ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.04.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Baia Mare
ÎNSCRIS: 12.04.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
APR-2011
DURATA: 18 zile
familie cu copii
4 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Orasele de pe malul fluviului Tejo

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Pentru ca majoritatea turistilor cand doresc sa viziteze Peninsula Setubal pornesc din Lisabona, am sa incep si eu pornind de la iesirea de pe podul 25 Aprilie despre care am scris aici. Totodata, pentru ca am locuit in Moita, practic intr-o casa de oameni obisnuiti, portughezi, am sa cuprind si o mica parte din obiceiurile lor de zi cu zi.

Almada

Este primul oras de pe malul fluviului, care ne intampina imediat ce trecem podul 25 Aprilie. Este practic orasul unde este situat Monumentul Cristo Rei.

Pe viitor se doreste ca incepand de la capatul podului, pe o distanta de aproximativ 2 km de-a lungul malului fluviului sa se dezvolte un nou centru urbanistic, facand astfel ca zona metropolitana si totodata turistica a Lisabonei sa se extinda si dincolo de granitele Capitalei propriu zise. Acest lucru presupune si extinderea retelelor de transport in comun cum sunt tramvaiele, metroul si multe altele, pornind din Lisabona, lucru care va reduce considerabil traficul autoturismelor si va creste circulatia mijloacelor de transport ecologice.

Chiar anul acesta, Almada a castigat premiul „Saptamanii Europene a Mobilitatii” deoarece a depus cele mai mari eforturi pentru promovarea alternativelor la transportul cu automobilul (informatie preluata de pe internet)

Seixal

Se gaseste la aproximativ 8 km de Lisabona, fiind urmatorul dupa Almada, cu o populatie de aproximativ 160.000 de locuitori, inclusiv suburbiile si zonele invecinate.

In dreptul acestui oras, malul fluviului se adanceste inspre uscat, formand o laguna numita Rio Judeu. Bineinteles, ca in toate orasele portugheze, natura si istoria se impletesc foarte bine si sunt sigura ca ofera turistilor momente de neuitat.

Noi nu ne-am oprit niciodata aici. Am admirat micul oras din masina, in mers sau de pe malul apei, in diferite alte zone ale regiunii.

Barreiro

De cealalta parte a lagunei Rio Judeu, este acest oras port cu o populatie mai mica decat Seixal, dar la fel de frumos. In cele 18 zile ale vizitei noastre, de cele mai multe ori am trecut prin acest oras. A fost punctul nostru de pornire cu ferryboat-ul spre Baixa Lisabona despre care am scris aici.

Pe langa nelipsitele terase de pe malul apei, exista parcuri unde ne-am petrecut dupa-amiezele uitand parca de tot si de toate.

Aici am mancat prima data la un restaurant portughez. Am fost chiar socata de dimensiunea portiilor de mancare, comparativ cu pretul destul de accesibil. Din pacate nu-mi mai amintesc numele restaurantului. Meniul a constat in 3 supe de legume – o combinatie interesanta de varza, fasole si cel mai probabil cartofi, felul 2: mult muschiulet de vitel la tava cu un sos absolut delicios si garnitura – cartofi piure sau cartofi pai si orez, salata, paine si o sticla mare de apa minerala. Cost total pentru 4 persoane cu burtile imposibil de pline la sfarsit: 24 euro.

Gaio Rosario, Moita si Rosario

Cele 3 orasele se situeaza tot pe malul fluviului, iar laguna ce s-a format intre ele face ca aici, apa sa fie cu cateva grade mai calda decat in alte regiuni ale zonei. Am vizitat chiar si o plaja amenajata, Plaja Rosario, care am inteles ca e plina in sezonul cald.

Moita a fost oraselul unde am locuit. Aparent este un loc putin populat de oameni simpli. Portughezii de aici, asa cum i-am vazut eu, sunt niste oameni prietenosi, dar nu foarte curati si nu pun deloc accent pe aspectul personal. Le place sa petreaca ziua la restaurante si serile in cluburi sau in discoteci, iar in zilele libere isi pierd vremea prin Mall-uri sau prin parcuri.

Casa in care am locuit este o casa relativ nou construita, dar in care nu s-a prea investit pentru un confort sporit. Si chiar daca pentru distractie se aloca suficienti bani din buzunarele familiei, sunt maniaci in ceea ce priveste economia la electricitate. De exemplu, toate aparatele electro-casnice, mai putin frigiderul, trebuiau scoase din priza cand nu erau folosite (ma refer aici la TV, cuptorul cu microunde sau orice alt aparat care are beculetul rosu de „stand-by”).

