ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Miercurea Ciuc
ÎNSCRIS: 29.01.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
colegi
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Fântâna cu apă sărată de la Lueta - Civilizația sării

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Coordonatele geografice ale Fântânii cu sare de la Lueta sunt acestea:

46°16'41.40" N / 25°29'22.50" E —exact pe ”casa sării”

 

Localizare

Fântâna cu apă sărată este situată printre case în partea nordică a comunei Lueta, în zona numită Sófalva (Satul Sării), pe malul stâng al Râului Homorodu Mic. Se poate ajunge cu mașina exact până la fântână.

Geologie

Sarea provine din depozitele sedimentare aflate sub cele vulcanice care apar la suprafaţă, noi aflându-ne aici în zona aliniamentului de diapire de sare situat pe marginea estică a bazinului Transilvaniei (aliniamentul Sânpaul - Mărtiniş - Lueta - Odorheiu Secuiesc - Corund - Praid - Sovata). La Mărtiniș și Sânpaul sunt cercetate și neexploate diapire de sare cu grosimi de sute de metri. Cu alte cuvinte, zăcăminte mari de sare sunt în așteptare.

Descrierea și funcționarea fântânii de sare

Fântâna este acoperită de o construcție pătrată din bârne de lemn numită „sóház” („casa sării” sau „casa de sare”). Această ”casă” datează cel puțin din secolul XIX. Izvorul sărat este captat într-un trunchi de stejar, fundul fântânii fiind la circa 4 m. La nivelul podelei este prins un cadru pătrat din bârne pe care se pot sprinjini gălețile grele când sunt scoase din apă. Nu se cunoaște exact vechimea construcției, dar după incripțiile crestate în bârne este cel puțin din secolul XIX.

Saramura se scoate din fântână cu ajutorul a două găleți din stejar, manevrate cu cozi speciale de lemn, solide și lungi de 3m. Efortul este mare deoarece gălețile sunt destul de mari iar saramura are o densitate mai mare decât apa dulce. Din această cauză, atât cozile de lemn, cât și cadrul de lemn sunt puternic roase. Manevrarea găleților are rolul și de a omogeniza saramura, existând tendința de separare la suprafață a apei mai puțin sărate.

Pentru transportul saramurii se folosește și un ciubăr special, tradițional („sóscsóbán”) făcut din doage de brad încinse cu curmei de tei. Se folosesc numai ustensile de lemn (acum și de plastic) deoarece apa sărată este foarte corozivă.

Fântâna cu apă sărată este un bun comun, de mare valoare, al obștii. Pentru siguranță și protecție, s-a reglementat ca accesul să se facă în anumite zile și la anumite ore, pentru aceasta fiind însărcinat un ”administrator” localnic. Iarna, când se taie și se prepară porcul, fântâna este intens solicitată.

În această casă a sării, accesul se face pe două uși, a doua, cu deschidere numai din interior, fiind folosită în perioadele aglomerate, de exemplu de Crăciun. Ușa principală este încuiată cu un zăvor de lemn, un sistem arhaic, cu ”cifru” care însă își dovedește tăria și în fața noastră (video). Este vorba de un sistem cu limbi de lemn, formând un cod cunoscut numai de către administrator și accesibil prin găurile practicate în zăvor. Când ”casa„ este închisă, se ajunge la aceste găuri printr-o mică deschidere pătrată făcută în ușa de la intrare.

Pe ușa principală este afișat programul de funcționare (video). Fântâna este deschisă lunea orele 7-14, miercurea orele 14-18 și vinerea orele 7-14; semnează primarul comunei.

De asemenea, de pe alt afiș scris în franceză și maghiară aflăm că (Asociatia) ”Pays du Grand Bergeracois” a contribuit la realizarea sistemului de drenaj în august 2015.

Civilizația sării

Această fântână face parte din patrimoniul material, cultural și spiritual al comunei Lueta. În zona Homoroadelor (denumită după râurile Homorodul Mic și Homorodul Mare care se varsă în Olt amonte de Brașov) sunt mai multe ”case ale sării” care se bucură de același respect din partea locuitorilor. Apa sărată este dar de la Dumnezeu, fapt pentru care de Bobotează și aceasta ”casă” este sfințită de preoți odată cu celelalte gospodării. Putem vedea pe ușă (video), conform uneio tradiții din Secuime, inscripția cu cretă care atestă sfințirea ”casei” în anul curent. Folosirea saramurii din această fântână este o veche tradiție. În primul rând, apa sărată este folosită în alimentație înlocuind sarea solidă (cristalizată) în tot felul de mâncăruri, chiar și în aluatul pentru pâine. Este folosită pentru prepararea și conservarea slăninei, a brânzei (telemea) și a cărnii. Alimentele ținute în saramură se conservă mult timp. Alimentele nu trag din saramură sare în exces ci doar atât cât este nevoie. Apa este dată animalelor domestice din adăpători speciale sau stropindu-se iarba și fânul. De asemenea, este folosită în diferite tratamente cu scop curativ. Cu ocazia vizitei făcute aici în iunie 2016, am realizat următorul videoclip: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Lucien in 20.02.17 11:01:17
Validat / Publicat: 20.02.17 16:21:47

VIZUALIZĂRI: 3145 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Fântâna cu saramură, gălețile manevrate cu cozi de lemn, ciubărul special din lemn folosit pentru transportul saramurii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.02.17 16:21:02]
»

Mutat în rubrica "Descoperă zona Vlăhița - Lueta - Băile Homorod, VLĂHIȚA-HOMOROD [HR]" (nou-creată pe sait)

-

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[21.02.17 06:45:55]
»

Articolul este selectat ca fiind "de interes turistic crescut" (dintr-o destinaţie inedită sau de la care nu avem impresii recente).

Beneficiază în consecinţă de un spor de punctaj la voturile FB/FU şi B/U (1300 PMA, respectiv 600PMA)

tata123 🔱
[21.02.17 12:36:53]
»

@Lucien: Interesantă și inedită semnalare, mulțumim. Într-adevăr se cunoaște valoarea sării în vechime, dar și întimpurile noastre. Am mai citit despre astfel de izvoare sărate, dar nu amenajate atât de temeinic ca fântâna din localitatea Lueta. Prin zona Buzăului (Sărata Monteoru) ori jud. Dâmbovița (Ocnița) există sărături (simple gropi în care se adună saramura) de unde localnicii extrag saramura pentru a o utiliza la conservarea alimentelor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
LucienAUTOR REVIEW
[21.02.17 13:24:46]
»

@tata123: Mulțumesc! Am încercat să subliniez că îb afară de valoarea economică a sării (nu se mai duce omul la prăvălie), aceasta a intrat conștiința și tradiția locului. Tot omul din Lueta știe unde este fântâna, ce program are. Sarea e considerată ca o ființă, casa ei este întreținută și curățată, iar instrumentarul stă liber, aparent nepăzit. Mai am în pregătire o altă fântână cu saramura, destul de asemănătoare și tot din această zonă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[22.02.17 11:51:07]
»

@Lucien: Aceste 2 articole recente ale tale mi s-au parut deosebite si prin simplitatea lor te cuceresc. Acest mod traditional prin care sa ai parte de saramura naturala in orice moment (chiar daca cu un program) mi se pare atat de interesant si de fascinant.

Sunt lucruri aflate la indemana noastra (nu chiar a tuturora) si de care ar trebui sa ne bucuram si uite ca sunt oameni care in continuare se ingrijesc de ele, se folosesc de ele dar si le protejeaza.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
LucienAUTOR REVIEW
[22.02.17 12:20:43]
»

@mishu: Mulțumesc foarte mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lucien, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Vlăhița - Lueta - Băile Homorod:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051865100860596 sec
    ecranul dvs: 1 x 1