi, pe o bucata de plaja care nu mai corespundea resortului, dar totusi la doi pasi de noi, erau niste cocioabe improvizate, in care de la mame care alaptau pana la vajnici intreprinzatori, toata suflarea era prezenta, incercand sa isi castige existenta: fabricanti si vanzatori de obiecte de artizanat, lemn in special, apoi batice, bratari etc, suc de aloe vera proaspat stors (de fapt, se razuie frunza de aloe, rezultand un suc gros; pe mine m-au vazut rosie ca racul si m-au uns cu mirodenii ca sa-mi treaca, asa ca m-am simtit si am cumparat), alt nefericit se chinuia sa ma convinga ca poate urca intr-un minut pana in varful cocotierului, sa-mi aduca o nuca de cocos, totul in schimbul a “doar “5 dolari :) Asa ca atunci cand ne plictiseam pe plaja, dadeam o fuga la “mall”. Si nu stiu cum faceau, dar aproape niciodata nu veneam cu mana goala...

Tot pe plaja era o agentie de turism. Concurenta serioasa pt afa :-) Adica doi baieti veniti de nowhere, cu un soi de chitantier si un scaunel de plastic care, fiecare in legea lui, incerca sa ne trimita undeva. Nu radeti, dar dupa ce initial ne-am oripilat si am refuzat sa luam in calcul varianta (ne gandeam la orice, rapiri, recompense, toate trasnaile, ma intrebam daca plateste cineva ceva ca sa ma recupereze sau ma lasa acolo; sa ne fure banii sau sa luam plasa era cea mai blanda varianta :-) ), totusi a doua zi, dupa ceva negocieri, asa, de amorul artei, am batut palma. Palmele :) Una alba si una neagra.

Pare greu de crezut pt o persoana precauta si rationala (da’ nu vorbeam despre mine, ce credeati), sa pleci cu un necunoscut in the middle of nowhere, si nu orice nowhere, ci unul din Africa neagra :), la modul neoficial (ca noi de fapt asta faceam, shuntam agentii hotelului; cred si eu, pt ca am luat totul la juma’ de pret :-P), totusi am plecat. Pentru un safari de 2 zile, lodge de 4 stele, drum, masa, am platit parca 200 dolari de persoana. La hotel era, dupa cum spuneam, dublu. Si daca va scriu review-ul asta si daca va spun ca la intoarcerea in Kenya, dupa 6 luni, am fost in acelasi safari, dar mai lung cu o zi, insotita si de fiica-mea de 7 ani, inseamna ca m-am intors cu bine. Sau ca imi lipseste o doaga :)

Safari-ul merita un review separat. Nu de alta, dar e mult de povestit, sunt multe fotografii si, mai presus de toate, este o experienta incomparabila, care nu merita a fi inghesuita intr-un pomelnic anapoda cum e scriitura asta a mea. Promit sa nu intarzii mult. Sau asa intentionez; -)

Ce o sa povestesc insa acum va fi o alta „excursie” de o zi, pe care am luat-o de la un coleg de breasla de al lui Bruno, cel cu safari-ul, cu care m-am tepuit rau de tot...

Vazand ca tot negociez cu Bruno si el nu se lipeste neam de un ghiseft, am cedat pana la urma-hai, ma, sa luam si de la saracie asta ceva; adevarul e ca avea si „portofoliu”, era dotat cu material didactic de pacalit fraierii, o mapa cu poze cam cum au agentii turcaleti care iti fac capul mare in Antalya. Si peste tot! In fine.

Si hotaram, mai ales pt copii (vorbesc acum de a doua tura de Kenye, cand am fost cu o prietena, fiecare cu copilul din dotare), sa luam o excursie de o zi in care trebuia sa mergem cu barca sa vedem delfinii (daca sunt; „dar se intampla fooooarte rar sa nu fie”- cica; trebuia sa ne prindem...), apoi sa facem snorkeling intr-o zona in care aveai ce sa vezi (iar cica!), apoi sa luam masa- homar si alte bunatati- intr-un sat musulman pe care urma sa il si vizitam. Hm... Cate un pic din toate... Hai sa ducem copiii la delfini, zicem. Fie-mea de-abea astepta sa-l vada pe pestisorul Nemo. La drum! 70 coco mama + plod.

Pornim la drum dis de dimineata, dotati cu apa, palarii etc, ajungem intr-un mic port, hai sa ne imbarcam. „Vaporul” era o amarata de barca de lemn cu motor, o saracie de coaja de nuca vai mama ei, in care m-am urcat fara nici o strangere de inima. Pe chei erau tot soiul de vanzatori ambulanti, care vindeau in special bomboane, guma de mestecat, biscuiti. Nu m-am prins pt ce.

Porneste yachtul, inconjuram un cot al tarmului, vedem cum toata suflarea satului iesise la pescuit, o luam spre larg, catre insulita unde trebuia sa oprim pt snorkeling. Cerul deja incepuse sa se intunece, valurile sa creasca, iar eu, care n-am avut in viata mea rau de nimic, aer-apa-subapa etc, brusc simt ca ma trec toate alea. La inceput am zis ca na, asa o fi pe ocean, dar al naibii ocean, valurile erau ca-n filme. Eram cu niste familii de englezi care se amuzau teribil si ne explicau ca ei sunt obisnuiti cu valurile, niste americance care dadusera ‘jde beri pe gat nu mai stiau daca e zi sau noapte, probabil ca leganatul era oricum starea lor naturala, numai noi nu mai vedeam malul... Vremea se strica din ce in ce, la orizont apare un punct de pamant, ma bucur precum Columb, il intreb pe captain cat mai avem, zice ca o ora, “O ORA?!!! ”, da, zice, la viteza asta cand vezi pamant la orizont inseamna o ora, aha, zic. Asa sa fie!... Dar n-a fost :)

La un moment dat ii vad ca se agita si imi dau seama ca barca se gaurise si lua apa…Pe bune?! Pe bune. In momentul ala ii pun vesta de salvare fiica-mii, in ciuda protestelor ei vehemente. Mai lipsea sa se strice motorul. Scot astia apa cu galeti, carpe, ce au putut, au pus un dop cu ceva si hai la drum. Cel mai lung drum din viata mea!...

N-o mai lungesc, ajungem, bineinteles fara sa vedem picior de delfin :-), eu eram epuizata, vedeam dublu si imi parea rau ca mancasem dimineata, o parte coboara sa faca snorkeling, printre care si fiica-mea bineinteles, eu raman pe barca tinandu-ma bine de margine, intre timp valurile se mai potolesc, e adevarat ca eram la mal si nu aveau cum sa fie mari ca in larg, distractie maxima pt cei din apa sau de pe insulita.

Plecam dupa vreo ora, ajungem in scurt timp la satul musulman unde trebuia sa luam pranzul, homar, legume, o supa, fructe. Nu cred ca as manca vreodata in conditiile alea in tara, dar acolo te adaptezi repede :-)

Pornim apoi sa vizitam satul, nimic deosebit, dar trebuia sa umple cu ceva excursia, saracie lucie, pitorescul situatiei nu reuseste sa ne faca sa ignoram conditiile in care traiesc bietii copii, si de-abea acum realizez de ce voiau sa ne vanda bomboane cei din port.

Back home repede, nu pole-pole, am ajuns mult mai repede (cica mergeam cu vant in spate), ajunsa acasa tzup pe plaja sa ma iau de amaratul care imi vanduse excursia, dar zici ca l-a anuntat careva, ca n-a mai calcat pe-acolo pana am plecat noi :-)

Ei, incet-incet s-a dus si vacanta chilipir, ne pregatim pt un nou drum obositor spre casa, n-ar mai fi de povestit decat ca la transferul spre Mombasa, unde aveam avion parca la 6 jumate dimineata, ne-au din hotel pe la 1 noaptea (ca daca nu merge bacul, ca sa ne luam o marja etc), dar nu asta a fost interesant, ci faptul ca am asteptat inca doua microbuze de la alte hoteluri ca sa mergem in convoi, iar in microbuzul nostru au urcat sa ne insoteasca, pe langa sofer, un bodyguard si un soldat (de fapt, o soldata :-) cu o mitraliera. Nu vreau sa ma gandesc de ce atatea mijloace e precautie... Oricum, la intoarcere, in iunie 2013, cred ca schimbasera firma de transfer, ca ne-a condus doar soferul si un baiat prea firavior ca sa fie bodyguard :-)

Inainte sa imi iau la revedere, vreau sa fac doua precizari:dupa cum spuneam, „fericirea a costat 725 euro” doar o data, cu o oferta; anul urmator, cand am fost cu fetita mea, am platit aproape 1100 euro de persoana (cica tot oferta era, dar nu chiar asa de oferta :-P) Desi in mintea mea trebuia sa fie la fel dpdv al temperaturilor, n-a fost la fel de bine ca in decembrie:prima zi a plouat rau (nu mai zic decat in treacat ca ne-au pierdut valizele si am stat doua zile in aceleasi haine), dar nivelul marii era mult crescut si din pacate nu am putut merge pe recif sa admiram orataniile marine. Fetita a fost destul de dezamagita si m-a pus sa ii promit ca ne intoarcem :-)

Al doilea lucru este ca, ma repet, o sa scriu un review separat cu cele doua safari in care am fost. Stiu ca asta e prea lung si deja mi-e teama ca pe multi v-am pierdut pe drum, dar mai ales pt sentimentul ca te uiti cum la cativa metri de tine vin sa se adape animalele, in zare soarele apune si in departare se aude leul cum rage cand porneste la vanatoare, si te tot gandesti daca e aievea sau te uiti pe Natgeowild, ei bine, toate astea chiar ca merita un capitol aparte. Tot acolo s-au calificat si impresiile dintr-un sat traditional maasai, pe care am oprit sa-l vizitam la intoarcere. Foarte interesant, merita detaliat un pic...

Celor care ati ajuns pana aici, chiar pole-pole, va multumesc :) Pe curand!

P. S. Sigur voi fi intrebata de vaccinuri sau pastile de malarie (bine, contra ei) - nu am facut nimic. Aveam vaccinul de febra galbena facut in 2009 pt Zambia, valabil 5 ani, iar altceva nu era nevoie (bine, poate cel mult vaccinul contra hepatitei A). Malaria- nu eram intr-o zona endemica, deci riscul era destul de mic. Pastilele antimalarie fac foarte rau si intre a-mi fi 100% rau si a lua malarie in % mult mai mic, am ales a doua varianta. Plus ca malaria se vindeca (dar sa faci ce zice popa, nu ce face popa; asa ca nu va luati dupa mine!) Am preferat spray-uri si pastile antitantari si un gat de ceva tare seara, sa ma dezinfectez pe dinauntru, decat pastile rele si scumpe :-p My choice only!

---

VIZUALIZĂRI: 12165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI