Mănăstirea Noul Neamț [Chițcani] – o lavră rusească a dăinuirii românești pe malul Nistrului

TIPĂREȘTE

În vezi impresii, spuneam că o zi a fost rezervată unei plimbări prin Republica Transnistria, nu sunt rusofilă dar am fost respectați și de autorități și de localnici așa că și eu îi respect și le respect statutul, și că unul dintre obiectivele turistice văzute a fost Mănăstirea Noul Neamț din Satul Chițcani, unul dintre cele mai mari și impresionante complexe monahale din Basarabia. Am scris acest review pentru a îndemna cititorii să o viziteze nefiind alte informații despre ea pe site-ul nostru. 

Am ajuns acolo venind de la Tighina, din Piața Centrală, drum de circa 14 kilometri, Satul Chițcani este situat geografic în Republica Moldova, în regiunea istorică Basarabia, dar se află sub controlul autorităților separatiste din Transnistria. 

Aflat pe malul drept al Nistrului, la sud de orașul Tighina, vizavi de Tiraspol la 10 kilometri cu mașina, satul are o istorie bogată fiind unul dintre cele mai vechi din Moldova, atestat documentar încă din 1367. Este un sat mare cu circa 9.000 de locuitori, puțin peste jumătate ruși, o treime moldoveni, o zecime ucrainieni, restul alte naționalități. 

 Mănăstirea Noul Neamț, una dintre cele mai impresionante vetre monahale din Basarabia a fost fondată în 1864 de călugări refugiați de la Mănăstirea Neamț în frunte cu duhovnicul Andronic Popovici, ca act de răzvrătire în fața secularizării averilor bisericeșți și a interzicerii utilizării limbii slave în cult. A fost creată ca o continuare a Mănăstirii Neamț, de aici numele „Noul Neamț” dat Lavrei ce îmbină armonios tradițiile românești cu cele slavone devenind un frumos și puternic centru religios în Basarabia. 

Povestea spune că un bătrân călugăr de la Lavra Neamțului, pe nume Teofan, a visat o stea cu raze albastre, care se mișca încet spre răsărit, peste un râu mare și o voce blândă care i-a spus: „Unde se va opri steaua, să ridici o nouă vatră de rugăciune!” . A povestit visul unui călugăr învățat, duhovnicul Andronic Popovici și au hotărât să treacă Prutul căutând acel loc. Ajunși în satul Chițcani steaua a apărut deasupra unei coline. Acolo au ridicat prima cruce de lemn și au început să zidească noua mănăstire, pe care au numit-o „Noul Neamț” . Mai spune povestea că de atunci, în noaptea de Înălțare, steaua aceea albastră se arată deasupra Clopotniței Mănăstirii, dar numai celor credincioși.

Mănăstirea, ridicată pe o moșie a Mănăstirii Neamț din Satul Chițcani, donată de către Domnitorul Alexandru cel Bun, s-a dezvoltat permanent până în 1945 când ocupanții sovietici l-au trimis în lagăr pe Starețul Mănăstirii pentru ajutorul dat Armatei Române și au evacut peste Prut mai mulți călugări și obiecte de cult printre care și Icoana Maica Domnului, icoană făcătoare de minuni care se află la Mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti. Mănăstirea a început să decadă iar în 1962 bolșevicii au închis-o definitiv, Bisericile au ajuns depozite, iar Clopotnița muzeul gloriei militare sovietice.

Mănăstirea s-a redeschis în anul 1990, când au început lucrări de reparații, lucrări ce continuă și azi. Are patru biserici: Catedrala Înălțarea Domnului (de vară), Biserica Adormirea Maicii Domnului (de iarnă), Biserica Sfântul Nicolae și Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, mai mică.

Ea dispune de hoteluri pentru pelerini, un muzeu bisericesc, o tipografie și un atelier de pictură de icoane, precum și o bibliotecă cu documente și manuscrise vechi din secolele XV–XIX.

Mănăstirea are cont pe FB unde se găsesc mai multe informații inclusiv date de contact. 

Apropiindu-ne de Complexul Monahal am zărit mai întâi o pată aurie, care încet, încet s-a transformat într-o cupolă și sub ea a apărut o clădire înaltă, roz-alburie la care ne-am oprit. 

Era Clopotniţa Mănăstirii, un turn cu șase nivele înalt de 69 de metri, cea mai înaltă clopotniță din Basarabia acelei vremi și printre cele mai mari din Moldova, turn a cărei construcție a durat aproape 50 de ani. Este ridicat din zidărie masivă de piatră și cărămidă, cu fațadele zugrăvite în alb și roz și acoperiș din tablă ce îmbină neoclasicismul cu arhitectura monahală rusă. Colțurile sunt marcate prin pilaștri subțiri, iar fiecare nivel este marcat de arcadele și ferestrele arcuite, prin care clopotele cheamă la slujbă sau vestesc sărbătorile mănăstirești, răsunând în văile din jurul Nistrului.

La Parter se află Poarta din lemn masiv și un Gang bogat pictat prin care se intră în incinta Mănăstirii, iar în interior o Scară spiralată luminată discret prin ferestrele înguste, urcă de la un nivel la altul. Nivelul 5, dominat de bolta cupolei, adăpostea cele 12 clopote (cel mai mare de 8,5 tone), care chemau la slujbă sau vesteau sărbătorile mănăstirești.  

În 1962 Mănăstirea a fost închisă iar clopotul uriaș ce răsuna peste Nistru până în codrii de dincolo de Prut a fost adus la tăcere. Povestea spune că în acea noapte, vântul a început să sufle cu putere, Nistrul s-a învolburat ca niciodată, s-a auzit dăngănitul clopotului, deși nu-l mai bătea nimeni, iar părintele Andronic mergea prin curtea pustie șoptind: „Clopotul nu moare, doar tace. Și va vorbi din nou când credința va fi mai tare decât frica” . A venit acea vreme și, în 1990, mănăstirea a fost redeschisă, clopotul ridicat în turn și, după atâția ani, tras din nou în ziua Înălțării Domnului. Dăngănitul lui puternic ca și-altă dată, a fost auzit în toate casele iar bătrânii satelor, recunoscându-l, au izbucnit în plâns. De atunci, clopotul bate în fiecare zi.

Am intrat în Curtea Mănăstirii înecată în verdeață, într-o atmosferă de profundă liniște și smerenie, de pace sufletească. De aici am început plimbarea desfășurată în două etape. Mai întâi ne-am plimbat singuri, apoi ghidați de monahul Toader pe care l-am întâlnit în curte și care aflând că suntem din România ne-a invitat la un tur prin Mănăstire, să revedem, povestite de el, cele văzute și să vedem cele nevăzute. Voi povesti despre plimbarea mea combinând cele două tururi ca unul singur. 

Am pornit pe o Alee pavată cu dale de beton, am trecut pe lângă o Fântână specific moldovenească și am ajuns la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Biserica de iarnă) cu ziduri groase din piatră deschisă la culoare, menite să păstreze căldura în timpul iernilor aspre, ctitor fiind considerată obștea Mănăstirii Noul Neamț, sub îndrumarea stărețului din acea perioadă. Respectă tiparul moldovenesc, acoperiș în două ape, siluetă armonioasă, proporții echilibrate, ferestre înguste cu vitralii colorate și cu ancadramente semicirculare sprijinite pe colonete de piatră fiind finalizată în 1904.

Intrarea în biserică se face printr-o Ușă din lemn sculptat deasupra căreia, într-o arcadă semicirculară sprijinită pe două coloane de piatră, fără sculpturi sau ornamente sofisticate, Maica Domnului își doarme somnul de veci. Este reprezentarea Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii.

Pe Ușă se află două cruci, Crucea Greacă cu brațe egale și de aceeași formă ce arată centralitatea divinității, indică universalitatea mesajului creștin și armonizarea dintre lumea materială și cea spirituală și Crucea Slavă (Rusească) cu trei brațe orizontale. Brațul Superior inscripționat „INRI - Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor” este simbolul acuzației aduse lui Iisus de autoritățile romane. Brațul Mijlociu, Principal, cel pe care au fost întinse mâinile lui Iisus simbolizează sacrificiul, suferința și răscumpărarea păcatelor iar Brațul Inferior, Înclinat cel pentru picioare semnifică Ridicarea, calea spre Rai pentru tâlharul pocăit și Coborârea, calea spre osândă pentru tâlharul nepocăit. Aceste detalii le-am aflat de la monahul Toader, ghidul nostru ad hoc. Nu le știam!!

În Interiorul cald și calm, liniștitor și înălțător, se găsesc Picturi murale în stil bizantin, Iconostasul sculptat, o Raclă cu moaște sfinte primită de la Patriarhia Ierusalimului.

Am mers apoi la Catedrala „Înălțarea Domnului” (Biserica de vară) ridicată între 1864–1867 din piatră și cărămidă, în stil neoclasic cu influențe tradiționale rusești, la inițiativa călugărilor veniți de la Mănăstirea Neamț, sub conducerea ieromonahului Teofan Cristea și a duhovnicului Andronic Popovici, ei fiind considerați ctitorii Catedralei. De remarcat ca primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea, a fost strănepotul călugarului Teofan Cristea. Este o clădire impunătoare, cu Fațada imaculată în tonuri de alb și roz, Cupole în formă de bulb de ceapă, specific rusesc, contrast plăcut cu stilul neoclasic al bisericii. În interior se lucra la refacerea picturii. Odinioară aici se afla și Icoana Maica Domnului făcătoare de minuni. La subsol este Gropnița (Cripta) Mănăstirii, spațiu sacru și discret destinat odihnei veșnice a călugărilor de seamă, este și un loc de reculegere și rugăciune, unde călugării și pelerinii aprind lumânări și citesc pomelnice pentru sufletele celor adormiți, dar nu este deschisă turiștilor. Am văzut-o fiind însoțiți de monahul Toader. Puțin înfrigurată am ieșit la suprafață și am mers la Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” o construcție de inspirație bizantină, nu prea mare, cu un turn central acoperit cu o cupolă aurie și o cruce decorativă, luminoasă, vopsită în nuanțe de alb-gălbui, cu ferestre arcuite și chenare aurii, în stilul sobru dar elegant al arhitecturii eclesiastice. Am vrut să merg mai departe dar însoțitorul nostru ne-a spus că acolo odihnește pentru veșnicie Episcopul Dorimedont cu numele laic Nicolae Feodorovici Cecan, fost Stareț al Mănăstirii între anii 1990 și 1998, mort în 2006, la 45 de ani, într-un accident auto. În interiorul bogat pictat cu Fresce bizantine cu sfinți și scene religioase se află un Sarcofag de marmură albă cu inscripția funerară și o cruce sculptată pe placa funerară.

Am continuat plimbarea pe la Arhondaricul Mănăstirii (Casa de oaspeți) , o clădire impunătoare, cu două etaje. Poate găzdui până la 500 de persoane, în Camere simple, curate, primitoare. Nu este doar un loc de dormit, este un spațiu unde pelerinii pot simți pacea și ritmul vieții monahale, fără a deranja rânduiala obștii. Pot lua masa la Trapeza Mănăstirii aflată la etaj. Ne-am plimbat și noi prin Trapeză într-o liniște profundă, sub privirile lui Vladimir, Mitropolitul Moldovei, urmăriți de Kiril, patriarhul Rusiei. 

Am mers apoi la Biserica „Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni” , cea mai veche biserică din complex, construită în 1834 din bolovani de râu și cărămidă ca biserică parohială a satului Chițcani fiind folosită și de călugări până la ridicarea catedralei. Mai târziu a fost preluată de călugări. Este o biserică simplă, cu un Turn Clopotniță modest și Ziduri groase din bolovani de râu și cărămidă, cu aerul rustic autentic al arhitecturii monahale timpurii din Moldova. Interiorul era un vast șantier fiind doar tencuit. Venirea călugărilor nemțeni în Basarabia s-a facut cu binecuvântarea divină, povestea spune că în ajunul Crăciunului 1862, în timpul primei slujbe ținută de călugării refugiați, clopotele au început să cânte singure. 

Am trecut pe la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” ridicată în anul 1885 în stil neobizantin cu influențe rusești.

Am ajuns apoi la Chilii. Vorbind despre ele să revenim puțin la termenul lavră rusească din titlul review-ului. 

Conform Dex Lavră este o Mănăstire mare din unele țări ortodoxe, unde călugării locuiesc în chilii construite la distanță unele de altele, în felul caselor unui sat, ori chiliile Noului Neamț sunt amenajate într-o clădire. Este modul de organizare a mănăstirilor rusești unde viața monahală se desfășoară în regim de obște, nu în izolare, de aici „lavră rusească” , lavră datorită dimensiunilor, importanței și organizării spirituale a lăcașului. 

Chiliile sunt modeste, cu camere mici, boltite, mobilate cu strictul necesar, pat, masă, icoană, raft de cărți și nu se vizitează.

De aici am mers la Zidul Lavrelor, un zid pe care sunt pictate trei Fresce ce reprezină trei importante lavre, Noul Neamț despre care vorbim, Vechiul Neamț de la Târgul nostru Neamț și Lavra Sf. Treime-Sf. Serghie, din orașul Sergiev Posad, din apropiere de Moscova. Realizate în tonuri calde de roșu, alb și ocru, în stil bizantin cu influențe ruse, transmit o stare de liniște și pace sufletească. La sugestia lui Toader, am văzut și Cimitirul monahal aflat în apropiere, înconjurat de arbori bătrâni. Are multe morminte simple, cu cruci din lemn sau din piatră, are și morminte mai elaborate acoperite cu lespezi sculptate, cu candele și cruci pictate, toate purtând numele și titulatura monahală a celui ce odihnește acolo. M-au impresionat însă niște morminte simple, fără nume, fără titulatură; acolo odihnesc călugării care au ajuns la Neamț mânați de prigoana sovietică.

De aici am mers la Cofetăria din Parcare, ne-am hidratat și revigorat puțin, apoi la mașină și La drum!!..., vizita noastră încheindu-se după aproape două ore, mai mult decât îmi propusesem, ne-a întârziat puțin și ghidul nostru, dar ne-a și spus multe lucruri interesante. 

Mănăstirea m-a impresionat, am văzut o imensă clopotniță cu o arhitectură aparte, în Ucraina la mănăstirea Bănceni am mai văzut ceva asemănător. A fost o vizită plăcută, interesantă pe care o recomand tuturor amatorilor de liniște, frumos și pace sufletească. 

Mergeți acolo și nu veți regreta!!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
• Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună

---

VIZUALIZĂRI: 124 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI