Pe țărmul Paphosului

TIPĂREȘTE

Nu cred că v-am spus deja, însă o fac acum: Paphos este compus din două părți. Kato Paphos, adică „orașul de jos” , include zona veche de pe țărmul mării, cu Parcul Arheologic, Mormintele Regilor și alte monumente istorice, precum și portul, faleza și plajele din fața hotelurilor, în timp ce Pano Paphos, „orașul de sus” , numit și Ktima, se întinde pe coline și cuprinde cartiere rezidențiale, dar și clădiri administrative, spitale, școli etc.

Să ne începem așadar plimbarea pe malul mării de la castelul/fortul medieval sau „Saranda Kolones” - „40 de coloane” , aflat între port și Parcul Arheologic. Impunător și spectaculos așezat în capătul promontoriului, e ținta tuturor fotografiilor făcute de turiști, și recunosc că nici eu n-am rezistat tentației și l-am pozat atât din Agora din Parcul Arheologic, cât și de pe faleză.

Prima construcție, o realizare a bizantinilor menită să apere orașul de raidurile arabilor, datează din secolul al VII-lea. În 1222 a fost distrusă de un cutremur și refăcută de conducătorii franci din dinastia Lusignan, care i-au adăugat două turnuri poreclite „genoveze” din cauza rolului defensiv important jucat în anul 1373 împotriva atacurilor puternicei flote a orașului-stat italian. Alte modificări a suferit castelul în timpul stăpânirii venețiene iar otomanii l-au restaurat și refăcut complet în 1592 în forma rămasă până azi, folosindu-l drept garnizoană și închisoare.

După 1878, sub administrație britanică, nu a mai servit unor scopuri militare, iar în 1935 a fost transformat în depozit de sare. În prezent este muzeu și se poate vizita contra sumei de 2,50 euro între orele 8.30-19.30 vara și 8.30-17 pe timpul iernii. Găzduiește expoziții temporare și Festivalul Cultural în aer liber din septembrie.

Tot din Parcul Arheologic am surprins în poze și farul ridicat de britanici în 1888, altă clădire emblematică și pitorească de pe țărm. Înțeleg că de la înălțimea celor 36 m pe care îi are, lumina aruncată noaptea din 15 în 15 secunde se poate vedea de la o distanță de 15 mile nautice. Știu și că imediat la nord de far se întinde o plajă, dar nu am frecventat-o, opiniile vizitatorilor fiind împărțite, înclinând spre negativ.

Și iată-mă ajunsă acum în port. Se pare că a fost amenajat ca atare de către regele Nikocles în jurul anului 320 î. Hr. iar romanii l-au extins. De-a lungul vremii a fost scena unor confruntări sângeroase, dar astăzi aici nu ancorează nici nave de război, dar nici comerciale, explicația fiind aceea că golful natural în care se află are ape prea puțin adânci pentru ambarcațiuni de mari dimensiuni. Este, în schimb, un port de agrement foarte plăcut ochiului, genul acela după care eu mă dau în vânt, cu tot soiul de iahturi, bărci pescărești și vase turistice care îi poartă pe amatorii de priveliști marine în croaziere spre Peninsula Akamas și Blue Lagoon.

Așa cum îi șade bine oricărui port modern, pe țărm se înșiră o mulțime de taverne și cafenele. La una din ele am poposit și eu pentru hidratare cu un frappe după vizita la Parcul Arheologic. Apoi am aruncat un ochi restaurantelor care oferă, bineînțeles, cu precădere pește și fructe de mare, mărfurile fiind așezate pe gheață la vedere pentru a stârni pofta mâncăcioșilor.

Dintre cârciumi se remarcă cea cu numele Pelican. Povestea sa este simpatică și merită probabil spusă. A luat ființă ca mic local în 1957 cu scopul de a-i hrăni și adăpa... 🤣pe pescari și lucrătorii din docuri și se chema Aphrodite. În 1967 a primit vizita unui pelican epuizat după lungul zbor migrator, care a fost adus pe brațe de pescari până la restaurant pentru a fi îngrijit. Kokos s-a acomodat atât de repede și bine cu noul mediu, încât nu a mai vrut să plece și peste doi ani proprietarii au schimbat numele localului în „Pelican” .

Din păcate, în 1972 pasărea a suferit un accident și a murit, fiind înlocuită abia în 2004 cu un alt „Kokos” pe care, dacă aveți noroc, nu așa ca mine, îl puteți zări în plimbările pe faleză.

Apropo de faleză: chiar merită să o parcurgeți. Această veritabilă inimă turistică a orașului, lungă, lată, frumos pavată și iluminată, pornește din port și înaintează către est. E mărginită de multe cafenele, baruri, cluburi de noapte și restaurante, printre care se intercalează și buticuri cu suvenire, haine etc. și câteva galerii de artă.

Dacă obosiți, puteți face o pauză de odihnă pe o bancă pentru a admira întinderea nesfârșită a mării. Singurul inconvenient în această plimbare este lipsa locurilor adăpostite de soarele nemilos☀️, palmierii plantați de puțină vreme neputând asigura umbra atât de necesară mai ales la orele amiezii, când am ajuns eu acolo.

Scrâșnind însă din dinți😬, am continuat să înaintez, curioasă să descopăr ce urmează dincolo de capătul falezei. Ei bine, de aici, paralel cu Poseidonos Avenue, încep plajele, care se succed aproape continuu, din câte știu, până la Rikkos, în marginea estică a orașului. Pe hartă veți găsi aceste beach-uri sub denumirile Municipal baths, Alykes, Vrisoudia, SODAP, Pachyammos.

Pe cele mai multe porțiuni țărmul este înalt și stâncos, motiv pentru care zonele de stat la soare au fost amenajate sus pe suprafețe betonate sau cu iarbă, iar intrarea în apă se face de pe diguri, pe scări sau stânci. 😞 Așa am văzut că se întâmplă la Municipal Baths și Alykes Beach și nu prea mi-a plăcut. La Alykes am cedat însă nervos din cauza căldurii insuportabile, m-am dezbrăcat (aveam costumul de baie pe mine, să nu vă închipuți altceva! 🤪) și am plonjat cu grijă în apă de pe niște pietre. În spate, britanicii cazați la hotelul Almyra de cinci stele se lăfăiau pe șezlongurile amplasate pe beton presărat cu nisip.

E cazul aici să vă amintesc că în Cipru plajele sunt publice iar prețul închirierii unui șezlong sau unei umbrele este același peste tot, și anume 2,50 euro. Excelent! 🔟

Mai departe nu am fost în stare să ajung de-a lungul țărmului, dar poate că o voi face cu altă ocazie.

Să revenim însă în apropierea portului pentru o vizită de o cu totul altă factură, făcută într-o altă zi, dimineața, și anume la biserica Agia Kyriaki Chrysopolitissa.

Deși se află foarte aproape de faleză, în capătul dinspre port, la doar 100 m în spatele Apostolou Pavlou Avenue, este cumva ascunsă după niște bloculețe și nesemnalizată de pe străzile principale. După ce m-am fâțâit un pic în căutarea ei, am cerut indicații de la proprietarul unui mic magazin cu suvenire, ieșit pe trotuar pentru a-i ademeni pe mușterii. Și am avut parte de o experiență neplăcută, căci individul a început să zbiere la mine, apostrofându-mă că vreau informații gratis! 😡

Nu știu ce necazuri avea omul de și-a vărsat nervii pe mine… Am rămas cu gura căscată, am plecat fără a-i răspunde și după câteva minute am dibuit totuși de una singură locul.

Practic este un sit arheologic format din ruinele unor construcții ridicate pe parcursul a peste 1.100 de ani, plus o biserică intactă. Complexul e împrejmuit și amenajat cu pasarele, dar cu intrare liberă. Sunt câteva panouri explicative și pe unul din ele l-am fotografiat pentru a putea urmări etapele construcției.

Originile acestui lăcaș religios se regăsesc în vremurile biblice, mai precis în anul 45 d. Hr., când Saul (Sfântul Pavel) a ajuns în Cipru și, împreună cu Barnabas, considerat protectorul spiritual al insulei, a început misiunea de creștinare, reușind să-l convertească pe însuși proconsulul roman Sergius Paulus. Nu înainte însă de a fi biciuit cu 39 de lovituri, fiind legat la un stâlp marcat acum cu o plăcuță și devenit loc de pelerinaj.

