Chora Tinos, capitala cicladică a pelerinajelor şi a miracolelor

TIPĂREȘTE

    Fiindcă am avut cazarea în Chora Tinos şi am petrecut în orăşel ceva timp (capetele de interval precum şi serile), m-am gândit că ar fi potrivit să-i dedic un articol separat capitalei insulei, aşa cum mi-am format un obicei de a prezenta principalul loc dintr-o insulă.  

     Chora este cea mai mare localitate de pe insulă, portul principal şi totodată capitala, acolo de unde „se dă ora exactă” în Tinos. Cu cei circa 5300 locuitori din totalul de aproximativ 9.000 de suflete din întreaga insulă, este şi cea mai populată, ceea ce era de aşteptat.  

     Istoria orașului-port (Chora), capitala Tinos, începe în antichitate, fiind întemeiat în secolul al VI-lea Î. C. aproximativ în cea mai înaltă parte a aşezării. Cercetătorii spun că „polisul” antic era un oraş organizat şi binecunoscut în care se găseau sanctuarul lui Dionisos, un amfiteatru unde se desfășurau celebrele Jocuri Dionisiene, un prytaneum, vechea agora și gimnaziul. Din păcate, toate acestea și multe altele s-ar afla încă sub noul oraș.  

    Capitala a rămas pe aceeași vatră până în anii bizantini, când, din cauza invaziilor piraţilor, locuitorii ei au început, din motive de siguranţă, să se retragă spre centrul insulei, pe stânca Exomburgo unde avea să se fondeze noua capitală, din ce în ce mai fortificată, mai cu seamă în vremurile de stăpânire veneţienă ce au urmat şi durat un pic peste cinci secole.

    Întemeierea Chorei de astăzi coincide cu abandonarea cetăţii construite pe stânca Exomburgo, după ce insula a fost cucerită de otomani, Chora, în forma actuală, apărând în perioada cuprinsă între anii 1715-1745 şi redevenind capitala insulei.

    Până la revoluția din 1821, Tinos, deşi se dezvoltase printr-un comerţ înfloritor în care fuseseră atraşi deopotrivă şi mulţi localnici agricultori din interiorul insulei la care se adăugaseră şi alţii veniţi din Evia sau Creta, nu avea o economie însemnată. După masacrul insularilor din Chios, Chania (1822) și Psara (1824), numărul locuitorilor orașului a crescut considerabil, pe măsură ce mulțimile de refugiați au ajuns pe insulă. Într-o scurtă perioadă de timp, Tinosul, împreună cu Syrosul din apropiere, s-au remarcat în activităţile de comerț, deși Tinos va ceda în curând, întâietatea Syrosului vecin. Din 1830, insula Tinos se va uni cu Grecia-mamă, povestea acesteia suprapunându-se cu cea a patriei din care va fi făcut parte.

Orăşelul-capitală a insulei Tinos nu are aspectul strălucitor al altor capitale de insule cicladice, la prima vedere, mai ales după ce te dai jos de pe ferry, Chora nepărând a fi chiar cea mai pitorească parte a Tinosului, deoarece se pot observa câteva construcţii ridicate (după spusele localnicilor la limita legalităţii) la sfârșitul anilor '60 care umbresc stilul cicladic clasic, prin culoarea lor diferită de cea albă şi forma nefirească. Dar, odată ce te obişnuieşti, îţi dai seama că e vorba de elemente izolate şi că există suficiente case albe, cubice, strălucitoare dispuse pe străzi strâmte şi întortocheate care împreună formează arhitectura atât de cunoscută cicladică, absolut fermecătoare.

     Insula Tinos, cu Chora în prim plan, este celebră pentru Biserica Panagia Evangelistria, un minunat lăcaş de cult care atrage ca un magnet pelerinii creştini, mai cu seamă ortodocşi, din toate colţurile lumii elene şi nu numai.  

   Amplasată în cea mai înaltă parte a oraşului, Panagia Evangelistria este parte a unui edificiu monumental, din marmură albă, care nu poate lăsa indiferent pe nimeni, de o frumuseţe impresionantă. Aici se petrece cel mai mare pelerinaj din Grecia de zilele de hram ale bisericii: Adormirea Maicii Domnului 15 august şi Bunavestire (Evangelistria) 25 martie, dar şi de 30 ianuarie, data la care a fost găsită icoana făcătoare de miracole şi 23 iulie, ziua când măicuţa, sanctificată ulterior ca Agia Pelagia, a avut viziunea ce a dus la descoperirea icoanei.  

    În aceste zile, Tinosul se umple de credincioşi care vin să se roage la icoana făcătoare de minuni, mulţi dintre aceştia parcurgând în genunchi strada principală Leoforos Megalocharis (Marea Bucurie în traducere) pe o distanţă de 800 metri, pe un culoar special demarcat, mochetat, la marginea de pe partea dreaptă spre trotuar, pentru a se prosterna astfel în faţa Fecioarei Maria. De-o parte şi de alta a străzii se înşiruie o mulţime de tarabe la care se vând icoane, lumânări şi diverse ofrande.

   Povestea bisericii Panagia Evangelistria începe în anul 1822, în timpul Războiului de Independenţă, când o călugăriţă de la mănăstirea Moni Kechrovouniou, aflată pe dealurile ce domină Chora, a avut o viziune a Fecioarei Maria care i-a spus locul în care zăcea îngropată o icoană sfântă. În 1823, la indicaţiile măicuţei, săpăturile au scos la lumină o icoană în stare foarte bună care înfăţişa Buna Vestire a Arhanghelului Gavriil, icoană neatinsă timp de 850 ani de stat în pământ. În 1830 a început construirea a ceea ce vedem astăzi ca biserică şi complex cu o arhitectură remarcabilă, o capodoperă de gen.

 Se spune că icoana are puteri tămăduitoare, astfel că Tinos a devenit echivalentul creştin ortodox al sfântului altar de la Lourdes din Franţa sau al celui de la Fatima din Portugalia, ambele catolice. În acele zile de pelerinaj, Chora devine neîncăpătoare, icoana este purtată în procesiune pe străzile oraşului, iar cei mai habotnici dintre credincioşi se târăsc în genunchi până la Panagia Evangelistria.

Biserica are o preţioasă colecţie de ofrande de la pelerinii ale căror rugăciuni au fost împlinite, care cuprinde printre altele un portocal lucrat în aur şi argint. Icoana este îmbrăcată în atâta aur şi pietre preţioase, încât pictura abia se mai distinge.  Cripta în care a fost găsită icoana este capela Evresis-Descoperirea. Locul în care zăcea este acoperit cu argint, iar apa care izvorăşte de aici, Zoödóchos Pigi are, se spune, şi ea puteri vindecătoare.

  În sacristie se află veşminte ecleziastice cusute cu fir de aur şi exemplare preţioase ale Evangheliilor. În complex se află şi un muzeu cu lucrări ale artiştilor locali, precum şi o galerie de artă ce reuneşte lucrări ale şcolii ionice, dar şi un Rubens şi un Rembrandt.

    În ceea ce ne priveşte, nici noi nu am făcut notă discordantă, mergând la măreţul lăcaş zi de zi cât am stat acolo, fiindcă ne simţeam atraşi de o forţă supranaturală care ne dădea după fiecare vizită o aură specială şi o linişte sufletească pe care nu le simţiserăm până atunci în niciuna dintre bisericile în care mai fuseserăm.  

     Desigur, următoarea atracţie de pe listă o reprezintă însăşi Chora cu străduţele sale labirintice ce se dezvoltă dincolo de cele câteva clădiri vechi, cu două etaje, aliniate pe esplanadă. Pe îngustele alei ale Chorei este o reală plăcere să rătăceşti cu ochii pe clădirile scunde albe, cicladice pe care le întâlneşti în fine, multe dintre ele găzduind taverne, restaurante tradiționale, dar și restaurante pentru gusturi mai pretențioase, cafenele, baruri, cofetării și gelaterii, prăvălii, magazinaşe cu suvenire sau cu produse hand-made.

 Principala stradă comercială este Odos Evagelistrias, care merge paralel cu bulevardul Megalocharis. Pe toată lungimea sa există o mulțime de magazine care vând obiecte religioase, în timp ce partea de jos a străzii este dominată de cafenele și magazine care vând suveniruri, bijuterii, dulciuri tradiționale și alte produse locale. Câteva galerii de artă și Școala de țesut din Tinos sunt, de asemenea, situate pe aceasta, ca de altfel  Primăria şi Biblioteca Municipală.

    Mașinile circulă pe bulevardul larg Leoforos Megalocharis cu covorul îngust în dreapta pentru cei care urcă în genunchi dealul pe care se află biserica. Pe bulevard există o serie de clădiri frumoase de care ochii se bucură atunci când dau de ele și câteva obiective demne de vizitat, precum: Muzeul Arheologic, biserica Agios Georgios, veche, datând din 1691, Centrul Cultural, Muzeul Artistului din Tinos și Mausoleul Elli, organizat în cinstea navei torpilate în port de italieni în cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul complexului de la Evangelistria.

   Cartierul Pallada, situat în spatele portului este probabil cea mai pitorească parte a orașului, cu alei tipice cicladice, biserica catolică Sfântul Antonie, taverne, cafenele și cluburi de noapte, Piața „Pelicanului” , fiindcă şi în Tinos există mitul cu mascota-pelican. Catedrala Arhanghelilor cu clopotnița sa de marmură albă, strălucitoare se află, de asemenea, în Pallada. Are şi o poveste interesantă: prima biserică micuţă a fost catolică, însă în 1715, în timpul dominației turcești din Tinos, după o înțelegere între dogmele catolice și cele ortodoxe, s-a făcut un schimb între această biserică și biserica Agios Nikolaos care până atunci era biserică ortodoxă. Astfel, „Arhanghelii” au devenit ortodocși și „Sfântul Nicolae” , catolic. Această biserică a fost renovată în 1759, așa cum se arată pe inscripția gravată de deasupra intrării în biserică. Interesant este şi faptul că în Catedrala Arhanghelilor a fost păstrată temporar icoana Buneivestiri, de la aducerea sa la lumină, până a fost construită Panagia Evangelistria.

     O vizită în Chora nu trebuie să excludă clădirea impunătoare a Instituției de Cultură din Tinos, situată la extremitatea celălaltă al portului, foarte aproape de cazarea noastră, ceea ce făcea să trecem tot timpul pe lângă acesta. A fost înființată în 2002 și este găzduită într-o clădire istorică neoclasică printre cele mai importante de pe insulă (începutul secolului al XX-lea), care a funcționat ca hotel și spital (numit „Polymereio” , după donatorul său). Misiunea instituției este de a studia și promova istoria, cultura și tradiția din Tinos. Cuprinde  săli moderne de conferințe și expoziții, dar și o bibliotecă cu cărți despre Tinos și Ciclade, în general. Acolo au loc mai multe expoziții și evenimente culturale. Există, de asemenea, o expoziție permanentă a lucrării marelui sculptor al lui Tinos, Giannoulis Halepas.

 Puțin mai departe, în partea de est a portului se află capul Pasakrotiri, o stâncă impunătoare, cu o vedere unică atât asupra mării, cât și asupra restului insulei. Stând acolo sus, se poate obţine o persectivă completă a orașului şi, cum hotelul în care am stat se afla în vecinătate, am făcut o scurtă incursiune acolo bănuind priveliştea ce ne aştepta. Un monument dedicat eroilor căzuţi în războaiele balcanice domină promontoriul.

      Faleza capitalei este foarte frumoasă şi amenajată pentru promenade, iar în serile de vară circulaţia auto este restricţionată, astfel că turiştii şi localnicii se pot plimba în voie pe esplanadă.

      Mai trebuie spus că Chora are două porturi: unul vechi, „interior” , mai mic care foloseşte vaselor mai mici, bărcilor cu motor, iar celălalt nou, „exterior” fiind portul mare în/din care vin/pleacă vasele mari şi ferryboat-urile.

Chora Tinos îşi merită statutul de localitate principală a insulei deoarece aici găseşti cam tot ce vrei şi mai presus de toate, ai şansa unică să vezi Evangelistria şi s-o vizitezi, fiind un mare privilegiu să te afli în preajma sa.  

  Deşi Tinos se mândreşte pe bună dreptate cu satele sale, adevărate bijuterii, recomand cu mâna pe inimă cazarea în capitală, chiar dacă aceasta nu are o plajă bună foarte aproape. Să stai în proximitatea Evangelistriei este un avantaj de netăgăduit. Ca paranteză, pe când eram în Syros, una dintre cameristele hotelului de acolo, conaţională de-a noastră, neştiind că după Syros aveam în itinerar Tinos, ne-a îndemnat călduros să facem o scurtă excursie la Evangelistria pe care o diviniza şi despre care ne-a spus că i-a simţit ajutorul în momentele de criză din viaţa ei. Aşadar, dacă vi se iveşte oportunitatea, vizitaţi Chora Tinos şi Evangelistria!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=XvpqYoZHro0

---

VIZUALIZĂRI: 267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI