La Huși - după 11 ani

TIPĂREȘTE

Prin Huși - orășelul moldav situat la 20 km vest de Prut și de frontiera cu Republica Moldova - am trecut de mai multe ori, dar am poposit acolo numai de două ori. În 2012, în drum spre străvechile hotare ale Moldovei lui Ștefan cel Mare, în orașul Huși am făcut prima oprire din programul nostru turistic. Nu am vizitat nimic, dar faptul că am descins în centrul istoric al orașului ne-a ajutat să ne facem o primă impresie (destul de superficială) privind fosta capitală a fostului județ Fălciu. La Restaurantul Bicomplex, al Podgoriilor Hușilor, am servit prima masă de prânz din acel circuit. Clădirea - monument de arhitectură, zugrăvită pe atunci în rubiniul renumitului vin Busuioacă de Bohotin care face faima zonei - aparținând familiei Monasterianu, l-a găzduit cândva și pe marele nostru poet Mihai Eminescu. O placă de marmură montată pe fațadă la 150 de ani de la nașterea poetului, este vizibilă și acum. Fațada însă nu mai este rubinie, ci albă, iar pe firmament a apărut o altă inscripție - DIAMOND Games & Cocktails 24/7.

Și de această dată descinderea în Huși s-a făcut tot în centrul istoric, cel care avea să ne arate cam tot din ceea ce a mai rămas din orașul de altădată.

Undeva, aproape de Bman - magazinul de îmbrăcăminte pentru bărbați, faimos în zonă, la intersecția Străzii General Teleman cu Bulevardul 1 Mai și cu Strada Victoriei, acolo unde am lăsat mașina, ne-a întâmpinat Monumentul "Dimitrie Cantemir" realizat din piatră albă de sculptorul Iftimie Bârleanu. De două ori domn al Moldovei și un mare cărturar al timpului său, Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 în satul Silișteni - ținutul Fălciu. Situată în partea de sud a orașului Huși, la 24 km, localitatea numită astăzi Dimitrie Cantemir urma să fie vizitată și de noi, în cadrul aceluiași mic circuit.

Până atunci, în Huși, pașii ne-au purtat spre zona pietonală la capătul căreia am recunoscut Casa familiei Monasterianu și Parcul Rodina. Parcul nu prea mare, înconjurat de un gărduț de fier, este liniștit, curat, cu bănci pentru odihnă și cu locuri de joacă pentru copii. Două monumente îți atrag privirile de îndată ce te apropii de intrare: Grupul statuar "Închinare eroilor noștri" ridicat în memoria celor care s-au jertfit în Primul Război Mondial, lucrare realizată de sculptorul Mihai Onofrei în 1928 și Monumentul înălțat "În memoria G-ral maior Ion Patraș căzut la datorie în Revoluția Română- 1989". Cercul Militar Huși, vizibil din parc, găzduit de o clădire veche, decorată cu două tablouri înfățișând militari, are înscris în partea superioară cuvintele: "PATRIE CREDINȚĂ ONOARE".

Mai trebuie spus că pe gardul metalic, în partea dinspre stradă, în colaborare cu Primăria Municipiului Huși, a fost amenajată expoziția de fotografie "Hușul de altădată". Dacă pentru localnici - mai ales pentru cei vârstnici - poate părea banal, pentru vizitatorii orașului, pentru cei care nu-i cunosc istoria, expoziția este cât se poate de binevenită.

Vis-a-vis de vechea Casă a familiei Monasterianu, de remarcă Turnul clopotniță al Bisericii "Sfinții Voievozi", monument datând din perioada 1850-1857. Este înconjurat de un gard de fier, trecerea pe sub boltă nefiind posibilă în zilele noastre. Biserica "Sfinții Voievozi" în prezent amplasată într-un spațiu mic, este înconjurată de blocuri ce pare că o sufocă. Un mare dezavantaj pentru o construcție-monument arhitectural. Biserica a fost construită în perioada 1849-1855 prin strădania protoiereului Ieremia Folescu, pe cheltuiala breslei negustorilor bogasieri, pe locul altei biserici mai vechi (1770), construită din paiantă. Bogasierii erau negustori de articole de manufactură, în special de pânzeturi fine pentru căptușeli de haine. În vremurile sale de început, biserica străjuia piața și centrul orașului. Astăzi abia dacă o zărești. Dacă te apropii mai mult, pe peretele bisericii vei descoperi o placă de marmură cu un pomelnic scris în limba română cu caractere slavone, cu următorul text: "Răposații Gheorghii, (Sofie), Dafina, Zoița, Eleana, Parascheva, Smaranda, Teodor, Vasile, Danil, Dimitrie, Sofie, Vasilie, Teodosie, Smaranda și tot niamu lor. 1831 iulie 10". Pe peretele vestic, deasupra intrării în biserică, se află o altă placă purtând inscripția "anu 1855 maiu 31" cu caractere chirilice.

În Huși mai sunt și alte importante edificii de credință, monumente istorice pentru lumea culturală și turistică. Am vizitat Catedrala Episcopală a Hușilor - cu biserica inițială construită de Ștefan cel Mare în 1495, refăcută din temelie de episcopul Inochentie al Hușilor în perioada 1753-1756. Pentru că sunt mai multe de spus, voi dedica acestui ansamblu religios un articol distinct.

Pelerinii care ajung în Huși, pot vizita și Biserica "Sf. Dumitru" - construită între anii 1834-1846, situată pe Str. Ștefan cel Mare, nr. 143. Și această biserică a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, datând din sec. XVIII. În curte se pot vedea mai multe morminte vechi, unele cu lespezi funerare cu inscripții în limba română cu caractere chirilice. Majoritatea inscripțiilor sunt greu de descifrat, ilizibile din cauza trecerii timpului și a acțiunii factorilor naturali. Cișmeaua domnitorului Grigore Alexandru Ghica nu este cea originală. Aceasta a fost distrusă, dar a fost reconstruită în mai 1995 în amintirea vizitei la Huși a lui Grigore Alexandru Ghica (4 august 1851) moment în care domnitorul Moldovei a dispus alocarea de fonduri pentru construirea apeductului din oraș.

Continuând plimbarea pe pietonala orașului, descoperim o frumoasă clădire construită în perioada 1938-1940, atent decorată pe fațadă și pe la colțuri, clădire care a găzduit până nu demult un sediu Raiffeisen Bank. Acum pare a fi părăsită și n-ar fi de mirare ca în curând ruina să se instaleze și aici.

Una dintre cele mai frumoase clădiri istorice ale orașului Huși este fără îndoială Casa Adam Mitache situată tot pe Strada General Teleman, la nr. 8, o clădire emblematică dar cu un istoric trist. A fost construită la sfârșitul sec. XIX, cam pe la 1880, de Adam Mitache, fost prefect al judetului Falciu, cu parter și demisol, bogat ornamentată cu stuc, atât la exterior cât și în interior. Clădirea a fost locuință a prefectului și totodată palat administrativ. La începutul sec. XX a fost restaurată de arhitectul Lorenzzo Colavini, iar în toamna anului 1956 a devenit muzeu municipal, colecţiile iniţiale fiind donații ale lui Ştefan Bujoreanu - profesor și ale lui Gheorghe Melinte - învățător.

Grav afectat de cutremurul din 1990, infestat mai apoi cu ciuperca Merulius Lacrymans - "cancerul clădirilor", muzeul a fost închis pentru vizitatori. În aceeași stare, măcinată de ruină, fără geamuri la ferestre, abia dacă mai ghicești măreția de altădată a clădirii.

Localnicii încă își amintesc de alte întâmplări picate ca un blestem asupra orașului și asupra acestei emblematice clădiri. Muzeul a fost jefuit în 2001, iar cu un an mai înainte directoarea de atunci - Violeta Veturia Bazarciuc Teodoru - a fost ucisă mișelește chiar în biroul său. Privind din stradă această clădire frumoasă cândva, te întrebi dacă ea va fi restaurată vreodată și dacă prețioasele dovezi ale istoriei orașului și ale fostului județ Fălciu vor fi salvate și vor bucura din nou privirile vizitatorilor.

Dacă aveți mai mult timp la dispoziție puteți ajunge în Strada Alexandru Giugaru unde, la numărul 1, se află Tribunalul fostului județ Fălciu, azi Casa de cultură "Alexandru Giugaru" - o clădire construită în 1892 și reparată în perioada 1988-1999. Se știe că marele actor Alexandru Giugaru este unul intre fiii orașului Huși.

Sau dacă ajungeți pe Strada Mihail Kogălniceanu, la numărul 15 veți vedea o altă construcție monumentală, înălțată în 1913 - Liceul Teoretic "Cuza Vodă” .

Muzeul Viticulturii din Huși o altă atracție pentru vizitatorii orașului, în special pentru cei pasionați de vinuri și de viticultură, nu a fost vizitat de noi cu această ocazie. Rămâne pentru o dată viitoare, atunci când vom avea mai mult timp la dispoziție. Muzeul creat și găzduit la Școala Viticolă din Huși de prof. dr. Avram D. Tudosie, este un sanctuar al vinului lăsând generațiilor viitoare importante informatii despre uneltele și modul în care strugurii ajung să fie transformați în licoarea bahică. Se spune că este primul muzeu de acest gen inaugurat în România (1966) de aceea este cu atât mai important să-l vizităm.

De astă dată noi ne-am grăbit să părăsim orășelul Huși pentru a vedea - chiar și în extrasezon, când este mai puțin solicitat - Satul turistic Pădureni aflat la 8 km de oraș. Nu voi spune prea multe despre acest sat original pentru că nu am rămas prea mult acolo. Așteptăm căldurile verii pentru a reveni. Pădureni este o oază de liniște cu totul specială, plină de atracții. Satul de vacanță dispune de căsuțe, fiecare cu câte două camere, de lac și de o piscină bine amenajată, de mici muzee tradiționale (Casa Bunicilor), de un teatru de vară, de terenuri pentru sport, de parc și de suficiente locuri pentru parcare.

Și pentru a încheia trebuie să amintesc și faptul că Huși este unul dintre cele mai vechi orașe ale României. Specialiștii ne spun că așezarea Hușilor este atestată documentar la sfârșitul sec. XV. Un document emis în 1494 menționează un drum "ce merge de la Vaslui la Huși". Un alt document din 1497 amintește de Huși "ce iaste pe Drâslivțe". Ștefan cel Mare a făcut din Huși o reședință domnească, iar în anul 1495 a construit o biserică cu hramul "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", lăcaș de rugăciune al curții sale domnești. Un secol mai târziu, în 1598, domnitorul Ieremia Movilă a înființat Episcopia Hușilor, biserica lui Ștefan cel Mare devenind catedrală episcopală.

Și alți domnitori urmași au preferat curtea de la Huși ca una dintre reședintele lor din cel puțin două motive: amplasarea strategică ce permitea supravegherea zonei în timpul campaniilor împotriva otomanilor, dar și podgoriile și vinurile de aici.

Referitor la originea numelui localității s-au emis mai multe ipoteze. Primul care a făcut această încercare a fost episcopul Melchisedec Ștefănescu. El a realizat o cronică a Episcopiei Hușilor mergând cu evenimentele până la jumătatea sec. XIX. Nicolae Iorga și alți istorici sunt de părere că numele de Huși provine de la numele unui boier - Husul - care a deținut întinse moșii de o parte și de alta a Prutului.

Înconjurat din vechime de dealuri line acoperite cu podgorii, Hușiul și-a căpătat renumele de "orașul dintre vii". În lucrarea sa "Descriptio Moldaviae", Dimitrie Cantemir situează vinul de Huși pe locul al doilea după cel de Cotnari.

Orașul Huși rămâne în istorie ca fiind locul în care s-a pus capăt războiului ruso-turc (1710-1711) când Dimitrie Cantemir și aliatul său Petru cel Mare sunt învinși la Stănilești. "Pacea de la Vadul Hușilor" prevedea revenirea la vasalitate față de Imperiul Otoman și introducerea regimului fanariot în Moldova.

Este important a menționa că dezvoltarea economică a orașului s-a datorat în bună parte și comunității evreiești, primii imigranți evrei ajungând la Huși în jurul anului 1484. Cu o populație în continuă creștere, prin comerț și meșteșuguri, aceștia și-au pus amprenta asupra dezvoltării așezării. În timp, ei și-au construit cinci sinagogi și două cimitire, o sinagogă și un cimitir fiind în uz și astăzi. După cel de-al Doilea Război Mondial, datorită valurilor succesive de emigrari, populația evreiască a scăzut drastic, astăzi numărând doar câteva zeci de persoane.

Nu vă îndemn să mergeți la Huși în mod special pentru a-l vizita, dar dacă sunteți în trecere prin "orașul dintre vii" faceți un popas chiar și numai pentru a-i degusta renumitele vinuri!

---

VIZUALIZĂRI: 891 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI