Prin sud-estul Siciliei

TIPĂREȘTE

Odată preluat autoturismul de la aeroportul din Catania, ne îndreptăm spre sud şi mergem întins până la Siracusa, prima oprire a călătoriei noastre, oraşul în care s-a născut Arhimede.

Al cărui nume este destul de des prezent în viaţa urbană, omul de ştiinţă reprezentând un bun argument de promovare turistică al locului.

Dacă locul naşterii acestuia e certificat, în privinţa locului de veci există unele controverse. Deşi Tomba lui Arhimede aflată în zona centrală a oraşului te duce cu gândul la mormântul savantului, o plăcuţă montată de autorităţile locale în apropierea tombei te înştiinţează asupra faptului că este incorect considerată locul în care ar fi îngropat faimosul personaj, fără a oferi alte detalii suplimentare.

De aici şi până la intrarea în Parco Archeologico della Neapolis e o cale scurtă, de câteva minute.

Cartierul antic Neapolis – accesul costă 13 euro - conţine cele mai importante mărturii şi monumente ale oraşului grecesc şi roman, printre care peştera Nimfeului, altarul lui Heron, Latomie del Paradiso (fostă carieră de piatră şi închisoare transformată într-o grădină de lamâi şi portocali), teatrul grecesc (considerat cel mai important în sec. III î. Hr) şi cel roman, Urechea lui Dionis (o peşteră cu capacităţi acustice deosebite – în care turiştii chiuie frenetic pentru a le testa) şi Grotta dei Cordari (peşteră compusă dintr-o serie de camere, cu pereţi vopsiţi policrom, în care meşterii produceau frânghii, “cordari” fiind denumiţi respectivii artizani).

Sub razele calde ale soarelui sicilian de început de aprilie o luăm către anticul cartier Ortigia, locaţie de-a dreptul fermecătoare, desprinsă parcă din poveşti.

O faleză pietonală înconjoară peninsula pe care e ridicat cartierul, însă pentru a-i lua pulsul trebuie să te abaţi şi pe străduţele înguste ce îl traversează aidoma unor vase capilare care se întretaie în cochete piaţete, cu numeroase ghivece rânduite pe caldarâm sau pereţii caselor ori cu atât de cunoscutele uscătoare de haine sub geamuri şi balcoane. Imagine marcă înregistrată a Siciliei.

Pe lângă acestea, măsuţele mici ale tavernelor, cu flori sau farfurii cu pomodoro aşezate în centrul lor te îmbie să iei o pauză şi să laşi timpul să se scurgă în voia lui, fără a te afecta prea mult.

Pavajul din piatră al străzilor contribuie la frumuseţea locului, în vreme ce siluetele caselor vechi de culoarea mierii se profilează pe un cer albastru fără pată. Cum să pleci de aici? ...

La intrarea în sediul primăriei e expusă o caleaşcă de epocă, perfect întreţinută care mă duce cu gândul înapoi, imaginându-mi tropotul armăsarilor pe pietrele uliţelor într-un trap care să ducă notabilităţile la vreun bal sau seară dansantă.

Dintre obiectivele turistice cunoscute din zonă amintesc Fântâna Aretusa (închisă pentru lucrări de restaurare la momentul vizitei noastre, dar locuită de nişte răţuşte albe), Castello Maniace (ridicat cu rol militar şi având o imensă esplanadă în faţă, intrarea fiind 4 euro), Templul lui Apollo şi Muzeul lui Arhimede&Leonardo da Vinci, singurul muzeu recunoscut oficial dedicat celor două genii.

De ce amândoi, împreună aici? Dacă Da Vinci este considerat cel mai creativ geniu, el este obligat să recunoască faima lui Arhimede de părinte al tuturor ştiinţelor. Asta spun italienii, iar cum ambii sunt conaţionalii lor, nu are rost să îi contrazicem.

Dimineaţa următoare pornim pe un traseu ce ne va duce prin sud-estul insulei.

Deşi trecusem facultativă o abatere din traseul planificat până la Marzamemi, dată fiind vremea splendidă ce ne influenţează şi starea sufletească, decidem să facem ocolul de câţiva kilometri. Şi nu aveam să regretăm.

Marzamemi era un sat de pescari, dezvoltarea industriilor la scară mare dând o lovitură puternică şi locuitorilor acestuia, în sensul desfiinţării locurilor de muncă. Astfel că localitatea trăieşte acum din turism. Nu ai acces cu autoturismele iar o imensă parcare e amenajată pe un câmp, înainte de locuinţelor puţinilor contribuabili locali.

De dimineaţă cete de turişti – şi e doar început de aprilie – îi iau cu asalt străduţele mărginite de case micuţe, cu maxim un etaj, pe o parte şi de ţărmul mării albastre pe cealaltă. Satul e mic, două străduţe şi o piaţă în care, bineînţeles, tronează mesele restaurantelor cu feţe de mese albe imaculate în aşteptarea muşteriilor.

Ca amintire a vieţii economice de odinioară stă Tonara Campisi, cea care vinde peşte şi produce încontinuu conserve din anul 1854. Pe pereţi tronează fotografii cu tot neamul, cu laude la adresa lor şi cu aspecte din munca grea de pescar.

Odată intrat în magazinul de prezentare te apucă foamea… Modul de prezentare, feluritele sortimente şi amestecurile de neînchipuit până acum de alimente marine şi diverse condimente mă determină să gust tot ce oferă gazdele ca mostre. Aş fi gustat şi din soiurile de vinuri însă încă nu se închiriază maşini care merg singure.

Luăm la pachet şi abia aşteptăm să ne facem poftele iar de gustat ne dedăm la o îngheţată artizanală cu o aromă sublimă. E prima îngheţată savurată în Sicilia, cea dintâi dintr-o serie care mă determină să afirm că pe insulă se produce cea mai delicioasă din cele testate până în prezent.

Astăzi italienii sărbătoresc Sfintele Paşti. Iar odată ajunşi în Noto avem ocazia să asistăm la parada ocazionată de respectivul praznic. Lume multă, îmbrăcată elegant admiră de pe margine şi din balcoane trecerea fanfarei, preoţilor şi alaiului care agită steaguri, steme heraldice sau pur şi simplu sporovăieşte, membrii acestuia reîntâlnindu-se pe plaiurile natale întorşi pentru masa de familie atât de importantă în partea locului.

Numai că la spartul ceremoniei majoritatea umplu până la refuz locurile restaurantelor. Bănuiesc că tot pentru taclale amicale înainte de a ajunge la masa de amiază.

Noto este una dintre cele 8 localităţi devastate de cutremurul din anul 1693 şi reconstruite ulterior din temelii în stil baroc târziu.

Cel mai bine se remarcă acest stil în zona centrală, în apropierea Catedralei San Nicolo di Mira şi a Palatului Ducezio, actualul sediu al primăriei.

În zi de importanţă sărbătoare, Noto ni se înfăţişează curat, o reală plăcere să îi străbaţi străduţele în pantă mult mai liniştite decât momentan aglomeratul centru. Aproape toate casele sunt de culoarea mierii cu balcoane curbate de fier forjat susţinute de figuri sculptate în piatră ce reprezintă îngeri, cai înaripaţi, lei, centauri sau sirene. Aproape toate au uşi şi obloane verzi. Localnicii, mândrii, susţin că aici găseşti cele mai frumoase balcoane baroc din lume.

Un exemplu semnificativ în acest sens îl reprezintă Palatul Nicolaci de pe strada omonimă, foarte pitorească, ce găzduieşte Infiorata di Noto în cea de-a treia duminică din mai a fiecărui an, o sărbătoare locală ce pune în evidenţă talentul florarilor din zonă sau de prin alte părţi ce pavează strada cu aranjamente florale colorate.

Revenind spre centru avem în faţă una din imaginile simbol ale sejurului nostru sicilian: terasa cafenelei deschise la parterul unei clădiri istorice, sicilienii sub o umbrelă imensă la taifas iar în imediata apropiere un Fiat 500 vechi, roşu aprins, cu prelata tavanului rulată. Pentru mine e splendid acest cadru!

Următoarea destinaţie o reprezintă Ragusa, pe care o descoperim în întreaga ei splendoare după ce virăm serios pe ultima bucată a unui drum ce se încolăceşte pe după dealuri aidoma pitonului pregătit să îşi atace prada.

Parcăm maşina pe una din străzile aproape de centru, unde găsim un loc pe banda albă – fără plată – şi pornim în explorare.

Ragusa seamănă cu Noto precum doi fraţi gemeni, doar că primul e fată iar al doilea băiat. Personal mi se pare mai frumoasă fata.

De care m-am îndrăgostit la prima vedere, încă de pe drum, văzându-i trupul cum îmbracă dealurile din vârf şi până la bază.

Catedrala San Giovani Battista e un simbol al oraşului şi un obiectiv căutat de mulţi turişti.

Însă, ca părere personală, farmecul locului este dat de plimbarea pe străduţele pietruite, mai mereu în pantă, de urci sau cobori permanent, şi de priveliştile ce ţi se deschid de la înălţime spre aglomerarea ce pare dezordonată a caselor cocoţate pe deal.

Val di Noto cu ale ei aşezări ridicate după devastatorul cutremur şi peisajele cu garduri de piatră răzleţite pe dealuri pentru a desparte proprietăţile funciare constituie un solid argument pentru a vă abate puţin din drumul spre, de mulţi considerate nestematele turistice ale insulei, Muntele Etna şi Taormina.

Un bun prilej de a rămâne în amintire cu o Sicilie altfel de cum vă aşteptaţi, parcă mai sobră şi ordonată. Să fie, oare, sobrietatea datorată catastrofei din anul 1693?

---

VIZUALIZĂRI: 3368 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI