GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
As incepe prin a va dori sa aveti parte de un an 2018 plin cu sanatate, liniste, fericire, un an care care sa va aduca implinirea a ceea ce va doriti cu adevarat.
Daca in anii trecuti am fost in vacantele de Craciun, prin fainele zone, cu “rezonanta”, ale tarii noastre, petrecand Craciunul ba in Maramures, ba in Bucovina, dar si in Apuseni, sau Marginimea Sibiului, credeam ca nu voi mai gasi un loc de pe la noi care sa ne impresioneze atat de placut.
Si zic asta prin prisma faptului ca am strabatut destul de mult faina noastra tara.
E drept ca “frumosul” cautat de noi intr-un loc, nu corespunde”frumosului” cautat de alt turist. Totul este atat de relativ.
Ar trebui mentionat totusi si faptul ca petrecerea unei vacante in Romania, de Craciun sau Revelion este totusi atat de scumpa. Efectiv proprietarii de unitati turistice trec la “majorarea din condei”a preturilor in aceasta perioada. Profitand de cererea mare acestia ajung sa dubleze sau sa tripleze pretul unei “ oferte” de Craciun sau Revelion, comparativ cu restul anului. Care dracu’ o fi “oferta”?! :((
Acest fapt ne-a facut ca in ultimii 3-4 ani sa renuntam in a mai cauta “oferte” de Craciun prin tara si sa ne indreptam atentia spre “fratii: nostri bulgari. Si a am gasit la sud de Dunare zone atat de frumoase la preturi mai mult decat decente.
Epuizand in mare masura si zonele atractive pentru noi din Bulgaria, neplacandu-ne, in general, sa mergem in locuri in care am mai fost, dar nici sa mergem foarte multe sute de kilomentri pentru o vacanta de 4-5 nopti, noi mergand cu propriul autoturism, pe de o parte pentru a nu petrece in masina mare parte din vacanta, dar si pentru a nu fi surprinsi de vreun cod de vreme rea, ca de “ iarna nu-i ca vara” =)), a facut sa ne indreptam atentia tot spre tara noastra.
Analizand pe net ofertele de pret existente, excluzand deja zonele in care am mai fost de Craciun, excluzand si “ ofertele” de mii de lei, ne-a incantat o zona aflata la vreo 300km de Bucuresti.
Este vorba de zona Zetea/Sub Cetate.
E drept ca mai trecusem noi prin zona respectiva, la inapoierea dintr-un sejur petrecut de... Craciun prin Apuseni, la Arieseni, cazandu-ne chiar pentru o noapte in Sub Cetate.
Ne-a placut, dar nu ne-a impresionat foarte tare zona atunci, incat sa ne faca sa zicem ca am dori sa revenim aici pentru o vacanta mai lunga. E drept ca nu am putut lua pulsul zonei doar dupa o noapte petrecuta acolo.
Asa ca tot cautand noi pe unde sa mergem in vacanta asta de Craciun, am scos de la “naftalina” aceasta zona, de prin cotloanele memoriei, am “periat-o” putin, am “sters-o bine de praf", pentru ai vedea mai bine potentialul si frumusetea si iaca ne-a incantat.
Stiam deja despre cateva obiective turistice din zona, cu ocazia vizitei trecute, stiam deja starea drumurilor din zona respectiva, stiam cum sa ajungem acolo “cu ochii inchisi”, mai ramanea in a cauta “locul de resedinta”, pentru cele 3-4 nopti.
Cercetand foarte atent zona Zetea/Sub Cetate am hotarat ca in zona catunului Izvoare ar fi cel mai fain in a cauta cazare.
Am renuntat din start in cautarea noastra in a studia fel si fel oferte si ne-am indreptat atentia strict spre “prietenul nostru”, booking.com.
Si uite cum ne-a scos el din incurcatura ca intotdeauna, si de data asta, gasind o locatie de cazare care ne-a incantat prin ceea ce oferea, care intrunea conditiile noastre.
Sa aiba un aspect placut cu arhitectura frumos integrata in peisaj, suficient de departe de drumul principal, pentru a avea liniste, cu o priveliste frumoasa spre imprejurimi, dar si cu o nota foarte buna pe booking, cu recenzii foarte bune si nu in ultimul rand un pret mai mult decat decent in orice perioada, nu numai in perioada sarbatorilor de iarna.
Si iata-ne cu o vacanta de Craciun rezervata intr-o zona si ea cu “rezonanta”: In Secuime!
Spre deosebire de satele Zetea si Sub Cetate care se afla situate practic pe o vale larga, Valea Tarnavei Mari, de-a lungul drumului judetean DJ138, vale marginita de dealuri cu padure de foiase, satul Izvoare in care se ajunge facand dreapta la iesirea din Sub Cetate, venind de la Odorheiu Secuiesc, este total diferit de celelalte, este pe o vale mult mai ingusta, superba, coniferele luand locul foioasele.
Si catunul este total diferit fata de satele strabatute pana atunci, este mai mult un sat de vacanta, cu foarte multe cabane din lemn, practic majoritatea lor fiind case de vacanta ori pensiuni.
Dar sa o luam cu inceputul:
Pentru a ajunge aici am ales la dus varianta Bucuresti, Brasov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, apoi stanga spre Odorheiu Secuiesc. Cu vreo 5km inainte de Odorheiu Secuiesc din Bradesti am virat dreapta spre Zetea pe DJ138. Acest drum judetean chiar bunicel, ce trece prin Zetea, ajunge pana la Gheorgheni.
Noi dupa ce am strabatut pe rand Zetea si Sub Cetate, chiarr la iesirea din Sub Cetate, inainte de a ajunge la barajul Zetea, am parasit acest drum spre dreapta indeptandu-ne spre destinatia noastra, Izvoare. Sunt vreo 18km din Bradesti si pana in Izvoare.
Drumul este asfaltat, fara gropi, pana in Izvoare.
Practic din Bucuresti am facut cam 330km, iar faptul ca am plecat destul de dimineata, pe la ora 6,00 nu am prins nici aglomeratie pe Valea Prahovei.
Am ales aceasta varianta la dus stiind ca portiunea de dincolo de Brasov spre Miercurea Ciuc nu este aglomerata, iar portiunea de drum dintre Miercurea Ciuc si Odorheiu Secuiesc pe langa faptul ca nu este deloc aglomerata este si tare frumoasa. Plus ca ajungand in localitatea Satu Mare, dincolo de Baile Homorod ai ocazia de a admira frumoasele porti secuiesti din lemn, unele chiar foarte vechi, mestesugit cioplite, unele foarte frumos pictate.
Poti alege si varianta de a ajunge in Izvoare, de la Brasov, spre Targu Mures, pana la Maierus, apoi pe un drum judetean bun, DJ103E, prin Miclosoara, Baraolt, Talisoara, Ocland, pana la Odorheiu Secuiesc si apoi la dreapta Bradesti, de unde se face la stanga spre Zetea. Sunt cam 300km, iar drumul judetean de la Maierus pana la Odorheiu Secuiesc este bun si nu este deloc aglomerat. Noi am folosit aceasta varianta la intoarcerea spre casa. Nu incercati ca din dreptul localitatii Ocland, mergand spre Brasov sa alegeti varianta de iesire in drumul european nu la Maierus, ci mai sus prin Homorod, la Rupea, prin DJ132 deoarece acest drum este imediat cum iesi din judetul Harghita si intri in judetul Brasov foarte, foarte rupt. Dupa aprox 2km de slalom prin si printre adevarate cratere, am facut cale intoarsa si am mers pe varianta Varghis, Maierus.
Revenind la vacanta noastra din Izvoare, m ajuns in curtea pensiunii cam in jurul orei 11,30, cazati rapid, gata pentru a explora imprejurimile.
Cele 4 zile petrecute aici in Izvoare au fost tare placute. Am avut si un strat de vreo 10-15cm de zapada, a nins tare frumos chiar in ziua de Craciun,
Aceasta zona are un potential turistic fantastic, cred ca oricine poate gasi ceva pe placul sau aici.
Poti petrece o vacanta tare faina aici, relaxandu-te mai mult sau ma putin activ.
As recomanda aceasta zona atat pentru cei tineri, pentru familii cu copii dar si pentru cei mai in varsta, fiecare categorie de turisti poate gasi o activitate placuta, fie ca sunt persoane active sau mai putin active.
Poti face plimbari usoare, pe ulitele catunului, acesta fiind un catun destul de intins cam pe 10km lungime, de-a lungul drumului comunal DC10, asfaltat, unde casele sunt mai rare, dar si pe cele cateva ulite laterale ce se desprind din drumul pricincipal, unde casele sunt mult mai apropiate unele de altele. Poti admira case foarte frumos lucrate, din lemn majoritatea, parca in acelasi stil, unele cu frumoase porti din lemn specifice, secuiesti.
Are un aer asa placut acest catun cu cabanele sale din lemn, inconjurate de brazi si molizi.
Un alt lucru specific acestei zone este... ciubarul secuiesc.
Aceasta mini-piscina din lemn, in aer liber, incalzita cu lemne, unde te poti relaxa fie vara, fie iarna.
Multe proprietati aveau in fata case acest “jacuzzi secuiesc”.
Complexul unde ne-am cazat noi, fiind alcatuit din vreo 6 cabane foarte frumoase din lemn, avea in fata fiecarei cabane un asemenea ciubar din lemn. Unul dintre acestea, avand si o copertina desupra sa era si cel folosit acum, deorece te puteai imbaia chiar daca afara ploua sau ningea.
Daca doresti o plimbare un picut mai solicitanta poti incerca o tura usurica totusi pe dealurile din jur, urmand drumurile forestiere, printr-o frumoasa padure de foioase, ajungand in niste poieni foarte largi undeva deasupra satului, unde ai parte de privelisti frumoase, vazand case razletite, pe platoul larg, sau admirand de sus valea catunului. Este greu de descris in cuvinte imaginile ce se infatiseaza ochiului, parca din povesti.
Poti incerca si o drumetie mai zdravana spre varful Harghita Madaras, sau “muntele sfant” al secuilor cum mai este numit de acestia.
Poti merge pe jos, dar diferenta de nivel este destul de mare, plecand din Izvoare de pe la 850m altitudine, ajungand pe Varful Harghita Madaras, la 1801m. Sau poti merge cu masina urcand pe un drum asfaltat, cu exceptia unor portiuni de la iesirea din sat, pana in zona de schi de pe Masivul Harghita Madaras, unde sunt amenajate cateva partii de schi. Sunt cam 10km de la iesirea din sat, de la bariera unde trebuie sa platesti o taxa de 10lei/masina pana sus, primii 3 km nefiind inca asfaltati, drumul urcand destul de abrupt, iarna fiind nevoie de lanturi la masina pentru a putea urca.
Deci iarna gasesti aici in Izvoare si activitati placuta pentru iubitorii sporturilor de iarna.
Ajuns sus in zona platoului, si al partiilor amenajate, poti lasa masina in parcarile amenajate langa cele cateva cabane si pensiuni, si mai faci cam 1 ora pe jos, pana pe varful Harghita Madaras, dar in urcare domoala, mai mult pe curba de nivel.
Am amintit de plimbari pe jos, mai mult sau mai putin solicitante, dar poti face si alte activitati aici.
Una din activitati ar fi excursiile calare prin imprejurimi. Chiar in Izvoare exista un Centru de echitatie, unde vedetele sunt caii islandezi. Poti lua lectii de calarie, zice-se ca inveti foarte rapid sa calaresti cu ajutorul acestei rase, poti beneficia de excursii mai scurte sau mai lungi calare prin imprejuimi.
Dar poti practica si activitati... nautice la Izvoare, vara.
La iesirea din satul Sub Cetate, spre Gheorgheni se afla Lacul si Barajaul Zetea, unde poti face plimbari cu barca sau caiacul.
Sunt suficiente aceste activitati in zona pentru a te face sa vii aici pentru o vacanta mai lunga sau mai scurta? Eu zic ca da.
Tot aici la marginea satului Izvoare este amenajat si se poate vizita organizat Parcul de animale salbatice.
Poti face si faine plimbari prin imprejurimi, cu bicicletele din dotare sau puse la dispozitie de catre unele pensiuni. Dar poti face si turism auto prin imprtejurimi.
Pana la renumita localitate de mesteri in ceramica, Corund, nu ai din Izvoare decat 50km, trecand prin Odorheiu Secuiesc, sau poti merge inca vreo 10km pana in Praid cu a sa frumoasa salina, sau inca 10km pana la Sovata cu vestitele sale lacuri.
Poti incerca o plimbare cu masina si spre Gheorgheni, pana in zona satului Varsag unde poti admira o frumoasa cascada.
Poti incerca si gustoasele preparate din carne de vanat si din porc din rasa Mangalita ce se se proceseaza intr-o micuta fabricuta chiar aici in Izvoare, avand si magazin de desfacere. Au niste produse delicioase, inclusiv niste branzeturi tare gustoase.
Despre oamenii locului as avea numai cuvinte de bine. Si asta nu este singura noastra experienta in Tinutul Secuiesc, am mai fost in anii trecuti prin diferitele zone ale sale si ne-am simtit tare bine.
Oamenii sunt primitori, chiar daca se exprima de multe ori mai greu in lb.romana, fac eforturi de a se face intelesi, de a oferi o informatie pe care ai solicitat-o, si o fac zambind. Asa ca nu plecati la drum cu idei preconcepute despre zona secuimii, sau din ce se propaga toxic in mediul politic.
Gasesti aici in Izvoare si cateva mici magazine satesti (ABC-uri) de unde-ti poti procura diverse produse, un magazin mai mare, un supermarket in Zetea, unde gasesti si bancomate.
Sunt si cateva restaurante chiar si in Izvoare, nu va pot da informatii despre ele deoarece nu le-am testat, dar si in Sub Cetate sau Zetea.
Gasesti suficiente pensiuni si case de vacanta pentru toate gusturile.
Concluzia noastra este ca se merita o vacanta in aceasta zona, deloc promovata, dar care are atatea de oferit turistilor.
Chiar daca noi nu prea obisnuim in a merge prin aceleasi locuri de mai multe ori, aici la Izvoare, am zis ca e musai sa revenim pentru o mica vacanta si vara.
Indemnul nostru este: ... mergeti la Izvoare!
Vacante faine sa aveti!
Trimis de Testosu' in 03.01.18 15:29:00
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Testosu: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Zetea, ZETEA [HR]" (deja existentă pe sait)
===
”Complexul unde ne-am cazat noi
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmaster26: in ultimele mele articole ziceam ca activitatea mea pe AFA se va reduce simtitor, lucru adevarat, practic scriind doar cateva articole in 2017, articolul despre cascadele din Romania fiind de fapt un un singur articol la origini, dar spart pe zone la propunerea @webmaster, majoritatea articolelor scrise fiind despre calatorii, dorinta de a impartasi si altora posibile idei de vacanta, despre locuri mai putin "oglindite" pe AFA, m-a facut sa scriu si acest articol despre o zona atat de frumoasa.
Da, voi scrie si despre locul nostru de cazare, pentru ca este un exemplu despre cum se poate face turism de calitate in tara noastra. Cum de altfel cred ca voi mai scrie si de un alt loc de cazare de pe la noi care ne-a impresionat prin calitatea serviciilor oferite, prin bunul gust si respectul pentru turist.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Testosu': Faină destinație! De acord cu secuii, sunt oameni absolut ok, cine evită să se ducă acolo cu idei preconcepute are numai de pierdut!
Un an minunat și călătorii frumoase vă doresc și în 2018!
@crismis: Multumesc de urari!
Sanatate si vacante reusite!
@Testosu: Și iacă, mi-a auzit Bunuțul ruga! După 12 ”negative”, am găsit și eu un ”pozitiv” pe bune, marca Țestosu!
La Izvoare se găsesc Izvoarele bunului simt, ale simplității și frtmuseții!
Primele poze sunt de basm, dar favorita mea e P29.
La mulți ani, TURISTULE!
Frumos, interesant, complet review dar pozele sunt extraordinare.
@Testosu:
Frumos tare! Vacante frumoase sa ai si cat mai multe!
@Zoazore:
Pai am fost nevoit sa apelez la acea bazdoaca, nu era doar recuzita. Nu aveam nici bete de trekking la noi, eram singuri, singurei pe acolo, pe acea culme de deal, in acea poiana larga si tot auzeam latrat de catei. Si nu doream sa-mi rupa nadragii vreunul.
P. S. Culmea ca si pe facebook aceasta poza a placut cel mai tare
La multi ani si vacante faine!
@Michi: Multumesc tare mult pentru aprecieri.
Va doresc un an 2018 cu sanatate!!!
@elviramvio: Multumesc la fel!!!
Sanatate si vacante faine!!!
@Testosu: Cred ca in ceea ce priveste articolele tale ele nu mai sunt o surpriza, stii ca va veni ceva deosebit, ceea ce nu stii este ce anume. Cred ca reprezinti deja garantia calitatii, a dragului de natura, oameni, locuri indiferent unde ar fi acestea.
Felicitari, votat cu mare drag si sa stii ca si eu sunt curioasa in ceea ce priveste cazarea, votat cu mare drag.
Si ca sa nu uit, La Multi Ani! si calatorii placute in continuare.
@mishu: Multumesc tare mult pentru fainele cuvinte!
Tinand cont si de la ce colega de site vin, pot zice ca au valoare marita! ????
La Multi Ani cu sanatate si reusite pe toate planurile.
P. S. am scris cateva cuvinte si despre cazarea avuta acolo.
Am fost acolo în vara lui 2012, pentru doar 2 zile, piticuța noastră avea 1 an și 8 luni. Nu știam că poate arăta așa de frumos iarna.
@ioana5: Am fost tare placut surprinsi!
O zona cu un potential turistic extraordinar!
Un peisaj tare frumos atat iarna, dar si vara.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2022 Iarna în zona județul Harghita — scris în 24.01.22 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Barajul Zetea, Cascada Vărșag și Parcul de Animale Sălbatice (Izvoare) — scris în 26.10.20 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 De văzut prin Zetea și împrejurimi — scris în 20.09.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Frumos in Tinutul Secuiesc. Cariera Suseni, Lacul si barajul Zetea, Cascada Varsag — scris în 03.08.18 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Zetea - raiul fotografiilor — scris în 27.02.12 de sunflower din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Lacul Zetea - Un lac cu o priveliste fermecatoare — scris în 30.06.10 de dannek din BRăILA - RECOMANDĂ