Cornwall - Itinerariu de vacanţă (III) Golowan Festival, Penzance

TIPĂREȘTE

Punctul central al escapadei noastre în sud-vestul extrem al Marii Britanii l-a constituit Festivalul Solstiţiului, aşa cum era acesta descris în cartea lui Kate Morton sau Golowan Festival, după numele său actual, a cărei primă descriere datează din anul 1754.

Ulterior, manifestările care se concentrau în jurul focului – artificii, butoaie aprinse şi împinse pe străzile satului sau torţe purtate de persoane după ce serveau şi ceva alcool – au fost interzise din cauză că primele de asigurare ale clădirilor au devenit tot mai scumpe.

Activităţile festivalului modern curg anual neîntrerupt din 1991şi acesta a devenit unul dintre cele mai renumite festivaluri din Marea Britanie, sărbătorindu-l pe Sfântul Ion.

Cunoscându-ne scopul din conversaţia anterioară sosirii în zonă, gazda noastră ne-a pus la dispoziţie de cum am ajuns un calendar al evenimentelor ce erau programate pe perioada festivalului. Îi mulţumesc şi pe această cale pentru amabilitatea de care a dat dovadă!

Dintre acestea, interesul nostru era în principal acordat focului de artificii şi carnavalului stradal. Primul în seara zilei de 22 iunie iar al doilea în ziua următoare, ambele programate a avea loc în Penzance.

În seara primei zile văratice a lui 2018 drumurile celor aflaţi prin localitatea mai sus-pomenită duc spre port. Până să ajungi acolo, în zona limitrofă acestuia, circulaţia auto era oprită iar străzile ocupate cu tot felul de tonete, mini restaurante mobile cu terase la care se servea mâncare şi băutură sau specii de agregate al căror loc se afla în parcurile de distracţii.

De pe aceste uliţe emana o stare de voioşie şi bună dispoziţie alimentată de berea care curgea din belşug. Nu am văzut nicăieri un aşa mare stup de oameni care să consume sucul de hamei.

Însă nu erau gălăgioşi, chiar şi distracţia de la balerină, carusel sau roată fiind în limitele bunului simţ.

În jurul orei 22.30 valurile umane curgeau spre port.

Conform celor anterior stabilite, la 22.45 fix, pocnetele stridente au tulburat sutele de pescăruşi, veseli până atunci de amabilitatea turiştilor care le aruncau tot felul de alimente.

Zgomotul primei salve nu a urcat pe scara decibelilor precum s-a auzit croncăneala păsărilor speriate. Acestea urcau şi coborau în aer, ţipau, reconfigurând decorul filmului lui Hitchcok, după care au părăsit scena portuară.

Au urmat 22 de minute umplute de unul dintre cele mai frumoase spectacole pirotehnice la care am asistat.

Cu gâtul înţepenit în sus la un moment dat, fiecare dintre participanţi scotea murmure admirative şi de apreciere, aşteptând ca cerul să îşi schimbe culorile în funcţie de tuburile mânuite de maestrul de lumini.

Pentru mulţi cred că timpul s-a oprit în loc în acele momente iar finalul a fost unul apoteotic, cu o plasă multicoloră aruncată în sus şi desfăcându-şi iţele pe măsură ce cobora pentru a-i cuprinde pe toţi cei prezenţi.

Trec 2 sau 3 minute şi oamenii nu se îndură să părăsească cheiurile portului pentru ca nu cumva să fie surprinşi cu capul plecat de vreo posibilă altă şarjă multicoloră năpustită spre înaltul cerului.

Viaţa a continuat în taverne şi în puburi până spre dimineaţă.

Iar la ora 10 lumea trebuia să fie prezentă din nou în stradă întrucât începea defilarea costumelor pe străzile oraşului.

Coborâm şi noi spre centrul oraşului şi la un moment dat suntem extrem de surprinşi să-l revedem pe Eduard, piratul care ne povestea la Land’s End de sirene şi care ne dăduse întâlnire în această zi. O întâlnire aruncată în vorbă de şagă dar care, iată! , se produce.

Echipat acum într-un elegant costum negru de comandant de vas, ne face şi dovada calităţilor sale de toboşar al unei formaţii ce se produce pe străzile aglomerate ale Penzance-ului.

În centrul oraşului – vuiet, muzică, aglomeraţie de nedescris. Norocul meu că am o înălţime care îmi permite să văd peste capetele multor semeni, chit că mulţi dintre ei îşi poartă şi pruncii pe umeri.

O puzderie de steaguri şi flamuri personalizate purtate de localnici echipaţi în costume tradiţionale sau copii în ţinute festive defilează pe centrul străzilor împânzite de gură cască la fel ca noi.

Parada oficială de Mazey Day – una din cele trei zile importante ale festivalului – reprezintă un omagiu adus artei, celebrată în diferite moduri prin manifestaţii care includ cântece, procesiuni ale unor sculpturi uriaşe ce reprezintă chintesenţa trăirilor şi tradiţiilor din zonă sau alte activităţi atractive

Mazey Day a devenit un simbol al identităţii oraşului printre localnici şi în prezent atrage foarte mulţi turişti prin tot ceea ce este subordonat acestei manifestări locale.

Întreaga săptămână a festivalului este coordonată şi desfăşurată de către o organizaţie non profit sprijinită de o puzderie de voluntari. Amploarea acestui fenomen a determinat autorităţile locale să prelungească contractul cu ONG-ul organizator pe o perioadă de încă trei ani.

De pe margine puteai simţi patriotismul local al celor care defilau. Mândrii că reprezintă în principal oraşul, fiecare avea şi o mândrie subsecventă. A şcolii la care învaţă în cazul celor mai mici, a meşteşugului în care profesează sau a zonei locale pe care o prezintă în costumaţia tradiţională.

Am văzut papagali portocalii imenşi purtaţi pe umeri fragili de elevi foarte veseli şi gălăgioşi dar bine struniţi de învăţătoare, raci uriaşi albaştri dirijaţi de persoane echipate în aceeaşi culoare, am ascultat muzica plecată din instrumentele meticulos acordate ale câtorva fanfare, am audiat – pe cât a fost posibil în vacarmul stradal - partitura unei trupe de cimpoieri trecuţi de vârsta pensionării şi ne-am înghesuit şi noi pe străduţele aglomerate şi pline de farmec ale oraşului.

Bineînţeles că nu putea lipsi sectorul dedicat artei culinare. Însă, spre neplăcuta noastră surpriză, cam lipseau produsele tradiţionale locale, la mare dever aflându-se burgerii, cartofii prăjiţi, kebab şi alte bucate preparate cu origini foarte îndepărtate locului.

Aşa cum am mai menţionat într-un articol anterior, apreciez enorm festivalurile care dau o notă de autenticitate unei zone, care te fac să fii mândru părtaş al unui areal mic şi în care sunt implicaţi cei care îşi trăiesc viaţa într-o comunitate.

Că se numeşte fiesta, fest sau festival, acestea exprimă viaţa, tradiţiile locale şi au menirea de a crea o stare de emulaţie şi reciprocă recunoaştere a celor care trăiesc în localitatea respectivă.

---

VIZUALIZĂRI: 365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI