Alte posibilitati de cazare in zona Padina

TIPĂREȘTE

Mi-e jena s-o spun dar am descoperit muntele in adevaratul sens al cuvantului prin octombrie '99. Pana atunci concediile mele constau in mare, multa mare si cateva excursii comode cu autocarul in locatii cat mai la sosea, adica debarcat la hotel de 3-4 stele, plimbat cu telecabina, vazut partia de pe margine si seara discoteca sau club. Cam asa am vazut eu toata Valea Prahovei, Durau, Poiana si credeam ca am vazut tot. Pana cand sotul meu s-a decis ca trebuie sa bat Carpatii si la pas si a inceput cu un traseu usor pe care il recomand chiar si novicilor si pe care l-a descris foarte frumos Pepsi07ro. Adica am urcat de la Sinaia cu telecabina pana la cota 2000 si am mers pe crestele muntilor pana la Babele cu popas la Piatra Arsa. Traseu deschis mai tot timpul anului, recomandabil insa ca iarna sa fii echipat corespunzator. Noi l-am facut pe o vreme superba de sfarsit de toamna si asa m-am indragostit de cararile de munte. Am remarcat atunci ca daca m-ar fi pus cineva sa fac traseul Sinaia - Busteni pe jos l-as fi trimis la plimbare, dar asa sus pe creste nici n-am remarcat cand a trecut timpul.

Mesajul pe care vreau sa-l transmit in acest rw este ca pe munte e bine sa pleci echipat corespunzator, cu ceva mancare si apa la tine, cu o minima posibilitate de cazare in caz ca te prinde noaptea, cu o harta a locului si daca alegi un traseu pe drum forestier cu masina asigura-te ca autoturismul chiar face fata la toate capcanele ce se ivesc pe drum. Altfel patesti ca noi care am plecat prin mai 2003 cu o Dacie veche de vreo 15 ani careia ii fierbea apa in radiator la fiecare panta pe care o urca. A trebuit sa impingem masina aproape tot traseul Sinaia – Bolboci – Padina si am facut vreo 8 ore dar peisajul a meritat in special lacul de la Bolboci si Cheile Tatarului. Cand am ajuns la Padina nu aveam nimic aranjat la cazare si era clar ca inapoi in aceeasi zi nu aveam cum sa facem traseul pt ca nu ne mai tineau picioarele de atata impins. Asa ca am inceput sa cautam loc de popas. Hotel Pestera a cazut din start pt ca era prea scump (1.700.000 lei pe vremea aceea), cabana Padina a cazut si ea pt ca se doarme ca la armata cate 14 in camera si genul asta de socializare nu e tocmai punctul meu forte. Si tocmai cand incepusem sa intram in panica pt ca se insera si se lasa si frigul descoperim cabana Diana peste raul Ialomita pe traseul ce duce spre Pestera. Mergem sa intrebam daca mai au locuri si surpriza placuta ne inchiriaza 2 camere – pe vremea aceea 30 ron/camera/noapte, intre timp a mai crescut pretul – 50 ron/ noapte (ultima oara cand ne-am cazat aici prin august 2008). Cabana este construita diferit de ce am vazut eu pana acum la munte si pot sa spun ca mi-a placut la prima vedere. Are forma unui patrat care in mijloc are sala de mese, de jur imprejurul salii de mese spre exterior sunt dispuse camerele si bineinteles holurile prin care ai acces in camere. Camerele sunt micute, au 2 paturi cu asternuturi foarte curate, o masa, 2 scaune si televizor. Wc si baie la comun (cu apa calda tot timpul) in partea opusa usii de la intrarea in cabana si tot acolo o terasa generoasa cu aragaz, gratar, masina de spalat si cateva balansoare in care sa te relaxezi la o cafea admirand peisajul. Terasa este descoperita si dimineata totul era plin de roua dar peste zi, dupa ce a iesit soarele a fost superb. La cabana se poate servi si masa dar noi nu am profitat decat de un ceai cald. In sala de mese au o masa pt biliard si vreo 2 pt ping-pong. De asemenea, cu toate ca sunt conditii modeste de cazare am vazut ca se organizeaza si diferite evenimente (zile festive, onomastice, valentine’s day) cand poti sa ai surpriza sa nu gasesti nici o camera libera cum am patit-o noi prin 2005. Dar asta e alta patanie.

Hotaram sa mergem la Padina 3 zile si sa dormim in natura. Varianta A - intr-un cort de vara, dintr-o foaie si la nevoie varianta B - la Cabana Diana. Plecam dimineata cu trenul din Bucuresti si urcam cu telecabina de la Busteni pana la Babele - Jepii Mici fiind prea dificili pt mine la urcare (coborarea am facut-o prin 2003 si mi-a ajuns). Privelistea este absolut mirifica fie iarna cand crestele sunt acoperite de zapada, fie vara cand se trece de la verdele copacilor la argintiul stancilor. Facem cateva poze Babelor, Sfinxul ne priveste impetuos si o luam la vale spre Pestera pe un traseu nu foarte greu doar ca nori negri se adunau deasupra noastra. In 15 minute a inceput sa picure si rog sotul sa ne intoarcem si sa luam telecabina ce functioneaza doar din mai pana in septembrie si atunci daca are turisti. Pana sa ne hotaram ce sa facem a inceput o ploaie torentiala de a trebuit sa scoatem celofanul de invelit cortul si sa mergem in sir indian pe poteca. Eu in fata cu adidasii plini de apa si rucsacul mai mare ca mine incercam sa nu alunec in prapastia de pe partea stanga a potecii care devenise un parau mocirlos. Sotul in spatele meu nu vedea nimic, mergea din instinct si din cand in cand ma prindea de rucsac atunci cand alunecam. Ne-am oprit cateva minute sa ne odihnim dar si pt ca ploaia era asa deasa ca nu mai vedeam sa inaintam. Auzeam cum cade grindina pe celofanul nostru si ma rugam sa nu dea vreun traznet ca asta mai lipsea. Dupa cca o ora si jumatate ajungem la Pestera cam cand a stat si ploaia, facem un popas sa mancam ceva si o pornim spre Padina. Drumul e scurt - cateva sute de metri de traseu usor si gata, ni se infatiseaza poiana din fata cabanei cu iarba inca uda, raul Ialomita cam involburat (firesc dupa asa o ploaie), cateva masini si corturi campate pe malul lui.

Mergem la cabana Diana sa ne interesam de cazare dar din pacate este inchiriata toata pt o petrecere. Hotaram sa amplasam cortul pe un damb, in apropiere de cabana, nu prea in buza raului ca era prea ud pe jos si ceva imi spunea ca e mai bine mai sus. Nu aveam la noi decat 2 saci de dormit si o patura, unii o sa spuneti ca suficient, dar cand ai cort de vara, de 4 persoane, deci foarte mare prin care poti admira stelele, cand dormi la o altitudine de 1550 metri cu o umiditate crescuta in aer nu prea te incanta ideea. Cert este ca eu am tremurat toata noaptea cu asa o daruire ca ma dureau maselele a doua zi si nici pe sot nu l-am lasat sa doarma ca tot timpul il trezeam sa ma ia in brate sa ma incalzeasca. Deci aveti grija cu ce plecati in rucsac la munte! A doua zi s-a umplut valea de turisti, incepea week-end-ul si deja era bataie pe un loc cat mai in buza raului. Atentionam cativa ca s-au asezat prea aproape si ca raul se mai umfla de la ploaie dar suntem luati in ras de cineva cu o fraza de genul: vin de 20 ani aici si n-am patit nimic, locul e sigur. Ok numai ca peste cateva ore incepe aceeasi ploaie turbata de cu o zi inainte ce batea in furtuna, eu cu sotul incercam cu disperare sa scoatem apa din cort si dintr-o data auzim o vuitura, tipete si pasi care alergau zgomotos pe langa noi. Sotul scoate capul afara sa vada ce se intampla si cand intra in cort are o privire inghetata si baiguie ceva de genul: Ia actele, banii si rucsacul si iesi! Ies afara si raman perplexa! Raul crescuse pana aproape de cortul nostru, venea involburat cu pietre si busteni de la deal, maturase totul in cale, inclusiv toate corturile de pe mal, un barbat de vreo 30 ani alerga cu o fetita in brate spre masina care din fericire era parcata pe drum, o doamna incerca sa mai salveze niste paturi. Totul nu a durat decat cateva minute dar suficient cat sa lase in urma un dezastru greu de inchipuit, unii au ramas fara corturi, fara provizii, fara imbracaminte si puteau chiar sa plateasca cu viata. Dupa ce a trecut viitura raul aducea pepeni, sticle de bere si de suc, oale de mancare de la cei care isi pusesera corturile mai sus, dar ce mi-a ramas mie in minte de atunci este imaginea unui domn care statea langa o ramasita din cortul lui, cu o sticla de bere in mana pescuita din rau si care repeta la nesfarsit cu o privire sticloasa: Puteam sa mor, dormeam in cort cand a venit viitura!

Majoritatea si-au luat ce mai salvasera si au plecat acasa, noi am ramas sa mai tremuram o noapte in cort dupa ce am baut un vin fiert la Diana, nu de alta dar ne propusesem sa vedem pestera Ialomitei insa asta e o alta poveste pe care va voi impartasi-o in curand. Acestea sunt 2 posibilitati de cazare modeste care sper sa va fie de folos in caz ca veti alege sa dormiti o noapte in zona.

---

VIZUALIZĂRI: 5839 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI