Castelul Almourol (Praia do Ribatejo), un cuib de templieri

TIPĂREȘTE

Castelul Almourol aspiră la titlul de cel mai frumos castel din Portugalia. A fost un motiv destul de îndreptățit să mă abat şi pe la el, deşi eram obosit după o tură de forță pe la mai multe mănăstiri. Geografic este situat în districtul Santarem, în apropiere de localitatea Vila Nova de Barquinha, pe o mică insulă de pe râul Tejo. Pentru o mai uşoară orientare, se găseşte la vreo 25 de kilometri sud de Tomar, un oraş cunoscut din punct de vedere turistic şi istoric prin legăturile sale cu Ordinul cavalerilor templieri.

Ajunşi la fața locului am zărit de pe şosea o stâncă de granit răsărită din apele Tejo-ului, pe vârful căreia stătea solitar bătrânul Almourol. Locuri de parcare erau numeroase, iar un restaurant îşi împărțea frățeşte atenția turiştilor cu castelul. Pontonul de unde o barcă te transbordă pe insulă se vede de departe. Barcagiul este şi responsabil cu biletele, pentru transport şi vizită, prețul fiind aproape modic, 2,50 euro. Am sărit pe nisipul insulei şi am intrat într-o pădurice cu cactuşi şi copaci urmând poteca presărată cu pietroaie. Ca să bați la poarta castelului mai poți utiliza şi o cărăruie combinată cu câteva sărituri, din piatră în piatră (depinzând de cotele apelor Tejo-ului), în partea de nord a insulei, urmată o altă potecă abruptă, până la intrare. Este mai palpitant, dar financiar nu serveşte la nimic, prețul fiind acelaşi.

Istoria acestei cetăți este veche, nefiind cunoscută perioada când s-au înălțat primele ziduri pe mica insulă. Se poate ca romanii să fi început, iar vizigoții, alanii şi maurii din Almoravid să fi continuat ridicarea unei fortificații aici. Ce se ştie cu siguranță este că în 1129 ea exista şi era denumită Almorolan (în limba arabă se traducea ca "stâncă înaltă"). Atunci a fost cucerită de către Dom Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, în vârstă de doar şaptesprezece ani, supranumit mai târziu Afonso Cuceritorul. A intrat apoi în posesia cavalerilor templieri care au întărit-o în vederea integrării în linia lor defensivă, alături de Tomar, Zêzere şi Cardiga. Marele maestru al templierilor Gualdim Pais a decis extinderea fortului maur rezultând castelul pe care îl putem admira astăzi, dominat de turnul principal, Torre de Menagem. O inscripție de deasupra intrării indică anul 1171, an care a consemnat sfârşitul lucrărilor de reconstrucție. A fost folosit în luptele contra maurilor, în ceea ce am învățat la şcoală că a reprezentat Reconquista, adică eliberarea peninsulei Iberice de sub dominația arabă. Templierii, aceşti călugări-luptători intrați în legendă prin faptele lor de arme, dar şi prin rapida şi brutala eradicare a ordinului lor de către regele Filip cel Frumos, şi-au lăsat amprenta asupra castelului, specialiştii recunoscând stilul arhitectural şi artistic al vremii. Dar dispariția ordinului templierilor, pe la 1312, şi mai ales poziția izolată a adus asupra falnicului Almourol ruina şi uitarea.

Secolul al XIX-lea a fost printre altele un secol al romantismului. În Germania sau Olanda am văzut castele care şi-au redescoperit istoria, au fost reconstruite precum în cărțile cu poveşti şi li s-a dat o nouă identitate, mai mult sau mai puțin poleită. La fel s-a întâmplat şi cu Almourol, care s-a trezit la viață înveşmântat ca într-un Ev mediu idealizat. În secolul următor, în 1910, intră în proprietatea statului, apoi devine reşedință oficială a Republicii portugheze, găzduind evenimente ale regimului dictatorial. Bineînțeles pe insulă s-au făcut săpături arheologice şi s-au găsit monede romane şi obiecte din perioada medievală, dar nici o urmă din comoara care se presupune că ar fi fost ascunsă de către templieri.

Intrând în castel îți dai seama că are o suprafață mică, curtea interioară fiind aproape claustrofobică. Un amărât de chioşc cu suveniruri încearcă să-mi atragă atenția. Câteva pelerine de dimensiuni liliputane având vopsită o cruce roşie de templier, câteva rochițe de prințesă, nişte săbii scurte ca riglele pe care le foloseam la şcoală (mai mult la dueluri decât la geometrie) şi alte mărunțişuri minione. Un singur model de carte poştală şi acela mult mai urât decât pozele trase din prima de mine, un amator dotat cu o cameră foto simplă. Trebuie să recunosc, dacă în Portugalia am întâlnit cele mai interesante magazine cu suveniruri pentru turişti, la Castelul Almourol am găsit cea mai jalnică tarabă cu astfel de accesorii.

Partea cea mai interesantă a fortificației mi s-a părut turnul cel înalt. Scări rezistente, apte să țină piept năvalei turiştilor, conduc de la un etaj la altul până la terasa superioară. Panorama care ți se deschide te concentrează asupra aparatului foto şi uiți de oboseală, de transpirație. Jos, apa Tejo-ului curgea liniştită, doar trei caiacuri tulburându-i oglinda.

Nu pot compara Castelul Almourol cu Branul, de exemplu. De departe castelul nostru, a cărui imagine am găsit-o printre suveniruri chiar şi la Budapesta, este mult mai spectaculos. Pe de altă parte interioarele castelului portughez sunt fade, asemănător cu ce-am văzut pe la unele castele din Marea Britanie. Ceea ce contează aici este peisajul cu silueta măreață a Almourol-ului şi priveliştea care te aşteaptă sus în turn. De altfel şi prețul de intrare îți sugerează să nu te aştepți la colecții de arme sau obiecte de artă.

Pentru Castelul Almourol nu vii special din Lisabona, Estoril sau Sintra, dar dacă te afli pe drum venind dinspre Tomar, Fatima sau dinspre mănăstirile Batalha ori Alcobaça nu ezita să te abați pe aici. O pagină de istorie veche, o pagină unde primele rânduri sunt scrise ilizibil, te aşteaptă s-o citeşti. Almourol poate entuziasmează specialiştii în arhitectură militară, dar sigur bucură privirile unui călător obosit.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1172 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI