ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.08.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Galati
    ÎNSCRIS: 02.07.12
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    JUL-2017
    DURATA: 8 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 7 MIN

    Trasee auto prin Apuseni (1)

    TIPĂREȘTE URM de aici

    TRASEU 1

    Plecand din Albac (pensiunea Poienita), pe DN 75, spre Arieseni, dupa aprox. 12 km. vei vedea pe stanga un indicator maro care iti semnalizeaza sa o iei la dreapta (DJ 750) pentru Pestera lui Ionele (1 km. scrie, sunt 2, de fapt) si Pestera Ghetar Scarisoara (10 km. scrie, sunt vreo 16 in realitate). Drumul este asfaltat in totalitate, eu am gasit putine masini pe el.

    ATENTIE MARE! Drumul este lat exact cat doua masini mici, nu merge cu viteza si nu forta curbele, daca cel care vine din fata face la fel, “pupatura” e garantata.

    Inainte de a ajunge la Pestera lui Ionele, vei vedea, pe dreapta, Peștera Corobana lui Gârțău (840 m altitudine), sub forma unei arcade mari, cam 40 m lungime, 38 latime si 14 m inaltime. La aprox. 200 m, in amonte, pe stanga, se afla Pestera lui Ionele. In sosea este o casuta de lemn in care se schimba ghidul.

    Pestera lui Ionele (890 m. altitudine): se viziteaza cu ghid, zilnic, intre orele 10:00 si 18:00. Este electrificata. Biletul de intrare= 10 lei.

    Intrarea in pestera se face dupa cativa zeci de metri de la cabanuta din sosea, urcand 70-80 de trepte de beton. Pestera are aprox. 130 metri vizitabili, din cei 385 m de galerii, stalactitele şi stalagmitele fiind rare însa; ca element de interes, aici se afla câteva colonii de lilieci, protejate, intr-o galerie care nu se viziteaza. Pe pereţii din galeria vizitabilă se pot observa urmele lăsate de apa care o inundă în perioadele ploioase.

    Plecand de la aceasta pestera, vei intra in Cheile Ordâncușei, care au 2,5-3 km lungime. Cheile sunt străjuite de pereți de calcar înalți care se îngustează atât de mult, uneori, încât șoseaua trece peste patru poduri de beton ce ocupă toată lățimea văii. Pereții calcaroși găzduiesc multe peșteri, grote și portaluri. Unii spun ca in zona s-ar afla in jur de 90 de pesteri, altii spun ca sunt doar 55 de cavitati.

    De la Pestera lui Ionele, la aprox. 9 km, pe dreapta, cum mergi spre Ghetarul de la Scarisoara, gasesti un indicator micut, pe care scrie “Poiana Calineasa”. Dupa alti aprox. 7 km de asfalt (atentie, drumul este ingust, incap doar doua masini, nu merge cu viteza), drumul se opreste intr-o bisericuta de lemn, cu doua steaguri tricolore in spate. Ai ajuns in Poiana Calineasa (1350 m). Privelistea merita toti banii. Este un loc de belvedere, cu zeci de case și grajduri, locuite când animalele vin la păscut (din primavara pana in toamna).

    Te intorci inapoi si faci dreapta pe DJ 750, spre ghetarul Scarisoara. Cam in 6 km dai de o parcare pe dreapta, unde poti lasa masina, daca gasesti loc. Ghetarul este cam la 10-15 min. de mers pe jos, cred, nu am fost, nu cred ca pot urca cele 270 de trepte, la iesire. Din toamna vor incepe, cu fonduri europene, lucrari de inlocuire a scarilor de lemn cu scari metalice.

    Dupa inca vreo 6 km de asfalt vei da de un indicator, spre dreapta, pentru “Casa de piatra”. De aici incepe un drum pietruit, cu oarece denivelari, aprox. 9 km, care mi-a luat jumatate de ora (autoturism, tractiune pe fata), dar nu este abrupt. Pe la jumatatea drumului, pe stanga, vei vedea scris cu albastru, pe un stalp, “Izbucul Tăuz”. Ai loc sa lasi masina, fara sa blochezi drumul. Dupa vreo alti 10-15 m, un indicator rosu, din scandura, iti va arata inceputul unei poteci in stanga drumului, prin padure. Un om sanatos cred ca face in 10 min. drumul prin padure, mie mi-a luat 16 min… Atentie! In caz ca ploua, este pericol destul de mare sa aluneci pe pietrele de pe cararuie sau pe portiunile de pamant batatorit. Vei trece doua podete si vei ajunge in locul unde apa, care dispare in pestera Coiba Mare, reapare miraculos, dupa cativa kilometri. Izbucul are 92 m adancime (masurati, din spusele unui localnic); pe peretele din dreapta vei vedea o placa de bronz care aminteste ca-n acest loc si-a pierdut viata un speolog polonez, acum cativa ani, blocat si inecat in adancuri…

    Si ajungi la Cătunul “Casa de Piatră”, situat la o altitudine cuprinsă între 1000 și 1200 m. Neelectrificat pana in… 2005!!! Denumirea provine de la vasta incintă, ca o depresiune, cu pereţi de calcar, care domină poienile. Este căminul a cca. 20 de familii, dar este și raiul speologilor și artiștilor fotografi. În munții din jur se află peșterile: Ghețarul Vârtop, peșterile Coiba Mare, Coiba Mică, Hodobana, Huda Orbului, Huda Oilor, Avenul din Șesuri, Pojarul Poliței, Șuruța...

    Pe stanga o sa vezi o casuta de lemn (o camera, de fapt), cu un anunt pretentios, “Muzeu etnografic”! Cheia o gasesti la nenea care, cativa metri mai la vale, vinde inghetata, placinte si magneti. Pretul unui bilet= 1 leu! (fara chitanta, evident).

    Mai departe, la vreo doua-trei sute de metri (se poate urca si cu masina, este loc unde sa parchezi) vei da de pestera Coiba Mare. Este pe stanga drumului, si ai vreo cateva minute de coborat la ea. Este cea mai largă intrare în peşteră din ţară, 47 metri înalțime și 74 metri latime. Nu este electrificata, iti trebuie o lanterna buna ca sa vizitezi ceva din ea.

    Daca te incumeti, mai sus dai de pestera Coiba Mica, tot neelectrificata. Se afla puţin mai sus de Coiba Mare, dar la distanta ceva mai mare de sosea, din cate mi s-a spus (nu am fost la ea, ploua mocaneste). Intrarea se face greoi, printr-o gură lată de 20 m şi înaltă de doar 2 m. Interiorul devine apoi tot mai îngust, iar la 25 m de la intrare încep o serie de cascade, lacuri şi galerii, pentru parcurgerea cărora e necesar echipament special şi, fireşte, mult curaj. Apa Gârdişoarei, care dispare aici, reapare în Coiba Mare, iar în Izbucul Tăuzului iese la suprafaţă după cativa kilometri de curs subteran.

    Peștera Huda Orbului (1.250 m altitudine)

    Coordonate: 46°32'50" lat. N, 22°47'40" long. E.

    Aceasta se află foarte aproape de Casa de Piatra şi poate fi vizitată în aceeaşi tură cu Coiba Mare, dar, pentru a putea fi găsită, este bine să se ceara ajutorul localnicilor.

    Are o intrare impresionantă, de 10 metri lăţime şi 12 înălţime şi o lungime de 607 m lungime. Turiştii pot avansa doar până la cascada de 8 m (aflata cam la 180 m de intrare); dincolo de ea, terenul cere echipament special.

    Temperatura medie anuală este de 2-4°C.

    Peștera Gheţarul de la Vârtop (sau pestera minunata) (neelectificata)

    Accesul este permis doar în grup format din cel puţin cinci persoane. De ghid dai la Casa de piatra, intreaba localnicii. Se află cam la o oră de mers pe jos de cătun. Pretul unui bilet de intrare= 10 lei.

    Peştera nu are mari dimensiuni, dar formaţiunile din ea sunt absolute fascinante. Intrarea este largă şi, în dreapta ei, vei vedea un mare gheţar, care scade însă de la an la an. După o scurtă urcare începe o galerie lungă, unde vei găsi stalactite (formaţiunile cu baza în tavan) al căror vârf se opreşte abia la nivelul genunchiului tău şi stalagmite (formaţiuni cu baza în podea) care ajung chiar la înălţimea unui adult.

    Înspre capătul zonei turistice a peşterei se află şi locul în care au fost descoperite cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal de pe actualul teritoriu al României (datarea cu carbon a indicat că rămăşiţele datează de acum 62.000 de ani).

    Peștera Hodobana

    Descoperită în 1979. Altitudine= 950 m. Lungime= 22,14 km. Peștera este foarte greu de parcurs, necesită echipament speologic complet, o echipă bine antrenată și un ghid.

    Cel mai simplu este sa vorbesti cu localnicii, ei te vor lamuri ce si cum.

    De la Casa de Piatra nu-ti mai ramane decat sa te intorci la locul de campare. A mai trecut o zi!

     

    P. S. 1 – in fiecare localitate de pe Valea Ariesului exista un Centru de informare turistica; daca-l gasesti inchis, intreaba la primarie, vei gasi pe cineva care sa vorbeasca cu tine. Eu am luat, pentru doar 10 lei, de la C. I. T. Albac, o harta a muntilor Apuseni, facuta anul trecut, foarte exacta, cu absolut toate drumurile din zona, cu toate traseele si obiectivele turistice si principalele pensiuni. In cele 8 zile de concediu am fost ajutat de aceasta harta si Waze, atat.

    P. S. 2 – daca te duci in Apuseni in iulie, poti lua afine de la centrele de colectare, pentru afinata si dulceturi. Eu am luat afine cu 12 lei/kg. La marginea drumului ti se cer 25 lei! Va trebui sa cumperi borcane de plastic cu gura larga. Iei marfa cu o zi inainte de a pleca spre casa (de preferat este sa te duci seara, cand aduc culegatorii fructe proaspete), noaptea o tii la frigidere, iar a doua zi o pui intr-o punga, impreuna cu cativa “pinguini” pentru lazile frigorifice. Eu am facut 700 km cu marfa asa si a fost ok.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Robotzel* in 04.08.17 14:13:00
    Validat / Publicat: 04.08.17 15:32:01
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII. A mai fost în/la: Peste tot.

    VIZUALIZĂRI: 2726 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Robotzel*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P05 Undeva, in fata, Poiana Calineasa.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33200 PMA (din 24 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [04.08.17 16:11:45]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

    — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Articolul, împreună cu continuările lui, a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    ANILU
    [05.08.17 13:06:27]
    »

    @Robotzel: Foarte frumos acest prim traseu prin Apuseni.

    Am făcut și noi această plimbare acum trei ani. Dar nu am reușit să vedem toate peșterile pentru că am vrut să mergem cu mașina până în gura peșterii:-D (deh, așa facem noi) și am distrus un cauciuc pe drumul pietruit spre peșteri.

    Motiv să mai mergem în zonă.

    Felicitări pentru excursie.

    Aștept traseul doi.

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sunflower
    [05.08.17 13:20:06]
    »

    Foarte frumos si util. Felicitari! Acum sunt in zona, unele locuri le am văzut cu alte ocazii, ma tentează Izbucul, nu l am văzut, dar e atât de cald...

    tata123 🔱
    [07.08.17 12:42:43]
    »

    @Robotzel: Superbonus pentru un MiniGhid AFA util celor care doresc să exploreze zona Apusenilor. De obicei timpul arătat de aplicațiile de pe telefon se parcurg într-un timp mai mare: peisajele sunt superbe.

    O hartă tipărită, amănunțită și actuală, este deosebit de actuală mai ales în cazul traseelor din zonele montane. Plus că nu pierde semnalul ori nu i se termină niciodată bateria

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Robotzel*AUTOR REVIEW
    [09.08.17 14:38:58]
    »

    @ANILU: multumesc pentru aprecieri, dar cuvintele nu pot reproduce in totalitate frumusetea locurilor si amabilitatea oamenilor. Sunt unul din cei (multi, putini, nu i-am numarat...) care e indragostit de tara asta. Frumoasa mai e!

    Robotzel*AUTOR REVIEW
    [09.08.17 14:44:25]
    »

    @ANILU: A doua oara va fi cu noroc!

    "Mai bine sa faci, si sa-ti para rau, decat sa nu faci, si sa-ti para rau! " ar fi spus Machiavelli.

    Robotzel*AUTOR REVIEW
    [09.08.17 16:26:31]
    »

    @tata123: harta este foarte exacta, atat cat am putut sa-mi dau seama. Cuprinde atat drumurile de orice fel de categorie, cat si traseele turistice, cu marcaje, pentru doritorii de ture alpine. Am mai gasit-o, cu 15 lei, la ghidul de la Pestera lui Ionele.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Robotzel*, sunflower, tata123 🔱
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Valea Arieșului / Țara Moților:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049341917037964 sec
    ecranul dvs: 1 x 1