GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tirint (Tiryns), cetatea megalitică ridicată de ciclopi
Din ciclul „doar o vorbă să-ţi mai spun”, la finalul serialului meu peloponeziac, vă voi spune câte ceva şi despre cetatea Tirint sau Tiryns, cum mai este cunoscută după denumirea în greaca veche, de care aproape că uitasem, fiindcă am vizitat-o în primele zile din acea vacanţă. Apoi, datorită poziţiei sale privilegiate de-o parte a şoselei foarte circulate Nafplio-Argos, chiar la ieşirea din Nafplio, devenise o rutină să trecem pe lângă ea aproape în fiecare zi. De fapt, se află chiar la 3-4 km nord de Nafplio, aşa încât ne familiarizaserăm cu ea, că parcă o ştiam de când lumea!
Ce e bine de menţionat este faptul că în antichitate, vorbind de epoca miceniană, cetatea se afla în imediata vecinătate a mării servind drept port pentru mai cunoscuta Micene sau pentru străvechiul Argos. Asta pentru că cetatea ridicată într-o formă alungită domina împrejurimile de pe înălţimile unui deal de la aproape 30 m deasupra mării. De atunci, marea s-a retras lăsând Tirint la unul-doi kilometri în interiorul continentului. De fapt, Tirint exista încă din epoca bronzului, ba chiar fiind fortificată cu câteva sute de ani înaintea cetăţii Micene, cunoscând perioada sa de înflorire maximă prin 1400-1200 Î. C. A fost afectată în multe rânduri de cutremure devastatoare, tot de atâtea ori fiind refăcută şi locuită până prin anii 470 Î. C. când a fost distrusă de cetatea rivală Argos. În realitate, distanţa de care o desparte de Micene este de câţiva kilometri, cam douăzeci.
Adeseori a fost comparată cu Micene, din mai multe puncte de vedere, poate cel mai important fiind acela al zidurilor ciclopice pe care le-am regăsit într-o formă mult mai reprezentativă aici. De fapt, cetatea în sine uimeşte prin mărimea blocurilor de piatră ce parcă stau într-un echilibru atât de fragil, că stai să te întrebi cât mai au până să se prăbuşească. În multe locuri accesul este interzis printre ruine deoarece se lucrează la restaurare, iar în areal indicatoarele aproape că lipsesc cu desăvârşire. Între pereţii construiţi din bucăţi imense de stâncă, ce odinioară atingeau şi zece metri înălţime şi opt lăţime, te orientezi mai mult după bunul simţ şi de mare ajutor în sensul acesta a fost pliantul pe care l-am primit la intrare odată cu achitarea biletului: 3 €/persoană.
Impresia generală este că cetatea a fost una extrem de masivă, aspect dat de blocurile ce cântăresc tone şi a fost construită în trei mari etape. Prima a fost în jurul anilor 1400 Î. C., când a fost ridicat un palat pe cea mai mare parte a dealului, chiar pe locul unei mult mai vechi construncţii circulare de cam 28 m în diametru, datând dinainte de de anii 2200 Î. C... În a doua etapă, între 1300 şi 1250 Î. C, un zid ciclopic a fost edificat pentru a proteja secţiunea centrală. Pe urmă, în etapa a treia, între 1250 si 1200 Î. C. zidurile au fost extinse pentru a oferi protecţie pentru întreaga structură, rezultând o fortăreaţă desfăşurată pe aproape 400 m lungime şi 100-150 m lăţime. În perioadele sale glorioase, era cămin cam pentru zece-douăzeci mii de oameni.
Un alt punct comun cu Micene, a fost poarta principală prin care se intra în citadelă, despre care se spune că era aidoma celei a Leilor de la Micene, dar neavând norocul primeia, în sensul că nu a supravieţuit. Ba mai mult se pare că a fost construită cam în aceeaşi perioadă de aceiaşi arhitecţi, cu acelaşi sistem de acces cu rampă, cea de la Tirint, fiind de 47 m lungime. Pătrunzând în interiorul meterezelor cetăţii, am căutat să identific acropolisul său împărţit în trei sectoare: cel mai înalt situat în nord, cel sudic, fiind cel mai scund şi cel de mijloc între acestea.
Palatul regal din Tirint (ca şi cele de la Micene, Argos şi Pilos), aveau drept element comun cunoscutul megaron, o sală centrală principală din care se intra într-o curte. Megaronul de la Tirint este cel mai bine păstrat dintre toate cele existente în celelate palate. Porticul a avut două coloane, iar pereţii ar fi fost decoraţi cu fresce şi picturi diverse, iar pardoseala cu plăci de alabastru. Megaronul în sine a fost cea mai importantă sală din palat. Printre numeroasele camere regale a fost identificată şi o baie, judecând după podeaua de piatră foarte lustruită cu orifcii, găurile servind pentru drenaj. Podeaua din baie a palatului a constat dintr-o placă de calcar masiv. Un canal din dale probabil a funcţionat ca o conductă pentru canalizarea apei spre gura de scurgere din camera alăturată. Doi dintre cei trei pereţi ai megaronului erau comuni cu un templu arhaic dedicat zeiţei Hera, proslăvită şi într-un templu denumit Heraion, aflat foarte aproape de Micene. Palatul era bogat decorat cu arcade exterioare.
În zona cunoscută sub numele de casele şi magazinele de est se găseşte cel mai frumos element al sitului arheologic, după părerea mea, un pasaj îngust şi boltit ce străbate zidurile masive, lung de apoximativ 30 metri, prin care este interzis să se meargă, lesne de înţeles pentru a evita riscul prăbuşirii stâncilor. La căpătul galeriei înguste, lumina zilei strălucea trimfătoare în splendoarea ei. Aceasta reprezintă şi cea mai fotografiată piesă din sit.
Am mai văzut ceea ce a rămas din marea propilee, adică intrarea ce se dorea a fi monumentală, cu porticuri şi scări, construită pe aceleaşi principii ca cea de pe Acropole la Atena, a fost proiectată pe aceleaşi linii. Propileea conducea în curtea cea mare a palatului. De acolo te duci în jos pe o scară la casele şi prăvăliile din sud, care sunt similare cu cele din partea de est a sitului. Marea propilee face legătura între partea inferioară a cetăţii cu cea superioară a acesteia.
Cetatea de mijloc nu a fost investigată în mod adecvat, şi a fost acoperită pentru a o proteja în scopul unor săpături viitoare. Dealtfel, în tot situl, după cum am mai spus, se lucra atât la refacerea ruinelor cât şi în vederea excavării altora presupuse.
Trei izvoare cu apă proaspătă alimentau cetatea, unul în partea de vest spre care accesul se făcea pintr-o intrare secretă, celelalte două găsindu-se în partea de nord a zidurilor, până la ele parcurgându-se două tuneluri.
Mult mai târziu am aflat că ceva mai departe de sit este amplasat un mormânt tumular, asemănător cu cele ale atrizilor de la Micene. N-am reuşit să-l vedem, poate altădată!
Plimbarea noastră prin sit a fost îngreunată de potecile de multe ori nesigure şi de arşiţa soarelui greu de suportat în acel început de septembrie. Vizitatori nu prea erau în sit, aşa încât am concluzionat că citadela Tirint este sora mai mică şi mai puţin apreciată a celei de la Micene.
Celui căruia îi datorăm scoaterea lumină a cetăţii Tirint este vestitul şi controversatul arheolog amator Heinrich Schliemann, care în 1876, din dorinţa acerbă de a descoperi Micene, a săpat în aceeaşi zonă în care în 1831 mai excavase un arheolog german. În acelaşi an descoperă totuşi şi Micene, unde era convins că a pus mâna pe masca regelui Agamemnon.
De curând, revăzând fotografiile din acea vacanţă, am dat şi peste cele făcute la Tirint şi m-am gândit că ar putea să folosească doritorilor de Peloponez, mai cu seamă că, situându-se practic la marginea oraşului Nafplio, de-a lungul unui drum foarte circulat, ar putea sta în atenţia iubitorilor de istorie antică. Tirint a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul1999.
În concluzie, Tirint nu este aşa de spectaculos ca Micene cu care este de cele mai multe ori privit în antiteză, dar are o poziţie excelentă pe o creastă de stâncă fiind construit pe acelaşi principiu, inexpugnabil, cu ziduri groase, perfecte pentru apărare. Merită vizitat măcar din curiozitate, acesta îngroşând rândurile „bolovanilor” antici din Peloponez, ce nu pot fi nicidecum ignoraţi!
Surse de informare:
http://ancient-greece.org/archaeology/tiryns. html
pliantul primit la intrarea în sit
Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:
https://www.youtube.com/watch?v=kFzzyVULtjU
Trimis de irinad in 01.04.17 19:15:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Nafplio, NAFPLIO" (deja existentă pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@irinad:
Mă încurajam singură că scrii despre Roma, când colo despre greci. N-ai milă?! Am o vară lungă și recunosc, cu mânuțele astea două am ales Croația, cu mare durere nu Grecia. Sper să dau o fugă în toamnă acolo la Elada să iau o gură de spirit grec.
Despre articol, ce să zic, documentat și scris cu suflet, Schliemann, de-ati fost contemporani, ar fi fost mandru sa te aiba colaboratoare. Asta asa, doar o vorba sa-ti fi spus!!
Vacante frumoase!
@elviramvio: Nu, despre Roma am scris, am povestit pe unde am umblat, ce am văzut, unde am stat. Voi mai scrie despre Roma dacă voi mai merge acolo şi sper din tot sufletul să mai ajung şi altădată.
Despre Grecia îmi rămâne mereu câte ceva de spus, pentru că am fost de multe ori şi am văzut multe locuri, iar despre unele chiar n-am apucat să înşir câteva cuvinte. Ştiu că şi ţie îţi place mult Grecia şi-ţi doresc din toată inima să "tragi o fugă", căci indiferent pe unde ai umbla, o "gură" de Grecia e binevenită, ca şi în cazul meu, dealtfel.
Abia astept să ne povesteşti după ce te vei întoarce din Croaţia, din ce am vorbit eu cu tine pare că pui la cale o vacanţă grozavă, cum numai tu ştii.
Mulţumesc pentru aprecieri, râd singură când îmi imaginez cum aş fi arătat ca şi colaboratoare a lui Schliemann.
Şi ţie, de asemenea, vacanţe minunate!
@irinad: Incercam sa ma gandesc ce sa-ti scriu ca si ecou si imi este destul de greu, pentru ca scriu din postura cuiva caruia tari precum Italia, Grecia, Turcia (destinatii mult umblate de romani) ii sunt deocamdata necunoscute, dar citesc cu mare placere ceea ce se scrie fara a emite insa pareri de cunoscator.
Felicitari, votat cu foarte mare drag.
@mishu: Stai liniştită, vei avea ocazia să călătoreşti şi aici mai "aproape", în aceste ţări. Şi mie îmi place să citesc articole despre ţări şi locuri unde ştiu că nu voi ajunge fizic niciodată, dar prin intermediul colegilor care le-au vizitat, "mă plimb" şi eu pe-acolo.
Mulţumesc pentru vizită, îmi place că aşa cum te ştiu de sociabilă şi cu o bună dispoziţie debordantă şi molipsitoare, găseşti întotdeauna cele mai potrivite cuvinte de a te adresa celorlalţi colegi.
O zi frumoasă îţi doresc!
draga irinad ca de obicei imi faci pofta de grecia.
mi-am amintit de Naplio, orasul pe care l-am vizitat doar in trecere, dar mi-a ramas in minte caci mi-a placut foarte mult acel loc.
mi-a parut rau atunci ca nu am stat mai mult, fiind intr-un circuit prin Grecia si de anul nou adica in iarna, chiar si asa mi s-a parut splendid acolo.
mi-au ramas in minte acele magazinele mici cochete, cu tot felul de gablonturi frumoase si bijuterii de aur si cate si mai cate altele de souveniruri etc...
citit si votat cu placere ca de fiecare data.
O altă calitate a AFA este că prin reviewuri postate de împătimiţi ai drumeţiilor, ai posibilitatea să-ţi completezi cunoştinţelşe despre un obiectiv pe care nu l-ai văzut. Datorită lui Irinad, acum am vizitat şi Tirint pe care doar l-am zărit la înălţime în scurtul popas făcut de grup la Naflio. Oricum acum doi ani nu se mai punea problema să urcăm cu piciorul. Elviramvio să nu regreţi niciun moment excursia în Croaţia. După ce ai să vezi cât de spectaculoasă e, n-ai să regreţi niciun moment că anul ăsta nu ai fost în Grecia.
@flaviana77: Cu scuzele de rigoare pentru acest răspuns întârziat (astăzi am avit o zi groaznică la serviciu), ţin să-ţi spun că şi pentru mine Nafplio a rămas o frumoasă amintire, un oraş cu adevărat cochet şi frumos. Ştii că mulţi greci îl consideră, pe bună dreptate, cel mai frumos oraş din Grecia?
În Nafplio am venit din Tolo, unde aveam cazarea, în fiecare zi în acea vacanţă, tocmai din motivul că ne plăcea foarte mult şi ne simţeam tare bine. Deşi are o plajă superbă la 3 km distanţă (Karathona), noi o preferam pe cea pietroasă (municipală) de lângă cetăţile Palamidi şi Acronafplia, era mai comod şi mai special să ai două fortăreţe sub ochi.
Mulţumesc de vizită şi vorbe frumoase, te salut cu mult drag!
@Michi: Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, pentru mine înseamnă mult când vin de la dvs. ! Vă sunt datoare cu scuze pentru întârzierea cu care vă răspund, dar o zi grea pe care tocmai am avut-o nu m-a prea lăsat să intru pe sait.
Şi eu sunt de aceeaşi părere în privinţa saitului AFA, să mă vedeţi ce sorb articolele despre locuri în care doar visez să ajung!
În altă ordine de idei, ştiţi, Tirint nu atrage foarte mult atenţia iar uneori trece chiar neobservat. Am văzut asta chiar la ghidul nostru, un tânăr român, pe care l-am avut la excursia pe canalul Corint şi situl antic Nemea. El era mai mult însoţitor de grup, se pregătea să devină ghid, era dornic să înveţe cât mai mult. Făcuse excursia aceea de multe ori în vara aceea, dar până în ziua în care am mers şi noi, iar eu i-am arătat pe fereastră din autocar: "Uite, acesta este situl arheologic de la Tirint! ", nu ştiuse de existenţa lui şi trecuse pe lângă el de fiecare dată când se îndrepta spre Corint. A recunoscut şi mi-a mulţumit, spunându-mi că va merge în prima zi liberă pe care o va avea.
O seară frumoasă, cât a mai rămas din ea!
@irinad: INteresante locuri, tocmai le/am adaugat pe lista traseului meu din Pelopones, spre micuta insula Elafonissi ceva mai jos pe malul estic langa Neapoli. Peloponesul e singura zona continentala din care am vazut putin, doar Olimpia si Micene, si imi propun sa merg sa mai vad cate ceva, daca si masina mai face fata.
Rezervarea am facut/o, nu stiu daca reusesc sa fac si excursia pana acolo, dar daca ajung ma opresc sa vad si locul asta, multumesc pentru informatii si pozele lamuritoare. Vacante frumoase in continuare!
@calatorul: Uau, mergi în Elafonissi, superb loc, am văzut fotografii. Aş fi vrut să ajung acolo, dar n-a fost posibil!
Dacă vrei, cu siguranţă vei reuşi, dacă tot ai făcut rezervarea, pregăteşte maşina şi mergi, Peloponezul este foarte ofertant!
La Tiryns este uşor de ajuns, este practic în drum, nu trebuie decât să te opreşti. Pare un pic mai dificil este să explorezi situl, dar nu de speriat! E chiar mai uşor decât la Micene.
Şi ţie vacanţe minunate îţi doresc, neapărat te aştept cu impresii după ce te vei fi întors din Peloponez!
@irinad: Desigur daca e vorba de locuri istorice prin Grecia, nu ezit sa fac efortul de a le cauta pentru a mai vedea alte pietre prin Grecia, cum spune cineva la mine.
Daca fac drumul asta cu siguranta ma opresc sa vad situl, care pare interesant, sper sa reusesc si excursia asta la vara. Multumesc si vacante frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Nafplio: cosmopolit, aglomerat, șarmant — scris în 19.12.21 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Nafplio, superb! — scris în 01.11.17 de ElenaP din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Septembrie în Peloponez. Cel mai frumos oraş grecesc? — scris în 06.11.15 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Nafplio... ce oraş frumos! — scris în 05.10.15 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Nafplio, primul diamant de pe coroana Greciei — scris în 05.10.14 de Camelia19 din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Tolo si Nafplio — scris în 23.08.12 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Nafplio, vechea capitala a Greciei sau Napoli di Romania — scris în 23.03.11 de florinbad din RăZVAD [DB] - RECOMANDĂ