Iarna nu se incalzesc cu nimic. Doar in baie folosesc o data pe saptamana o aeroterma, dar nu mai mult de 20-30 de minute cat timp fac dus cu apa incalzita cu ajutorul panourilor solare, nicidecum electric. In primele 2-3 nopti, in casa erau vreo 16, maxim 18 grade, dar asta am fi suportat noi mai bine daca nu era umiditatea aceea care ne intra in oase. Chiar daca ne inveleam, aveam impresia ca tot frig e, iar hainele care le-am dat jos de pe noi, a doua zi dimineata erau umede. Apoi s-a incalzit si afara, am lasat geamurile deschise si am uitat de umiditate si de frig.

Am observat ca portiile imense de la restaurant se respecta si acasa. Se mananca foarte bine si cu foarte multa carne. Plus ca dupa fiecare masa se mananca un fruct si cateodata si un desert, iar cafeaua si vinul, de preferinta rosu sunt nelipsite dimineata si la amiaza. Noua ne-a fost imposibil sa tinem pasul cu ei, chiar daca am mancat fara paine.

Curtea casei imi aducea aminte de verile in care imi petreceam vacantele la tara la bunici. Multa verdeata, portocali infloriti sau plini de fructe dulci si zemoase, o gradinuta cu de toate care e udata zilnic, altfel se usca din cauza caldurii si a pamantului nisipos si animale de casa: gaini, pui, rate, pisici, caini si oitele, dragele de ele, care isi petreceau toata ziua prin iarba, rumegand.

Am incercat si in Moita un restaurant, e drept, mai scump. Am servit un platou mare, plin cu mai multe feluri de carne de porc si vita, creveti si fructe exotice. Garnitura de cartofi prajiti si aici a fost insotita de orez. Se pare ca lor asa le place. Am mai comandat salata, o carafa de vin, 2 sucuri si 2 prajituri la final. Cost total: 47,5 euro. Dar buuuun. Cum n-am mai mancat nicioadata pana acum!

Montijo si Alcochete

Cele doua orase importante, ultimele de pe malul fluviului, unul inainte si celalalt dupa podul Vasco da Gama, au fost pentru noi principalele orase pentru cumparaturi.

Forum Montijo

Un centru comercial care se vede de pe autostrada ce duce spre sudul Portugaliei. Am intalnit aici foarte multi romani si mi-a facut o deosebita placere sa ma plimb prin magazinele de toate felurile. Printre ele sunt: H&M, Zara, C&A, Douglas, Babou – de unde am cumparat haine pentru copii la 1 euro/bucata, iar ca hypermarket, Continente, principalul magazin de acest gen din Portugalia. De fiecare data cand am venit aici am cautat inghetata de la McDonalds care noua ne place foarte mult, dar trebuia sa stam la o coada infernala de parca toata mancarea de acolo se vindea doar la McDonalds.

Freeport Alcochete

Ne-a trebuit o zi sa vizitam acest loc de la un capat la altul. Este construit in aer liber, cu 2 strazi laterale si una principala pe unde este amenajat un culoar de apa. Aici magazinele sunt mai pretentioase, gen reprezentanta Adidas, dar am gasit si magazine cu produse foarte ieftine.

La etaj sunt terasele si restaurantele si bineinteles Cinema-ul. Am mancat aici cel mai bun sandwich din lume de la „Companhia das Sandes”, cu Prosciuto si Brie si recomand tuturor sa incerce macar o data.

Din cate am observat, centre comerciale se gasesc aproape in fiecare oras. Asa ca nu va fi greu sa intalniti unul in care sa va faceti cumparaturile. Si sunt sigura ca veti gasi ceea ce cautati.

--

continuare: Setubal, Palmela si Castelul Palmela


[fb]
---
Trimis de deliutza27 in 14.04.11 18:52:44
Validat / Publicat: 14.04.11 19:42:15
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în PORTUGALIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (deliutza27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Forum Montijo - locul de joaca pentru copii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[14.04.11 20:01:21]
»

Melodia atasata este propunerea noastra pentru aceste impresii, se poate schimba!

deliutza27AUTOR REVIEW
[14.04.11 20:08:59]
»

E superba melodia Webmaster13. Nu am ales eu nici un fond muzical pentru ca aveam incredere ca ai sa gasesti tu una potrivita. Multumesc!

Admin
[14.04.11 21:12:31]
»

Excelent review, a fost bine-nteles selectat ca "MiniGhid AFA".

RobertCodescu
[15.04.11 15:42:06]
»

900 PMA pentru amintirile pe care mi le-ai starnit cu BARREIRO un orasel SUPERB!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
deliutza27
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Setubal și împrejurimile sale:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.036324024200439 sec
    ecranul dvs: 1 x 1