Micul Tolo şi vecinul său, anticul Asini

TIPĂREȘTE

Nu ştiu dacă mă repet, dar cartierul general al vacanţei peloponeziace a fost stabilit în Tolo, staţiunea micuţă şi cochetă, situată în capătul estic al golfului Argolic, la aproximativ 10 km de Nafplio. Fie că am venit eu cu aşteptări cam mari după doi ani consecutivi de Parga, fie că mi s-a părut a fi mai mare din tot ceea ce citisem şi văzusem pe internet, cert este că, la prima vedere, Tolo nu m-a dat pe spate cu nimic. Prima impresie m-a marcat un pic: mi s-a părut şi ceva mai lipsită de animaţie faţă de alte locaţii şi mai neînsemnată din punctul de vedere al capacităţii de cazare, ce mai, la început, am fost puţin dezamăgită, încercând să mă consolez că timpul petrecut aici o să fie destul de redus că n–o să avem timp să ne plictisim. În zilele care au venit am învăţat să mă îndrăgostesc treptat, încetul cu încetul, de Tolo, aşa încât, în a doua parte a vacanţei totul era aşa de familiar, de parcă îl ştiam de când lumea.

Tolo nu are mai mult de 2.000 de suflete în permanenţă, primăvara, vara şi toamna, numărul acestora se triplează sau cvadruplează cu turiştii ce vin să se bucure de linişte, pentru că mai înainte de toate, Tolo mi se pare foarte liniştit, n-am văzut urmă de agitaţie pe-acolo! Staţiunea a fost dominată, totuşi, de turişti est-europeni, polonezii, cehii, slovacii şi ungurii fiind cei mai numeroşi. Români de-ai noştri erau mai puţini, la fel de puţini erau şi englezii, nemţii sau nordicii.

Tolo se desfăşoară în trepte, „urcându-se” pe colina muntoasă din spate, fără, însă, a avea pretenţia de a fi în amfiteatru, căci nu se află într-un golf. El s-a dezvoltat în jurul unei străzi principale (L. Bouboulinas) cu clădiri de-o parte şi de alta, de cam 2 -3 km, paralelă cu marea pe care întâlneşti de toate: hoteluri cu agenţii de turism, magazine mai mari sau mai mici, restaurante, cafenele şi taverne, care ţine până-n port. Marea nesfârşită poate fi zărită, ca într-un tablou idilic, chiar şi prin uşile deschise ale hotelurilor şi restaurantelor construite pe malul ei. De la strada principală pornesc în sus, perpendiculare pe mare, mai multe străduţe care în capătul opus dau în cealaltă arteră demnă de luat în seamă, considerată a fi şi şoseaua de centură a localităţii. Bună parte, începând din port (cam două treimi de-a lungul staţiunii), plaja este o limbă îngustă de nisip jilav, chiar ud, pe care au loc doar un rând-două de şezlonguri, aşa încât hotelurile situate la mare ce se laudă cu plaja proprie din faţa hotelului afişând doar o bucăţică de pământ ce de multe ori arată jalnic, că numai plajă nu poţi s-o numeşti, exagerează din plin. Eh, dar asta este! , reclama sufletul turismului, pardon, comerţului!

Pentru Tolo sunt emblematice trei insuliţe, însă cea mai pitorească dintre ele, Koronisi, aflată în larg la 500 m, chiar în dreptul centrului staţiunii, dă un aer foarte romantic locului. În plus, pe insuliţă grecii au construit o bisericuţă (Agois Apostoloi) ce, seara luminată fiind, oferă un farmec aparte privitorilor. Celelalte două: Romvi, ceva mai mare, şi Daskaleio, foarte mică, sunt vizibile mult mai bine din port, nici una nu este acum locuită permanent, pe Romvi, de exemplu, existând o plajă privată cu un club aşijderea, la care se poate ajunge din port cu barca. Tot pe Romvi denumită şi insula Afroditei ar fi ruinele unui castel, a unor case şi clădiri veneţiene.

În extremitatea nord-estică, în sfârşit, se găseşte adevărata plajă la care, cei cazaţi la hotelurile din centrul staţiunii, doar visează, căci cei mai mulţi nu ştiu de ea şi se mulţumesc să se întindă la soare pe şezlongurile din faţa hotelurilor lor dimineaţa, în scurtul răstimp cât astrul zilei îi răsfaţă, căci după prânz începe să se aştearnă, treptat, umbra. Plaja Psili Ammos, acesta fiind numele adevăratei plaje din Tolo, este premiată cu Blue Flag, fiind una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut. Este destul de lungă şi destul de lată, conferindu-i imaginea unei plaje întinse, cu nisip fin, chiar foarte fin, dar de o culoare gri închis. Este bine amenajată, are şezlonguri pe mai multe rânduri, dar se poate sta şi la rogojină, duşuri, toalete, cabine de schimb şi către stradă şi peste drum taverne şi cafenele. Are şi câteva posturi de prim-ajutor şi salvamar, deşi apa mării se adânceşte treptat, foarte departe de ţărm, potrivită pentru familiile cu copii mai cu seamă că şi fundul apei este din acelaşi nisip fin. După părerera mea, plaja Psili Ammos este cel mai de preţ element al micuţei staţiuni de vacanţă Tolo, în ciuda faptului că pare situată departe de centrul său, dar aspectul său propriu, şi farmecul dat de insuliţa Koronosi, fac din ea punctul de atracţie din localitate. Acesta a fost şi criteriul ce a stat la baza alegerii cazării noastre, aflată la o aruncătură de băţ de plajă.

Prin Tolo ne-am petrecut aproape toate serile plimbându-ne, luând masa la taverne sau făcând mici cumpărături (inclusiv de suveniruri) iar soţul meu pierzând bani la pariuri sportive pe remizele albe ale României, cu Ungaria şi cu Grecia. Cel de la casa de pariuri chiar l-a atenţionat, văzându-l pe al meu, în tricoul echipei naţionale, pariind o sumă mare pe România în meciul cu Grecia, că nu îi vom bate niciodată. A avut dreptate, din păcate pentru noi. Lipsa de agitaţie din staţiune, nu neapărat de animaţie, îţi dă un sentiment de relaxare şi de pace care nu mai are de-a face cu tumultul generat de prezenţa adolescentino-tinerească, rezultând că vârsta a doua şi a treia sunt mai bine reprezentate aici.

Trecutul acestui fost sat de pescari ce mai continuă şi astăzi această îndeletnicire veche, face parte din istoria acestor locuri din Peloponez, urmând aceleaşi etape ca ale întregului ţinut. Peste el au trecut şi romanii, şi bizantinii, şi francii cruciaţi, şi veneţienii în două rânduri, şi turcii otomani. Din perioada francilor cruciaţi se pare că provine numele său, de la numele episcopului francez al regiunii: John Toulon ce şi-a trăit partea a doua a vieţii pe aceste meleaguri. Totuşi, altă legendă locală datând din prima dominaţie veneţiană, spune că satului i se zicea Port d'Aulon, ce a evoluat în timp în Tolo.

Odată, „rezolvată” problema numelui de Tolo, mai rămâne să amintesc că din perioada ocupaţiei otomane, pe insuliţa Daskaleio, a funcţionat în secret o şcoală în care un dascăl (de aici şi numele său de Daskaleio) îi învăţa pe copiii din port limba şi istoria patriei lor. Tot din perioada otomană, un episod notabil din istoria locului este „stabilirea” în sânul său a unei comunităţi de refugiaţi din insula Creta ce încercau să scape de ororile unui nou guvernator egiptean crud. Ei au avut posibilitatea să rămână în Tolo chiar şi după eliberarea Cretei, formând un sat pitoresc de pescari, izolat, ce s-a integrat mai târziu în Tolo. Printr-un decret regal, satul ce-a luat naştere pe lângă portul din Tolo a fost numit Minoa, în onoarea regelui cretan cu acelaşi nume. Atunci mi-am explicat denumirile date unui hotel, unei pensiuni, unui restaurant din Tolo, pentru că la început chiar nu înţelegeam legătura dintre provenienţa cretană a numelui şi prezenţa sa în Tolo.

În mod obişnuit, Tolo, de primăvara până toamna, reuneşte o mulţime de turişti ce-o recomandă ca pe una dintre cele mai iubite staţiuni. Astăzi, aspectului său idilic i se adaugă şi o imagine mai puţin plăcută, aceea dată de hoteluri şi restaurante închise, părăsite, urmări ale unei crize econmice ce a afectat grav buzunarele unora dintre întreprinzătorii zonali ce nu le-au mai putut ţine deschise, lăsându-le în paragină.

Anticul Asini

Chiar la ieşirea din Tolo spre satul Drepano, se observă dealul Barbouna pe care sunt împrăştiate vestigiile anticei aşezări Asini, accesul fiind liber, adică şi fără bani. Homer ar fi fost primul care ar fi dat primele detalii despre portul din Tolo şi anticul Asini, în Iliada-i proprie. Ruinele sale fac parte dintr-un sit arheologic recent restaurat şi, încă neterminat, printr-un program cu fonduri europene. Deşi nu este un sit celebru, este foarte vechi, datând din perioada miceniană, este foarte bine pus la punct şi aminteşte de zilele de glorie şi putere ale Războiului Troian. Cea mai tare piesă a sitului este Kastraki sau mai bine zis, Acropolisul lui Asini. Excavările mormintelor miceniene ce au fost întreprinse au scos la iveală urmele unor civilizaţii mai vechi, de acum trei mii de ani. Zidurile antice ale cetăţii ce se presupune că au fost ridicate de un rege macedonean cu mai bine de 300 ani Î. C., au făcut obiectul reconstrucţiei din anii trecuţi, după ce de-a lungul secolelor de dominaţie bizantină şi veneţeiană au fost restaurate şi fortificate. Se pare că cetatea beneficia de două intrări principale: una prin nord, cealaltă prin est.

Dincolo de dealul Barbouna, în vârful căruia am făcut şi noi „cercetări”, plaja Plaka este descoperită privirii în splendoarea sa. Nici spre Tolo şi mica plajă Asini nu era mai rău, putându-se observa cu ochiul liber toată panorama, departe în zare, până la portul din Tolo. Am luat şi noi la picior întregul sit într-una dintre după amiezele în care, la final, ne-am stabilit drept premiu relaxarea la plaja Asini cu o frumoasă tavernă în coasta sa.

Jos, aproape de intrare, din perioada bizantină ne surprinde plăcut bisericuţa Zoodochou Pigi (Izvorul Dătător de Apă sau Izvorul Tămăduirii) ce, în nici un caz, nu trebuie ocolită. Şi ea face obiectul restaurării din zilele noastre, ne-a făcut o bună impresie şi colecţia de tablouri din clădirea de la intrarea în sit.

Concluzii

1. Chiar dacă pare mai puţin valoros faţă de celebrele sale rivale din Peloponez, situl Asini trebuie trecut pe lista oricărui turist din Tolo, mai ales a celor veniţi fără auto proprii, căci nu presupune costuri de deplasare, fiind abordabil într-o plimbare de agrement.

2. Deşi locaţia, per total, nu s-a ridicat întrutotul la nivelul aşteptărilor mele iniţiale, întotdeauna îmi voi asuma alegerile făcute, deoarece se presupune că le fac în deplină cunoştinţă de cauză.

3. Tolo rămâne un loc romantic şi liniştit în care ne-am simţit bine fără, însă, să mă lase vrăjită cum au făcut-o altele, în alte dăţi. Dar asta nu înseamnă că nu o recomand şi altor doritori de Peloponez, dimpotrivă, mai ales celor cu un buget mediu care vor să viziteze mult pentru că are o poziţie „strategică” faţă de principalele oraşe şi situri arheologice din zonă.

Sursă de informare : pocket-guide.gr

---

VIZUALIZĂRI: 3860 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI