ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.08.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 09.07.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 13 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 15

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Dragilor, mergeţi cu încredere în Albania!

TIPĂREȘTE

Am avut marele noroc să ascult de un prieten şi să merg, pentru 2 săptămâni, la Ksamil, în Sudul litoralului Albanez. Nu am avut aşteptări prea mari, deşi am citit toate posturile de pe AFA. A fost cel mai impresionant concediu din ultimii 25 de ani. Am întâlnit în Albania atâta bun simţ, modestie, curăţenie, inedit, bunătate, ospitalitate, corectitudine, etc, cât nu am întâlnit în aproape 3 decenii în Asia, fosta URSS, Statele Unite, Croaţia, Muntenegru, Grecia, Turcia, Olanda, pe unde am umblat. Poate în Serbia, numai că sârbii nu au litoral, din păcate.

Cazarea în Ksamil am rezolvat-o pe booking.com, dar la faţa locului am constatat că aveam de zeci de ori mai multe oferte şi mai bune, dacă mergeam la noroc. Asta, deşi am fost în vârf de sezon (primele două săptămâni din August).

Cazarea a fost peste aşteptări (villa Ester, Ksamil), curată, spaţioasă, extrem de bine dotată, foarte aproape de plajele mici dar superbe din Ksamil, două- trei minute de mers pe jos până la plajă, restaurant, bar, supermarket sau centru.

Cel mai mult m-au impresionat oamenii. Simplitate, bunătate, disponibilitate, respect maxim faţă de turişti, deschidere maximă faţă de orice solicitare sau nevoie...

Al doilea lucru notabil este liniştea care domneşte peste tot. Plajele sunt fără gălăgie, localurile au muzica în surdină, pe şosele se circulă fără nervi şi claxoane. Multă lume, chiar de pa AFA, reclama faptul că nu se respectă nicio regulă de circulaţie. Aşa este, pentru un individ superficial circulaţia pare haotică. Dar nu este deloc aşa. Se respectă regulile bunului simţ! Dacă ai cedează trecerea şi nu vezi, eşti "iertat" şi lăsat să îţi vezi de drum, dacă vezi un prieten cu maşina din sens opus, poţi opri lângă el şi poţi povesti 3-4 minute. Cei din spate vor aştepta cuminţi, fără claxoane şi înjurături, să termini conversaţia. Dacă conduci cu 70Km/h în zonă cu limită de 20 Km/h, poliţistul nu ţâşneşte să taie chitanţa, ci îţi face semn, un fel de "Ho cu tata, las-o moale! ". Albania e un exemplu clar pentru faptul că legile dure sunt necesare acolo unde sunt mulţi nesimţiţi. Altfel, legea bunului simţ funcţionează perfect, chiar contrar legilor scrise! Aceasta este Albania!!!

Al treilea lucru demn de laudă este că nu am găsit niciun chiştoc pe plaje! Atâta curăţă la nisip că te şi enervează la un moment dat. Sigur că seara mai sunt pungi cu gunoi pe lângă şezlonguri, dar dimineaţa... totul e fresh & clean.

Preţurile sunt decente, la orice şi foarte apropiate de la un loc la altul. Ţigări bune- 2 EUR pachetul, berea la restaurant pe faleză 1,1 EUR, konjak autohton foarte bun la 5 EUR sticla, papa bun 5-8 EUR porţia (mă refer aici doar la peşte exotic şi fructe de mare, gen creveţi mari, dorada, caracatiţă, scoici, picioare de broască, kalamar şamd, restul sunt mai ieftine, de genul meat and chips). Două săptămâni am mâncat exclusiv la restaurant şi nu am plătit mai mult de 20 EUR/ masă pentru 3 persoane, cu supe, fish dish, băuturi şi desert, adeseori desertul fiind din partea casei.

Concluzia mea este că Albania e o destinaţie surpinzătoare, în sensul cel mai bun! Fetele au frumuseţea româncelor din anii '90, cu volănaşe la costumul de baie, fără farduri, fără botox sau silicoane. Bărbaţii au ceva din bunătatea, duritatea şi simplitatea ardelenilor noştri. Toţi sunt absolut ok, başca mai au şi o simpatie inexplicabilă faţă de români.

Bugetul a fost de cca 1500 EUR, 3 adulţi, 2 săptămâni, cu totul inclus- transport, taxe, cazare, restaurant permanent, distracţii, drumeţii, suveniruri, etc.

Putea fi mult mai mic bugetul, undeva pe la 1000 EUR/ 2 săptămâni/ 3 adulţi dacă mergeam în regim self catering, cu toate cumpărate din piaţă şi din supermarket.

Recomandare: mergeţi până mai puteţi, peste 3-4 ani va fi mai scump ca în Muntenegru, Grecia sau chiar Croaţia! Noi mai mergem, sigur, vreo 2-3 ani, până nu se umple de bizoni şi pipiţe, apoi schimbăm destinaţia. Vorba ceea, viaţa e prea scurtă ca să mergi de prea multe ori în acelaşi loc!


[fb]
---
Trimis de viorelpasca in 16.08.16 20:47:55
Validat / Publicat: 16.08.16 21:59:09
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ALBANIA

VIZUALIZĂRI: 14899 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

43 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (viorelpasca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35749 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

43 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 43
webmasterX
[16.08.16 21:58:37]
»

Excelentă, super recomandarea! Da'... doar atâtea poze?

Mutat în rubrica "Descoperă zona Ksamil, KSAMIL" (nou-creată pe sait)

webmasterX
[16.08.16 21:59:46]
»

@viorelpasca

Cazarea a fost peste aşteptări (villa Ester, Ksamil)

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

viorelpascaAUTOR REVIEW
[17.08.16 01:22:41]
»

@webmasterX - Am mult mai multe poze, doar că mi-am luat smartfon nou şi mi-am prins urechile. Am mutat toate pozele pe laptop şi mă descurc mai greu. Am şi eu o etate, cca 50 de ani, dar promit să-nvăţ repede.

Revin cu foto şi cu alte recomandări de drumeţii în împrejurimi. AFA, îţi mulţumesc că exişti!

Nasshu
[17.08.16 08:20:09]
»

@viorelpasca - Fain, la noapte plec si eu. Aproximativ aceeași zonă.

Am ales cazare în Himare și tot pe booking. și eu am observat că direct la ei este cu cca 10E mai ieftin, dar nu am vrut să risc după niște schimburi de mail-uri nu prea reușite cu proprietarii de pe acolo.

michirec
[17.08.16 08:50:25]
»

@Nasshu - Va stept cu impresii si mai ,,calde'', in septembrie merg si eu; Himare sau Ksamil... asta-i intrebarea... !

michirec
[17.08.16 08:52:34]
»

ceva despre drum? ruta aleasa?

Nasshu
[17.08.16 08:58:41]
»

@michirec - La dus merg pe Grecia cu o oprire la Ioanina să nu ajung rupt după drum.

La întoarcere Macedonia / Serbia cu o oprire la Skopye.

Dacă alegi și tu o vizită prin Macedonia la întoarcere , atenție la cartea verde , majoritatea polițelor RCA nu o au .

Și eu inițial am vrut Ksamil, totuși Himare e mai animată și mai mare ca și stațiune.

Am ales Himare și ne deplasăm cu mașina la Ksamil cca (70km) dar și în alte părți.

În Ksamil am avut surpriza să discut cu 2-3 proprietari în limba română.

Caută pe FB Ksamil și Himare și pozele de acolo te vor ajuta în alegerea localității.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nasshu
[17.08.16 09:05:22]
»

@michirec - trece pe listă de vizitat :

The Blue Eye (Albanian: Syri i kaltër)

Butrint

Gjirokastër

Sunt în zonă și usor accesibile cu mașina.

mishu
[17.08.16 10:37:29]
»

@viorelpasca - Imi pare sincer rau ca nu sunt votul nr 14 pentru SB. Citeam si-mi placea teribil ce citesc si aveam aceleasi ganduri ca si tine, e de mers acum pana nu se strica treaba.

Mi-au placut de asemenea ecourile postate si care arata intr-adevar ca este o destinatie de luat in calcul.

Cat despre circulatie, nici sa-ti sara politistul in fata dar nici sa faca fiecare ce vrea. Daca in final totul e bine asta conteaza.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
horachira
[17.08.16 15:07:18]
»

Buna

incerc sa fac a doua iesire de anul asta si intre dorinte Albania e tot mai sus

Am facut o simulare pe booking la cazarea ta si e mult mai mult decit ai spus tu, 90 euro pe zi, in schimb am vazut multe altele interesante

spui in celalalt rew ca iesi mai bine acolo, ma sfatuiesti sa nu iau pe booking si sa caut loco?

Sune-mi mai multe despre Sarande, stau in balanta intre Sarande si Ksamil

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis
[17.08.16 18:52:49]
»

@viorelpasca: Cu mare probabilitate, Ksamil va face parte din vacanta noastra de vara viitoare, am creionat deja traseul si am facut chiar si rezervarile (suntem nebuni, stiu!). Asa ca daca mai ai povesti din astea frumoase in tolba... Si poze!!!... Te rooog!!!

viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 12:49:14]
»

@michirec - Ksamil!

viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 12:56:55]
»

@michirec - Timisoara - Smederevo - Salonic - Igoumenitsa - Mavromati - vama greco-albaneză - Konispol - Mursi - Xarre - ferry pe cablu - Butrinth - Ksamil.

Total 1100 Km, durata drumului 13h dar dat în gură la maşină, permanent peste limita legală cu 10-15 %.

Există un drum mult mai scurt ca distanţă, mult mai spectaculos ca peisaje, dar mult mai lung ca şi timp, prin Serbia- Macedonia- Albania, dar nu am fost curios pentru că am avut maşina proaspăt scoasă din service (chiulasa rectificata, garnitura schimbata, etc) şi nu am vrut s-o forţez.

viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 13:00:45]
»

@horachira - dacă vrei vila Ester, îţi trimit datele gazdei şi discuţi direct. Îţi dă preţ cu 10% mai mic ca pe booking, pentru că altfel le dă lor comision 12%.

Poţi merge şi la plesneală, liniştit, doar că trebuie să plasezi familia pe o terasă şi să cauţi din uşă-n uşă până găseşti ce-ţi place, sau să discuţi cu băieţii care stau în centru cu cheile-n mână şi cu cartonul pe piept cu "rooms for rent".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 13:03:52]
»

@horachira - La Sarande e fain pentru teenageri. Cluburi, discoteci, terase multe, larmă, viaţă de noapte, plaje mici şi extrem de aglomerate. Dar plaje de calitate ai... spre Ksamil sau chiar la Ksamil.

Dacă eşti cu familie şi copii, alege Ksamil.

Dacă eşti ca fiu-miu, de 15 ani, alege Sarande.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 13:09:46]
»

@crismis - VOi reveni cu poze. Ideea e să mergeţi, oricum, până nu se umple Albania de bizoni!!!

viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 13:12:20]
»

@Nasshu - Ar mai fi Pasul Llogara, rafting pe Osumi river, lakul Skadar în Nord şi delta cu plajele muntenegrene Ada Bojana. Toate sunt "must have at least once in a lifetime! ".

horachira
[18.08.16 13:22:50]
»

@viorelpasca: al meu are 20 ani, nu mai vine cu noi, iar mie îmi place sa spun ca sintem tineri din nou, deci vreau ceva intre distracție și liniste. Deci în Ksamil ai ce face seara?

Mersi dar Ester avea doar un app. Cu 2 dormitoare, prea mult pt noi

viorelpascaAUTOR REVIEW
[18.08.16 23:03:18]
»

@horachira - La Ksamil ai linişte, la Sarande ai distracţie. Nu există "între". La Ksamil tot ce poţi face seara e să stai pe o terasă la un vin bun, cu iubita sau soţia sau, mai romantic, la o şampanie pe plajă. Balamucul e la Sarande!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
horachira
[19.08.16 09:48:12]
»

@viorelpasca: spune-mi te rog ce program e la acel ferry, eventual pretul

viorelpascaAUTOR REVIEW
[19.08.16 14:08:36]
»

@horachira - Ferry ăla pe cablu merge zi lumină, într-una. Durează 3-4 minute îmbarcarea a 2 sau 4 maşini (număr par pentru echilibrare), 3-4 minute traversarea canalului Butrinth (lat de vreo 15 metri) şi încă 3-4 minute debarcarea. Costă 5 EUR de maşină şi 0,5 EUR per persoană, dar scuteşti ocolirea întregului lac Butrinth, ceea ce înseamnă, cred, că faci doar 8 km în loc de 40 km. Dacă eşti simpatic, băiatul de la bac poate să îţi ia doar 2-3 EUR, cum are el chef. Ai grijă că drumul de la Xarre la bac e efectiv drum agricol, mie nici GPS-ul nu mi-l arăta... Dar e destul de simplu şi ai indicatoare.

Chestia aia primitivă, numită bac sau cable ferry, e o şandrama din scânduri prinse pe vase metalice plutitoare, rămasă de pe vremea lui Enver Hoxa şi privatizată. Dar, dacă socoteşti, e un bussiness de 30 000 EUR pe lună!!! Cheltuielile sunt de vreo 1000, restul e profit!

sei
[25.08.16 12:19:32]
»

@viorelpasca: multumesc pentru informatii, plecam si noi pe 27.08.2016 cu o noapte oprire in Macedonia. Cazarea avem in Saranda.

Poti sa imi spui te rog cum ai facut platile la restaurant si la cazare in euro, leka sau card viza?

Ce este mai avantajos si unde ai schimbat banii?

Nasshu
[25.08.16 14:34:14]
»

@sei: eu sunt inca in Himara la cca 60km de Sarande. Cazarea am rezervat o prin booking, deci nu stiu cum se poate plati la hotel.

Despre platile cu cardul insa pot sa -ti cam iei gandul. Slabe sanse chiar si in Sarande care e mai orasel. Deci euro , cadh la purtator

Doar sa scoti ceva bani de la bancomat, dar cursul este mai mic si cu comisioane devine dezavantajos.cu 50 leke bei un suc sau o apa plata .

Cum ajungi in Sarande in drum spre centru este un OMV la care poti alimenta si plati cu cardul, de asemenea pentru start poti schimba euro in leka la cursul, cam standard, de 1euro - 135 leka.

In Sarande gasesti Alfa Bank si Raiffeisen bank. Dar cursul e pe undeva la 133 leke acum.

Atentie foarte mare este sf de august inceput de septembrie si deja seara este racoare si mari sanse de ploaie. Deci umbrela si ceva grosut in bagaje nu strica.

In Sarande cam de altfel cam pe tot litoralul albanez inspre partea greceasca nisipul este scump la vedere si acolo unde este, e cam putin. Recomand water shoes de acasa, dar la o adica puteti lua si local.

Magazine cu de ale gurii nu prea gasiti la tot pasul , in caz ca nu aveti mic dejun , in Sarande aveti doar 2 supermaketuri Alfa si un mic Carrefour (in zona stadionului). Cand spun supermaket impartiti un Lidl de la noi in 8 si aveti imaginea .

O problema ar mai fi internetul, desi disponibil cam peste tot este cam degeaba. Eu am luat cartele de vodafone 7 euro/ 3gb, cu numarul respectiv va puteti loga si pe plaja gratut unde exista vodafone wifi ca retea. O alta retea prezenta este Telekom.

Sarande este animata, dar nu prea are plaja. Mergeti la Ksamil sau inspre Himare, gasiti si plaje salbatice dar si ceva nisip.

In Himare aveti vreo 4, pe drum inca 5-6.

O plaja lunga si mai lata gasiti la Borsh sau Qepero.

Pentru orice deplasare in zona cu masina luati in calcul media orara de max 50km/ora. Adica o distanta de cca 60-100km o parcurgeti in cca 1 1/2 - 2 1/2 ore.

Maine plecam. Daca mai pot ajuta, pm. Cam greu cu internetul aici

Concediu placut!

webmasterX
[25.08.16 14:40:29]
»

@Nasshu: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

sei
[25.08.16 17:33:40]
»

@Nasshu: multumesc si voi sa aveti drum bun!

mishu
[25.08.16 17:38:13]
»

@Nasshu: Foarte util comentariul si mai mult decat binevenit pentru cei care urmeaza sa ajunga acolo (din pacate nu ma numar printre ei).

De abia astept sa ajungi acasa sa ne povestesti cum a fost sunt sigura ca ai foarte multe de povestit ca la cate ai spus doar intr-un ecou e clar ca ai fost foarte atent la tot ce s-a intamplat in jurul tau.

Felicitari pentru ca ti-ai facut timp sa scrii acest ecou util.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[25.08.16 18:04:48]
»

@sei: multumesc, la fel si voi. Mergeti numai pe drumurile marcate pe harta cu SH (xx). Pentru restul va cam trebuie masina 4x4.

Vad ca veniti dinspre Macedonua, deci veti da "piept" cu muntii lor . Intre Vlore si Himare pret de cca 80 km o sa fiti cam ca pe Transfagaran. Sa nu va mire masinile trase pe dreapta cu capota ridicata si bidonul de 5l cu apa plata

Eu am venit pe Grecia a fost mai usor.

Politie nu am prea vazut pe drum. Doar in apropriere de Sarande un echipaj, sub cel mai mare copac din zona. Nici ei nu suporta caldurile de aici, de peste zi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nasshu
[25.08.16 18:07:36]
»

@mishu: cu placere. Cand o sa ajung acasa si o sa am acces la internet pe saturate, o sa incerc sa-mi fac mai mult timp si sa astern citeva randuri despre aceasta mica parte a litoralului albanez.

viorelpascaAUTOR REVIEW
[27.08.16 02:13:06]
»

@sei: Plăţile le-am făcut fie în lekke, fie în EUR. Peste tot am primit acelaşi curs de schimb, 134 lekke/EUR, fie că am schimbat la casa de schimb, la magazine sau la bancă. Aveam un singur loc în Ksamil unde primeam 136 lekke/EUR, la una din cele 3 benzinării situate pe şoseaua Ksamil- Sarande, deci aş fi făcut o economie de 20 EUR pe tot concediul dacă mergeam să schimb doar acolo. Dar sunt, uneori, atât de comod încât am schimbat acolo doar dacă aveam drum prin zonă. Sunt corecţi peste tot, nu trebuie să îţi faci niciun fel de griji. La un minimarket am primit chiar bon fiscal cu suma şi în lekke, şi în EUR, calculat tot la 134.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
viorelpascaAUTOR REVIEW
[27.08.16 02:46:03]
»

Am mai adăugat câteva foto din Ksamil şi împrejurimi, dar am primit un mesaj de genul "probleme tehnice, vă rugăm reveniţi peste cca 1 oră". Voi reveni altă dată, pentru că acum e ora 2 şi 40 noaptea. Mulţumesc pentru înţelegere şi... vacanţe plăcute în Albania!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
catalin.radu, crismis, cristic66, Ervin76, horachira, michirec, mishu, sei, sorind, viorelpasca
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Ksamil:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054543018341064 sec
    ecranul dvs: 1 x 1