GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns in Nafplio din intamplare, pana anul acesta nu auzisem de acest orasel...
In luna iulie tot cautand oferte de bilete de avion bune pe cateva destinatii mai apropiate de Romania, unde sa fie si cald la sfarsitul lunii octombrie, cand are copilul nostru de 7 ani vacanta, am gasit ceva convenabil pentru Atena. De ce Atena? Pentru ca zborul dureaza sub 2 ore, deci mai putin timp pe drum cu un copil destul de agitat de felul lui.
Anul trecut in aceeasi perioada am fost la Barcelona si drumul a fost un pic cam obositor pentru el, asa ca am mers mai aproape de Bucuresti.
Am rezervat asadar biletele de avion (si platit evident) cu 3 luni inainte si … cum imi place mie … am purces la cautat cazare, atractii, ce sa facem si ce sa vedem. Aveam la dispozitie 6 zile, 5 nopti.
Tot citind aici pe AFA despre Atena, am inceput sa ma ingrijorez ca sunt cam multe zile in Atena si mi-era teama ca atat sotul neiubitor de istorie cat si flacaul neastamparat se vor plictisi … Si cum ei doi iubesc foarte mult marea am zis sa ma indepartez putin de Atena sa vad ce posibilitati avem de a vizita ceva in afara acesteia unde sa fie si mare… Asa am aflat de Nafplio si pozele gasite pe internet cu oraselul, cetatile, apa m-au cucerit pe loc.
Analizand resursele financiare am hotarat ca 2 nopti in Nafplio si 3 in Atena sunt cea mai potrivita varianta pentru noi. Total gresit, as spune acum … Nafplio merita 5 nopti cel putin:* … dar e prea tarziu acum …
Si cum Nafplio e la ceva distanta de Atena, am zis ca cel mai bine ar fi sa inchiriem o masina de la aeroport si in drum sa ne optim si la Canalul Corint (tot postarile de pe AFA au fost de vina si pentru aceasta decizie). Insa nu a fost sa fie … cu cateva zile inainte sa plecam cautand sa inchiriem masina am descoperit (nu dati cu bata, era prima oara cand incercam sa inchiriem masina) ca soferul trebuia sa aiba pe numele lui un card de credit. Ghinion … soferul, adica sotul nu are … am eu, dar eu nu am permis … si asa pe ultima suta de metri am intrat in vrie ca nu o sa mai apuc sa merg in Nafplio … care in subconstientul meu era cireasa de pe tort a calatoriei si nu Atena …
Si iar search pe net cu ce putem ajunge, cat dureaza drumul, etc … Fara alta varianta ramasa la dispozitie, am renuntat la dragul Canal Corint si am ales sa mergem direct in Nafplio din Atena.
Am povestit aici cum am ajuns in Atena. De la aeroport am luat X93 care contra a 15 eur (6 adult, 3 copil) ne-a dus intr-o ora la autogara Kifissou. Acolo surpriza autocarul care pleca cel mai devreme era plin, a trebuit s ail asteptam pe urmatorul care pleca la 19:00. Eram plecati de acasa de la orele 11:00.
Am profitat de ora disponibila si am luat masa la o mica taverna din autogara (gyros) si ne-am imbarcat cand deja se facuse intuneric in autocar. Nu am vazut mai nimic pe drum, dar am ajuns cu bine in Nafplio, in centrul orasului statia terminus, doua ore mai tarziu.
Google map si-a facut treaba si ne-a dus in 10 minute de mers pe jos la pas catre hotelul (*de pus link la review cazare Agamemnon) rezervat cu cateva luni inainte.
Inca din aceasta prima seara, desi tarziu, am facut cunostinta cu stradutele inguste minunat pavate si decorate de arbusti, cu faleza si cele 3 cetati ale orasului.
Era atat de liniste si vantul abia adia, ca intr-o seara de vara, desi era 26 octombrie si plecasem dintr-un Bucuresti cu 17 grade la amiaza.
Dupa check-in am lasat rapid bagajele si am pornit asa noaptea la cucerit orasul. Ne-am plimbat pe faleza din fata hotelului, am mers in stanga pana la far, ne-am odihnit putin pe bancutele locului de joaca, unde copilul meu a simtit nevoia sa se elibereze de stresul drumului.
Nu imi sta in fire sa fac reviewuri cu date istorice, desi imi place istoria, prefer sa povestesc despre ce am vazut, simtit si trait in cele cateva ore, zile … asa ca imi cer scuze celor care ar astepta date istorice in acest review, insa le pot gasi in altele scrise anterior de unde si eu m-am inspirit in alegerea facuta, precum si pe site-urile orasului si altele de specialitate.
A doua zi, dupa un mic dejun foarte bun la hotel, am plecat in jur de ora 9:00 sa cucerim Palamidi cu cele 999 de trepte ale sale.
Inainte sa ajungem la trepte am trecut pe la Gate of the Land si am admirat vechea intrare in cetate.
Eu nu sunt deloc o fire sportiva si a fost destul de greu sa urc treptele pana la fortareata, insa privelistea pe care o ai in permanenta imprejurul tau iti taie respiratia mai mult decat greutatea urcusului. Ne-am oprit la fiecare cativa metri sa admiram ceea ce vedeam, am facut sute de poze, la propriu. Nu aveam nici un plan pe ore cu obiective de bifat, fiind si cu copilul am decis ca vom urca cat vom putea si daca nu mai putem sa ne intoarcem, asa ca am incercat sa ne bucuram cat mai mult de ceea ce ne inconjura.
Intrarea in cetate costa 8 eur de adult, pentru copii nu se plateste.
Ne-am mai plimbat si am explorat cateva parti ale cetatii, recunosc ca nu toata, nu am bifat toate bastioanele, copilul meu deja obosise si se plictisise, vedea marea si deja devenise obsesiva intrebarea “mami, cand mergem la mare? ”
Acolo sus am decis ca nu face sens pentru noi sa mai urcam si pe Acronapflia, am admirat-o insa suficient de la inaltimea zidurilor Palamidi.
Ne-am intors in oras rapid, la coborare este mult mai usor desigur, desi pe final ne cam tremurau picioarele de la atatea scari. Ne-am revenit putin cu o bere si un suc la prima taverna de la baza scarilor care avea si un afis ce ne felicita ca am reusit isprava de a urca si cobori scarile ????.
Intre timp se facuse ora pranzului si soarele ardea la 25-26 de grade. De sus de la cetate vazusem ca pe plaja Arvanitia, cea mai apropiata de oras erau oameni si unii dintre ei faceau baie in mare… asa ca decizia unanima a fost sa mergem la hotel sa ne luam costumele de plaja/baie si sa mergem la plaja. Le pusesem in bagaj de la Bucuresti cu speranta ca vom avea vreme buna asa cum am avut anul trecut la Barcelona tot la sfarsitul lui octombrie si am vrut sa ne luam recompensa.
De la hotelul nostru, am luat-o pe faleza in stanga si am mers pe strada Arvanitia, care duce la plaja. Este o alee de piatra pe marginea dealului care este in stanga si a marii care este in dreapta. Este o alee atat de frumoasa cum eu nu am mai avut ocazia sa vad pana acum. Sute de poze din nou …
In scurt timp am ajuns la plaja, care este foarte mica, dar era plina de oameni. Nu are nisip, ci pietre …. Atat pe mal cat si in apa, am cam injurat in gand, nu eram dotati cu incaltari speciale, insa nu am putut sa ratam o baie in mare in ziua de 27 octombrie, cand la Bucuresti erau doar 10 grade. Am stat vreo doua trei la plaja, dupa care ne-am intors in oras sa mancam si sa il vizitam.
Cat despre oras – nu am depasit limitele orasului vechi, pentru noi a fost suficient, cred ca am luat la rand toate stradutele, atat cele dinspre port, cat si cele centrale cu Piata Syntagma si apoi si pe cele dinspre Acronapflia.
Casele sunt atat de frumoase, plantele erau inflorite, arbustii verzi, strazile pavate frumos si ordonat. Din cand in cand trecea cate o masina care abia avea loc pe stradutele intortocheate si mai ca trebuia sa intri intr-un magazin ca sa ii faci loc sa treaca.
Peste tot erau pisici, mari, grase, fericirea lui fi-miu care le-a chemat, le-a alergat si a incercat sa le dea sa manance. Erau pe strada, in magazine, in vitrine chiar …
Ne-am plimbat si cu o bicicleta dubla, 7 eur ora, aveai voie in tot orasul cu ea, iarasi incantare pentru copil.
Cat despre mancare, noi nu suntem gurmanzi, desi dupa silueta nu s-ar zice, am mancat simplu, greceste, gyros, souvlaki si ceva italienesc – spaghete si salate. Erau o multime de taverne, nu pline, sfarsitul sezonului se simtea, orasul nu era deloc aglomerat. Noi am ajuns joi seara si am plecat sambata la pranz. De-abia sambata mi s-a parut putin mai aglomerat.
Nu am auzit deloc in jur romani, foarte multi greci, francezi, nordici. Putini asiatici, mai deloc negri … fata de Atena unde am vazut o multime.
In dimineata zilei de sambata cand inca nu rasarise soarele in port a intrat si un MSC Cruise cu zgomotul lui inconfundabil… ne-a trezit si l-am admirat de la balcon cum intra maiestuos in micul port al orasului.
Sambata dimineata ne propusesem sa vizitam Bourtzi, cetatea de pe ape, insa nu a fost sa fie. Era inchisa de o saptamana, probabil pentru lucrari de renovare. Ne-a parut foarte rau, mizasem pe o ultima plimbare pe apa cu barca, sa vedem cum arata orasul si de pe apa … nu s-a putut.
Putin suparati, am facut check-out-ul la hotel, am luat bagajele si apoi la pas catre statia de autocar KTEL Argolida ce avea sa ne duca inspre cea de-a doua destinatie a calatoriei noastre, Atena.
In centru, acolo unde este si statia, am avut parte de o surpriza placuta, era o sarbatoare a orasului sau nationala, canta fanfare, au defilat soldati, foarte frumoasa incheiere pentru scurta vizita in Nafplio.
Trimis de ElenaP in 01.11.17 20:33:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ElenaP); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Se pare că ați avut o vacanță frumoasă, chiar și la sfârșit de octombrie, marea e la fel de frumoasă și acum, la fel de albastră, iar Napflio are mereu ceva de oferit. Frumoase pozele, aștept continuarea despre Atena.
Adorabilă pisicuța din vitrină, exact în spiritul Greciei. Tocmai ce am scris despre pisicuțe, cele din Grecia.
Vacanțe frumoase și pe viitor!
@ElenaP: Foarte frumoasa vacanta ati avut, felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Nafplio: cosmopolit, aglomerat, șarmant — scris în 19.12.21 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Tirint (Tiryns), cetatea megalitică ridicată de ciclopi — scris în 01.04.17 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Septembrie în Peloponez. Cel mai frumos oraş grecesc? — scris în 06.11.15 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Nafplio... ce oraş frumos! — scris în 05.10.15 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Nafplio, primul diamant de pe coroana Greciei — scris în 05.10.14 de Camelia19 din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Tolo si Nafplio — scris în 23.08.12 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Nafplio, vechea capitala a Greciei sau Napoli di Romania — scris în 23.03.11 de florinbad din RăZVAD [DB] - RECOMANDĂ