Sorrento, patria lămâilor și a lichiorului limoncello

TIPĂREȘTE

Cu Sorrento te întâlnești prima oară odată ce te-ai hotărât să abordezi Costiera Amalfitana dinspre acesta, și nu de la celălalt capăt, Salerno. Am stat în Sorrento două seri și două dimineți, e drept nu prea mult, dar destul încât să-mi fac idee despre această rampă de lansare către Coasta Amalfi. Nu mai spun că am citit că orașul este folosit de mulți turiști drept bază de explorare a coastei, făcând practic naveta din Sorrento spre/dinspre alte stațiuni, dar beneficiind de prețuri mai prietenoase. Mie, personal, nu mi s-a părut o idee tocmai potrivită pentru noi, dar fiecare judecă în felul său, în funcție de dorință, putință, conjunctură, etc.

Despre Sorrento nu am decât cuvinte de laudă, fiindcă, deși nu-i un oraș prea mare, dispune de tot ce ar vrea un turist pretențios sau mai puțin pretențios. Chiar dacă Sorrento, geografic vorbind, nu face parte din Coasta Amalfi, ci se află în peninsula Sorrentină, cu fața la golful Napoli, de cele mai multe ori este asimilat cu zona Amalfi, ceea nu face decât să-i sporescă farmecul. Este situat la 50 km de Napoli și stă superb așezat în vârful unor stânci albe, foarte abrupte, de unde priveliștea către Golful Napoli și Vezuviu îți ia ochii.

Comparativ cu alte localități de pe Coasta Amalfi, Sorrento este chiar măricel, cu cei aproximativ 18.000 de locuitori ai săi, un centru istoric de seamă și cu o sumedenie de magazinașe de ceramică (specifică întregii coaste), lucruri realizate manual din dantelă, suvenire obținute din lămâi sau obiecte din lemn ornamentate prin intarsie (un fel de încrustare).

Sorrento este faimos, așa cum reiese din titlu, pentru livezile de lămâi (și portocali), sincer nu văzusem niciodată atâția pomi fructiferi în plantații serioase, pentru produsele obținute pe bază de lămâi, cel mai vestit dintre acestea fiind limoncello, un digestiv tip lichior care are 25-35 grade concentrație de alcool. De fapt, limoncello di Sorrento, este un brand extrem de cunoscut, așa că nu voi insista. Fiind simbolul zonei, lămâia este prezentă în aproape orice, de la bomboane cu lămâie, ciocolata cu lămâie, prăjituri cu lămâie, la magneți în formă de lămâie sau reprezentând acest fruct, săpunuri în forma de lămâie cu miros de lămâie, înghețată cu lămâie etc. De asemenea, zona este cunoscută și pentru viile de aici și, evident, pentru vinurile obținute.

Firește că Sorrento are niște rădăcini foarte vechi, fiind întemeiat în antichitate, pe vremea grecilor, dar romanii au avut influența cea mai mare asupra orașului, căruia îi spuneau Surrentum. Era cunoscut drept Tărâmul Sirenelor, datorită acestor ființe fabuloase care, pare-se, că ademeneau muritorii pe aceste meleaguri însorite ale Mării Tireniene

Romanii au realizat frumusețea și potențialul zonei, construind vile luxoase pentru patricieni și familiile lor de vază. Și în Evul Mediu a continuat să suscite interesul familiilor de nobili ce și-au ridicat proprietăți de seamă în zonă, iar în perioada de expansiune a Imperiului Otoman, chiar și turcii au pus ochii, invadând vremelnic ținutul.

Plimbarea noastră a pornit de la cazarea noastră, B&B Caruso - vezi impresii, de pe Corso Italia, principala stradă din Sorrrento, spre centrul istoric al orașului, admirând prăvăliile cu produse specifice obținute din lămâi, expuse pe tarabe, în fața acestora. Se merge pe lângă ziduri vechi, ridicate din rocă vulcanică provenind de la „vecinul” Vezuviu, am trecut pe lângă biserica în stil baroc Santa Maria del Carmine.

Apoi, am dat în Piazza Tasso, intrând în aria pietonală, din care ne salută statuia lui Torquato Tasso, poetul vestit al Renașterii, ce s-a născut la Sorrento, devenind cel mai cunoscut fiu al orașului. Vrând să ajungem la mare, să dăm ochii cu imensitatea albastră, dăm în Piazza Sant'Antonino în care este amplasat monumentul dedicat acestui sfânt care este celebrat pe data de 14 februarie, practic ziua orașului Sorrento. Întâmplător, în seara zilei de 14 februarie ne-am nimerit în Sorrento în ultima seară a minivacanței, la întoarcerea din Amalfi și era o atmosferă grozavă de sărbătoare cu un fel de târg, încununată cu un foc măreț de artificii.

Seara se lăsa peste oraș, iar noi, mânați de curiozitate, nici prin cap nu ne trecea să renunțăm, dimpotrivă, aveam o mare poftă de explorat, chiar dacă lumina nu ne ajuta prea mult.

În vecinătatea pieței Sant'Antonino se află primăria din Sorrento dar şi o instituţie de învăţământ, (Conservatorio di SM delle Grazie), găzduită de o clădire veche, gen palat, dar și basilica di Sant'Antonino, după numele protectorului urbei. Apoi, am luat-o pe Via Luigi de Maio care ne-a scos în scurt în Parcul Villa Comunale de unde ne-am dat seama că panorama e foarte frumoasă, pe loc hotărându-ne că trebuia să ne întoarcem dimineață pe lumină s-o admirăm. Zis și făcut! Punctul acesta de belvedere ne-a dezvăluit imagini minunate cu portul Marina Piccola, hotelul luxos Excelsior Vittoria, plaja publică. Parcul Villa Comunale, o oază mică de verdeață, este decorat cu câteva statui din bronz și din acesta se poate coborîcu liftul public, contra sumei de un euro, la plajă.

Alături se află Convento di San Francesco, vechi lăcaș împreună cu Chiostro di San Francesco, adică o curte interioară mărginită pe toate laturile de un portic acoperit, loc de plimbare, repaus și meditație. Foarte frumos acest claustru construit în secolul XIII, cu cele ale sale paisprezece arcade gotice!

Tot dimineața, văzând cât este de frumoasă priveliștea către mare, din parc am luat-o și în celălalt sens dând de hotelul Imperial Tramontano, hotelul Bellevue Syrene, aflate pe stâncă, deasupra ]b]plajei Leonelli, primul fiind preferatul scriitorul norvegian Henrik Ibsen. Apropos de plaje, deşi este un oraş situat pe malul mării, Sorrento are doar câteva plaje, toate cu pietriş, sau suspendate pe nişte pontoane, destul de înghesuite, Marina Picola şi Marina Grande Beach fiind cele mai cunoscute. O băncuţă de ceramică atrage toate privirile în faţa hotelului Syrene, parcă te invită să iei o pauză să-ţi tragi sufletul cu ochii pe mare, dar noi nu ne permiteam nicio zăbovire. Se spune că hotelul a apărut pe rămășițele unei vile maiestuoase, o casă destinată înaltei aristocrații romane, printre care însuși împăratul Augustus.

Pe urmă am intrat în Piazza della Vittoria, o micuţă deschidere verde, un parc în minatură. De acolo, ne-am lansat pe niște ulicioare strâmte vecine în jos cu marea, de unde am ajuns în vecinătatea Marina Grande (portul vechi) , într-un alt punct de belvedere de unde se surprind vederi uluitoare. Marina Grande este un sat pescăresc ce păstrează încă aroma vechilor tradiții ce se împletesc încântător de armonios cu briza mării. Casele mici, fermecătoare spânzurate pe stânci, bărcile tradiționale și restaurantele așezate în port, fără a-i modifica alura sa inițială de sat de pescuit, îl fac pe turist să admire cu nesaț imaginile ce i se întind în fața ochilor.

Pe seama dimineții lăsaserăm și Valonne dei Mullini (valea morii) , o despicătură adâncă formată după o erupție vulcanică în urmă cu 35.000 de ani în care zac ruinele unei mori sau „hăul” ce ducea până la mare și se căsca în fața noastră, ce putea fi admirat de pe un pod dinspre Piazza Tasso.

Catedrala orașului - Cattedrale dei Santi Filippo e Giacomo (duomo) - fusese ochită de cu seara și vizitată scurt exact după o slujbă de la care lumea plecase rânduri-rânduri, iar noi am constatat că lăcașul în sine este mic și modest, lucru uimitor pentru un asemenea dom.

Un punct de mare interes în Sorrento îl reprezintă gara, capătul de linie al trenului Circumvesuviana ce leagă orașul de Napoli trecând pe lângă Pompei, Vezuviu sau Ercolano (Herculaneum antic). Din fața gării unde, la fel, este capăt de linie, se pot lua autobuzele SITA Sud către Coasta Amalfi, din ce am văzut, compania de autobuze deținând un mare garaj. De asemenea, într-o parte a gării se află un birou de informații turistice de unde se pot lua hărți, pliante și alte material utile, precum și magazinașe de unde se pot cumpăra bilete de autobuz.

De asemenea, în aceeași notă, portul are o mare însemnătate pentru Sorrento și turiștii săi fiindcă asigură legătura maritimă atât cu partea continentală: Napoli sau Coasta Amalfi, cât și cu insulele din apropiere: Capri, Ischia, Procida, alte destinații turistice de top din zonă. Asta nu face decât să confirme o dată în plus că Sorrento reprezintă o poartă sigură de intrare în Costiera Amalfitana, atât pe apă cât și pe uscat, dacă nu cumva este ales el însuși ca locație de vacanță.

De-a lungul anilor, Sorrento a fost destinația preferată a unor personalități de seamă ale culturii europene precum: Lord Byron, John Keats, Goethe, Dickens, Wagner, Ibsen și Nietzsche.

În concluzie, pot să spun că Sorrento cel popular ne-a intrat imediat pe sub piele, blândețea prețurilor, frumusețea peisajelor, ospitalitatea localnicilor n-au făcut decât ca, după prima seară petrecută în oraș, să ne dorim să ne întoarcem cu plăcere la finalul minivacanței. Că am nimerit noi în plină sărbătoare a orașului pe 14 februarie, când toată urbea era un furnicar care fierbea, este altă poveste, una cu un final fericit.

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI