"Titanul" din Apuseni - Barajul Drăganul

TIPĂREȘTE

Barajul Drăganul sau Barajul Floroiu, se spune că este al doilea baraj ca mărime din ţară. O fi adevărat? Îmi este greu să spun pentru că puţin mă interesează statisticile! Ce este clar este că acest baraj formează Lacul Drăganul sau Lacul Floroiu a cărui apă alimentează hidrocentrala de la Remeţi. Punct.

La Barajul Drăganul se ajunge pornind spre localitatea Valea Drăganului, de pe drumul european ce leagă Clujul de Oradea şi după aceea în continuare spre Barajul Drăganul pe un drum de aproximativ 25 de km, în paralel mergând cu Pârâul Drăganului pe valea cu acelaşi nume formată între Masivul Vlădeasa şi Munţii Pădurea Craiului. După ce ieşi din satul Lunca Vişagului, la un moment dat, drumul se ramifică cu un drum pietruit, spre stânga, care duce la baraj dar pe care accesul este interzis, deoarece acest drum duce la baza barajului, unde au acces doar echipele de întreţinere ale acestuia. Drumul, în continuare, şerpuieşte voiniceşte, urcând pieptiş pe lateralul dealurilor din apropierea barajului, fiind flancat de brazi pe ambele părţi.

La un moment dat apare un indicator care te îndrumă spre stânga, spre baraj, iar drumul principal continuă, la dreapta, spre Remeţi. Spre baraj, drumul mai face o ramificaţie la dreapta cu un alt drum, pe care accesul este interzis deoarece duce spre o proprietate privată.

Continuând drumul, barajul apare în toată splendoarea lui, în formă de arc de cerc, asemeni unui resort încordat la maxim şi gata să se destindă sau să se rupă. Sau, pentru cei cu imaginaţie mai bogată, barajul seamănă cu un uriaş, un titan, încovoiat de spate din pricina milioanelor de litri de apă pe care le ţine în spinare, asemenea puternicului Atlas care ţine pământul pe umeri.

Înălţimea barajului este ameţitoare, şi-ţi dai seama de asta privind în jos, la obiectele de pe partea fără apă a barajului, care apar foarte mici. Barajul are aproximativ 100-120 de metri. Apa din lacul de acumulare este mică din cauza secetei şi acest lucru se vede atât pe partea exterioară a barajului cât şi pe dealurile înconjurătoare care ţin apa, care sunt pline de ramuri uscate şi trunchiuri de copaci pe toată înălţimea care a delimitat fostul nivel superior al apei. De asemenea, tot pe porţiunea până unde a fost apa, pe dealuri, lipseşte vegetaţia, fiind doar stâncă, acesta fiind un semn clar al limitei superioare normale a apei din baraj.

Pe baraj este interzisă oprirea maşinilor dar există două trotuare amenajate, cât este barajul de lung, unul pe partea stângă şi unul pe partea dreaptă de pe care se poate admira imensitatea de apă, pe de-o parte, precum şi hăul de pe partea cealaltă. Trotuarele sunt mărginite pe ambele părţi exterioare cu o balustradă vopsită în roşu şi galben. Dealurile împădurite care ţin apa ca-ntr-un căuş, formează imagini de videoclip, mai ales dacă vremea este frumoasă şi norii aruncă umbre gigantice peste „puternicele” forme de relief.

O plimbare pe toată lungimea acestuia te ajută să schimbi continuu perspectiva peisajului, ajutându-te să descoperi noi privelişti numai bune de încântat ochiul, inima şi sufletul. Liniştea care domneşte peste baraj este acompaniată de şuieratul uşor al vântului care, neputincios în a trece prin zidul imens de beton, se strecoară resemnat parcă peste marginile superioare ale lui, spulberând praful de pe şosea şi răcorind pe oricine se află pe acolo.

Pe partea cu lacul, a barajului, sunt amplasate corpuri de iluminat astfel că acesta este vizibil şi noaptea. Tot pe partea cu lacul mai sunt construite, din baraj, mai multe intrânduri înspre apa lacului, semicirculare, asemenea unor logie de teatru în care este permis accesul şi din ele ţi se oferă o imagine mai frumoasă asupra lacului de acumulare.

Spre partea cu hăul sunt mai multe scări din beton, mărginite de balustrade, precum şi poteci care duc spre baza barajului. Totuşi, mai multe indicatoare te avertizează că accesul, pe acestea, este strict interzis.

Barajul este păzit de doi oameni înarmaţi care au grijă ca vizitatorii să respecte indicatoarele de interzicere a accesului. Îi găseşti în coşmelia de la capătul principal de acces pe baraj unde, atunci când este cald sau frig, se refugiază înăuntru. I-am întrebat de ce păzesc barajul. „De frica atentatelor! ” mi-a răspuns unul care părea şeful, luând o mină gravă şi serioasă. „Dacă vrem să coborâm jos în vale, cum facem? ” întreb eu, mucalit. „Este interzis! Doar oamenii de la întreţinere au voie” şi continuă: „Noaptea mai vin ţiganii la furat lemne şi fier, din vale. Tragem cu pistolul cu capse în aer. Să vezi ce-o iau la fugă! ” spune şeful şi râde prosteşte dar cu poftă. Mda. Bună glumă! Plecăm spre maşină.

La capătul principal de acces pe pod, pe partea dreaptă, este o scară metalică pe care dacă o urci ajungi la o clădire nou construită. Din păcate accesul este interzis deoarece este o proprietate privată, dar locul ar fi fost perfect pentru a realiza câteva fotografii minunate. Totuşi, mai sus pe deal, deasupra casei private se află un bloc imens, paralelipipedic, de beton. Un alt bloc similar de beton se află şi la capătul celălalt al barajului. Aceste două blocuri de beton sunt pilonii de susţinere pe care a fost montată macaraua care a fost utilizată la construirea barajului.

Dacă doreşti să vezi barajul şi din altă perspectivă atunci trebuie să urci în maşină şi să mergi până la drumul principal şi să virezi spre Remeţi. Cam după 200-300 de metri ajungi la imensul pilon de beton al fostei macarale. Cu noroc, dacă eşti isteţ şi agil, reuşeşti să te urci pe acel bloc de beton. Efortul va fi din plin răsplătit cu o panoramă de vis care este imposibil de captat cu orice cameră foto sau video.

Am coborât de pe uriaşul bloc de beton şi am pornit spre pensiune. O vizită superbă!

---

VIZUALIZĂRI: 6930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI