GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dedic acest articol prietenilor mei de drumeţie, cei fără de care duminicile nu ar mai fi aşa de frumoase!
Cum anul acesta „ne-am drumeţit” doar prin jurul Mediaşului, era cazul unei escapade ceva mai lungi, să “ne clătim ochii” şi cu alte locuri.
Aşa că planificasem pentru data de 12 mai o ieşire la platourile cu narcise din zona Întregalde, satul natal al uneia dintre membrele grupului, unde urma să beneficiem şi de un ghid în persoana vărului ei, ce locuieşte în zonă.
Entuziasmul prinde a se coagula, înscrierile se fac aidoma la licee cu nume însă adversarul cel mai potrivnic se înverşunează a ne perpeli şi nu dă semne că ar ceda.
Astfel că zilnic, de câteva ori, consultăm prognoza meteo pentru weekend. Şi ne învinge…
Pierdem doar una dintre bătălii. Iar duminicile îşi urmează cursul firesc şi peste 7 zile apare încă una.
În care vremea dă dovadă de niscaiva remuşcări, astfel încât la ora 7 când face gălăgie deşteptătorul şi îmi arunc – puţin temător – ochii pe geam, din spatele draperiei soarele deja îmi trimite bezele luminoase.
Mai mare bucurie să porneşti pe coclauri într-o astfel de dimineaţă!
Ne adunăm la ora fixată, împărţeala drumeţilor pe maşini e deja, în mare, făcută de ieri şi pornim spre Întregalde.
Voia bună din fiecare maşină se cumulează la debarcare şi, după ce fiecare gustă din prăjitura cu mere a soacrei, grupul se urneşte.
Liniştea marginii satului este bombardată de glasurile celor 29 de membri, toţi dornici să exploreze ce are de oferit zona.
Trecem de ultima casă din sat, locul natal al prietenei noastre, şi suntem împresuraţi de verdeaţă de la nivelul picioarelor până mult peste capete noastre.
Pereţii de stâncă încep, parcă abia perceptibil, să ne strâmtoreze. Intrăm în Cheile Găldiţei şi Cheile Turcului, chei în lungul apelor, cu ţancuri – adică vârfuri ascuţite şi înalte – sculptate în calcar.
Legenda spune că Pârâul Turcului şi-a luat numele după ce oamenii locului şi-au ascuns bogăţiile undeva sus în munţi, de teamă de a nu le fi luate de turci. Ulterior, o cârtiţă ar fi descoperit în eforturile ei de afânare a locului un bănuţ de aur, însă căutătorii de metale preţioase nu au reuşit să mai dea de urma valorilor îngropate.
După alţi câţiva paşi indicatorul triunghi alb umplut cu roşu către Piatra Craivii ne îndrumă să facem stânga. Că e cu vârful în sus sau cu el în jos, devine prilej de glume, important e să nu dăm peste vreun triunghi amoros…
Ei, şi după poduleţul de beton peste pârâul îngust începe marea provocare: cea mai grea porţiune a traseului, o urcare foarte abruptă – parcă direct către cerul albastru - pe care ne înşiruim unul după altul.
Unii mai bine pregătiţi, alţii aflaţi la un debut oarecum nefericit de drumeţie alături de noi şi care sperăm să nu ne-o ia în nume de rău urmând a ne fi alături şi pe viitor – că va fi mai uşor, Ioana! – toţi încolonaţi într-un fir uman din care cel mai des întâlnit îndemn auzit era “cei din faţă să facă o pauză!” .
Ştiam de acasă unii dintre noi că prima porţiune va fi “ceva” mai grea dar nu şi că ai avea nevoie de balustradă pentru a te aburca pe acele pietre. Ca să nu zic că funicularul şi-ar fi găsit o întrebuinţare la capacitate maximă…
În primele pauze – că doar cu ele lungi şi dese urma să izbândim! – se mai aude câte o glumă, o încercare de a destinde atmosfera. Apoi oftaturile se înmulţesc iar cei care se aşează să îşi tragă sufletul devin majoritari. Necazul mai mare e pe capul celor care încheie şirul: de câte ori ajung şi ei, ceilalţi se ridică, odihniţi, şi continuă. Îmi era şi mie cunoscută senzaţia şi durerea într-o vreme!!
Scăpaţi de pietre, intrăm în pădure, porţiune a traseului ce fusesem informaţi că e uşoară. Omisiunea gradului comparativ – în speţă, “mai uşoară” – determină scufundarea speranţelor unora de a ajunge întregi pe platou şi a se putea fotografia cu narcisele fără a fi nevoiţi să apeleze la trucul photoshop-ului.
Noroc cu apa limpede şi rece a celui de-al doilea izvor întâlnit în cale care are darul de a împrospăta forţele trupeţilor. Mai o glumă, o amintire haioasă dintr-o tură trecută sau o vorbă de duh reprezintă imboldul unui nou atac.
O pauză mai lungă facem în prima poieniţă întâlnită, prilej de desfătare vizuală. După ce fotografiem peisajul, desfacem băierile raniţelor şi fiecare scoate la iveală ce a cărat până acolo. Conform obiceiului nostru, toate sunt ale tuturor, astfel încât trecem de la unul la altul pentru a ne împărţi fructele confiate, ciocolata, plăcintele – da, au fost făcute de dimineaţă! - ori biscuiţii.
Observând la ce înălţime ne aflăm, nădăjduim să cam terminăm cu urcatul curând. Adevărul e că dacă narcisele ar fi crescut la această altitudine, astăzi le-am mai fi prins doar ofilite.
Aşa că, rabdă omule pentru frumuseţe!
Odihniţi şi cu foamea potolită înaintarea devine ceva mai comodă de vreme ce şi panta ni se arată mai prietenoasă.
Iar la următoarea ieşire din pădure vedem şi primele narcise. În număr de 6, ceva mai timide, conform unei expresii preluate fără drept de autor.
Apoi se înmulţesc, ocupă suprafeţe tot mai mari ale fâneţelor pe care oile calcă fără niciun fel de grijă, de unde deduc că expresia “mergeţi ca oile” are substrat serios în filozofia locală.
Numai că unde sunt oi, sunt şi câini. Care ne adulmecă de la o oarecare distanţă şi se îndreaptă ameninţător spre noi. Până să ne adunăm în cerc sau “carapace” – termen din armată ce îmi vine pe loc acum în minte – şuieratul ciobanului are darul de a le opri goana şi se mai aude doar un mârâit dinspre boturile lor.
Nu ştim – şi nici nu vrem să aflăm – dacă doar de ciudă întrucât au dat ascultare stăpânului lor ori o ameninţare subtilă, ceva de genul lasă că vă mai prindem noi pe aici la întoarcere…
În imediata lor apropiere dăm peste cel mai idilic loc al zilei, covorul de narcise ce devine decor pe care ne perindăm cu rândul pentru a trimite dovezi prietenilor, neamurilor sau a fi urcate pe reţelele de socializare.
În dreapta, pantele line sunt acoperite de florile albe cât vezi cu ochii până spre liziera pădurii. Iar o imagine a acestui covor în care oile pot fi asemuite unor ciucurei transformă bucuria văzului într-o adevărată încântare.
Umblăm o porţiune din traseu doar pe iarbă, prilej de a contempla frumuseţea Apusenilor.
Iar la această înălţime nu întâlnim doar narcise ci şi întinderi de splendide şi foarte aromate flori galbene şi albastre, una dintre ele fiind identificată aseară cu ajutorul lui @k-lator.
Cei mai îndrăzneţi am urcat pe nişte pietre de la marginea cărora se căsca un hău fără de măsură iar bătaia vântului şi depărtările aveau menirea de a răsplăti temeritatea.
La sugestia ghidului mai facem un efort spre, zice-se, cel mai interesant punct de pe itinerariu.
Unii mustăcesc a neîncredere, alţii pornesc cu speranţă, vorbăria noastră având darul de a speria o căprioară ce o zbugheşte dezorientată, căutând măcar o umbră pentru a se ascunde de noi.
Ajungem la final cam răzleţiţi, însă cei care sosim primii suntem în măsură să facem apelul doar fiind atenţi la exclamaţii. “Wow!” , “uau!” sau “ioi!” sunt cele mai uzitate, dar urechile surprind şi câte o uimire mai deocheată, un “b__-mi-aş ce privelişte!” .
Da, e senzaţional să stai pe iarba moale şi să admiri ce ţi se deschide în faţă!
Culmi muntoase întretăiate de văi, sate sau cătune răzleţite, fâneţe şi păşuni care îşi schimbă nuanţa de verde în funcţie de câtă lumină a soarelui e obturată de nori pufoşi sau pereţi de piatră golaşi şi drepţi.
Ne hrănim cu aceste vederi.
Pesemne că ghidului nostru nu îi este potolită întrutotul foamea deoarece lansează invitaţia de a-i călca pragul casei pentru un mic şi o bere.
După un tur de scrutin ad-hoc, propunerea este acceptată cu majoritate absolută, unanimitatea fiind spartă de cei care doreau a ajunge mai devreme acasă.
Am încheiat ziua aşa cum stă bine unora care şi-au îndeplinit obiectivele.
La începutul ei am fost puşi să alegem între a urca pe munte şi a participa la Festivalul narciselor.
Despre varianta a doua nu mai spun decât că e extrem de trist că autorităţile permit o asemenea bătaie de joc la adresa mediului înconjurător. Aşa ceva nu trebuie să mai aibă loc!
Invadarea zonelor verzi de către alaie întregi de maşini ai căror ocupanţi ies doar pentru a se fotografia în şlapi, a mânca mici şi a asculta manele trebuie stopată!
Nu suntem un grup de montaniarzi sau alpinişti. Nici de urcători săptămânal pe munte. Nu toţi sunt supli sau cu talii de viespe ori gambe de piatră. Dar suntem o adunătură de oameni foarte faini, glumeţi pe care ne-a unit dragostea de a ieşi în natură, plăcerea de a petrece timp unii cu alţii. Că e pe munte sau pe deal, că mergem gâfâind la deal sau fluierând la vale, ne aflăm conectaţi împreună la aceeaşi tensiune. Tensiunea prieteniei!
Iar sfârşitul unei drumeţii, oricât de obosiţi am fi, este întotdeauna motiv de sărbătoare. Că se lasă cu o masă pe vreo terasă ori la cineva acasă, cu o bere în buza pădurii comandată anterior sau doar cu îmbrăţişări şi pupături, ne despărţim veseli că am mai petrecut timp împreună.
Un timp care ne este din ce în ce mai puţin prietenos.
Trimis de Marius 72 in 20.05.24 15:37:13
- Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
” înscrierile se fac aidoma (ca) la licee cu nume
Sper că ați respectat GDPR-ul, da!? 😄😄
Faine locuri, faine scrierea și pozele, Apusenii... de poveste! O inițiativă lăudabilă această ieșire în natură și chiar dacă nu s-a materializat din prima, a ieșit mai mult decât bine... și cu narcise înflorite! Cute 😍.
În ceea ce privește Festivalul de campanie electorală - no comment! Trist. 😒
@Marius 72: O, Doamne! Minunat!
Mă și tem sa scriu ceva, să nu știrbesc frumusețea cu cuvintele mele!
Este atâta bucurie, puritate și pace în articolul tau, dar, mai ales, in poze...
Tot verdele ăla crud, de primăvară tânără, spart doar de stâncă și de trunchiurile copacilor odihnește și mintea și ochii obosiți de nimicnicia lumii.
Parcă ar fi un altar de purificare spirituală, din care n-aș mai vrea să plec.
Mi-aș dori din tot sufletul sa nu afle "bizonii" despre aceste locuri., pentru ca ele să rămână așa, curate și pure!
Am urcat cu voi, am simțit cu voi, am văzut prin ochii voștri frumusețea!
Mulțumesc mult! Dar... mai vreau!
@k-lator: Asemenea inițiative avem mereu.
Nu scriu despre toate pentru a nu plictisi. Am primit la un moment dat reproșuri că astfel de articole nu sunt pentru acest site.
Bine că sunt acceptate copierile din Wikipedia!
@Zoazore: Mulțumesc pentru aceste aprecieri!
Dacă ai cunoaște oamenii din grup, i-ai îndrăgi și pe ei și te-ar bucura compania lor.
Aștept să treci peste aceste momente și să nu te alături la o ieșire!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Festivalul Roselor - Ciumbrud 2019 — scris în 30.06.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- May.2019 Un tărâm de vis – Vălișoara, Colțești, Rimetea — scris în 08.05.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Rezervația naturală Cheile Vălișoarei (numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii), M-tii Trascaului — scris în 05.03.19 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Unirea — Vințul de Sus de altădată — scris în 23.09.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Vizită în Teiuș - Dornstadtul de altădată — scris în 04.02.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2017 O scurtă vizită la Aiud — scris în 17.12.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Aiud - un orășel interesant dar (încă) nu turistic — scris în 13.07.17 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