În drum spre Slănic Moldova

TIPĂREȘTE

Despre Întâlnirea AmFostAcolo care a avut loc la Slănic Moldova în zilele de 17-19 martie 2017 îmi propusesem să nu scriu nimic. Am considerat că noilor veniți - celor care plini de emoție ni s-au alăturat acum pentru prima oară - trebuie să li se acorde întâietate și un spațiu cât mai larg pentru a-și exprima bucuria că au fost cu noi. Articolul meu (nejustificat de întârziat) nu se dorește deci o relatare a evenimentului atât de mult așteptat la care am participat și eu. El se vrea doar o trecere în revistă a unor obiective turistice demne de a fi onorate cu măcar puțin din timpul nostru atunci când suntem în drum spre Slănic Moldova.

Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare

E multă vreme de când soțul meu care (din motive profesionale) face anual un drum la Onești, mă îndeamnă să-l însoțesc măcar o dată. Cunoscându-mi preferințele de natură turistică, mă ademenea întotdeauna cu un obiectiv care - afirma cu tărie - avea să-mi placă. Era vorba despre un pod istoric, un monument mai puțin cunoscut a cărui existență o semnalase din goana mașinii, dar pe care nu-l vizitase niciodată pentru că nu avusese timpul necesar. E drept că nici acum nu stăteam prea bine cu timpul. Plecați cu întârziere din București, mereu cu ochii pe ceas pentru că trebuia să ajungem la Slănic la ora 18.00, ne-am permis un moment de răgaz pentru podul monumental. Citisem câte ceva despre Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare aflat lângă șoseaua care leagă orașele Adjud și Onești. Pe partea dreaptă, la kilometrul 24, între satele Căiuți și Negoiești, în vale, spre apa Trotușului, se poate vedea chiar din mersul mașinii un soclu (nu un monument întreg) împodobit cu coroane, singurul marcaj al locului în care zace ascuns în bălării podul medieval. Istoricii spun că podul de piatră care trece peste Gârbovana, un afluent de dreapta al râului Trotuș, a fost construit din porunca lui Ştefan cel Mare în anul 1495.

De ce a avut nevoie domnitorul moldovean de acest pod, cât timp a fost necesar pentru edificarea lui, cum a fost construit și cât a costat această construcție ("un kertic domnesc de 2000 oca sare") se poate afla de pe internet așa cum de altfel am aflat și eu citind câteva articole chiar înainte de a ajunge acolo. Nu voi intra în amănunte prea tehnice pentru că nu acesta este scopul articolului de față. Vreau să menționez totuși că trecerea timpului și-a pus serios amprenta asupra construcției vechi de peste 500 de ani, multiple renovări și întăriri fiindu-i necesare.

Mai vreau să subliniez că vechimea podului este uneori pusă la îndoială. Cei mai mulți istorici îl atribuie perioadei lui Ștefan cel Mare, dar Radu Rosetti (1853-1926), istoric, scriitor și politician, moșier la Căiuți, cunoscător al locurilor în care și-a petrecut o bună parte din viață, susține că podul de la Gârbovana este în întregime construit în timpul lui Mihail Sturdza, la o distanță de 8-10 m de vechiul pod al lui Ștefan, ale cărui rămășițe încă mai puteau fi văzute pe la începutul anilor 1900. Dar, pentru noi, vizitatorii de rând, important rămâne că podul istoric pe care îl vedem astăzi - de 14 m lungime, 8 m lățime și 11 m înălțime - inclus pe lista patrimoniului cultural național, zace uitat, acoperit de bălării.

Cum am ajuns acolo? Am lăsat mașina la șosea, aproape de panoul indicator al monumentului istoric, apoi pe lângă un canton părăginit, am traversat cele două linii de cale ferată. Drumul șerpuind prin sat este la început pietruit, apoi de pământ, cu șleauri și multe gropi. N-aș recomanda deplasarea cu mașina. Dacă timpul este frumos, o plimbare pietonală de fix 12 minute este cât se poate de plăcută. E drept că pare că te pierzi în pustietate, neexistând nici un indicator care să confirme că te afli pe drumul cel bun. Dacă ai inspirația să întrebi localnicii mai înainte de a trece de ultimul rând de case, vei afla că trebuie să cobori o pantă, iar în vale vei vedea un monument, de fapt un soclu, adică un monument fără cap. Se spune că prin anii '70-'80 s-a încercat ridicarea unui bust al voievodului Ștefan acolo, lângă pod, dar - din motive necunoscute - treaba a rămas neterminată. Câteva coroane din flori de plastic, decolorate de soare, de zăpezi și ploi, împodobesc soclul de ciment pe care nu se află nici o inscripție. Tot de la localnici am aflat că s-a făcut o scară (a cărei balustradă a dispărut) care-ți permite studierea și fotografierea podului pe partea din amonte, dinspre calea ferată. Podul nu are parapeți și este atât de înierbat încât tot căutându-l poți descoperi că te afli chiar pe el.

Pe amatorii de obiective mărețe, somptuoase, Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare de pe Gârbovana poate că nu-i va impresiona. Nu trebuie să uităm însă că el este o părticică a trecutului nostru, o mărturie a faptului că domnitorul moldovean a lăsat posterității nu doar lăcașuri de cult și cetăți fortificate, ci și câteva poduri - importante construcții pentru Moldova medievală.

Biserica din Borzești

La Borzești, localitate inclusă actualmente în municipiul Onești, am poposit la întoarcerea de la Slănic Moldova. Intenționam să vizităm biserica înălțată de Ștefan cel Mare la Borzești - locul nașterii și copilăriei sale. Această biserică este singurul lăcaș de cult edificat nu pentru a comemora victoria în urma unei bătălii, ci în amintirea prietenului său din copilărie răpus de năvălitorii tătari. Vă mai amintiți, desigur, legenda "Stejarul din Borzești". Această legendă pare că învie de cum treci de poarta sfântului lăcaș. Bustul marelui voievod aflat în fața Muzeului de Cultură şi Artă Religioasă, scenele din pictura pronaosului, icoana cu chipul lui Iisus vandalizată de tătari, clopotnița cu simbolica rădăcină, toate amintesc de legendarul stejar pe locul căruia a fost înălțată biserica.

Pentru că începuse să burnițeze, de teama unei ploi adevărate, am străbătut în grabă aleea, am fotografiat fațada cu ocnițe și firide, precum și originala clopotniță din lemn, apoi am intrat în biserică. Slujba tocmai se terminase.

Pisania aflată sus, în partea dreaptă a intrării, spune că Ștefan a construit biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" împreună cu Alexandru, fiul său cel mare, între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494, deci într-un an, trei luni și trei zile. Ca și multe alte ctitorii ștefaniene, biserica din Borzești nu are turlă și nici nu a fost pictată inițial. Pictura actuală datează din 2004 și se datorează meșterului Grigore Popescu. Mi-a plăcut foarte mult zugrăveala pereților bisericii de la Borzești. În afară de chipuri de sfinți înfățișați conform iconografiei ortodoxe, pronaosul este decorat cu scene din viața domnitorului, iar în jurul unei ferestre, un ochi avizat va descoperi scena legendară a spânzurării lui Gheorghiță de ramurile stejarului și uciderea lui de către tătari. Tot în pronaos se află icoana cu Iisus Hristos scrijelită de profanatorii tătari, precum și mormântul Irinei Rosetina, cea care a făcut mai multe danii bisericii, cu o placă funerară frumos lucrată în marmură. În colțul în care se află mormântul, am văzut afișate taxele pentru vizitare: 5 lei/persoană - adulți, 2 lei/persoană - elevi și studenți. Nimeni însă nu ne-a pretins vreo plată. Dar nici nu am beneficiat de un ghidaj de specialitate.

Prin ușa scundă, specifică ctitoriilor vremii, deasupra căreia se poate citi testamentul binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, am pătruns în naos. Catapeteasma din piatră, pictată în întregime, este un gen pe care eu nu l-am mai întâlnit și pot spune că din punct de vedere al realizării artistice mi-a plăcut foarte mult.

Din biserică, cu 5 lei, am achiziționat un pliant având pe o parte ctitoriile atribuite lui Ștefan cel Mare, toate însemnate pe o hartă a Moldovei din timpul marelui voievod, iar pe cealaltă parte arborele genealogic al lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Studiindu-l am aflat obârșia marelui voievod, dar și până unde, în ce familii regale europene, mai curge sângele lui Ștefan.

Cu regret, nu am putut vizita Muzeul de cultură și artă religioasă pentru că era închis atunci când am fost noi acolo. Aflaserăm că muzeul găzduit de o veche școală adăpostește interesante și valoroase scrieri, icoane și obiecte religioase datând din sec. XIV-XIX. În schimb, prin bunăvoința unui localnic, în cimitirul bisericii am reperat imediat mormântul Mariei Bogdan, fiica lui Vasile Alecsandri. Aceasta a locuit în conacul din apropierea bisericii, pe moșia pe care tatăl poetului o cumpărase la Borzești și care i-a fost dăruită mai târziu. Am aflat că în prezent conacul a devenit un restaurant (denumit - cum altfel decât "Stejarul din Borzești"?), dar cum ploaia ne alunga, nu am făcut cercetări în acest sens.

Salina Târgu Ocna

Salina din Târgu Ocna este un obiectiv pe care nimeni n-ar trebui să-l rateze dacă se află prin zonă. Am fost acolo în dimineața zilei de sâmbătă, în intervalul de timp rezervat pentru vizite în împrejurimile stațiunii Slănic Moldova. Incertitudinile din viața personală m-au făcut să nu mă angajez la excursia cu autocarul organizată pentru membrii AFA. Cu mașina personală, am plecat din Slănic, iar la intrarea în Târgu Ocna ne-am angajat pe drumul lateral stânga. Acest drum este foarte prost. Nu mă așteptam ca pentru a ajunge la un obiectiv turistic atât de important, în același timp bază de tratament pentru intrarea căreia se percep sume mari chiar și pentru copii, să treci prin atâtea spărturi și denivelări pline cu apă. Cu 20 lei/persoană - adulți, 18 lei/persoană - elevi sau grupuri, validând biletul, am trecut prin turnicheți și am coborât la intrarea în mină. Autobuze cu roți albite de sare preiau vizitatorii, iar după un parcurs de 3 km prin galerii subterane întortocheate, destul de slab iluminate, îi lasă la intrare. La biserica închinată Sf. Varvara - ocrotitoarea minerilor, slujba era în desfășurare, dar nimeni nu rămânea acolo prea mult timp. Chiar dacă această biserică nu are turlă, în tavanul de sare a fost scobită o boltă care a fost ulterior pictată.

Este impresionantă această realizare din pântecul pâmântului. Galeriile se înșiruie una după alta, înalte, iluminate, dotate cu tot felul de facilități pentru a-ți petrece timpul în modul cel mai agreabil cu putință. Locuri de joacă pentru copii, mașinuțe, spații pentru lectură, tenis de masă și alte sporturi, restaurant, un muzeu al sării, un centru medical, dar și o sală de spectacole, iată ceea ce poți vedea în Salina de la Târgu Ocna. În sala de spectacole "Florin Piersic" am rămas câteva minute bune. Nu era nici un spectator, dar pe ecran rula fără contenire un film documentar foarte interesant în care se prezenta toată istoria exploatării de sare de la Târgu Ocna, dar și a amenajării impresionantelor galerii pentru a-i putea primi pe vizitatorii turiști sau persoane la tratament. Muzeul sării este de asemenea interesant prin exponate (unelte de minerit, scheme, imagini, fragmente de minereu), dar și prin informația scrisă. N-am știut niciodată că minerii aveau un imn al lor și nici cât de importantă este sarea pentru umanitate.

Mă opresc aici. Știu că ar mai fi multe de spus, așa cum știu și că ar mai fi și alte locuri interesante de vizitat în împrejurimi. Timpul a fost scurt, iar noi - veniți la Slănic Moldova pentru Întâlnirea AmFostAcolo 2017 - trebuia să ne rezervăm timp și energie pentru festivitățile de seară.

---

VIZUALIZĂRI: 2056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI