ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Excursie prin ţară la „doisprezece fără un sfert”

Ilustrație video-muzicală
Phoenix - Ciocarlia


TIPĂREȘTE

Când cineva ajunge la 80 de ani, se spune că e în ceasul al doisprezecelea. Cum eu mai am patru luni până la schimbarea prefixului, îmi permit licenţa de a spune că sunt la doisprezece fără un sfert. Cu excursia pe care am făcut-o în Moldova, Bucovina, Maramureş şi Transilvania am dat sens sfertului de oră rămas şi dacă ne-o ajuta Dumnezeu şi puterile, va fi şi un 12 şi un sfert, poate şi jumătate. De câtva timp a început să-mi fie dor de ţară, de excursiile pe care le-am făcut cu 50 de ani în urmă cu trenul, cu ia-mă nene! şi mai târziu ca lux, cu Dacia 1100 şi cortul. Anul trecut am revăzut mănăstirile din nordul Olteniei şi am traverat transalpina. În primăvara asta am vizitat o zi Sighişoara. Nu a fost suficient. Nu am avut curajul să-i propun soţului să mergem hăt, departe! ştiind că nu se mai înghesuie la condus pe distanţe mari. Ocazia a venit odată cu invitaţia pe care am primit-o de a ne vizita rudele mai măricele de la Bacău (87 respectiv 92 de ani, să le dea Dzeu sănătate, şi vouă, să apucaţi cu toţii şi cu bine anii ăştia). ˝Păi dacă facem 300 km până la Bacău, ce-ar fi să mergem mai departe?˝ am încercat eu marea cu sarea. ˝Da, ce-ai zice de un bulz la Borşa?˝ Am rămas mască pentru că nu mă aşteptam.

Traseul şi locaţiile de dormit erau responsabilitatea mea, cu coordonatele şi ce ar fi fost de vizitat se ocupa soţul. Învăţată cu rezervările din alte ţări am ales booking.com, ceea ce pentru România în regiunile pe care doream să le vizităm nu e o mare scofală. Bookingul îţi dă voie să anulezi rezervarea până la o anumită dată, altfel îţi umblă la card cu contravaloarea unei nopţi. În afară de asta, tariful e mai scump şi bătut în cuie faţă de rezervarea telefonică. Bookingul percepe comision de la patron şi dacă tu-l anunţi telefonic pe proprietar că nu mai vii şi nu ai făcut anularea on-line, omul e bun de plată şi te face la telefon. Toţi proprietarii, după ce şi-au făcut promovarea pe booking- ceea ce reprezintă o garanţie de calitate,- ne-au rugat ca pe viitor să apelăm la ei direct telefonic.

În criteriile pe care le-am avut în vedere au fost preţul - în jur de 80-100 lei/ noapte, baie proprie, parter sau maximum etaj 1 şi dacă se putea frigider şi AC şi apropierea faţă de obiectivele pe care doream să le vizităm. Am optat fără mic dejun pentru că pe deoparte preţurile mi se păreau ridicate cca. 3-5 eu/ pers, pe de alta, în drum aveam la marginea oraşelor toate supermarketurile posibile. În general ne-am ajutat cu cutiuţele refrigeratoare pe care le congelam noaptea în frigiderul unităţii. Ca să fiu mai concisă, ne-a costat între 60 lei cu cazare foarte bună şi 130 lei cu cazare mediocră. Ca şi curăţenie între excelentă şi la polul opus necesitatea de a aşeza un prosop peste faţa de pernă îmbâcsită. Ca locaţie între centrul oraşului cu toate facilităţile aferente şi mama dracului, unde până şi GPS-ul te ducea pe şleauri. Cum toate gazdele au fost foarte drăguţe şi ospitaliere nu cred că serveşte cuiva să scriu reviewuri despre locaţiile comune sau cu oarecari lipsuri, ci am să recomand expres pe cele deosebite cărora de pe acum le dau nota zece. În 10 zile de excursie am avut 9 cazări - noaptea şi culcuşul, dar nu ne-a obosit deloc desfăcutul şi făcutul bagajelor. Aveam două trolere şi o geantă. Într-unul aveam pijamalele, cosmeticele, papucii, medicamentele, nessul, zaharina şi linguriţa, umbrela şi câte un pulover la caz de nevoie iar în celălalt lucrurile de schimb.

Ziua de excursie începea pe la nouă dimineaţa - mâncaţi, spălaţi - şi începea cu vizitarea unor obiective importante aflate pe traseu sau în apropierea lui. Prânzul îl luam la restaurant pe la două jumătate-trei, de cele mai multe ori supă/ ciorbă de legume sau perişoare, mămăliguţă cu brânză şi smântână eventual bulz sau un păstrăv în crustă de mălai cu sos de usturoi, două cafele lungi şi două beri fără alcool. Totul costa în jur de 80 lei cu bacşiş inclus. Seara şi dimineaţa mâncam iaurt, şuncă, telemea, ouă fierte şi roşii - ardei de la traistă. Paleta de preparate de la autoserviri era mai largă, preţurile mai mici dar mâncarea era ˝de cantină˝. La restaurant se mânca mai bine dar se aştepta mult ca şi cum raţiunea ta existenţială ar fi fost să stai la masă în faţa unei farfurii goale. Asta ne cam consuma din timp. În această dilemă autoservire - restaurant, pentru a economisi timp, nu odată a funcţionat arta compromisului. După-amiezele le rezervam vizitării oraşelor din apropiere.

S-ar putea ca hei-rup-ul cu care am făcut excursia să nu satisfacă pe mulţi dintre voi. Nu uitaţi că noi tot anul suntem în concediu iar în excursii muncim, pe când la voi situaţia este inversă. Adevărul e că ˝pe vremea mea˝ în afară de bilete de odihnă sau de tratament luate prin sindicat, nu prea aveai ce alege şi cum ieşirea din graniţele ţării ne era absolut interzisă din cauza dosarelor ( mai bine să nu şiţi despre ce e vorba), am optat pentru circuite, ocazie cu care ni s-a dezvoltat pasiunea pentru călătorii. După ´90 am început să vizităm lumea cu acelaş nesaţ cu care înainte traversam cu rucsacul în spate din Bucegi în Piatra Craiului şi apoi în munţii Făgăraş. Acum din nou ne este dor de ţara noastră. Un al treilea argument, deloc neglijabil este fuga timpului care pentru noi e mult mai presantă.

Acum e acum, cum să scriu, în ce ordine, ce să punctez? Hai să încep cu cazările, că e mai simplu:

- 2 iulie, Motel cabana Codrii Paşcanilor, **‚ 60 lei, lângă Paşcani, merită un review.

- 3 iulie, Hotel Turist, ***, Fălticeni; 80 lei, frigider mare, camera bine dotată, cam umed din cauza pădurii, merită un review

- 4 iulie, Pensiunea Liliana lângă Câmpulung, păstrăvărie cu self-service, 80 lei plus comision 12 lei, camera f. f. mică gen ladă, totul în lemn peste lemn, frig, senzaţie de claustrofobie, înţelegeţi la ce fac aluzie, nu?

- 5 iulie, Hotel Cerbul **, Borşa, 110 lei, merită un review.

- 6 iulie, Pensiunea După apă la Răzvan, *** Sighetul Marmaţiei, camera mov, merită un review.

- 7 iulie, Pensiunea Smarald, Târgu Lăpuş, ***, 90 lei, se ajunge greu nefiind indicatoare şi nici firmă la vilă.

- 8 iulie, Aparthotel Gutinului, ***, Cluj, 100 lei+ 1.6 lei comision, merită un review.

- 9 iulie, pensiunea Ara, 130 lei, Alba Iulia, GPS-ul ne-a dus pe nişte coclauri şi şleauri de safari. Foarte scump pentru distanţa mare până în oraş şi ce oferă comparativ cu alte locaţii.

- 10 iulie, pensiunea Dragonul, 90 lei, Avrig, la care am renunţat, fiind o scară cu trepte foarte incomode pentru urcat în cameră. Am văzut şi o cameră în castelul Bruckenthal, 120 lei last minute, obişnuită, aşa că tule-o Doamne! Mâncat, cafeluit şi seara ne-am oprit la odihnă la Sinaia, după aproape 300 km şi câteva vizite. Mult pentru noi.

Cred că în continuare voi scrie câteva reviewuri despre ce am vizitat mai semnificativ în fiecare zi, pentru că o trăsătură comună a obiectivelor este amplasamentul în raport cu traseul. Poate că grupate astfel vor constitui un mic ajutor celor care vor merge în aceste zone. Deci, ca să recapitulez cu salvatorul DECI:

- în prima zi am vizitat în judeţul Iaşi conacul-muzeu şi capela lui V. Alecsandri de la Mirceşti, palatul Sturdza şi biserica de la Miclăuşeşti, palatul domnesc şi mormântul (pentru o vreme) al lui Al. Ioan Cuza de la Ruginoasa şi tumulul de la Cucuteni

- a doua zi din Fălticeni am fugit olecuţă pânâ-n Ieşi unde am vizitat Mitropolia şi Trei Ierarhi, având privilegiul de a mă ruga la moaştele Sf. Paraschiva.

- a treia zi, sanctuarul catolic de la Cacica, mănăstirile Solca, Arbora, Putna, Suceviţa, Moldoviţa.

- a patra zi tronsonul de şosea Iacobeni- Borşa, cam 60 km de drum la fel de prost ca acum 50 de ani, - groapă de groapă şi între ele gropi- compensat de priveliştea neasemuită a obcinelor. S-a construit o mănăstire nouă în pasul Prislop la o altitudine de 1416m.

- a cincea zi monumentul de la Moisei şi valea Izei cu mănăstirile sculptate în lemn, cu turle până în ceruri: Ieud, Săcel, Dragomireşti, Botiza, Bârsana. Nu lăsaţi să curgă viaţa pe lângă voi fără să le vedeţi. Dacă treceţi pe acolo duminica aveţi ocazia să vedeţi cum tot satul în costume populare, merge la biserică. Impresionant cum bătrănele duc la biserică copiii celor plecaţi.

- a şasea zi Memorialul victimelor comuniste de la Sighet, cimitirul de la Săpânţa şi biserica Săpânţa - Peri cu cea mai înaltă turlă de lemn din lume (75 m)

- a şaptea zi mănăstirea Sf. Ana din Rohia unde e înmormântat Nicolae Steinhardt. Spre Cluj, am vizitat palatul Banffy din Bontida. După amiaza nu am reuşit să vizităm Clujul cum ne propusesem din cauza caniculei. A fost singura abatere de program. Cum în Iaşi am zăbovit doar o jumătate de zi, Clujul nu l-am văzut, iar Timişoara o ţin minte dintr-o practică din studenţie ne-am gândit să utilizăm biletele CFR cu reducere pentru pensionari, să luăm câte două nopţi cazare extrasezon în fiecare oraş şi să le vizităm la primăvară dacă ne-o ajuta Dumnezeu.

- a opta zi cetatea Alba Iulia.

- a noua zi muzeul icoanelor pe sticlă din Sibiel, palatul Bruckenthal şi mănăstirea fortificată din Avrig.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că a fost un traseu lung. L-am făcut cu iubire şi nu am simţit oboseala. Cu siguranţă nu am să scriu despre tot ce am văzut. Cu siguranţă n-am să pot reda sentimentul de bucurie pe care l-am avut vizitând atâtea frumuseţi pe care le-am ocolit amar de ani. Cu siguranţă întâlnind acei oameni minunaţi din Bucovina sau Maramureş îmi revine speranţa că mai există români adevăraţi şi cândva, locuitorii acestui binecuvântat pământ se vor întruni laolaltă, acasă. Cu siguranţă că sunt recunoscătoare că am făcut această extraordinară excursie chiar dacă ceasul arată ora doisprezece fără un sfert.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 21.07.14 08:10:58
Validat / Publicat: 21.07.14 09:46:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.

VIZUALIZĂRI: 2934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Palatul Sturdza din Miclăuşeşti
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 91300 PMA (din 79 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

29 ecouri scrise, până acum

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.07.14 09:52:02]
»

@Michi:

În afară de asta, tariful e mai scump şi bătut în cuie faţă de rezervarea telefonică.

E și nu e așa; eu tocmai ce am recuperat de la booking.com o sumă aplicând pentru facilitatea lor de „garanție a celui mai bun preț”; cum pe saitul hotelului unde am rezervat prețul pentru aceeași rezervare era mai mic decât la ei, după cazare, pe baza facturii de la hotel (trimisă scanată) mi-au returnat frumos diferența.

Mă bucur pentru voi că ați reușit un așa tur de forță.

PS io cred că mai mult merită prezentate cazările cu „deficiențe” decât restul, sau cel puțin în egală măsură. Poate la alea lăudate nu vom găsi loc, atunci cum știm de care să ne ferim dintre celelalte?!?

alinaro
[21.07.14 10:09:23]
»

@Michi: Nu ma satur sa repet: cand o sa fiu... mare, vreau sa fiu ca dvs. !!! Tot respectul, felicitari.

MichiAUTOR REVIEW
[21.07.14 10:20:12]
»

@Dragos: Deşi era iulie, pensiunile erau pe jumătate goale aşa că am fi putut negocia preţul la telefon. Chiar mi s-a spus că dacă nu ceream factură mi-ar fi luat 60 lei pe o cameră pe care am plătit 90. E devărat că am evitat oraşele mari unde preţurile erau duble.

În general oamenii au fost foarte amabili şi parcă mi-e nu ştiu cum să le fac reclamă negativă, mai ales că nu erau lucruri grave ci perfect suportabile pentru o noapte.

Ca notă generală, băile erau foarte curate. Nici nu aşi avea ce scrie, adică un pat, un dulap, un duş. Mă enervau cei care nu aveau scaune în cameră.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.07.14 10:49:17]
»

Michi, review-ul tău mi-a mers la inimă! Deie Dumnezeu să fii la fel de sufletistă şi să scrii cu acelaşi optimism şi la 90 ani, că gena familiei, se vede treaba, e taare longevivă, câtă vreme ai rude octogenare şi chiar nonagenare.

Mulţumim pentru frumoasele impresii care mie, una, mi-au dat un nou imbold de a porni la drum!

motaneata
[21.07.14 11:30:35]
»

@Michi.

După ce am citit că:

În 10 zile de excursie am avut 9 cazări - noaptea şi culcuşul, dar nu ne-a obosit deloc desfăcutul şi făcutul bagajelor.

am aşa, un simţământ că te-ai uitat greşit la ceas: vezi că, de fapt, limba mică este la 9 şi limba mare este la 12, şi nu invers cum tot încerci să ne zici. Adică este fix ora 9, până la miezul nopţii mai e!

Este reconfortant să te citesc şi să învăţ ce înseamnă viaţa: o clipă de eternitate, pe care încă nu ştim să o apreciem îndeajuns.

Mă bucur când, în peregrinările mele, întâlnesc oameni ca tine, care nu prea se uită la ceas şi ştiu, cu adevărat, ce înseamnă "azi".

Aş vrea şi eu ca peste vreo douăj' de ani încă să mai pot cutreiera munţii, să merg într-o croazieră, sau să ies din mare, sprijinit de un toiag, ca un "Neptun" neîmpăcat cu timpul.

Îţi sărut mâna dreapta şi îţi urez sănătate multă!

webmaster13
[21.07.14 11:53:49]
»

Iniţial am ascultat ciocărlia clasică dar cred că această variantă se potriveşte mult mai bine, cel puţin cu tinereţea spiritului autoarei acestor rânduri!

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

MichiAUTOR REVIEW
[21.07.14 12:02:36]
»

@webmaster13: Minunat de potrivit, mulţumesc.

ariciu
[21.07.14 12:59:41]
»

Mama Michi, am citit cu emoție tot ce ați descris aici. Un adevărat tur de forță la care, jos pălăria că v-ați încumetat!

Mă întreb oare câți oameni de pe planeta asta știu să trăiască viața la maxim așa cum o faceți dumneavoastră... ?

Vorba Alinei (da, o să-i plătesc drepturi de autor...), și eu când mă fac mare vreau să fiu așa!!! Vă pup!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.07.14 13:01:32]
»

@ariciu: norocu' tău - da' io nu cred că tu te faci vreodată „mare”!!!

MichiAUTOR REVIEW
[21.07.14 13:27:12]
»

@ariciu: dacă n-aş fi trecut printr-o perioadă în care timp de doi ani am umblat cu dificultate în două cârje (Dragoş ştie prin câte frământări am trecut până să-mi ˝fac˝ genunchii) şi dacă nici soţul nu ar fi trecut prin încercări foarte mari, probabil acum am fi stat în casă ferindu-ne de curent şi ne-am fi intoxicat cu telenovele. După cele întâmplate ne-am dat seama că din fiecare zi trebuie scos tot ce poate da.

ariciu
[21.07.14 13:34:06]
»

@Dragos:

da' io nu cred că tu te faci vreodată „mare”!!!

Mda, mi se spune destul de des chestia asta... )

HYUNDA-I
[21.07.14 13:39:51]
»

Sanatate sa aveti si ocazii deosebite pentru amintiri si randuri frumoase!

buterfly*
[21.07.14 18:53:00]
»

Un rew de nota 20, o persoana de milioane, o dupamasa de lectura minunata. Multumesc doamna!

amero
[21.07.14 18:59:06]
»

dna Michi nu pot decat sa va felicit, dar este prea putin.

mie cel putin imi dati o lectie de viata extraordinara. ma gandesc ca admin. acestui sait ar trebuie sa va dea un premiu de excelenta pentru toata activitatea depusa pe AFA. sunteti minunata. sa fiti sanatoasa sa ne povestiti si sa ne" intineriti" in continuare. RESPECT.

MichiAUTOR REVIEW
[21.07.14 19:06:43]
»

@amero: Aoleooo!

@all: vă mulţumesc din suflet.

corinka
[21.07.14 20:27:43]
»

Ma inscriu si eu in clubul admiratorilor dvs., Mama Michi!

Imi place mult umorul dvs. -

"noi tot anul suntem în concediu iar în excursii muncim, pe când la voi situaţia este inversă"

- si faptul ca sunteti atat de activa, nu mi-am imaginat ca va apropiati chiar de ora 12!

Nu uitati, insa, ziua are 24 de ore, nu 12!

Sper ca si noi - sotul si cu mine - sa fim sanatosi si activi, iar dupa pensie sa putem conduce si calatori ca dvs. si sotul dvs.

Vacante frumoase in continuare, sanatate si putere de "munca"!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TraianS
[21.07.14 22:51:32]
»

Ma uit la poze si mai ca nu-mi vine sa cred cate frumuseti avem. Foarte frumoasa selectia.

Astept continuarile. Sunt curios ce veti scrie despre ale mele locuri natale.

Mama Michi multa sanatate va doresc. O fi el ceasul 12 fara un sfert, dar e greu de tinut pasul cu dvs.

Stima maxima.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.07.14 22:52:10]
»

@Michi: Uneori, cuvintele sunt de prisos... Ca să fiu primul, cu un sfert de oră înainte de aniversare: La mulți ani Mama Michi! În rest, tot respectul!

le_maitre
[21.07.14 22:58:26]
»

@Mama Michi: Mă înclin, din nou şi întotdeauna în faţa spiritului Dvs neobosit căutător al călătoriei în sine, indiferent de natura destinaţiei.

Mes hommages, chere Mere Michi!

balasa violeta
[23.07.14 23:33:17]
»

@Michi: multumesc!

Binevenit review! Am sa-i spun sotului, sa muncim si noi oleaca. "S-ar putea ca hei-rup-ul cu care am făcut excursia să nu satisfacă pe mulţi dintre voi", imi vine ca o manusa. O sa plecam la drum pe la inceputul lui octombrie.

bog68
[24.07.14 13:04:53]
»

Când cineva ajunge la 80 de ani, se spune că e în ceasul al doisprezecelea.

Nu Mama Michi! Un ,,NU'' mare, răspicat și poate obraznic.

Când cineva ajunge la 80 de ani, se spune că are 30 de ani la care se adaugă 50 de ani de experiență!

Eu nu am avut parte să-mi văd părinții atingând această vârstă onorabilă. Bașca că, nici nu îndrăznesc să visez la a atinge această vârstă...

Plecăciuni, respect deosebit și sărutări de mâini... și stânga și dreapta...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Catzus
[24.07.14 21:42:17]
»

DOAMNA Michi! Sarut mana si sa va dea Dumnezeu sanatate Dvs. si sotului si viata lunga in continuare ca sa puteti cutreiera toate acele locuri de sufet pe care le iubiti!

Si sa ne incantati in continuare cu astfel de povestiri care parca ar fi spuse de bunica la gura sobei...

MichiAUTOR REVIEW
[24.07.14 23:22:41]
»

Vă mulţumesc tuturor pentru aprecieri. Vedeţi că şi la o vârstă mai nefragedă ai avantaje? Te felicită lumea deşi sinceră să fiu, ar mai trebui tăiată coada vulpii. Totuşi cu coada vulpii tăiată sau nu, vă mulţumesc şi vă iubesc.

claudiu 71
[25.07.14 19:45:36]
»

@Michi:

doisprezece fără un sfert”sa nu uitam ca ziua are 24 de ore

La mai multe si multumiri in primul rand pentru exemplu si pofta de viata ce o transmiteti.

GYL*
[27.07.14 07:20:43]
»

Tot respectul, felicitari si la mai multe "tururi de forta" si la mai multi ani!

Stiu ca in ciuda celor impartasite in post, usor nu v-a fost, deoarece anul acesta impreuna cu mama care are venerabila varsta de 84 ani (adica ceva peste ceasul 12!), din dorinta de a o scoate putin din cotidian am purces la un minisejur de 5 zile pe litoralul bulgaresc, fapt ce i-a facut mare placere, dar simultan a fost un efort considerabil de mare din partea ei. Oricum " keep on "!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[27.07.14 14:02:11]
»

@GYL: mulţumesc pentru apreciere. La noi litoralul e keep out, n-am mai fost de ani buni.Multă sănătate mamei şi să-mi scrii că ai mai luat-o şi peste zece ani.

cher-cher
[30.07.14 14:54:45]
»

Mulţumiri pentru că le arătaţi celor mai tineri că viaţa este frumoasă şi pentru că le indicaţi, prin propriul exemplu, cum trebuie trăită: cu bucurie, entuziasm şi curaj. Dumneavoastră daţi greutate spusei conform căreia eşti într-atât de tânăr pe cât îţi este sufletul.

Sărut mâna, mă înclin cu admiraţie şi drag în faţa unui cuplu atât de minunat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mauricius*
[02.08.14 22:46:53]
»

Şi eu vreau "să mă fac mare"! Jos pălăria şi cuvintele-mi sunt sărace, aşa că mă opresc aici. Multă sănătate!

vulpe mihaela
[14.05.15 15:01:58]
»

Mi-a placut maxim acest articol. Am simtit ca-mi dau lacrimile citind. Aceasta este inca o dovada ca spiritual si sufletul poate trai si iubi oricand, indiferent de cifra din buletin!!!

Mi-ar placea sa stiu ce mai face acest cuplu!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, amero, balasa violeta, bog68, buterfly*, Catzus, cher-cher, claudiu 71, corinka, GYL*, HYUNDA-I, mariana.olaru, mauricius*, Michi, vulpe mihaela
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071518898010254 sec
    ecranul dvs: 1 x 1