ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.05.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 10 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vara la Sovata (I)

TIPĂREȘTE

Wow! Ati auzit? Cica judetul Mures figureaza in nusciu ce clasament international al ospitalitatii turistice pe locul 6, devansand multe alte vestite regiuni cu "horeci" (pardon, "horeca"), mult mai bine puse la punct si cu atractii naturale deosebite. Cum e posibil? Pai simplu! Ce zona a "Europii" mai are doua atractii majore, precum Sighisoara (singurul oras medieval locuit) si Sovata, cu al sau lac Ursu, singurul lac helioterm din lume (care se incalzeste direct de la razele soarelui si ii pastreaza caldura cu sfintenie)?

O fi Targu Muresul, doar un targ mai mare, un oras izolat si ascuns printre colinele Transilvaniei, aflat in milocul tarii, c-un aeroport ceva mai "second hand"si fara iesire la mare (a) circulatie feroviara nationala (ca sa ajungi la Toplita, schimbi trenul la Deda, ca sa ajungi la Cluj, schimbi trenul la Razboieni, etc) dar... dar... dpdv al "balacelii" in lacuri sau piscine cu apa sarata, stam bine! Nu trebuie sa dai un sac de bani ca sa ajungi la "Marea Moarta" si sa-ti citesti acolo ziarul plutind pe spate caci avem si noi, aici, pe o raza de 80 de Km in jurul urbei, cateva lacuri "moarte" (suprasaturate de saruri minerale), in care nu traieste nimic, in afara de "racusorul orb" de care faceau atata haz, "ille tempore", Mr. @Zapa si Mr. @Moteneata. Nici pana azi, n-am aflat daca Artemia Salina (alias "racusorul orb"), dupa spusele maestrului @Motaneata, era orb de-a binelea sau simula aceasta infirmitate pentru a primi pensia de invaliditate Gr. I, (cu insotitor).

De ce merge omu' la Sovata?

Din numerose motive. Cuplurile infertile, pentru a avea un "bebe mic", barbatii cu probleme "de barbatie", pentru a-si recastiga amanta ce "le-a dat papucii", femeile certate cu soacra, pentru a mai scapa o vreme de gura ei. Reumaticii se duc la Sovata la bai sarate si bai de namol pentru a scapa de chinuitoarele dureri articulare si ca sa reuseasca, in sfarsit, sa se poata apleca si sa-si lege singuri sireturile de la adidasi. Aici e bine sa fac o paranteza... exista la Sovata si doua locuri unde baia sarata si de namol e gratis... inchid paranteza (voi reveni).

Dar atentie! Multi dintre clientii statiunii (printre care si eu, zgarcitu' de mine), merg, pentru ca oferta de cazare la pensiuni si vile, e imensa! Si, in consecinta, preturile sunt moderate, ba chiar exagerat de moderate. Sa nu va mire ca la Sovata veti intalni barbati care flutura cate o pancarda (sau le veti vedea atarnate de cate un gard prin statiune) pe care scrie "Ofer cazare ieftina. Tel. mobil... ". Anul trecut, cand mi-am petrecut si eu 10 zile de vacanta la Sovata, preturile la vile si pensiuni, in statiune, variau intre 120 si 200 lei camera dubla. Daca n-aveai nici banii astia, puteai incerca o cazare in orasul Sovata, aflat in vale, la vreo 2 km de statiune, o cazare "la cetatean", cu 80-100 de lei camera.

Pensiunea Aby

In statiune, undeva intre brazi, la aprox. 5-600 m de strada principala a statiunii, (putin cam galagioasa), gasesti pensiunile Abigail (Aby). Sunt doua, una mare si alta mai mica in care locuiesc si administratorii. In cea mica, pretul e de 200 de lei camera cu pat matrimonial. Ai si o bucatarie comuna si o parcare mare in fata. Dar camera o vedeam mai ales seara, in rest, eram la balaceala la Lacul Negru sau in excursii auto-optionale (la Capela 14 cruci, la shoping la Corund, la Baile sarate sau in "canionul sarii" de la Praid, la Odorhei la Parcul Mini-Transilvania, pe "drumul sarii" din jurul Lacului Ursu sau la "Piatra gaurita" de langa Corund.

Lacul Negru

In luna iulie lacul era acoperit pe jumatate cu alge, dar in cateva zile, algele au disparut. Se putea face baie in Lacul Negru, (lac nu foarte sarat), caci apa avea 28 grade C. In incinta mai exista si un bazin cu apa sarata conentrata si incalzita. Complexul mai este dotat si cu un restaurant si o cafenea. Intrarea costa 40 de lei/zi, primesti o saltea pe care ti-o asezi pe unul din sezlongurile de lemn aflate din abundenta in jurul lacului. Spre deosebire de Lacul Ursu, care se deschide doar in luna iunie, cand fenomenul "incalzirii prin heliotermie atinge apogeul", Lacul Negru se deschide ceva mai devreme.

Am zis ca va povestesc si de posibilitatile de balaceala si onctiune cu namol gratuite. Prima se numeste "Lacul Mierlei" pe care am sa-l descriu in review-ul urmator, iar alta posibilitate o constituie "gropile cu apa sarata si namol" de langa Lacul Alunis. Ajungeti relativ usor pe aceasta interesanta campie peloido-hidro-salina (ce face parte din "drumul sarii"), unde n-ai decat sa te afunzi intr-o groapa mai mare sau mai mica cu apa sarata si namol si sa lenevesti in ea cat vrei, sub razele binefacatoare ale soarelui. Totul e sa ai la tine un PET cu apa dulce pentru ca la finele tratamentului, sa indepartezi sarea ce s-a depus pe corp.

Asadar, judetul Mures, vara, este asaltat de multi turisti din tara dar si din strainatate (mai ales din Rep. Moldova si Ungaria), datorita catorva statiuni cu ape sarate: Sovata, Ideciu, Jabenita si Baile sarate Sangeorgiu de Mures, statiune aflata la 5 Km de Tg. Mures, unde poti ajunge mergand si pe jos (de-andoaselea, noaptea si legat la ochi).

Va doresc "balaceala" placuta!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Statiune "verde", cu cateva lacuri sarate inconjurate de paduri de conifere


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Exista cazare la o oarecare distanta de centrul statiunii, unde e agitatie si unoeri, galagie

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dorgo in 18.05.23 08:05:35
Validat / Publicat: 18.05.23 08:57:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS]. A mai fost în/la: La Hotel Alunis, hotel Muresul, vila Muntenia

VIZUALIZĂRI: 1993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Baltile cu apa sarata si namol, de langa Lacul Alunis.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Dana2008
[19.05.23 13:27:22]
»

@dorgo: Felicitări pentru articol!

Ador stațiunea Sovata în care am fost de „n'' ori, începând din fragedă copilărie.

În toate anotimpurile Sovata are un farmec aparte.

Lacul Ursu este cel în care m-am bălăcit cel mai des și abia aștept să ajung iar acolo.

Lacul Negru mi-ar plăcea să-l „cunosc'' pentru că nu am fost niciodată acolo, fiind amplasat la intrarea în stațiune, mai departe de celelalte lacuri care sunt oarecum apropiate unele de altele.

M-am bălăcit și nămolit în lacul Ursu, Mierla, Aluniș.

Am schiat pe pârtiile din Sovata.

Vreau să încerc și bălțile cu apă sărata și nămol... parcă aduce a Pamucale sarea albă așternută în jurul bălților.

O vară plină de bălăceli relaxante!

Numai bine!

dorgoAUTOR REVIEW
[20.05.23 09:40:33]
»

@Dana2008: Lacul Negru este situat la aprox. 400 metri de lacul Ursu si poarta aceasta denumire din doua motive: mai intai pentru ca e umbros, e inconjurat numai de paduri si soarele poposeste deasupra lui de-abia cateva ore pe zi (la fel se intampla si cu Lacul Mierlei). Lacul Negru, fiind un lac ce are venerabila varsta de 2000 de ani, e plin cu namol (grosimea stratului de namol de pe fundul lacului, 2-3 m). Pana in anul 2017, lacul era folosit doar pentru namolul sau, care aproviziona bazele de tratament ale statiunii. Apoi, a fost amenajat complexul balnear "Lacul Negru", chiar daca apa sa nu e foarte sarata (apa are 70 grame NaCl/l la 3 metri adancime si mult mai putin, la suprafata), dovada ca aici apar si algele de apa dulce, (care pot trai in ape saline slab concentrate de 12- 18 grame NaCl/litru). Tot la suprafata, unde se practica inotul, apa atinge 27-28 gr. C doar in zilele caniculare, de aceea in complex a aparut si un bazin cu apa sarata si concentrata incalzita. Avantajul Complexului Lacul Negru, e ca acesta e deschis de prin luna mai, biletul e valabil toata ziua si exista numeroase sezlonguri cu saltele si umbrelute, ceea ce la Lacul Ursu nu prea ai, acolo trebuie sa stai intins pe incomoda "plaja de lemn". Oricum, Sovata e iubita de multi oameni, pt. ca are tarife la cazare pentru toate buzunarele, ofera mancare buna si accesibila ca pret si are 4 lacuri sarate (Negru, Alunis, Ursu si Mierlei), plus cateva balti sarate unde te poti balaci sau trata in voie, toata ziua.

Numai bine!

webmaster
[23.05.23 12:55:20]
»

Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[18.08.24 20:53:57]
»

@dorgo: Bună seara! Peste o săptămână vom ajunge și noi la Sovata. Tot la Aby avem rezervare. Pe lângă cele două vile pe care știți dvs, acum mai au încă una mai mică, lângă cea mare, vis-a-vis de cea în care ați stat dvs. Abia aștept să ajungem!

Să înțeleg că ne recomandați pentru bălăceală Lacul Negru? Parcă m-ar atrage și pe mine mai mult Lacul Negru că e mai aproape de pensiune, însă Lacul Ursu e mai popular/renumit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.08.24 18:49:36]
»

@cris1982: Lacul Negru e mai aproape de pensiunea Abby, acuma pe canicula se poate face baie si-n Lacul Negru propriu zis, care e ceva mai rece, e putin sarat si e adanc (vreo 12 m). In piscina din incinta e mai bine, acolo s-a pus apa sarata concentrata si incalzita dar e cam multa lume. Cu un bilet aici stai toata ziua. La Lacul Ursu e altfel, e loc destul in apa, acum, apa e calda (dupa atata canicula), dar programul de imbaiere e fragmentat: imbaiere intre 10-13, (apoi 2 ore pauza, cand nu se intra in lac) si apoi lacul se redeschide iarasi intre 15-18.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cris1982, dorgo
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sovata:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05886697769165 sec
    ecranul dvs: 1 x 1