Pe locul acestuia a fost ridicată în anul 59 o basilică mică, distrusă la puțin timp de un cutremur și refăcută în secolul al IV-lea ca prima catedrală episcopală a Paphosului, având alături o clădire pe două nivele despre care se presupune că ar fi adăpostit palatul episcopal. Era o construcție impresionantă de 1.600 mp, de formă dreptunghiulară, care urmărea probabil planul hippotamian al orașului, și avea șapte nave laterale placate cu mozaicuri și despărțite de absidă prin coloane din granit cu capiteluri corintice.

În secolul al VI-lea basilica a fost masiv modificată: podeaua a fost placată cu marmură și înălțată, din cele șapte nave laterale au rămas cinci, absida a fost dărâmată și s-au construit trei abside noi. Complexul a fost înconjurat de coloanade, avea patru porticuri și o fântână circulară în centru.

Raidurile arabe, documentate prin fragmente de inscripții păstrate pe unele coloane, au produs stricăciuni iar ca urmare a cutremurelor din anul 685, biserica s-a prăbușit parțial, fiind abandonată. În jurul anului 1300 a fost refăcută în stil gotic de francii catolici, fiind distrusă de otomani prin anul 1570.  În fine, în secolul al XVII-lea a fost ridicată biserica cu hramul Agia Kyriaki, singura clădire rămasă intactă. Ortodoxă la origini, aceasta a fost încredințată în 1986 de către episcopul ordodox al Paphosului comunității romano-catolice, dar este folosită și de anglicani.

Profitând de frunzișul des al copacilor care încadrează complexul, i-am dat ocol în voie, oprindu-mă din loc în loc pentru fotografii. Deși pe diverse site-uri am citit că biserica e în funcțiune, eu am găsit-o închisă și am avut senzația că este părăsită. Dar poate că m-am înșelat. 🤔

Am promis (în titlu) că vom face un tur, chiar dacă doar parțial, al țărmurilor Paphosului, așa că în cele ce urmează voi încerca să mă țin de cuvânt.

Să părăsim deci Kato Paphos pentru a ne îndrepta din zona portuară spre nord-est către zona cea mai bogată în plaje de pe insulă. Am menționat-o în treacăt pe cea din apropierea farului ‒ Lighthouse Beach. Dacă vă veți uita pe hartă, veți descoperi și alte „plaje” : Vrexi, Rodafinia, Dimma, Mersini, St George, Azja, Sandy, Kissonerga.  

Mare atenție❗ Nu vă lăsați înșelați de denumirea „beach” și înainte de a face rezervări la nu știu ce hotel care promite așa ceva, documentați-vă cu mare grijă. Pe această porțiune de cca. 15 km, întinsă de-a lungul suburbiilor Chlorakas și Kissonerga, țărmul este înalt, foarte dantelat și presărat cu stânci de care valurile se izbesc cu furie. Golfulețele de la poale sunt în mare parte niște mici arii acoperite de roci sau – în cel mai bun caz – petice de iarbă ori de pământ amestecat cu pietricele, poate cu câteva șezlonguri și umbrele. Cu excepția Sandy Beach, că nu degeaba i se zice așa! 😁

Nici vorbă așadar de întinderi lungi de nisip. Amănunt care nu i-a împiedicat totuși pe dezvoltatorii imobiliari să construiasă resorturi și hoteluri de patru și cinci stele, dotate probabil cu toate facilitățile lumii moderne. Și preferate – bănuiesc – de cei cu dare de mână care preferă să se scalde în piscine.

În fine… treaba lor. 🙄

Nu am găsit în viața mea justificarea mersului la mare ca să stau la piscină, așa că și de această dată am căutat o plajă pe placul meu și al prieteni Elena. Toate site-urile, blogurile și vlogurile arătau cu degetul spre Coral Bay, cotată drept cea mai frumoasă plajă din zonă. Nu am ajuns aici, ci în imediata sa apropiere, la Corallia sau Laourou Beach, și asta fiindcă, spre deosebire de Coral Bay, la Corallia este stație de autobuz și nu a trebuit să hălăduim unu sau doi kilometru pe jos, cu capul în soare…

Mai mult decât atât, aici e capătul liniei autobuzului 615, pe care l-am luat de la Tombs of the Kings Station, și am găsit scaune libere atât la dus, cât și la întors. Partea proastă e că drumul a durat vreo 45 de minute, de ne-am cam plictisit.

Însă odată ajunse la Corallia, ne-a plăcut maxim! La malul apei limpezi în nuanțe superbe de albastru, care se adâncește treptat, sunt câteva pietroaie, dar le poți ocoli cu ușurință. Stratul de nisip fin este atât de gros, încât ți se afundă piciorul în el, există salvamar, cabine de schimb, dușuri, plus două restaurante cu terasă de unde ne-am aprovizionat cu crănțănele și frappeuri. Nu-i de mirare că plaja este o atracție pentru familiile cu copii și a fost premiată cu Blue Flag.

Ne-am simțit excelent la Corallia, însă Elena era nemulțumită de timpul pierdut cu deplasarea. A căutat pe hartă și a găsit Venus Beach, la numai două stații de Tombs of the Kigs Bus Station. Și a fost foarte inspirată. 😀

În mai puțin de 10 minute am coborât din autobuz, ne-am întors vreo sută de metri și, la propunerea mea, am intrat cu nonșalanță în Hotelul Venus de cinci stele. Vă reamintesc: toate plajele din Cipru sunt publice… Am traversat holul, am coborât pe scări un etaj și am ieșit din hotel prin sala de mese. De aici se coboară câteva trepte și se ajunge la piscină. Nu ne-a interesat, așa că am continuat să coborâm și am dat cu ochii de plajă.

Nu foarte lungă, în schimb lată, nisipoasă și organizată cu șezlonguri și umbrele. Apa curată și puțin adâncă la mal, tocmai bună pentru partide prelungite de înotat leneș pe spate, cu ochii ațintiți în sus spre cerul minunat de albastru.

O alegere perfectă pentru noi, singurul aspect mai neplăcut fiind calitatea slabă a frappeului furnizat de singurul așa-zis beach bar, în fapt un soi de rulotă cu tejghea improvizată. N-am avut încotro și ne-am mulțumit cu el. La Venus Beach am revenit în fiecare din următoarele zile, Elena stând toată ziua la plajă, eu bântuind de una singură prin oraș până pe la prânz.

Acestea au fost plajele văzute de mine în Paphos. Sper să am ocazia să explorez și altele.

Tot la capitolul „nevăzute dar oarecum știute” trec și mormintele regilor – Tombs of the Kings, o atracție turistică inclusă, alături de Parcul Arheologic, în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Sufăr de o oareșce claustrofobie și nu m-am aventurat în aceste catacombe, doar am trecut cu autobuzul prin preajma lor, însă mă simt oarecum obligată să vă ofer câteva informații despre ele.

Nu sunt morminte regale, așa cum s-ar putea crede, ci au fost săpate în stâncile calcaroase pentru a adăposti locurile de veci ale unor oficiali cu rang înalt în administrație sau ale unor cetățeni de vază ai orașului. Au fost construite începând cu secolul al IV-lea î. Hr. până în secolul al III-lea d. Hr. și multe din ele datând din perioada ptolemeică, înțeleg că au fost realizate după modelul celor din orașul egiptean Alexandria, reproducând stilul caselor în care locuiseră defuncții și fiind înfrumusețate de coloane și fresce.

Necropola se poate vizita din 16 aprilie până în 15 septembrie între orele 8.30-19.30 iar în restul anului de la 8.30 la 17. Biletul costă 2,50 euro.

Alte amănunte nu am cum să vă furnizez, dar cei interesați de astfel de construcții subterane își pot face o idee vizionând următorul filmuleț: youtube.

Eu însă voi atașa la review o altă ilustrație muzicală, cu un top al plajelor din Paphos, o temă mai apropiată de preocupările mele estivale.

Și poate și de cele ale voastre… 😉

---

VIZUALIZĂRI: 483 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI