Sevilla, ce frumoasa esti!! Si cum mirosi a iasomie…

TIPĂREȘTE

…Sevilla tiene un color especial, zice cantecul. Asa este. Sevilla are o culoare speciala, nu numai la propriu (albero este culoarea aia galbuie-albicioasa, a nisipului din pietele de tauri; o veti regasi pe multe din strazile Sevilliei, iar sevillienii sunt foarte mandri de ea). Iar eu inca am in nari mirosul de iasomie. Doamne, ce frumos…

“Lo malo no es que los sevillanos piensen que tiene la ciudad más bonita del mundo... lo peor es que puede que tengan hasta razón. ”, spunea Antonio Gala, adica: Partea proasta nu e ca sevillienii cred ca au cel mai frumos oras din lume… partea proasta e ca s-ar putea sa aiba dreptate. ;)

Introducere

Am multe restante la capitolul turism in Spania (nu mai zic de alte tari). Dar una din marile mele restante era triunghiul (nu al Bermudelor) Sevilla-Córdoba-Granada. Asta e, inca nu am ajuns acolo, ce sa-i fac? In august, cand am fost la Nerja, trecand pe langa Granada imi muscam buzele de necaz cand vedeam pe toate indicatoarele “La Alhambra”. As fi vrut sa ma opresc, dar nu aveam bilete rezervate. Sau as fi vrut sa ma intorc la Valladolid pe Sevilla, dar cele doua sevilliene cu care m-am imprietenit acolo mi-au zis ca in niciun caz la sfarsit de august, o sa murim de cald!! N-ar fi fost asa, dar ma rog. Ne-am imbratisat atunci si ne-am promis vizite si revederi inainte de urmatoarea vacanta de vara. Eu cred c-a fost un facut sa ma lipesc de doua fete cucuiete din Sevilla. Toate se intampla cu un rost. Si uite cum, nici nu ne trecuse bine sindromul postvacational, ca primesc o oferta pentru Isla Mágica, parcul de distractii din Sevilla cu care niste prieteni din Santander il innebunisera pe fi-miu. 2x1. Asta e un semn, e clar. Doua mesaje de whatsap si… gata! Se leaga totul. La orizont aveam un weekend prelungit, la mijlocul lui octombrie. Inma si Eva se inscriu imediat, iau 4 bilete de adulti si 4 de copii la juma’ de pret si… hai timpule, treci, vrem la Sevilla!!

Cuprins

Trece timpul, trece… Cu cateva zile inainte ne sunam sa stabilim detaliile. Eva sta in San Juan de Aznalfarache (alto), si Inma in Utrera, localitate de vreo cincizeci de mii de suflete, aflata la treizeci de km. spre sud est. Asadar, impartim taberele, ca sa stam si cu unii si cu altii si… ce poate fi mai frumos sa vizitezi un loc insotit de un autohton (sau mai multi)? Minunat.

De cum intram in oras, pe la unspe noaptea, in cartierul unde sta Eva, imi place sa vad oameni pe strada, grupuri de tineri si mai putin tineri, galagiosi, terase pline… E drept ca e vineri, si vremea ajuta. La scara blocului miroase tare frumos, raman incremenita. Nu, nu, urcati voi, eu raman aici, sa miros a… Andaluzia… Vad niste flori mari, albe, si-mi propun sa aflu cum se numesc. Pentru ca ma gandesc la mama. Tre’ sa-i fac rost de floarea asta, ma gandesc eu, fara sa-mi dau seama ca e iasomie, de fapt, “strecurata” printre florile alea mari si albe. Probabil unde n-am mai mirosit-o de mult… Doamne, nu se poate sa uit un miros asa de frumos… Sau e alt soi? In fine, musai sa ma misc din loc. Intram in scara blocului si vedem… faianta tipica sudului, cu mozaicuri arabesti care-mi plac la nebunie. Sevilla, m-am indragostit deja de tine! Asta nu-i tot. Lasam o parte din echipa aici. Si, dupa inca vreo patruzeci de minute, suntem in Utrera. Inma sta la casa. Si, cum ne dam jos din masina… oh, Doamne, acelasi miros bestial!! Eu raman sa dorm aici, hotarat lucru!! Inma iese la poarta si, dupa imbratisarile de rigoare, ne arata repede repede casa. O curte interioara, un patio andaluz, cu aceeasi faianta cu mozaic, of Doamne… nu mi-ar displacea o casa cu o curticica asa, andaluza, si flori de iasomie la poarta…

Cuprins mai la obiect

Doua zile si jumatate in Sevilla. Putin, foarte putin. Dar mai bine mai putin decat deloc. Si cu puradei pe deasupra. Sevilla con niños, asta cautam eu pe net in zilele de dinainte. In fine, se imbina, se imbina totul cu succes.

Ziua 1. Isla Mágica.

Despre parcul de distractii din Isla La Cartuja, construit pe locul unde s-a organizat Expo’ 92, o sa incerc sa scriu separat, desi nu sunt nici pasionata, si nici mestera in a descrie astfel de locuri. Oricum ar fi, am petrecut acolo prima noastra zi din scurtul periplu sevillian, ca sa-i impacam din prima pe cei mici. Lu’ iubi i-am facut instructajul de dinainte de a pleca: Daca duminica sau luni faci un singur comentariu de genul “ma dor picioarele, ma plictisesc, etc. ” nu mai pupi parcuri de distractii niciodata. Mamaaa, ce dura sunt, asa-i?

Ziua 2. Centrul luat la picior.

Nu intentionez sa descriu cu lux de amanunte monumentele, pietele si bisericile Sevilliei. Am petrecut foarte putin timp acolo, nu le-am tinut minte pe toate, si nu am chef de istorie. Vreau doar sa mai plimb o data, cu pozele in fata si amintirile inca proaspete, prin orasul care miroase a iasomie, si unde, vorba Inmei, tre’ sa vii o saptamana si sa-l iei la picior…

Nu am vrut sa oblig fetele sa intre in Catedrala sau in Palatul Regal, pentru ca ele le-au mai vazut… Astea urma sa le vedem in ultima zi, doar noi patru. Numai Torre del Oro trebuia vazut in dimineata aceea superba de duminica, pentru ca luni era inchis. Asadar, lasat masina in San Juan si luat metroul pana acolo. De fapt, fituica mea era clara: trei obiective de vizitat pe dinauntru, si restul plimbari, plimbari si iar plimbari, cat rezistau picioarele prichindeilor (care, intre noi fie vorba, au suferit mult mai putin decat ale mele, nu’s de ce). Asadar, intram in turn si la mine pe foaie scria (tot clar;)): intrare adulti doi euro, copii gratis. Nenea de acolo ne-a cerut 1,50 de persoana, adulti si copii. Ba, a fost si o scena mai… comica (s-o numesc cumva):

Inma: De la ce varsta platesc copiii?

Nenea: Depinde. Ce varsta au?

Inma: Avem de toate varstele. De la cat se plateste?

Nenea: Depinde. Incepand cu ce varsta aveti?

…

Credeti ca s-a lasat nenea? Neaahh. In fine, 1,50 euro de om sau omulet (parterul era inchis, faceau ceva renovari) si, dupa o scurta tura la etajul unu (turnul a functionat ca inchisoare in Evul Mediu, dar aici se si pastrau metalele pretioase aduse de navele care se intorceau din lumea noua), am si tulit-o pe scari in sus, ca sa ne clatim ochii cu privelistile alea minunate… Si da, stralucesc in fata noastra Guadalquivirul pe o parte, cu vestitul cartier Triana pe malul celalalt (e si nume de fata, stiati? Un nume care mie-mi place, pentru ca miroase a… ati ghicit, a iasomie;)), si Catedrala cu Giralda atat de cantata de andaluzi si nu numai… Sevilla tiene una torre…… asa-i ca intuiti linia melodica, desi reviewul nu e in patru dimensiuni? Ne facem poze pe toate partile (turnului, stiu ca stiti ce-am vrut sa zic). Cerul e splendid. Soare, mult soare, ca doar aici e la el acasa, si cativa norisori albi care picteaza un cer superb.

No os mováis, ne zice Eva de jos, cu s-ul lor pronuntat cu limba-ntre dinti chiar si atunci cand regulile castilienei pure spun contrariul. Os voy a hacer una foto. Doamne, ce-mi mai place limba asta cantata… Fetele rad de mine, pentru ca imi plac atat de mult accentele si dialectele incat se lipesc de mine expresii locale si moduri de pronuntare in doi timpi si trei miscari. Ne dam jos destul de repede. Ziua abia a inceput si avem atatea de vazut/facut…

Continuam pe Avenida de la Constitución. Copiii sunt incantati de trasurile de cai, care se amesteca in trafic cu colegele lor mai moderne dar mai fara farmec. Vor sa se plimbe cu trasura. Si eu vreau. As vrea macar autobuzul turistic, sa cuprind cat pot, sa fac o vizita panoramica macar… Eva nu ne lasa, oricat insistam noi. Ne zice ca e scump (desi pentru localnici ne lasasera la zece euro de caciula si copiii gratis) si ca centrul il facem pe jos, e mai frumos. Ne luam dupa ea. Deja nu stii incotro sa-ti mai indrepti privirea. Cladirile, care mai de care mai frumoase, iti atrag ochii ca un magnet. Uita-te la mine! Ba la mine! Eu sunt mai frumoasa! Ba eu sunt mai frumoasa!

Intram repede in pitorescul cartier Santa Cruz. Cei care ati fost, stiti despre ce e vorba. Stradute inguste, inguste… un adevarat labirint… Flori, multe flori la ferestre si in curti, in patios, ca dam si aici de ele. Unde vad usa deshisa, intru sfios, pentru ca stiam ca lumea le lasa deschise pentru turisti. Andaluzii sunt deschisi, si mandri de “glia” lor, atat de mandri incat sunt dispusi oricand s-o arate si altora. Ba, Inma recunoaste un restaurant unde a fost o data, cu niste prieteni, si ne face semn sa intram tiptil, discret, pentru ca vrea sa ne arate curtea. Tiptil? Am zis tiptil si discret? Suntem opt persoane, dintre care patru copii!! Unul vrea sa vada pesti in micul bazin al fantanii arteziene din centrul curtii, altul pune mana sa vada daca floarea aia frumoasa e de plastic… Va imaginati. Restaurantul e, de fapt, si hotel, si vedem si cativa oaspeti acolo. Nimeni nu ne intreaba nimic, nici macar chelnerul care ne vede ca iesim din baie (daca tot era in drum…). Dimpotriva. Noi spunem tare Gracias, hasta luego, si ne raspunde Cu placere. Ma simt acasa. O acasa aproape de suflet, nici nu stiu cum sa explic exact. E multa lume pe strada, multa de tot. Continuam sa ne plimbam pe stradutele inguste si frumoase, care surprind la orice colt. Ma indragostesc din nou. Se poate, nu? Se poate sa te indragostesti din nou atunci cand esti deja indragostit. De aceeasi persoana vreau sa zic. Sau, in acest caz, de acelasi oras.

Ajungem la Hospital de los Venerables Sacerdotes, dar nu intram decat un pic in hol, si popasul nu dureaza mai mult de cateva minute. Are o curte frumoasa, ne spune Eva. O sa ne intoarcem intr-o buna zi si-o sa-l trecem pe lista. Continuam prin Cartierul Evreiesc (adica acelasi cu Santa Cruz), cu strazile-i labirintice. N-ai cum sa nu faci comparatie cu orasele celor care au lasat, timp de sapte sute de ani, atatea si atatea urme pe aici… La mauri ma refer, bineinteles.

Ne apropiem de Catedrala, tinandu-ne dupa Giralda cea semeata (turn in spaniola e feminin, si cum si numele se termina in –a, dati-mi voie sa-l feminizez). Nu am vrut sa vad multe poze inainte. In ultimul timp imi dau seama ca… da, citesc despre locurile unde voi merge, dar evit sa ma uit la poze. Poate e o tampenie, dar imi place sa pastrez, in acest fel, surpriza “descoperirii”, desi stiiiiu, stiu ca sunt departe de a fi Cristofor Columb. Trasurile stau parcate si aici, cu zecile, in asteptarea turistilor chinezi sau japonezi, nordici sau spanioli din alte locuri. Tigancile spaniole iti ofera la tot pasul buchetele de rozmarin, si probabil sunt dispuse sa-ti ghiceasca norocul. Dar nu sunt stresante. Deloc. Nu e nevoie de nimic mai mult decat un No, gracias. Si ne uitam in sus, la Giraldillo, figurina asezata in varful turnului facut dupa copia celui de la moscheea Koutubia din Marrakech. De aici ne duce Eva pe o straduta ingusta, ca un fel de tunel, la Reales Alcázares. Calculam ca se sta la coada cam cinspe-douazeci de minute. Iar fi-miu vrea poze simuland sictir la coada, ca un fel de avant-propos la vizita de a doua zi.

De aici ajungem in curand la Primarie si partea din spate mi se pare mult mai frumoasa decat fatada. Aici ne oprim un pic, pentru ca cei mici au dat de cativa artisti stradali: unul face clabuci de sapun enormi, altul e o statuie care reprezinta un jucator de tenis, si chiar ne intrebam cum de reuseste sa stea atat de mult intr-un picior… Doi tineri “oameni de afaceri”, cu sacoul in vant, diplomatul intr-o mana si aifonul in alta ii cuceresc imediat pe princhindei si musai sa puna moneda si sa-si faca poza… De fapt, cereau, rand pe rand, monede pentru artisti. Ca sa nu mai zic de (destul de putinii totusi) cersetori. Fi-miu se gudura imediat pe langa mine: Mi-e mila, mami, eu mananc inghetata si nenea scrie pe carton ca n-are casa…. Lumea e nedreapta, explica-i asta copilului cum poti… In fine, in fata Primariei este un targ de artizanat, cu tarabe reprezentand toate comunitatile autonome din Spania. Sunt un pic curioasa sa vad Castilia (Argesul e imposibil;)), dar nu ne oprim, pentru ca e ora mesei si noi, ca noi, matele ghiortaie si la noi, dar copiii deja incep sa se irite.

Ne continuam drumul (spre masa de pranz) si intram in cea de-a doua biserica din Sevilla ca marime, San Salvador, aflata in piata cu acelasi nume. Intram noi binisor, si dam de un botez ceva, ca lumea e gatita. Asa ca nu deranjam prea mult, un ocol rapid (prin partea din spate numai), si iesim in curtea din spate, un coltisor din alea care, daca ai timp sa le descoperi, iti daruiesc momente unice. Si de acolo din nou in piata Salvador, plina de lume la taverne, pentru ca era ora vermutului. Mi se pare curios faptul ca, pe strada, sunt tonete care vand cartofi cipsuri la cornet. Si in restaurante la fel, in loc de cartofi prajiti, tot cipsuri. Dar despre asta cu alta ocazie, ca deja ma lungesc pera mult. Revenind la aceasta biserica frumoasa, a doua zi ne-am dat seama ca se plateste: biletul de intrare in Catedrala continea si intrarea gratuita in San Salvador. Noi cu siguranta am intrat gratis din cauza slujbei.

Deja copiii ne plang de foame;), asa ca ajungem repede la monumentul ultra modern numit Las setas (chiar par niste ciuperci uriase), si, dupa ce salivam dupa rahatul si baclavalele turcesti de pe o taraba, intram in restaurantul despre care poate va povestesc separat, unde paladarul nostru are parte de noutati si desfaturi culinare. Musai sa mergeti de tapas in Sevilla. De fapt, cred ca oriunde in Spania. Aici, in ziua 2;), am incercat cel putin trei delicatese noi pentru mine.

De aici plecam inapoi pe cunoscuta Calle Sierpes, pentru ca Inma, la sfatul unui prieten, vrea sa ne arate o bisericuta frumoasa tare (e inchisa, ii facem poze pe dinafara), si, imediat langa, sa mancam niste gogosi cu ciocolata. Nu mancasem desert la restaurant special pentru gogosile astea. Bine ca le-am luat inghetata la copii, ca… gogosi nu mai gasim. Mare imi e insa surpriza ca localul unde voia prietena noastra sa mergem se numeste… Casa Soria, Soria fiind capitala provinciei cu acelasi nume din… Castilia si León! Ma rog, ca si cum as manca in Maramures la un fel de “Casa Argeseana”, ca sa fac o comparatie draga mie.

Acolo avem parte de un spectacol stradal de flamenco, un nene cu o chitara, mai “special” el asa, ca si tinuta, sa zicem. Bineinteles ca “guiris”, cum sunt numiti aici turistii straini (termenul are putina ironie), se uita la el incantati. Tocmai facusem cu cateva minute inainte o poza sub un balcon cu doi flamenchisti, statui (nu satui;)), bineinteles.

Ajunsi din nou in zona Primariei, ne facem un calcul scurt. Gazdele noastre ne spun ca am vazut cele mai importante obiective din oras, daca se poate numi “vazut”. Cum de vizitat nu urma sa vizitam pana a doua zi, ce ne mai ramane, tinand cont de faptul ca puradeii sunt cam plictisiti de atata mers pe jos? Plaza de España si Parque María Luisa. Luam tramvaiul trei sau patru statii (nu sunt atenta, pentru e lejer sa… ne lasam dusi, de catre gazde ma refer) si coboram tot pe Avenida de la Constitución, dupa ce trecem de Universitatea din Sevilla, dupa cum se stie fosta fabrica de tutun. O cladire enorma si foarte frumoasa, asa cum o vedem noi din mers… Tot din mers vedem si teatrul Lope de Vega, cu o cupola de neconfundat.

Ajungem si la ultimele obiective propuse pe ziua de azi. Sunt asezate unul langa altul. Langa poarta pe unde am intrat se afla o multime de trasuri, ca peste tot in Sevilla, de altfel. Si… ooooohhhh!!! In fata mea se intinde, splendida, Plaza España. Stabilesc pe loc, si fara nicio indoiala, ca va fi locul meu preferat din Sevilla. Nu stiu de ce, pentru ca orasul are atatea locuri frumoase, si mi-a placut mult tot ce am vazut pana acum. Dar aceasta piata imi ia ochii. Ne delectam cateva minute uitandu-ne la cei care vaslesc de zor pe micutul lac care o inconjoara. Cei mici vad pesti (lacurile, baltile si fantanile Sevillei sunt pline de pesti) si al meu ma intoarce din drum ca sa le faca poze. Inma ne duce sa ne facem clasicele poze in fata fantanii din mijlocul pietei. Si-n timp ce ea si Eva raman cu copchiii pe o banca si scot ceva jucarii, ca sa se odihneasca acolo, pe asfalt, eu si R. plecam imediat sa vedem mozaicurile cu provinciile spaniole. Nu avem rabdare sa ne uitam la toate cu atentie, ci la cele care ne intereseaza mai mult. Mergem direct la sfarsitul alfabetului (sunt asezate in ordine alfabetica), ca sa ne facem poze cu Zamora si Valladolid. Imi place ideea de a plasmui cate ceva important din fiecare coltisor de Spanie pe niste placute de faianta mozaicata. Cateva sunt in plin proces de renovare. Bineinteles ca astazi, duminica si Ziua Nationala a Spaniei, nu se munceste. Mai bine, asa frumusetea pietii nu e cu nimic stirbita. Urcam si la etajul unu, si admiram piata mai de sus. E frumoasa tare… si eu ma uit in toate partile intr-o incercare aproape disperata de a-mi grava pe retina toate imaginile posibile si imposibile. Ne mai invartim de cateva ori si ne hotaram sa plecam…

Una din bancile din piata a fost scenariul in care ne-am intalnit si cu Pablo, monitorul nostru de la Nerja ( impresii). Il anuntasem de vizita noastra si a trecut sa ne salute. Orele se scurg pe neasteptate… Ne hotaram sa incheiem ziua de azi cu o plimbare agale prin parc. Asta si facem. Vedem un loc de inchiriat bicicleta Tandem; de fapt, nu numai Tandem, ci si de trei, patru, sase locuri, etc. Cand intram in parc, Eva ne anunta solemn si sigura pe ea: Intram in cel mai frumos parc din lume…. Ce-i al meu…;)

Plamanul orasului, cum mai este denumit, a fost inaugurat la inceputul secolului trecut, iar Plaza de España (in partea de nord) y de América (in partea de sud) au fost construite acolo cu motivul Expozitiei Iberoamericane din 1929. Mai sunt si alte foste pavilioane, cladiri foarte frumoase, care-ti iau ochii si langa care te opresti, vrei nu vrei, sa te uiti cateva minute…

La Monte Gurugú, o mica cascada iesita in cale, copiii sunt incantati si incearca sa se catere pe unde nu trebuie, bineinteles. Sunt multe luminisuri in parc, cu statui frumoase si lacuri cu (iar;)) pesti si rate, de exemplu. Gasiti poze cu toate pe net. Noi ne oprim langa Muzeul Arheologic, unde se afla Fuente de las Palomas. Ne asezam pe o banca in timp ce copiii, dintr-odata odihniti si plini de energie, alearga dupa porumbei, incercand sa le dea sa manance boabe de pe jos, de la tanti care le vindea cu 1,50 euro cornetul… Imi pare rau ca n-am ajuns la Glorieta de Bécquer, coltisorul dedicat marelui poet sevillian, autorul Rimelor si Legendelor. Dar Sevilla – pentru a cata oara in cateva ore? - ne-a indragostit deja. Ne-a obosit, ca o iubita focoasa si nelinistita, pe care n-ai cum s-o vezi si s-o cunosti decat daca te opresti agale in toate pietele ei, pe toate stradutele inguste si langa toate frumusetile pe care nu conteneste sa ti le arate.

Ziua 3.

Lasam masina undeva in apropierea Pietii Taurilor, unde ne facem poze cu cateva statui de mari toreadori spanioli. Si plecam sa vizitam cea mai mare Catedrala din lume, si Palatul Regal, unde se filma Urzeala Tronurilor!!! Daca am timp (si chef;)) intr-o buna zi, poate scriu separat, ca deja am depasit sase pagini, si sigur nu va mai tineti de mine; desi cel mai mult si mai mult as avea pofta sa va descriu experientele gastronomice de acolo, o feerie pentru papilele gustative.

Incheiere

Dac-o sa ma intorc? Pai trebuie!!! Trebuie sa ajung in Triana, sa intru in biserica tiganilor, Macarena, cunoscuta in toata tara, sa ma opresc in coltisoare ascunse, sa ma plimb cu trasura… Doamne, cate mi-au ramas de facut in Sevilla! Nu stiu dac-as suporta cu stoicism, dar visez sfios la Saptamana Mare din Sevilla (este, pe langa cea din Valladolid, dintre cele mai frumoase si recunoscute din toata Spania) si la Feria de Abril, fiestele orasului, o nebunie!

Ca sa inchei in aceeasi nota in care am inceput, desi nu as obosi sa vorbesc despre acest oras: Clérigos, banqueros, piratas, duquesas y malandrines, los personajes y situaciones de esta novela son imaginarios, y cualquier relación con personas o hechos reales debe considerarse accidental. Todo aquí es ficticio, excepto el escenario. Nadie podría inventarse una ciudad como Sevilla. , spunea Arturo Pérez Reverte, in prefata romanului sau "La piel del tambor". Adica: Clerici, bancheri, pirati, ducese si raufacatori, toate personajele si situatiile din acest roman sunt imaginare, si orice relatie cu persoane sau fapte reale sunt simple coincidente. Totul este fictiv aici, mai putin scenariul. Nimeni n-ar putea inventa un oras precum Sevilla.

---

VIZUALIZĂRI: 3833 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI