GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Rosia Montana – minele de aur ale Agatarsilor
Demuuult, pe vremea cand zeii umblau pe pamant, se uitau la fetele muritorilor si placandu-le ceea ce vedeau le lasau grele creand astfel o noua rasa de semi-zei, traia undeva pe aceste plaiuri dulci un neam de traci neinfricat, cu totul diferit de neamurile vecine. Se numeau Agatarsi si legendele spun ca regele lor s-ar trage din uniunea lui Hercule, cunoscutul semizeu, cu Echidna, faptura cu trup de sarpe si cap de femeie. Neamurile vecine de traci se temeau de puterea lor si de faptul ca erau diferiti de ei.
Triburile agatarsilor iubeau aurul si petrecerile, erau adoratori ai zeului Dionisos, zeul vinului, al petrecerilor si al orgiilor. In timp ce vecinii daci il venerau pe Zamolxe si invataturile sale, iubeau abstinenta si meditatia, mancau vegetarian si tindeau spre viata vesnica, agatarsii dadeau petreceri cu orgii, se impodobeau cu aur si beau mult vin. Societatea lor era pestrita si vesela. Barbatii imparteau frateste atat femeile cat si bunurile personale. Se dorea o comunitate de tip comunist, lipsita de gelozie, ura si invidie, o comunitate unde toti erau la fel de bogati si isi imparteau totul. Femeile erau cele care isi alegeau partenerii. Din acest motiv barbatii umblau tatuati pe tot corpul, imbracati cu haine scumpe, impodobiti cu multe bijuterii din aur si diamante, iar parul blond si lung il vopseau in albastru (spune Pliniu cel Batran). Doreau sa atraga atentia si sa fie alesi de femei.
Pentru prima data in istoria lumii, Herodot povesteste despre o comunitate a femeilor cu toate ca acest lucru nu era unic (se putea intalni si in Africa).
Agatarsii erau puternici si neinfricati, adoratori ai lui Dionisos si din acest motiv reformele lui Burebista si Decebal, adoratori ai lui Zamolxe, au cautat sa elimine acest mod de viata libertin si destrabalat, in opinia lor. Pentru o scurta perioada de timp au reusit sa mai potoleasca orgiile. Totusi, supararea lui Zamolxe si faptul ca la un moment dat i-a parasit pe daci fara a se mai intoarce vreodata, lipsindu-i de invataturile sale si protectia lui, denota faptul ca pe undeva vinul ghiurghiuliu si petrecerile lui Dionisos au castigat din nou teren printre daci.
Nu se stie exact din ce motiv au disparut Zamolxe si kapnobataii si au permis cucerirea Daciei, lasand romanii sa ajunga pana la aceste mine de aur, dar acesta ar putea fi unul dintre motive. Adorarea zeului Dionisos si cultul fecunditatii, al petrecerilor si al orgiilor este extrem de raspandit in toata zona locuita candva de traci. Am intalnit temple dedicate acestui zeu inclusiv in Bulgaria, Grecia, Turcia si pe teritoriul Romaniei in Tara Luanei si Rosia Montana. Din pacate in tara noastra cercetarile arheologice sunt aproape inexistente asa ca trebuie sa ne rezumam la vizitarea lor in tarile mentionate mai sus.
Situati in zona actuala Rosia Montana, agatarsii sunt primii mentionati de istorie ca facand sapaturi si tuneluri nesfarsite la actualele mine de aur din zona. Dorinta lor de a purta bijuterii scumpe, haine tesute cu fir de aur si orice tip de obiect opulent i-a determinat sa scormone adanc in maruntaiele pamantului dupa metalul nemuritor.
Totusi, tunelurile si galeriile de la Rosia Montana sunt mult mai vechi de atat. Ele provin din negura timpului, de pe vremea cand zeii giganti au ajuns aici in cautarea aurului necesar purificarii atmosferei de pe planeta natala. Titanii, caci asa sunt cunoscuti in legende, au stabilit aici baze si orase incredibile si au creat prin experimente genetice o rasa de semizei care sa ii serveasca si sa extraga metalul pretios pentru ei.
Aceasta rasa de semizei avea insa puteri mostenite de la parintii lor genetici, prin urmare s-au unit sub conducerea lui Zeus, le-au folosit si au reusit sa intemniteze titanii cei nemuritori in miezul pamantului tocmai in Tartar. Ulterior s-au declarat ei insisi zei, au creat o rasa inferioara careia i-au blocat capacitatile native si au folosit-o pentru munci, pentru a-i amuza, pentru a-i venera si a le aduce ofrande, pentru a le construi temple si pentru toate nevoile lor vanitoase.
Vorbind cu unul dintre inginerii minieri de la Rosia Montana a zilelor noastre, un om care a muncit 30 de ani in mine si ar trebui sa le cunoasca la perfectie, am aflat cu stupoare ca galeriile si tunelurile sunt infinite si ca nimeni, niciodata nu le-a dat de capat. Omul nostru a refuzat sa povesteasca despre agatarsi si uriasi, probabil pentru a nu fi ridiculizat dar, la insistentele mele, ne-a spus totusi o poveste adevarata legata de Valva Aurului. Povestea o puteti asculta integral pe filmul atasat articolului.
Se spune ca pe vremea lui Ceausescu aici au fost descoperite schelete de uriasi dar, la fel ca toate celelalte schelete de uriasi descoperite, au disparut impreuna cu camioanele in care au fost incarcate. Despre lespedea verzuie acoperita o scriere nedescifrata cred ca stiti deja cu totii, nu voi mai insista asupra ei. Tot aici au fost descoperite niste tablite cerate cu aceeasi scriere nedescifrata. Orasul gigantilor mai are multe taine ascunse si sper ca intr-o buna zi, ele sa iasa la lumina dimpreuna cu istoria cea adevarata.
Momentan, minele de aur se pot vizita pe o portiune de aproximativ 200 de metri pentru a va mentine in siguranta. Galeriile sunt atragatoare si inselatoare si e bine sa ramaneti langa ghidul vostru pentru a nu va rataci pe vecie in ele.
La intrare se coboara mai multe trepte construite in perioada moderna, dupa care se patrunde in galeriile anticilor.
Ghidul nostru ne spune ca si in ziua de azi aici se afla cel mai mare filon de aur din lume!! Dupa mii si mii de ani de exploatare, dupa mii si mii de tone de aur extras aici, acest loc inca este cel mai bogat din lume!! Peretii galeriilor antice pe care ne deplasam sclipesc in mii de stelute aurii. Mirajul aurului pune stapanire pe tot grupul. Locul este deosebit. Legendele spun ca aurul se formeaza in mod natural acolo unde la suprafata exista un loc cu o spiritualitate deosebita. Oare cat de sacru este acest pamant de ascunde in el atata aur si atatea bogatii?! Oare noi chiar meritam sa traim aici?!
Spirite nelnistite si umbre intunecate ne insotesc la fiecare pas. Multi oameni au pierit aici atrasi de mirajul aurului. Exista sute de povesti cu galerii surpate din senin, cu copii prinsi pe vecie in ele, cu oameni care niciodata nu au mai iesit din mine. Spiritele lor nu si-au gasit nici acum linistea. Pe langa ele exista si ghizi spirituali care va privesc cu atentie. Ei sunt protectorii aurului. In povestile minerilor apare mentionata adesea Valva Aurului. Acesta este un spirit calauzitor care poate aduce bogatia sau pierzania celor care se intalnesc cu el. Printre mineri umbla superstitia ca cel care se intalneste cu Valva nu are voie sa spuna nimanui despre aceasta intalnire altfel va muri a doua zi, va pierde tot sau va ramane vesnic cu mintile tulburate. Povestea de pe film confirma aceste legende.
Din pacate turul este prea scurt. Mi-as fi dorit sa stau toata ziua prin galerii si sa le ascult povestile. Dar pe lumea asta tot ce este frumos dureaza putin… Reveniti la suprafata, ne plimbam putin printre utilajele de exploatare expuse in curte si pe langa stelele funerare ale strabunilor si apoi patrundem intr-un mic muzeu cu fotografii vechi ale muncitorilor in mina. Este un muzeu foarte interesant, va rog sa nu il ratati.
Va recomand sa mergeti si sa vizitati Rosia Montana, sa cumparati produsele vandute in fata minelor si sa incercati sa ajutati cumva comunitatea locala. Nu uitati, zona este inchisa, nu exista locuri de munca iar ei traiesc numai din ceea ce dumneavoastra le oferiti. Fiti generosi cu ei, oamenii nu cersesc. Mierea cumparata acolo are un gust desavarsit iar magnetii de frigider si traistele tesute din lana pot fi un cadou interesant pentru rudele si prietenii de acasa.
 
Rog webmasterul sa ataseze urmatorul film:
https://www.youtube.com/watch? time_continue=74&v=V9ry8CntBI0
Trimis de buterfly* in 04.10.17 08:11:48
- A fost prima sa vizită/vacanță în ABRUD [AB]
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Lumea dură, reală, rece a subteranului aurifer de la Roșia Montană se împletește strâns cu ficțiunea metafizică și ancestrală debordantă în stilul atât de specific ”fluturașului nostru”. Sunt foarte încântat că am ajuns să vizitez acest loc cu ajutorul tău.
Aș avea doar câteva mici observații de natură tehnică:
- Roșia Montană nu este cel mai bogat (cantitativ) depozit aurifer din lume, dar eventual ar fi în Europa. Filoanele sunt locurile de concentrare maximă a mineralizațiilor polimetalice (deci și aurifere), dar ele (filoanele) au fost deja exploatate demult. În prezent, la Roșia Montană aurul se găsește dispersat în masa rocii, în cel mai bun caz câteva grame de aur la tona de piatră (extrasă, mărunțită pulbere și apoi preparată - prin cianurare!).
- Ceea ce în subteran ați văzut că sclipește în jurul vostru, nu este aur, ci eventual alte mineralizații metalice (de exemplu pirită = sulfura de fier) sau reflexii ale unor zone silicifiate
- Povestea ghidului (în videoclip) aș fi vrut s-o aud, dar vocea sa este puternic acoperită de fondul muzical. M-am străduit să înțeleg, am reușit fragmentar, dar nu am rezistat până la capăt.
@buterfly: Frumos povestit.
Scriitorul Geo Bogza a fost în minele de la Roșia Montană în 1935 și publica peste câțiva ani, într-o lucrare intitulată Țări de piatră, de foc și de pământ, experiențele trăite în „Munții de Aur”. Iată ce scria despre cea mai veche mină:
Împărăția e mina Statului, și a rămas până azi cu numele acesta, căpătat pe vremea când era a Austro-Ungariei. Mai înainte a fost a Romanilor. Și mai înainte a Dacilor. Și mai înainte... E veche, de mii de ani și haotică, Împărăția! Nici în vis, nici cea mai fantastică imaginație, nu și-ar putea închipui ce au făcut oamenii aici, în decursul celor câteva mii de ani, de când au început să caute aur. Sunt cele mai vechi mine din Europa. Se vorbește de un popor înaintea Dacilor, de Agatyrși. Și înaintea lor vor fi fost alții. Căutători de aur cu toții. Cert e că Romanii au venit în Dacia, atrași cel mai mult de faima acestor mine. Urmele exploatării lor au rămas intacte, absolut intacte. Galerii drepte, simetrice, săpate cu ciocanul și cu dalta, centimetru cu centimetru.
@Lucien: multumesc pentru vizita si aprecieri!
Pai cum altfel daca nu debordant si metafizic?! Acum referitor la chestiunile tehnice
-de unde stii cat aur mai este acolo? Din comentariul in care am intrezarit magnificul cuvant "cianurare" deduc ca informatia este de la cei care doresc sa exploateze in acest fel zacamantul si prin urmare spun ca nu mai e mult aur acolo ca sa poata exploata fara a da socoteala prea multa
- chestia galbena ce sclipeste in jurul nostru e intr-adevar pirita dar chestia negricioasa care sclipeste in mii de stelute este aur (sura=ghidul)
- imi pare rau ca nu se aude bine, era si ceva zgomot de fond de la grup si a trebuit sa il acopar cumva cu muzica. La mine in casti se aude perfect povestea, poate si castile au vreo vina
Am impresia ca tu de meserie esti geolog pentru ca mereu imi trimiti comentarii legate de geologie, pietre si chestii minerale... asa este? Hai te pup si mersi de vizita!
@tata123: Multumesc pentru vizita si aprecieri!
Geo Bogza stia el ce stia, a ramas impresionat de mine asa cum am ramas si noi. Cu siguranta pe vremea lui a vazut mai multe galerii decat noi acum si cu siguranta a avut ca interlocutori mai multe persoane care cunosteau minele bine. Ce sa facem acum, ne bucuram ca sunt vizitabile caci pana de curand erau inchise si parasite. Sper sa nu se inchida din nou. E scandal mare pentru ca s-a interzis accesul reprezentantilor UNESCO. Am inteles ca intr-un final le-au permis accesul. Sper sa il transforme in sit protejat ca sa ne bucuram si noi de el in continuare
@buterfly: Îți dai seama că dacă ar fi pe undeva aur vizibil cu ochiul liber, un El Dorado de neimaginat, acel loc ar fi pe loc invadat de oameni care ar săpa cu ”mâinile goale”.
La Roșia Montană se pune problema exploatării în întregime (nu selectiv) a muntelui pentru a se obține acele câteva grame de aur la tona de piatră făcută ”făină” și cianurată (dacă nu se găsește alt procedeu mai puțin poluant). Aur există, dar microscopic.
Eu nu am auzit deloc bine cele povestite de ghid, dar poate, așa cum spui, căștile erau de vină. Dacă ai reface videoclipul cu fondul muzical la jumătate de cât este acum (oricum se va auzi muzica), cred că ar fi mult mai bine.
Ai intuit bine, sunt geolog de formație. Și ca să-ți fiu și mai simpatic, m-am ocupat cu rezultate deosebite în aplicarea radiesteziei în cercetarea geologică
@Lucien: haaaai maaaa!!! Nu pot sa cred ca te ocupi si de radiestezie!!! Iti trimit un mesaj in privat cu o intrebare... super!
@buterfly: O poveste superbă, așa cum ne-ai obișnuit! Cât despre comentariile tehnice, l-am lăsat pe @Lucien. Eu am savurat povestea!
@Zoazore: muultumesc pentru vizita si aprecieri! Una calda, una rece, cert este ca gigantii au existat
De unde le-oi fi scotind tu... Eu n-am auzit niciodata pina la povestile tale despre acesti uriasi. Bravo!
Ca si Lucien, nu inteleg prea bine ce zice povestitorul. Poti sa refaci filmul?
@adri-nico: multumesc pentru vizita si aprecieri! Sa vii odata cu mine sa iti arat un urias adevarat. Nu mai pot reface filmul, este vorba despre Valva Aurului si intalnirea unui miner cu ea
@buterfly: Scuză-mi limbajul malițios, dar aș vrea și eu un uriaș, măcar unul mic...
Apreciez că un text scris în românește, cu caractere românești, arată mult mai bine (așa cum scriu marea majoritate a autorilor pe AFA) și uneori poate fi mult mai clar. De exemplu, cazul de față al ”valvei aurului”, m-a dus imediat cu gândul la prostii, apoi m-am gândit (după cum mi se întâmplă uneori/rareori) ca valva este un fel de robinet, dar, până la urmă, făcând adânci săpături, am aflat că ”valva” este de fapt o ”vâlvă”.
@Lucien: te iau cu mine si ti-l arat! Vii cu Adri-nico
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2020 „Binecuvântați sau blestemați?” — scris în 09.10.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Avem o țară superbă. Ce facem cu ea? — scris în 08.08.19 de cris71 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Rosia Montana, galeriile romane. Muzeul Mineritului Aurifer Rosia Montana — scris în 21.09.18 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Muzeul Mineritului Aurifer - Rosia Montana — scris în 21.08.18 de ultraviola din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2018 Muzeul mineritului Rosia Montana - jud. Alba — scris în 31.05.18 de Ohrana* din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Rosia Montana merita a fi salvata! — scris în 08.09.15 de sed din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Am păşit pe 'munţii de aur' ai Apusenilor — scris în 28.12.15 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