Doar câțiva pași prin Vidin

TIPĂREȘTE

Vidin este un nume foarte cunoscut la noi. Cel mai mult este știut datorită podului peste Dunăre, o realizare care printre altele, a adus și multă bucurie turiștilor ce tranzitează Bulgaria, cei mai mulți spre Grecia. Noi am trecut pe acest pod anul acesta pentru prima dată pot spune din curiozitate căci blamatul pod al Prieteniei ne este cel mai la îndemână și nu știu cum, probabil după sufletul șoferului sau/și al pasagerei din dreapta, n-am stat niciodată acolo pentru traversare atât de mult încât să adormim. Probabil că Ăl de Sus are un răboj cu cei ce trebuiesc răsplătiți puțin și des, mult mai bine decât mult și rar!

Am poposit în Vidin după o frumoasă vacanță în care am hoinărit prin Croația și câte puțin prin Slovenia, Serbia și un colț nemțesc de Italie.

Am intrat într-o localitate ce are aspectul acela atât de cunoscut la noi, specific orașelor de câmpie, cele mai cunoscute mie cele teleormănene. Adică nimic impresionant, nimic măreț, prima impresie destul de searbădă. Ne-am cazat la acel hotel bine amplasat despre care am scris aici, Ana Cristina, tot acolo am și mâncat (avem doar cuvinte de laudă), apoi am zis să folosim cele câteva ore până la lăsarea serii hoinărind puțin pe străzile din apropiere. Am început cu frumoasa faleză la Dunăre, faleză ce se întinde chiar din spatele hotelului la care am stat și poate fi admirată parțial chiar din cafeneaua de la Ana Cristina. Unele obiective ne-am propus să le vizităm a doua zi dimineață, înainte de a trece podul, din păcate n-am avut noroc. Dar atât cât am văzut a fost suficient să ne convingă de faptul că Vidin merită un popas în tranzit măcar.

Parcul de pe faleza Dunării a fost conceput și amenajat în prima fază între anii 1878 - 1899 și a avut drept model parcurile europene occidentale. Ne-a plăcut plimbarea pe aici, admirând Dunărea și malul românesc dar și zidurile fortificațieilor Kalle. Câteva statui încă sunt aici, cele ce au scăpat urgiilor politice dar și cele mai noi cu sportivi în general. Puține terase bine plasate nu mai funcționau, păcat, priveliștea era minunată și cred că seara era frumos de stat la o masă. Se pare că și aici zidurile vechi intră în renovare și de aceea comerțul a fost sistat. Dar seara localnicii au venit la socializare pe aleile largi la malul fluviului bătrân.

Cetatea Baba Vida sau Bunica Vida, i-am dat ocol a doua zi dimineață când ne îndreptam spre România dar, din păcate atunci chiar nu se putea vizita, camioane încărcate cu materiale de construcții ocupau intrarea, cetatea fiind iar în renovare. Am încercat și pe la o altă intrare din spate după cum ne îndruma Sophia dar gropile și semne că se lucra intens ne-au făcut să renunțăm. Cetatea este de fapt pentru turism în general cel mai important obiectiv din Vidin. A fost reședința ultimei dinastii de regi bulgari și se spune că numele vine de la una din cele trei surori, Vida, Kula și Gamza, înzestrate de tată cu pământuri dar doar Vida a rămas cu cetatea și a construit zidurile de apărare. Dar arheologii au dovedit că zidurile actuale sunt pe urmele altora mai vechi din sec. I î. Hr., se bănuiește ridicate de celții ce au locuit aici. Probabil că la următorul popas aici vom vedea și noi cetatea și cele 11 turnuri, cosmetizată mai mult sau mai puțin reușit, plus muzeul din incintă.

Kaleto, Kalle am văzut-o la plimbarea prin parcul de pe faleza Dunării. Încă are porți ce pot fi admirate - au fost inițial cinci, fiecare cu câte un nume turcesc. Zidurile de-a lungul Dunării pe o lungime de aproape 2 km, parțial îngropate, sunt din sec. XVII din timpul războiului cu austriecii. Cam părăsite acum, probabil vor intra și ele în renovare având în vedere că Bulgaria a luat foarte în serios turismul cultural istoric și-și face din el o carte de vizită și o bună pușculiță.

Sinagoga din 1894, azi o ruină, a fost a doua ca mărime din Bulgaria, după cea din Sofia. Se spune că decorațiile interioare au fost mult mai frumoase decât la cea din capitală. A rămas în ruină deși clădirea era frumoasă. Destinul ei trist s-a legat de războiul mondial ultim, de plecarea masivă a evreilor din oraș de frica nemților, deși țarul Boris al III-lea a refuzat predarea lor. Poade și de aceea a fost țarul cel sacrificat.

Moscheia și biblioteca Osman Pazvantoğlu din sec. XVIII, am trecut pe lângă ele, am fotografiat și admirat ansamblul din poarta bine ferecată. Se spune că Osman a fost un guvernator al Vidinului pe vremea ocupației otomane dar care a ținut cu localnicii și se purta ca un rebel față de Înalta Poartă. Am încercat și noi să vedem ce este în vârful minaretului, semiluna sau o inimă? Este inimă! Pentru că această moschee a fost ridicată de guvernatorul turc în memoria mamei sale sau a tatălui, informațiile diferă dar oricum unul din părinți era bulgar.

Cazarma în cruce construită de Osman Pazvnatoğlu este azi muzeu. O aveam în atenție pentru vizitare dar orele la care am fi ajuns nu ne mai permiteau intrarea, așa că a rămas programată sine die.

Biserica Sf. Pantelimon este cea mai mare ctitorită de Matei Basarab aici și a fost ridicată pe locul unei bisericuțe de lemn. Prea multe informații nu sunt, aproape că nici nu se amintește public de ctitorul român dar ce este sigur, pictura a fost făcută în prima jumătate a sec. XVII, anul 1636, deci în timpul vieții domnitorului român care a ctitorit mai multe biserici decât Ștefan cel Mare. Biserica este monument național de artă și este pe paginile turistice ale Vidinului.

Biseica Sf. Parascheva, aceasta cunoscută drept “biserica îngropată” (făcută special așa în timpul ocupației otomane), la fel ca și Sf Petka, din sec. XVII, ambele ctitorii și ele ale vrednicului nostru domnitor Matei Basarab.

Alte construcții importante pentru Vidin sunt monumentul mitropolitului Antim I, cel care a contribuit prin munca sa la independența bisericii ortodoxe bulgare în 1870 dar care a avut și rol politic important în emanciparea bulgarilor sec. XIX. A fost primul conducător al acestei biserici independente. Este și cel ce s-a implicat în construcția Catedralei Sf. Dimitar Solunski, a cărei construcție a durat foarte mult dar care are frumoase picturi, unice în lumea ortodoxă, unind toți eroii eliberării naționale a Bulgariei, fapt pentru care lăcașul este declarat monument de cultură și importanță națională. Tot așa este clădirea teatrului, clădirea poștei cu povestea ei românească dar și altele, Vidin dezvoltându-se frumos la sfârșit de sec. XIX și început de sec. XX. Păcat că totul s-a întrerupt din cauza războaielor și epocii roșii.

Ca pozitie Vidin este la doar 5 km de orașul românesc de pe malul stâng al Dunării, Calafat iar pentru cei ce vor să traverseze rapid Bulgaria către Serbia, este la 20 km de punctul vamal cu această țară (am fost singurii care l-am traversat atunci la acea oră, controlul a fost mai amănunțit puțin decât cele din Ruse și Vama Veche pe care le folosim de mulți ani, iar bulgarii puțin mai sobri, mai autoritari, poate și pentru faptul că veneam din Serbia, nu știu).

Orașul are o istorie lungă. Prima cetate a fost construită prin sec. III î. Hr., se pare de celți apoi întărită de traci, după urmele descoperite de arheologi. A fost ocupată de Imperiul Roman, normal fiind în calea lui și având așa o poziție bună la Dunăre, apoi aici a fost capitala unui prim stat bulgar, au fost și maghiarii puțin stăpâni pe aici și, cum știți bine, otomanii au stat cel mai mult, câteva secole.

În concluzie eu pot spune că dacă vă doriți un popas la sud de Dunăre, Vidin merită luat în seamă cu atât mai mult cu cât este un punct de plecare spre “micul orășel alb” Belogradchik despre care s-a scris deja aici pe site. Vidin nu are faima, arhitectura și aspectul marilor orașe occidentale dar are ceva important și necesar nouă, celor ce ne place să petrecem vacanțe în țările balcanice sau doar să le tranzităm spre Italia, Spania sau eu știu care. Plus că face parte cumva din trecutul nostru direct și nu cred că ar fi demn dacă ne-am nega atât de mult identitatea istorică și genetică încât să aruncăm cu bună știință cu noroi în această parte a Europei.

Vidin este parte importantă a rutelor istorice europene, acest lucru l-am aflat din unele panouri explicite din Vidin, Belgrad, Zagreb și altele dar este și parte a rutelor turistice internaționale dedicate cicliștilor și acest lucru, în caz că sunteți unii amatori, găsiți informații și pe net dar și pe panourile din aceste țări la care este afiliată și Bulgaria.

Și dacă vreți ceva deosebit și obligațiile de familie vă înlesnesc, nu uitați că românii petrec foarte frumos aici, venind de la mari distanțe, de Paști la “frăsânel”. Poate doar o idee ne facem din versurile prelucrate de un român-bulgar, “Bate vântule și spune/ Cum a fost aici o dată/ Traiu-n satele române, / Viață rece și brumată! ” Și cu riscul de a vă plictisi pe unii cu articole prea lungi dar scuzați-mă, respect culoarea sub care scriu azi pe AFA, nu vă trimit la net să căutați pierzând și voi timp și vă spun că aici, în zona aceasta a regiunii Vidinului sunt încă mulți locuitori din neamul nostru românesc, ei spun azi Vidinului, Dii, petrec românește și dacă-i nimeriți, se bucură de întâlnirea cu orice român adevărat! Și dragii mei colegi, cum oare să nu iubești aceste locuri sărmane, unde nu mereu cei cu ceafa groasă au făcut legile (eu îi admir). Aici o vreme, scurtă e drept, și neamul condus de Basarab I a avut un cuvânt de spus iar urmele lui se simt și azi. Dar cineva spunea că istoria este o mare curtezană, cu fiecare client se poartă diferit, după cum plătește!

Webmaster dacă se poate, youtube.com/watch?v=OSbcM11eauw / Song for Vidin. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI