Prin muntii Apuseni (II). Cheile Ordancusei si Poarta lui Ionele

TIPĂREȘTE

Hai sa parasesc pentru o clipa stilul meu caracteristic, in care amestec ca-ntr-o varza “a la Cluj-Napoca”, informatii turistice, putina filozofie, discutii culese de pe drum, putina istorie si date exacte luate de pe Internet, facand o prezentare ceva mai “matematica”, structurata, arida si predominant informativa, atat cat ma lasa matematica sa pun salbaticia naturii in ecuatie, ca sa vad ce iese. La “impresii personale” voi scrie doar doua fraze. Si asta o fac in urma retragerii in plina glorie, a unui coleg, ce-a scris un “review de adio” superb, care pune multe intrebari la care noi trebuie sa raspundem de-acum incolo. Eu, din pacate, scriitor de reviuri multe si modeste, inca n-am ajuns la acel “mot de frisca”, sau review “princeps”, valoros, etern si perfect precum e, spre exemplu, legenda nemuritoare a pocalului Sfantului Graal, deci sunt obligat sa mai muncesc mult, pana sa ajung in catastiful recunoasterii universale. Realitatea e, ca avem o tara atat de frumoasa, incat, vrei, nu vrei, atunci cand incerci s-o descrii, matematica nu-si mai are rostul si dintr-o data devii, fara sa-ti dai seama, un mic poet. Si asta, chiar daca prin cap iti umbla numai ecuatii si teoreme si ai reusit chiar si la un interviu in “Sillicon Valley” si vei merge in curand la serviciu nu cu un autobuz plin de sardele ci cu helicopterul personal.

Formare

Cheile si pesterile sunt fenomene carstice. Cheile si canioanele sunt niste despicaturi verticale produse de lupta milenara a unor picaturi de apa tenace, cu calcarul moale al muntilor. Legenda zice, ca intr-un moment de furie, Dumnezeu a luat o barda si a inceput sa loveasca cu ea in dreapta si-n stanga. Dar eu zic sa folositi acest argument al formarii cheilor si canioanelor doar ca pe-o varianta secundara, caci insasi existenta “Atotputernicului” este considerata astazi, doar o frumoasa legenda. Pesterile se formeaza intrucatva asemanator, prin infiltrarea apei meteorice (de ploaie), prin fisurile montane, fenomen care apoi produce goluri subterane, mai mult sau ma putin animate de acele superbe stala”gm” sau “ct”-ite, ce fac deliciul turistilor si al aparatelor foto. Pe drumul Turda-Garda de Sus-Arieseni, exista o multime de astfel de formatiuni. De-acum incolo cand veti zice “na, nu-mi place, e apa de ploaie”, ganditi-va totusi ce-a reusit aceasta sa creeze.

Amplasament

Dupa ce ati trecut de satul Scarisoara, undeva pe la Garda de Sus, exista o intersectie, care va va indrepta spre Cheile Ordancusei si pestera “Poarta lui Ionele” iar daca veti merge mai departe si veti face “intreaga bucla” pe sosea, (acum drumul e bun), veti ajunge si la pestera Scarisoara si va veti intoarce de unde-ati pornit, adica la acel indicator din soseaua principala. Distanta dintre Turda si Garda se Sus (loc in care valea Ariesului mi s-a parut a fi cea mai salbatica), este de 120 de Km si veti ajunge acolo in aproximativ 2 ore, soseaua e ceva mai ingusta si uneori plombata dar putin circulata, mai ales in cursul saptamanii. In nici un caz pe-aici nu veti vedea ambuteiajele de pe DN1, dintre Sinaia si Bucuresti.

Cheile Ordancusei

Cheile Ordâncuşei sunt scurte dar frumoase, nu se compara cu alte chei de “top” ale tarii noastre, daca nu esti atent, poti sa le strabati fara sa-ti dai seama. Cheile Ordancusei se afla in muntii Apuseni, in zona Garda-Arieseni si sunt situate la poalele Muntilor Bihorului. Cheile sunt, dupa parerea mea, cele mai inguste si scurte chei din tara, latimea lor nedepasind 6 metri. Au o lungime de 3 km si sunt rodul muncii de Sisif a raului Ordancusa, un afluent al Gardei Seci. Farmecul cheilor e dat de peretii de calcar inalti de 250 de metri, partial impaduriti si care, din bun simt fata de turist, i-au lasat acestuia, doar atata spatiu cat sa treaca prin ele cu masina si-apoi, sa se intoarca, caci doua masini, adeseori, prin aceste chei, trec greu una pe langa cealalta. Prin chei veti traversa si cateva poduri, unde trebuie s-aveti grije, sunt pline de denivelari. Din cand in cand, mai exista si cate-o zona mai lata pe sosea (o mica parcare), sunt locuri bune “de intoarcere”, dupa ce-ati epuizat intreaga frumusete a cheilor. Daca veti continua sa mergeti pe sosea si veti dori sa urcati pana la ghetarul Scarisoara, drumul e si mai ingust, puteti avea surpriza de a merge mai mult in “marche-arierre”, decat inainte, daca va veti intalni “face to face” cu alte vehicule. Dar, “rien de rien”, puteti folosi acest timp mort scurs pana cand soferul Dv. se va chinui sa va treaca Gipanul, in cateva minute, milimetric, pe langa cealalta masina, fara sa frece muntele sau sa cada in prapastie, facand fotografii.

In cheile Ordancusei intalnesti numeroase pesteri, grote si grotisoare sau chiar numai cate un adapost mic sapat in stanca verticala, alburie si moale, loc excelent in caz de ploaie. Asa e si “Pestera Corobana lui Gartau”, aflata nu departe de Poarta lui Ionele. Pesterile cele mai mari sunt “Poarta lui Ionele” si “Ghetarul de sub Zgurasti”, prima e vizitabila. Pestera “Poarta lui Ionele” se afla chiar “in cheile Ordancusei”, ajungeti la ea doar trecand peste un pod si urcand niste scari, deci aceste doua atractii turistice apusene dar nicidecum apuse, e bine sa le vizitati impreuna.

Pestera “Poarta lui Ionele”

Pestera “Poarta lui Ionele”, e una dintre numeroasele pesteri ale Parcul National Apuseni. Se afla la 1,5 km de un indicator aflat chiar “la sosea”, in localitatea Garda de Sus, care va indreapta spre Cheile Ordancusei si Ghetarul Scarisoara. Pestera e formata dintr-o singura galerie destul de lunga, strabatuta de niste scari de metal. Inainte de intrarea in pestera, veti intalni, mai intai, o cabana din lemn unde se gaseste afisat tariful si cateva indicatii sumare depre pestera.

La ora 10 fix, apare si ghidul, ne ia banii (10 lei de persoana) si intram. Un sfat, vizitati mai intai aceasta pestera si apoi Pestera Ursilor (cea mai frumoasa pestera din tara si a doua din Europa), caci daca o faceti invers, veti fi crunt dezamagiti. In pestera lui Ionele, sunt lilieci care se invart tot timpul mai ales in jurul catorva surse de lumina. Poze n-ai cum sa faci caci totul e intunecat si nici nu prea are rost, pentru ca n-ai ce fotografia. Am vazut un singur grup de stalactite, undeva sus, departe, pe tavanul pesterii. Era prea departe, pestera e inalta. Viteza de crestere a stalactitelor e de cativa milimetri pe an. Va trebui sa mai astept o vreme, pana cand voi pute face o poza ca lumea. Asa, cam un milion de ani, care, la nivel cosmic, e-o bagatela. Dupa 5 minute, ghidul ne anunta ca vizita s-a terminat. Din “speach”-ul lui, care cuprinde cateva date tehnice gen “altitudine, umiditate si lungimea pesterii (60 de metri) am retinut doar ca aici s-a ascuns, in vremi de demult, un om, urmarit de potera, pe nume Ionele. De fapt, muntii Apuseni, au fost mereu o buna ascunzatoare pentru cei ce erau urmariti de autoritati. Ghidul se grabea, grupul nostru era mic iar la intrarea pesterii astepta un alt grup, de francezi. Mie, mai mult decat pestera, mi-a placut drumul pe scari, pana la pestera, unde vezi cateva mini-cascade, pereti stancosi si multa vegetatie montana. Inainte de-a iesi insa, nu m-am putut abtine, fara sa-i ingrozesc un pic pe turistii francezi, intrebandu-i daca si-au luat cu ei si asigurarea medicala si zicandu-le ca in pestera exista nu lilieci ci vampiri mancatori de oameni, cu niste dinti gigantici precum ai lui “Dracula” si ca filmele “Batman” si “Alien” au fost turnate aici si ca e treaba lor ce fac dar inca nimeni nu s-a intors intreg la minte din pestera.

La iesirea din pestera e o taraba tinuta de o eleva care vinde gem, dulceata si sirop de fructe de padure, la 15 lei borcanul sau 25 de lei 2 borcane. Am stat de vorba cu ea si-am aflat o noua poveste precum a fost cea a lui Andrei, baiatul care ne-a insotit la cascada Varciorog. Apoi, pe drum, a aparut si un grup de “Land-rover”-isti americani care s-au oprit pentru un bob zabava la locul de popas de la gura pesterii si cu care am mai schimbat cate o vorba.

Dar toate aceste discutii cu localnicii sau parerile subiective ale strainilor despre tara noastra, nu prea au valoare turistica, v-am promis un review tehnic si-atat.

Parerea mea e ca, luate separat, atat cheile Ordancusei cat si pestera “Poarta lui Ionele”, nu te prea impresioneaza. Avem multe alte locuri mai frumoase prin tara. Dar pentru ca ele “isi freaca coatele una de cealalta”, si mai ales pentru ca “va-mpiedicati” de ele, in drum spre ghetarul Scarisoara, merita sa faceti un scurt popas de-o ora si sa le vizitati pe amandoua, la pachet.

---

VIZUALIZĂRI: 4913 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI