S.O.S ! PET-uri pe Dambovicioara!

TIPĂREȘTE

Calatorul ce va strabate culoarul plin de farmec si serpentine Rucar-Bran, flancat mai tot timpul de dintii de fierastrau ai Pietrii Craiului la stanga si masivitatea Bucegilor inzapeziti la dreaapta, va intalni la un moment dat un panou indicator ce-i va arata calea spre salbaticile chei ale Dambovicioarei.

Se spune ca odata, demult, demult, un urias din povestile copilariei noastre, nu stiu precis din ce motiv, a prins ciuda pe semetia falnicelor piscuri ce se inaltau pe-atunci pana-n albastrul senin al cerului. In acea vreme de poveste, uriasii erau chiar mai uriasi decat muntii de azi. Si cu securea lui ce ajungea pana la Soare, a inceput sa loveasca cu furie muntii. Acei zimti de fierstrau ai Pietrei Craiului, aflati in stanga calatoriei mele, se pare, ca nu sunt altceva decat urmele furiei uriasului. Dar, la o lovitura mai puternica, uriasul cel urias, a reusit sa despice muntele in doua. Asa a aparut pe lume si despicatura Dambovicioarei, prin care apoi, un parau, la inceput timid, apoi navalnic, a inceput sa alunece la vale.

Stiinta contrazice insa legenda. Ea spune ca acel fir de apa, si-a creat singur un lacas de scurgere, macinand calcarul moale al Pietrii Craiului.

Asa o fi, caci lumea nu mai prea crede azi in povesti!

Milioane de ani i-au trebuit acelui parau sa sape o despicatura in piatra muntelui.

Mii de ani, pe cararile din fundul despicaturii n-a calcat decat picior de animal si uneori timid, iesind din pesterile ce-i confereau siguranta, cobora pana la parau, stramosul nostru preistoric, omul.

Zeci de ani i-au trebuit omului modern ca sa amenajeze aceasta superba vale, o frumoasa rezervatie naturala, in care nimeni nu se supara ca sa plateasca o taxa la intrare.

Cateva clipe i-au trebuit omului civilizat al zilelor noastre ce viziteaza rezervatia, sa transforme paraul intr-o lada de gunoi proprie, aruncand in el saci, pungi, farfurii de plastic sau PET-uri pe care el le aduce de acasa, asigurandu-si astfel tot confortul habitual de care el nu se mai poate lipsi.

Dupa 2 km, pe apa Dmbovicioarei apar si cateva praguri mai mari. Dar care nu te incanta deloc! Am fotografiat doua dintre ele, am mai stat pe-acolo o vreme, apoi, ne-am intors, n-am vrut sa ne intalnim acolo sus la Cascada sau la Pestera cu omul preistoric actual, care nu stie sa respecate Natura. Plasticul e cel mai greu degradabil material din natura. Dispare de-abia in 1000 de ani. Cand am iesit din rezervatia ecologica (! ? ) i-am spus paznicului sa aiba mai multe grija de higiena Dambovicioarei, ca doar de aia se cere o taxa la intrare, nu? . N-am stat sa-i ascultam explicatiile, ar fi dat vina pe Primarie, Prefectura, cercetasi, ONG-urile ecologiste sau turisti.

Plasticul si ignoranta umana, ne omoara incet-incet, turismul!

De mii de ani Natura l-a ajutat pe Om atunci cand acesta era plin de griji sau obosit, mangaindu-l si relaxandu-l cu frumusetile sale de netagaduit. Omul in schimb nu face mai nimic pentru a ajuta Natura sa ramana asa cum era ea pe vremea uriasului din poveste.

Cu 12 ani in urma, intr-o primavara calda, vazand ca intr-un alt canion minunat al tarii, Cheile Turzii, oamenii locului nu "misca mai nimic", iar printre radacinile rezervatiei naturale, unde plateai si-acolo o taxa la intrare, se-adunau gigantice mase amorfe formate din saci, pungi de plastic, haine uzate, carpe, anvelope degradate si o sumedenie de sticle de plastic de toate culorile, am hotarat cu un grup de amici ai naturii din judetul meu sa margem in judetul vecin si sa curatam valea. Zis si facut! Ne-am echipat, am platit fiecare taxa de intrare, si, stand mai mult prin apa decat pe uscat, la sfarsitul zilei reusiseram sa adunam 24 de saci mari de plastic cu gunoaie pe care le-am transformat in cenuse. Probabil in acea vara, turistii ce-au vizitat cheile au fost placut surprinsi, laudand Primaria, administratia rezervatiei sau poate grupurile de cercetasi ecologisti locali.

In anul urmator am vizitat din nou valea cu un grup de amici din strainatate si nu mica mi-a fost uimirea sa vad ca in jurul radacinilor arborilor care stateau cu "un picior pe mal si cu altul in apa", incepeau sa se adune din nou gunoaie.

SOS! Curg PET-uri la vale prin rezervatii! Daca noi, amici ai naturii si ai turismului, nu tragem un semnal de alarma, daca noi nu luam taurul de coarne, atunci cine s-o faca? Ecologistii care nu prea exista? Paznicul de la intrarea in rezervatie care e prea ocupat sa rupa biletele? Primaria care n-are bani nici pentru angajatii sai? Turistii care vin aici ca sa se relaxeze? Sa punem oare camere video prin chei? Sa-i urmarim din satelit pe cei ce arunca gunoaie? Sa le interzicem accesul cu PET-uri si pungi de platic facandu-le la intrare un "cheking" ca la aeroport?

Nu stiu! . Poate are cineva dintre voi vreo idee...

Daca nu, in cativa ani, prin "muntii" tarii noastre vor apare "munti" de gunoaie...

Nu e de mirare deci ca turistii romani cauta alte destinatii de vacanta sau chiar week-end din afara tarii, unde curatenia e sfanta si cuprinsa in pachetul turistic, precum cazarea sau masa!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 1587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI