Alhambra, splendoarea Granadei

TIPĂREȘTE

Visul celor mai mulţi dintre turiştii Granadei este să vadă cu propriii ochi Alhambra şi, fără îndoială, inclusiv eu mă număram printre ei. Doar că înţelesesem că nu e deloc uşor, că este nevoie de rezervare din timp, acesta fiind al doilea cel mai vizitat loc din Spania, multă vreme ocupând prima poziţie, fiind devansat în ultimii ani de Sagrada Familia din Barcelona.

     Alhambra a avut dintotdeauna o aură specială care a fascinat şi fascinează în continuare pe oricine. Se spune că în 1494, la numai doi ani de când Alhambra fusese capturată de oştile creştine, un călător neamţ, medic, geograf, faimos al acelor vremuri, pe nume Hieronymus Műnzer, a scris după ce a fost la Alhambra: „Aici nu e nimic ca în Europa, totul arată magnific, maiestuos, rafinat, elegant... că nu poţi fi sigur că nu te afli în Paradis... aşa arată Paradisul pe pământ!”

    Acestea fiind zise, să purcedem să cunoaştem Alhambra îndeaproape şi câte ceva despre aceasta!

   Alhambra este o cetate, dar nu una oarecare, ci una cu statut special, este al-qal'a al-hamra care în arabă înseamnă fort sau castel roșu. Alhambra nu este doar un monument singular, constituie un complex fortificat, cuprinzând turnuri, porți de apărare, băi, grădini, fântâni și palate. Zidurile adăposteau cândva un oraş cu patru porţi, 23 de turnuri, şapte palate, casele lucrătorilor, ateliere, băi, o madrasa (şcoală islamică), moschei. Multe dintre aceste construcţii au dispărut, dar palatele rămase continuă să-şi exercite vraja asupra oricui le priveşte sau le trece pragul.

    Alhambra este formată astăzi din patru secţiuni: fortăreaţa militară Alcazaba, care este cea mai veche parte, desăvârşitul Palat Nasrid (de fapt mai multe palate) ce reprezintă înflorirea supremă a arhitecturii maure, palatul de vară Generalife şi palatul renascentist al lui Carlos al V-lea. Între ele se găseşte o grădină paradisiacă asemenea unui labirint sau măcar o bună replică pământească a fericirii edenice.

   Alhambra, cocoţată pe dealul Sabika, la peste 700 m, este vizibilă din orice parte a oraşului, semeţia sa dând de înţeles privitorului că nu are asemănare. Totodată, Alhambra se află pe locul unor fortificații anterioare ridicate de conducătorii musulmani încă de la sfârșitul anilor 800 D. C. În plus, aceste fortificații fuseseră construite pe crenelurile romane antice din Granada, iar dinastia berberă Zirid a fost cea care a renovat zidurile.  

Transformarea în marele complex monumental ce domină astăzi de pe colina Sabika a avut loc în timpul dinastiei Nasrid (1232-1492), care, prin primul său sultan, Muhammad I sau Ibn al-Ahmar, ce și-a mutat curtea din Albaicín în 1237, a demarat construcția Alhambrei. Aceasta includea clădiri în scop defensiv precum Torre de la Vela, Torre del Homenaje, dar şi Acequia Real (un fel de şanţ sau apeduct).

  Muhammad al II-lea, următorul la tron, a venit să întărească dinastia și a supravegheat construcția Palatului Generalife, iar într-o perioadă de relativă pace cu regatele creștine, succesorul, Muhammad al III-lea, (1302-1308) a comandat clădiri semnificative, printre care Marea Moschee din Alhambra, Baia Regală și PalatulPartal.      Odată cu domnia lui Ismail I, a avut loc o schimbare în linia dinastică.  Sub conducerea sa, a fost construită Puerta de Armas, acesta edificându-şi, de asemenea, propriul palat, Palatul  Comares.

    Yusuf I (1333-1354) a întreprins lucrări de măiestrie în timpul a ceea ce ar putea fi considerată epoca de aur a Alhambrei, precum Poarta Justiției, Sala Tronului din Turnul Comares și Oratoriul Partalului. Fiul său, Muhammad al V-lea (1354-1359), în timpul unei domnii la fel de prospere, a supravegheat construcția magnificului Palat al Leilor cu renumita sa curte, Mirador de Lindaraja, și a finalizat Palatul Comares.  Acest lucru a marcat efectiv încheierea construcțiilor nasride din Alhambra.  

   În 1492, după ce ultimul descendent al dinastiei nasride, cunoscut sub numele de Boabdil, a capitulat marcând încheierea a opt secole de prezență arabă în Peninsula Iberică, regii catolici Ferdinand şi Isabela s-au instalat la Alhambra şi au adaptat-o, emblema regală fiind vizibilă. Oratoriile au fost transformate în capele, iar moscheile în biserici. Zidurile și turnurile au fost restaurate cu meticulozitate, iar noi intrări în Alhambra au fost inaugurate.

   În timpul domniei împăratului Carol al V-lea, nepotul Monarhilor Catolici, a fost continuată acţiunea de edificare în Alhambra, fiind cunoscut că acesta a dorit să-şi ridice propriul palat (1533), unul uriaş, chiar cu preţul demolării altor clădiri emblematice. Nu a locuit niciodată în el, dar l-a folosit pentru funcţii ceremoniale, preferând să trăiască alături de familia sa în palatele maure.

    Din păcate, începând cu domnia lui Filip al V-lea (1700), Alhambra a cunoscut o perioadă în care a fost neglijată și ulterior ocupată de trupele napoleoniene în timpul invaziei franceze din Spania. Pe atunci, o parte substanțială a complexului a fost aproape de a fi distrusă din cauza exploziilor declanșate de forțele franceze în retragere, iar anii de abandon au continuat până prin secolul al XIX-lea când a intrat în atenţia autorităţilor spre a fi readus la aspectul de odinioară.

    Spre finele aceluiaşi secol, călători romantici, scriitori, pictori, poeţi au sosit la Alhambra şi s-au minunat de cele văzute, creând sub magia acesteia propriile lucrări. Este perioada în care scriitorul american Washington Irving a scris „Tales of the Alhambra” (Poveştiri de la Alhambra) în timp ce se bucura de șederea sa în Camerele Împăratului.

În anul 1984, Alhambra și Generalife au fost desemnate să facă parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind recunoscută în acest fel valoarea lor culturală excepțională.

Sursă de documentare: https://www.alhambra. info/en/alhambra-history. html

Adresă: C. Real de la Alhambra, s/n, Centro, 18009 Granada, Spania

Website: https://www.alhambra-patronato. es/en

   Experienţa mea de rezervare a biletelor la Alhambra a fost una inedită şi destul de neobişnuită. Din tot ce citisem despre cum trebuie abordată Alhambra, am dedus că, pentru a-i păşi în incinta zidurilor, este absolut necesar ca rezervarea să fie făcută din timp. Nu prea înţelesesem cu cât timp înainte, dar după am încercat de câteva ori pe website-ul propriu şi nu reuşeam să finalizez exact când introduceam data vizitei, am tot scotocit prin diverse „cotloane” pe internet, aflând că acest lucru este posibil cu cel mult două luni mai devreme. Aşa că am aşteptat momentul potrivit, doar că atunci când venise vremea şi am încercat, ghinion curat! , m-am împiedicat de faptul că site-ul nu funcţiona la secţiunea „rezervări” . Şi nu o dată-de două ori, ci zile la rând, până într-o seară când am decis să scriu pe chat, văzând că îmi apare iconiţa disponibilă în dreapta, jos.

    Imediat am fost preluată şi în câteva minute s-a rezolvat, mi-a fost trimis un link de plată pe e-mail, după ce am transmis tot ce mi s-a solicitat: data şi ora vizitei pentru Palatul Nasrid (absolut obligatorie de respectat, în rest se poate cutreiera în voie peste tot), datele personale ale vizitatorilor, cele din paşapoarte, achitând în condiţii de siguranţă. Preţul a fost cel oficial de 19,09 €/pers. pentru o vizită completă, prin tot arealul (există mai multe tipuri de bilete). De îndată, mi-au fost trimise pe e-mail biletele cu codul QR, harta, regulile şi tot ţine de partea organizatorică.

   Vă sfătuiesc să vă îngrijiţi şi să vă faceţi rezervare din vreme, este cel mai bine aşa, chiar dacă ar fi posibil, după cum am citit aici pe AFA, şi în preziua sau în dimineaţa vizitei să aveţi acces la bilete normale de pe site-ul oficial.

    Sunt de părere că, pentru siguranţă şi pentru evitarea emoţiilor de orice fel, cea mai bună metodă este aceea de a fi prevăzător rezervând din timp. Ar mai fi posibil, în caz de urgenţă, de apelat la un intermediar gen agenţie sau hotel unde aţi avea cazarea, dar trebuie asumat, în acest caz, şi suprapreţul care de cele mai multe ori este tare umflat. Sau varianta cu Granada Card, costisitoare şi ea, dar cu avantajul de a avea acces la mai multe obiective.

   Ţin să mai spun că la faţa locului, ne-au fost verificate biletele şi paşapoartele nu numai la intrare, ci pe tot parcursul zilei, prin toate zonele pe unde am trecut de nu ştiu câte ori, chiar glumeam cu soţul meu zicându-ne atunci unul altuia că nici în aeroporturi nu am păţit aşa ceva. Însă, nu era de noi să comentăm şi să punem la îndoială această măsură de siguranţă, aşa că ne-am supus fără crâcnire.  

   În ceea ce priveşte organizarea, este clar că ora înscrisă pe bilet pentru Palatul Nasrid trebuie respectată întocmai pentru a nu pierde chintesenţa Alhambrei, de aceea restul complexului ţine de fiecare cum doreşte să-l abordeze nemaifiind condiţionat de nimic, poate doar de condiţia fizică şi rezistenţa la... frumuseţe!  

    De asemenea, ţinând cont de geografia arealului, opinez că ar fi mult mai potrivit de urcat cu microbuzul C30 din spatele Plaza Isabel la Católica, contra a 1,40 €/pers. biletul, păstrându-vă energia pentru a cutreiera prin Alhambra, altfel riscaţi să ajungeţi sus gata obosiţi. Ţineţi cont că suprafaţa Alhambrei nu este nicidecum redusă, ci una generoasă, care necesită picioare... bune! Puteţi, în schimb, să coborâţi la final, per pedes, în centrul Granadei, dacă vă mai simţiţi în stare, după o vizită intensă ce durează cel puţin patru ore, dacă nu mai bine de atât!

La rezervare, am ales ca vizita la Palatul Nasrid să înceapă la orele 12,00, iar complexul se deschidea la orele 08,30, aşa că ne-am zis să intrăm cât de dimineaţă putem, să vizităm în voie până la mijlocul zilei, apoi să ne prezentăm pentru crème de la crème a Alhambrei. Încă de la prima oră aveam emoţii la gândul întâlnirii cu superba Alhambra şi după micul-dejun am pornit cu entuziasm spre staţia de microbuz. Am ajuns foarte repede, aşa încât am intrat în complex la puţină vreme după deschiderea porţilor Pabellón de Acceso.  

     Cu harta în mână, am pornit în descoperirea complexului hotărând că cel mai potrivit ar fi să ne îndreptăm spre Palatul de vară Generalife până la care aveam ocazia să ne încântăm privirile cu Jardines Bajos (Grădinile de Jos) care chiar sunt minunate, deşi eram în ianuarie, florile şi verdeaţa, arbuştii ornamentali, vegetaţia sunt de admirat. Poate nu atât de bogate, dar, în tot cazul, foarte bine îngrijite. Numele „Generalife” derivă de la „Yannat al-Arif” , care înseamnă „Grădina arhitectului” . Generalife este situat pe colina cunoscută sub numele de Cerro del Sol (Dealul Soarelui), adică partea cea mai înaltă din Alhambra.

      Palatul de vară Generalife era locul preferat de sultani pentru a se relaxa în aer liber, în natură, într-un mediu dominat de prospeţime. Aici se experimentează un melanj armonios de lumină, susur liniștitor al apei, parfum al plantelor și frumusețe captivantă a împrejurimilor care stimulează minunat simțurile. În palat, Mirador de la Sultana oferă o belvedere minunată asupra cartierului Albaicín, însă până să ajungem la acesta, Patio de la Acequia şi Patio Descabalgamiento ne-au luat ochii prin bazinele lor alungite mărginite de jeturi de apă şi flori. Aici se mai observă pergole, umbrare şi chiparoşi, iar mai sus, se găsesc Jardines Alto, la fel de elegante. De la acestea, pe Escalera del Agua, apa coboară pe şănţuleţele aflate pe balustradele scării (cea mai ingenioasă modalitate)  până la Patio de la Sultana, mai micuţ, dar mai fin ce ne-a încântat şi mai tare.  

    Pot spune că în Alhambra mi-a plăcut foarte mult că, peste tot, traseul pentru vizitatori este foarte bine indicat, săgeţile te ghidează perfect, panourile explicative te lămuresc fără echivoc, iar, de rezervă, lucrătorii şi oamenii de ordine prezenţi pretutindeni sunt de mare ajutor.     

     De la Generalife, de la care am plecaţi efectiv vrăjiţi de frumuseţea peisagistică, ne-am îndreptat spre miezul Alhambrei, un areal generos format din alei, grădini, clădiri, ruine, care precedă Palatul lui Carlos Quintul, Alcazaba şi Palatele Nasride. Ştiu că am trecut pe lângă ceea ce a mai rămas din Medina, Palacio de los Abencerrajes, Puerta de Siete Suelos, Parador San Francisco şi Convento de San Francisco, Baño de la Mezquita, Iglesia de Santa Maria. De asemenea, am admirat Paseo de los Cipreses (Promenada Chiparoşilor).  

     Următorul obiectiv vizitat a fost monumentalul palat renascentist al lui Carol al V-lea, care contrastează puternic cu tot ce se află în jur, nu numai prin dimensiunile sale uriaşe, neobişnuite în comparaţie cu proporţiile celorlalte edificii, părând mai degrabă un intrus în mijlocul unui decor demn de „O mie şi una de nopţi” .

    Fațada principală este asemănătoare cu cea a palatelor renascentiste clasice italiene, stil cu care împăratul rezona puternic, edificarea sa fiindu-i încredinţată unui discipol dintre cei ai lui Michelangelo, pe nume Pedro Machuca. În interior palatul este proiectat ca un pătrat, fiecare latură măsurând 63 de metri, cu o curte circulară uimitoare în centru care se întinde pe 30 de metri în diametru, cu 32 coloane dorice care susţin o boltă inelară ingenios proiectată. Vasta sa curte circulară reprezintă Imperiul Universal (globul) şi este diferită de orice altceva din Alhambra, deşi este impresionantă prin ea însăşi. Arhitectul gândise două părţi distincte ale palatului: una pentru împărat, cealaltă pentru împărăteasă.

    În prezent, Palatul lui Carol al V-lea găzduiește Museo de la Alhambra la parter și Museo de Belles Artes la etaj. În plus, în zona capelei există o sală de expoziții temporare. Afându-ne într-o zi de luni, le-am prins închise, aşa că, după ce ne-am foit niţeluş încolo şi-n încoace pe unde am putut, ne-am lansat spre Alcazaba.  

   Alcazaba este cea mai veche parte din Alhambra, prima mare construcţie maură din Granada cu rol defensiv, datând de la începutul veacului al IX-lea. Trebuie spus că, la început, Alcazaba a servit deopotrivă drept sediu al familiei regale și ca fortăreață de apărare. Se presupune că Torre del Homenage a fost reședința familiei regale şi după ce au fost construite palatale, Alcazaba a rămas doar cu uz pur militar.

   Alcazaba este alcătuită din mai multe turnuri cuprinse între ziduri masive, înăuntrul cărora am intrat prin de Torre del Homenage după ce pătrunseserăm prin Puerta del Vino şi străbătuserăm Plaza de los Aljibes. A intervenit imediat urcuşul în Torre del Cubo de unde ne-am bucurat de priveliştea către Albaicín şi Carrera del Darro. Apoi, am urmat parcursul trasat de organizatori, mai întâi prin Barrio Castrense, respectiv cartierul cu  casele oştenilor ce locuiau în cetate, cuprins în miezul Alcazabei, apoi Torre de las Armas.

   Punctul culminant, la propriu, îl constituie Torre de la Vela sau Turnul de Veghe care este cel mai înalt din tot arealul şi de lângă care imaginile asupra Granadei în ansamblu, uluiesc pe oricine. La final, Jardines de los Adarves, dispuse pe o laterală a zidurilor încheie ruta prin Alcazaba, iar un popas scurt prin acestea oferă un binevenit moment de relaxare în timp ce se poate admira perspectiva deschisă asupra Granadei. Diverse tipuri de flori parfumează grădina, în plus există palmieri, magnolii, viță de vie care acoperă zidurile. O mare parte a potecii este acoperită de o pergolă de fier împodobită cu o frumoasă glicină.

     La Palatele Nasride ne-am înfiinţat cu vreo zece minute înainte de miezul zilei, cu ceva emoţie la întâlnirea cu comoara nepreţuită a Alhambrei, un loc pe care şi-l doresc cu jind toţi cei ce sosesc în Granada. În curând am înţeles de ce din cei maximum 6.600 de inşi care păşesc zilnic în Alhambra, numai 300 au acces la Palatele Nasride, considerate apogeul stilului maur în Spania, aici rafinamentul fiind cuvântul de ordine care guvernează cât vezi cu ochii. Desigur că traficul în această parte trebuie limitat pentru a conserva cât mai mult adevăratele opere de artă dinăuntrul lor şi a nu le pune sub nicio formă în pericol de deteriorare, de aici numărul relativ mic al celor ce au permisiunea de a le vizita.  

     Se pare că e vorba de patru palate în interiorul Palacios Nasrides: primul, Mexuar împreună cu Patio de Cuarto Dorato şi Cuarto Dorato, al doilea, Palatul Comares cu Patio de los Arrayanes, Torre de Comares și Salón de Embajadores, al treilea, Palatul Leilor cu Patio de los Leones ce este inima simbolică a Alhambrei, al patrulea, Palatul Portal, cel mai vechi dintre Palatele Nasride al cărui portic este emblematic pentru Alhambra.

     Am debutat cu Mexuar sau aşa-numita Sală de Consiliu, locul de unde sultanul împărţea dreptatea, primea și judeca petițiile. De cum am intrat, am sesizat cele patru coloane centrale care exemplifică discret stilul nasrid: axul de marmură împodobit cu inele și capitel bogat ornamentat, cu o secțiune inferioară cilindrică și o porțiune superioară pătrată.  

De la frumosul Mexuar, am pătruns în Cuarto Dorato sau Camera Aurită care şi-a căpătat numele de la tavanul său magnific din lemn aurit, dar a continuat să servească drept spațiu pentru funcțiile administrative și guvernamentale. Un portic superb cu trei arcade oferă acces la Patio del Cuarto Dorado care conectează Mexuarul cu Palatul Comares. Acesta servește drept graniță între secțiunile publice și cele private ale palatului.  

   Palatul Comares reprezenta reşedinţa oficială a Sultanului şi este considerat una dintre bijuteriile Alhambrei. Acesta este dispus în jurul Patio de los Arrayanes sau Curtea Mirţilor, numele său provenind de la tufişurile de mirt ce mărginesc ambele părți ale unei piscine centrale, alungite, în a cărei apă ce trebuie să rămână nemișcată, se reflectă  palatul în toată măreția lui  transformând suprafața iazului într-o uriaşă oglindă. Cert este că frumuseţea sa ne transportă într-o altă dimensiune...

     Patio de los Arrayanes este înconjurat de camere de familie de ambele părți ale curții și există, de asemenea, două porticuri mai mici, dar frumoase, cu turnuri care se ridică în spatele lor. Unul dintre aceste turnuri este măreţul Torre de Comares, cu cei 45 m, cel mai înalt turn din Alhambra.

    În continuare, am intrat în copleşitorul Salón de los Embajadores, (Sala Ambasadorilor din Turnul Comares), care este cea mai mare încăpere păstrată din Evul Mediu. Se spune că tavanul său boltit cu încrustaţii complexe ar avea peste 8.000 de piese originale, poligonale din lemn de cedru, aranjate meticulos într-o formă piramidală ascendentă, reprezentând cele șapte ceruri ale islamului. La fel, stucaturile de pe pereţi sunt o operă de artă în sine.  

  În partea de sus, cupola centrală prezintă numeroase muqarnas, adică stucaturi în formă de fagure de miere, ce simbolizează Paradisul, difuzând lumină printr-o stea albă strălucitoare.  Sub această cupolă, sultanul se așeza pe tronul său, simbolizând legătura sa cu puterea divină în vreme ce-și afirma autoritatea. De aici, acesta avea o vedere largă asupra unei mari părți a Patio de los Arrayanes și, în reflexia apei, putea vedea ferestrele etajului superior, unde se presupune că era situat haremul.

    De aici, o pasarelă duce către Sala de Mocárabes, o anticameră ce dă în cealaltă piesă de rezistenţă a Alhambrei, Patio de los Leones (Curtea Leilor), considerat pe bună dreptate superlativul absolut în materie de artă nasridă. Încă o dată, camerele palatului sunt dispuse in jurul unei curţi. Fără îndoială, Patio de los Leonas este cea mai faimoasă și admirată curte din toată Alhambra.

 La intrare, ne „loveşte” pădurea de 124 de coloane din marmură care se desfășoară ca nişte palmieri ce împrejmuiesc curtea.  În mijlocul său, tronează cei doisprezece lei de marmură, ce susţin bazinul fântânii pe a cărei margine este sculptat un poem ce elogiază frumuseţea curţii, a grădinii şi jocul apei.  Toate elementele din această terasă au o semnificație deosebită: reprezintă Paradisul, cu prezența a patru râuri curgătoare. Fântâna Leilor nu este doar centrul simbolic al Alhambrei, ci și o capodoperă a sculpturii islamice și un triumf al ingineriei hidraulice.

    În jurul patio-ului se găsesc trei săli, fiecare dintre ele fiind o delicată bijuterie, o expresie de măiestrie în arta maură. Cea mai impresionantă este Sala de las Dos Hermanas al cărei nume pare să provină de la cele două lespezi mari de marmură, parte din pavaj. Tavanul octogonal boltit are muqarnas frumos lucrate ce seamănă cu nişte stalactite, beneficiind de lumina naturală care pătrunde printr-un şir de ferestre aflate imediat dedesubtul său.

    Vis-a-vis, conectată printr-un canal de apă cu Sala de las Dos Hermanas, se află Sala de los Abencerrajes, cu înalta sa cupolă boltită, cu arcade şi stalactite, realizată sub formă de stea cu opt colțuri, luminată rafinat de șaisprezece ferestre. Deasupra acestei săli se afla Haremul, o zonă cu acces restricționat care s-a păstrat și astăzi. În centrul camerei, există o fântână de unde apa porneşte către Fântâna Leilor.  

   În legătură cu Sala de los Abencerrajes, al cărei nume se trage de la familia omonimă de nobili mauri originari din nordul Africii, s-a perpetuat o poveste tristă care spune că aici au fost ucişi cândva 36 de cavaleri aparținând acestui neam însemnat din perioada nasridă. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unei conspiraţii puse la cale de o familie rivală, privind o presupusă relaţie de amor  în care a fost vehiculat chiar şi numele sultanei. Sultanul, orbit de furie, ar fi ordonat decapitarea tuturor membrilor familiei Abencerrajes strânşi în sală, după ce fuseseră invitaţi la un banchet, iar de la sângele acestora, căzut pe podea, ar proveni petele ruginii din fântâna a cărei apă  curge către fântâna din Patio de los Leones.

  Următoarea cameră, Sala de los Reyes (Sala Regilor), era un loc spaţios, de relaxare, care găzduia petrecerile sultanului. Tavanul poartă cu mândrie picturi realizate pe piele şi ipsos într-o boltă de lemn sub formă de corabie înfăţişând zece personaje din curtea nasridă, probabil sultani sau înalți conducători ai dinastiei, după cum se deduce din îmbrăcăminte şi aspect. Se pare că au fost realizate de artişti creştini, angajaţi ai sultanului Muhammad al V-lea. În rest, obişnuitele ornamente fine cu muqarnas și dantelării, încă se mai păstrează urme de decorațiuni policrome. Te uimesc efectiv când le priveşti!  

    Săgeţile traseului ne-au condus apoi la Mirador de Lindaraja sau de Daraxa, o mică încăpere lunguiaţă, cu ferestre cu arc dublu pe trei laturi. Această cameră de dimensiuni reduse are unele dintre cele mai sofisticate decorațiuni din stuc sculptat din Alhambra și păstrează plăci de mozaic original, care prezintă inscripții arabe foarte fine. Camera este, de asemenea, acoperită de un tavan boltit unic constând dintr-o arcadă cu zăbrele de lemn modelată într-un motiv geometric întrețesut și umplută cu bucăți de sticlă colorată.     Mirador de Lindaraja oferă priveliște minunată asupra văii râului Darro și a orașului vechi Granada, care este acum cartierul Albaicín, dar şi către Patio de Lindaraja, grădina interioară încântătoare.     Mai departe, parcursul ne poartă spre Camerele Împăratului ce au fost construite pentru a-l găzdui pe Carol al V-lea și soția sa între 1526 și 1532, în timp ce palatul din apropiere care avea să-i poarte numele era încă în construcție. Mult mai târziu, într-una dintre aceste camere, a locuit vremelnic şi scriitorul american Washington Irving care-şi găsise inspirația pentru a scrie celebra sa lucrare „Povești de la Alhambra” .   Camerele Împăratului sunt conectate la Turnul Comares printr-o pasarelă cu balustradă frumoasă din lemn, care oferă vederi impresionante spre Albaicín pe de o parte şi Patio de la Reja, pe de altă parte. Pe măsură ce coborâm scările, am ajuns la această terasă unde se pot găsi chiar şi bănci pentru un scurt popas.    Baño de Comares (Baia Comares) este cunoscută și sub numele de Baia Regală, deoarece a fost aleasă de monarhii catolici pentru uzul lor exclusiv. Un pasaj ne conduce la baie, cu o frumoasă boltă împodobită cu luminatoare înstelate, care erau acoperite cu sticlă pentru a regla aburul emanat.     Ieșim din Patio de Lindaraja şi Baño de Comares și ne aflăm în grădinile celui mai vechi dintre palate nasride: Palatul Partal. Am observat pavilionul de nord, cu renumitul său Torre de las Damas, porticul emblematic, piscina mare din faţa sa și oratoriul recent restaurat.     La final ne învârtim de câteva ori prin Jardines del Partal, unul dintre cele mai frumoase locuri verzi din Alhambra, ca pe urmă să revenim în arealul cu Palatul lui Carlos al V-lea, Iglesia de Santa Maria de la Alhambra şi să ne îndreptăm uşurel spre ieşire.   

   După ce m-am lungit peste măsură cu un asemenea articol, vă spun simplu că Alhambra este unul dintre cele mai frumoase locuri nu numai din Spania, şi că merită orice efort pentru a fi vizitat. Efectul său asupra ochilor şi minţii este unul ameţitor, la figurat. Te simţi transpus într-o lume de poveste, dispărută de multă vreme, care pare, totuşi atât de reală.  

   La Palatele Nasride se poate vorbi mai degrabă de o artă decorativă, decât de una arhitectonică. Exteriorul acestora este sobru, în timp ce aspectul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei arabe clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată și motive geometrice. Acolo intervine delicat o graţie arhitecturală fără asemănare, ceva nemaivăzut, încât nici nu te gândeşti că ar putea exista atâta rafinament, practic supremul stilului maur.  

   Referitor la unicitatea Alhambrei, îmi permit să punctez acum la final, cu o tuşă personală, un lucru care m-a contrariat. Am mai citit opinii, inclusiv aici pe AFA, ale unor persoane care nu au reuşit să viziteze Alhambra, dar au văzut Alcázar din Sevilla, exprimându-se că e suficient pentru a-şi forma părerea generală despre stilul maur şi arta mudejar. Mă simt îndreptăţită să spun că nici pe departe nu este acelaşi lucru, poate doar un soi de „seamănă, dar nu răsare” . În orice caz, fiecare obiectiv trebuie judecat în dreptul său, fără a se crede că se pot „înlocui”  cumva. Din punctul meu de vedere, eu având norocul să le văd pe amândouă, în plus şi Marea Moschee-Catedrală din Córdoba, aş plasa Alhambra şi Mezquita din Córdoba în fruntea clasamentului la egalitate, iar Alcázar pe locul al treilea. Dar, aceasta este doar părerea mea personală, de aceea eu vă invit în Andaluzia să le vizitaţi şi să vă bucuraţi de toate acestea, şi poate şi mai mult, iar apoi să concluzionaţi  după propria simţire ce v-a plăcut cel mai tare.  

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=FrXEZBTj7s0

---

VIZUALIZĂRI: 1723 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI