ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JAN-2019
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Rio de Janeiro, orașul unde munții întâlnesc marea - partea 1

TIPĂREȘTE URM de aici

Pe 3 ianuarie 2019, în jurul orei 12, am plecat din Sao Paulo cu un autocar pentru a merge la Rio de Janeiro unde am ajuns în jurul orei 19, iar pe la ora 20:30 făceam primele poze în cameră, spuneam în vezi impresii.

A doua zi am plecat spre prima noastră destinație din Rio, nu un obiectiv turistic ci o stație de metrou aflată la circa 500 de metri de hotelul nostru, Estacio Siqueira Campos, unde, la intrarea B, cea din Rua Siqueira Campos, se află un oficiu de la care se poate achiziționa RioCard, un card excelent ce costă 3 reali și este valabil pentru toate mijloacele de transport public din Rio, metrou, autobuze, VLT (tramvaiul ușor), tren și bărci. Detalii se găsesc pe site-ul nostru la vezi impresii sau pe site-ul brazilian cartaoriocard.com.br. L-am încărcat cu 52 de reali fiecare și cu metroul de pe linia 1 am mers la Estação Uruguaiana pentru a vedea câteva din obiectivele aflate în apropiere. Am început cu Igreja de Nossa Senhora da Candelária, aflată în Praça Pio X aproape de centru.

În 1775 a început construirea bisericii actuale, a fost inaugurată un secol mai târziu.

Fațada barocă este una din cele mai frumoase fațade de biserici, contrast puternic între granitul întunecat al ferestrelor, coloanelor și a altor elemente ornamentale cu albul segmentelor de perete, o caracteristică tipică a bisericilor coloniale din Rio.

Interiorul este dominat de picturile lui João Zeferino da Costa, Scene cu Fecioara pe tavanul prezbiteriului, Cele șapte virtuți pe cupolă și Plecarea; Furtuna; Sosirea; Viziunea a fost îndeplinită; Binecuvântarea pietrei de temelie și Inaugurarea aflate pe plafonului navei centrale, șase picturi murale ce prezintă istoria bisericii. Impresionante sunt Ușile de bronz, cu rafinate sculpturi, pe cea principală fiind reprezentată Fecioara cu Pruncul Iisus. Trebuiesc menționate cele Zece Vitralii desenate tot de Zeferino, realizate în Germania, Altarul cu statuia Fecioarei cu Pruncul și cele două capele.

Ansamblul întreg este inspirat de biserica de la Mănăstirea Mafra, una din minunile Portugaliei, și de Basilica Estrela din Lisabona, altă capodoperă a arhitecților școlii Mafra. Nu le-am văzut când am fost în Lisabona, sper să mai fie și o altă dată.

Am dezvoltat această prezentare pentru că Biserica mi-a plăcut foarte mult, se spune că cine a fost în Rio și nu a văzut Candelaria, nu a văzut nimic.

De aici am mers vizavi până la Centro Cultural Banco do Brasil – CCBB, un centru cultural multidisciplinar, în domeniul artelor spectacolului, cinema, expoziții, muzică și programe educaționale, situat în Rua Primeiro de Março, acces gratuit. Are săli de spectacole și cinema, săli de întâlniri, săli de expoziții, o ceainărie, un restaurant și o Cofeitaria Colombo, cofetării cu o tradiție de 125 de ani, una dintre cele mai respectate case comerciale din Brazilia, patrimoniul cultural și artistic al orașului Rio de Janeiro.

Când Am Fost Acolo era organizată Expoziția Jean-Michel Basquiat cu picturi, desene, gravuri ale artistului neoexpresionist american cu origini portoricane-haitiene. Mi-a plăcut expoziția, dar mai mult m-a impresionat destinul tânărului artist, plecat din viață la doar 27 de ani în urma unei supradoze.

Din fața bisericii se organizează de luni până sâmbăta la ora 10:00 un tur pietonal gratuit, ghidat, în engleză, spaniolă și, normal, portugheză și pentru el eram acolo la acea oră.

Rezervările se fac numai online pe strawberrytours.com/rio-d ... tre-tour-of-rio, eu am făcut-o din țară, iar înaintea orei de plecare sosește ghidul, de regulă cu o umbreluță roșie cu puncte de culoare deschisă, ca o căpșună.

Ghida noastră a sosit la timp și am început plimbarea, cu un grup format numai din tineri, eram cam copți printre ei…... De acasă îmi stabilisem traseul dar am zis că este mai bine așa, oricum după ce ne-am despărțit am mai vizitat destul și pe cont propriu….

Am mers mai întâi la Largo da Candelária, piața din fața bisericii, unde am făcut o poză de grup, un grup nu prea organizat.

Aici, în timpul Jocurilor Olimpice din vara anului 2016, într-o sculptura cinetică a ars Pira Olimpica, o flacără aprinsă de la Flacăra Olimpică de pe Estádio do Maracanã. Fiind prima flacără care a ars în afara unui stadion olimpic, mai aproape de oamenii nespectatori de pe stadioane, cariocas, locuitorii din Rio, au numit-o Flacăra Poporului. Era foarte spectaculoasă noaptea când se rotea sub acțiunea vântului ne-a spus însoțitoarea noastră.

De aici am plecat paralel cu apa spre Praça XV cunoscută și ca Praça XV de Novembro, piață veche, din secolul 16, cu mai multe clădiri de interes istoric și politic, monumente istorice, stații pentru mijloacele de transport în comun, este imensă...

Am ajuns astfel la Estação de Ferry Praça XV, terminal al sistemului feribot din Rio dar și al VLT-ului, care oferă o amplă vedere asupra Golfului Guanabara, loc de plecare spre Niterói, un frumos oraș Brazilian pe care aș fi vrut să-l văd, dar, timpul veșnica problemă a excursiilor mele… L-am văzut de la distanță, de la înălțime. Dacă mai stați în Rio încă o zi nu ratați plimbarea, se folosește tot RioCard. Aș fi vrut să văd Niterói Contemporary Art Museum, Caminho Niemeyer, Teatro Popular Oscar Niemeyer, clădiri deosebite ale marelui arhitect brazilian Oscar Niemeyer, este al doilea oraș din lume după Brasilia unde se găsesc atâtea clădiri proiectate de el. Mai văzusem ceva și în Sao Paulo….

Am continuat pe la Tribunal Marítmo, câteva poze cu el și împrejurimi, se vede bine Capitania dos Portos, și am ajuns la Monumento a João Cândido, Almirante Negro, fiu de sclavi, marinar militar, liderul Revoltei marinarilor din Rio de Janeiro din anul 1910, numită “Revolta da Chibata”, “Revolta Biciul”, biciul fiind instrumentul de aplicare a pedepselor corporale pentru marinarii brazilieni cu origini africane, ghida noastră avea și ea origini africane.

Revolta a avut ca urmare condamnarea lui și a altor participanți dar și abolirea pedepselor corporale în marina militară braziliană.

Am continuat plimbarea pe lângă Tribunal de Justiça, văzând și acest tribunal m-am întrebam unde a fost condamnat Amiralul Negru, aici sau la cel maritim sau, poate, la altul... Am ajuns la Paco Imperial, Palat Regal odinioară, azi Centru Cultural, o clădire foarte frumoasă, construită la mijlocul secolului 18 în stil architectural portughez colonial, lăsată în degradare la începuturile Republicii Brazilia, restaurată spre sfârșitul secolului 20. Clădirea mi-a adus aminte de Ponta Delgada din Insula Sao Miguel din Azore….

În Piață sunt două statui ecvestre din bronz, Monumento a Dom João VI, în memoria lui Dom João VI, Rege al Portugaliei și Împărat al Braziliei, mentor al statului Brazilian modern, și Estátua Equestre de Marshal Osório, ridicată spre cinstirea Mareșalului Osório, eroul războiului paraguayan (1864 – 1870), “Legendarul” care din soldat la 15 ani a ajuns mareșal la 57 de ani. Sunt statui deosebite cărora caii cambrați, cu câte un picior ridicat în aer, le dau o notă de eleganță, o notă realistă, le fac dinamice, spectaculoase.

Am văzut și pozat Igreja de Nossa Senhora do Carmo da Antiga Sé și Igreja da Ordem Terceira do Carmo, două biserici vecine, foarte cunoscute în Rio, nu le-am văzut în interior, dezavantaj când mergi cu grupul, alergi după el….

Prima, construită în secolul 18, se recunoaște foarte ușor prin fațada asimetrică, turnul este poziționat în stânga, prin Statuia lui São Sebastião din nișa centrală a fațadei și prin Statuia Feciorei amplasată în vârful turnului, vizibilă de departe. A doua a fost ridicată în aceeași perioadă cu vecina ei. Fațada, cu portaluri frumoase, ferestrele mari și cu un fronton contracurbat tipic barocului, este complet placată cu piatră, fără contrastul cu zidăria albă de la celelalte biserici coloniale o fac unică și foarte elegantă.

Am ajuns apoi tot din marea piață la Arco do Telles, un pasaj sub formă de arc, cu grinzi de piatră, placat cu lemn, construit în secolul 18 prin reședința familiei Telles pentru a lega piața de atunci cu strada vecină, astăzi Praça XV cu Rua do Ouvidor. În timpul executiei lucrărilor la casele vecine pieței, constructorul și-a dat seama că din piață nu se mai poate merge spre străzile vecine, zona comercială și a găsit soluția: un pasaj prin casa aflată încă în lucru, ne-a spus ghida noastră. Mi-a plăcut soluția găsită de constructor și acceptată de proprietarul Telles de atunci. Ghida a continuat cu povestea Vrăjitoarei din Teles, portugheza care îndrăgostită de un localnic și-a ucis soțul cu care venise din Portugalia, apoi, descoperind că localnicul îi voia doar averea l-a ucis și pe el. Și-a continuat viața ca prostituată în zona Arcului Teles, iar cu vârsta, pentru a-și păstra tinerețea, a început să practice magia neagră, cu sânge cald de copil. A ucis mai mulți copii, 1830 este anul în care a dispărut, poliția a numit-o “Barbara Jaguar". Mulți cred că și în zilele noastre, în zorile fără lună, râsul vrăjitoarei se aude pe alei, iar ecoul răspândește groază în Arco do Telles.

Am Fost Acolo ziua, așa că am plecat din această zonă cu străzi pietonale înguste, cu multe baruri și restaurante, bine cunoscută pentru viața de noapte și pentru numita "happy hour", să fie oare inspirat de “ceaiul de la ora cinci”, perioada când barurile și restaurante reduc prețurile la băuturi, mai era mult până la ora cinci, avantaj atât pentru consumatori cât și pentru localuri, fără să o auzim pe vrăjitoare...

Am ajuns trecând pe sub arc în Travessa do Comércio, la început foarte liberă, străduță pietonală cu mulțime de magazine, baruri, unde ghida ne-a rugat să nu ținem aparatele foto la vedere, cum l-am avut până acolo. L-am pus în rucsac dar am făcut și aici câteva poze, mai incomod însă.

După vreo 700 de metri am ajuns pe Rua Gonçalves Dias, la Confeitaira Colombo, o altă zonă vrăjită, aici de vrăjitoare bune, rețea de cofetării cu o cu tradiție de 125 de ani, una dintre cele mai respectate case comerciale din Brazilia, unde a urmat o pauză de cafea-înghețată, circa 30 de minute, bine-venite. Răcoriți am continuat turul spre Noua Catedrala Metropolitană, circa un kilometru.

Am trecut pe lângă Sediul Central PETROBRAS, unul dintre cele mai mari concerne energetice din lume, o clădire mare, modernă și ne-am oprit la Catedral Metropolitana de São Sebastião, o biserică tânără, are doar 40 de ani, modernă, impresionantă prin arhitectură și grandoare, formă conică inspirată de piramidele mayașe, înaltă de 75 de metri, are 25.000 de locuri pe scaune și în picioare. Cele patru ferestre vitralii, de la podea la tavan, așezate în cele patru puncte cardinale prezintă cele patru caracteristici ale bisericii, cele patru atribute, Biserica este Unică, Sfântă, Catolică (adică Universală) și Apostolică și fac din interiorul catedralei un adevarat curcubeu.

De aici, în vreo 5 minute, am ajuns la Arcos de Lapa, cum este cunoscut Aqueduct Carioca, apeduct monumental construit la mijlocul secolului 18 pentru a aduce apa de la Râul Carioca, ce trece prin Rio dar mai mult subteran, în centrul orașului.

Ghida ne-a spus povestea lui. Este una din cele mai mari și mai importante clădiri coloniale din Brazilia cu 24 arcade în stil roman, circa 270 metri lungime, construite de sclavi indigeni și africani din țevi de fier. Fierul nu a rezistat coroziunii și a fost înlocuit cu un amestec pe bază de piatră, var și ulei de balenă, extrem de dur, care a fost folosit mai apoi și la alte construcții. Pe el te poți plimba cu un tramvai de epocă, numit Bondinho, am experimentat asta la Santos….

Următoarea escală a fost Escadaria Selarón, 5 – 6 minute de mers pe jos.... Este fosta scară părăginită ce urcă pe la joncțiunea dintre cartierele Lapa și Santa Teresa la o favelă, pe care Jorge Selarón, pictor chilian stabilit în Brazilia, a început în anul 1990 să o îmbrace în plăci, mai întâi, albastre, verzi și galbene, culorile steagului Brazilian, apoi în toate culorile. Inițial plăcile erau adunate de artist de prin oraș, în final fiind primite de la vizitatori din peste 60 de țări, din întreaga lume. Cele 250 de trepte sunt acoperite cu peste 2.000 de plăci de diverse culori, cu diverse motive sau picturi, câteva sute pictate chiar de artist, cele mai multe cu o femeie africană gravidă. De ce, tânăra noastră ghidă nu a știut să ne spună, o problemă personală din trecutul meu, spunea pictorul, care nu a considerat niciodată lucrarea completă și susținea că acest vis nebun și unic se va încheia numai în ziua morții mele. Lucrările s-au terminat pe 10 ianuarie 2013 când artistul a fost găsit mort pe Scara lui, pe care a decorat-o toată viața, în fața casei sale. De ce? Nu se știe prea bine nici astăzi…

Am urcat până aproape de capătul scării printre tinerii care stau de vorbă, se pozau sau se deconectau. Se putea servi caipirinha la baza scărilor, era coadă și ghida ne aștepta pentru că timpul alocat plimbării pe scară se cam apropia de sfârșit, așa că am plecat cu grupul…

De aici am mers10 – 12 minute până la ultima escală a turului nostru, Praça Floriano, numită de cariocas Cinelândia.

Câteva poze, mulțumiri tinerei noastre ghide, amabilă și profesionistă, la care am adăugat numita "plată meritată", din care o parte acoperă costurile de marketing și de exploatare ale Strawberry Tour, organizator de tururi pietonale libere pe toate continentele, noi am dat 20 reali de persoană, alți turiști 10 reali, fiecare cât a apreciat și ne-am despărțit de tinerii noștri companioni, era în jurul orei 14.

Am rămas în continuare în piață pentru a vizita alte obiective din zonă, mai apropiate, Monumento a Floriano Peixoto, Câmara Municipal, Theatro Municipal, Fundação Biblioteca Nacional sau mai depărtate Real Gabinete Português da Leitura, despre care voi vorbi altă dată pentru a putea posta mai multe poze, …... pozele sunt mai bune povestitoare ca mine, …

Am mers în acest tur ghidat mai mult pentru Arcul Telles și Scările Selarón, despre care citisem că sunt zone nesigure, pe care voiam să le văd neapărat, celelalte obiective se prezentau ca zone mult mai sigure.

Precizez că am vizitat centrul vechi într-o zi de vineri când toate instituțiile publice și private aveau program normal, când pe străzi erau tarabe deschise, cafenele, lume foarte multă și toate ieșirile de la metrou erau funcționale, sâmbăta și duminica este altceva, am văzut acest lucru a doua zi când am ajuns iar acolo….

Acum, când scriu, sunt convinsă, eram și în seara turului după întorcerea la hotel, că același tur se poate face și pe cont propriu, într-un timp mai scurt, văzând mai bine obiectivele și fără costuri …

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 10.08.19 12:54:39
Validat / Publicat: 10.08.19 15:04:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.

VIZUALIZĂRI: 1134 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Rio de Janeiro, Igreja de Nossa Senhora da Candelária, Altarul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[10.08.19 17:18:21]
»

@mprofeanu:

O onoare si o placere ca votul meu a generat superbonusul.

Foarte interesanta toata povestea sud-americana.

Povestile acestea reale din locuri indepartate nu atat de accesibile tuturor ma fascineaza tot mai mult, mai ales ca de curand am incheiat primul periplu mai excentric impreuna cu fiul meu, Emi, pe meleaguri asiatice, si azi dimineata ordonam deja mai multe idei pentru un viitor articol.

Sunt foarte bogate in experiente aceste excursii departate poate si pentru ca sunt sanse mici sa mai fie repetate aceleasi destinatii, oricum mult mai mici decat destinatii europene.

Numai de bine si calatorii minunate! ????

mprofeanuAUTOR REVIEW
[10.08.19 18:16:46]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru superbonus și ecou!

Povestea sud-americană diferă mult de poveștile europene, în primul rând prin concepții și civilizații. M-au fascinat și mă fascinează destinațiile noneuropene, încerc să văd cât mai multe, pentru că timpul?? ..., pentru tine și pentru Emi are răbdare. Aștept să-ți citesc impresiile din Asia, mi-ar plăcea să le citesc și pe ale lui Emi..., sigur veți ajunge acolo, la Rio...

Călătorii cât mai plăcute și reviewuri la fel!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[11.08.19 17:28:19]
»

Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[11.08.19 17:48:41]
»

@webmaster: Multumesc frumos!

robert
[12.08.19 11:15:06]
»

@mprofeanu: Off, off, off de când așteptam acest articol. V-ați îndurat și de mine până la urmă! Glumesc desigur!

Foarte interesant tot acest periplu sud american. Evident că sunt direct interesat, pentru că nu mai am mult și o să vă calc parțial pe urme!

Sincere felicitări pentru excursie, dar și pentru povestirea ei. Vă doresc să aveți multă sănatate și să ne mai delectați cu multe povești, din locuri în care puțini europeni ajung!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yolanda
[12.08.19 11:42:26]
»

@mprofeanu: o poveste sud-americana de exceptie, cofetaria Colombo e impresionanta ca cladire, interior si prajituri (cred, sper dupa cum arata prin vitrine). Eu sunt înnebunita dupa prajituri... din pacate pentru silueta mea .

Eram curioasa de cum arata scarile Selaron, dupa ce le-am vazut în poze, mi-am dat seama ca le-am vazut prin niste filme...

Calatorii frumoase, anul acesta mai plecati pe undeva?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[12.08.19 11:49:57]
»

@robert: Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru că m-ai citit!

Mai am în faza terminală încă două reviewuri despre Rio, sper noaptea să le pun pentru ca azi aștept iar nepoții și stau la mine 2 săptămâni...

De abia aștept să văd pe unde veți merge!

Excursii frumoase îți doresc!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[12.08.19 21:18:39]
»

@Yolanda: America de Sud este fascinantă prin aproape tot ce are, nu cred că pot exprima în cuvinte ce am trăit acolo, dar încerc.

Cofetăriile Colombo sunt cunoscute nu numai în Brazilia ci pe tot continentul pentru longevitate, tradiție, produse, sunt și eu de acord cu acest renume, dar, ca și tine, mă abțin, nu de la comentarii... Despre scări nu mai spun nimic, este munca de final a unui artist unic, nu se știe de ce a început-o, dar a reușit ce și-a propus. M-a impresionat mult ceea ce spunea el acest vis nebun și unic se va încheia numai în ziua morții mele.

Pentru această toamnă avem în program Georgia, Armenia.

Cu mulțumiri pentru vizită și ecou

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[12.08.19 22:25:01]
»

@mprofeanu: Foarte reușită poza voastră, cine v-a făcut-o?

Deosebite vitraliile, într-adevăr.

Felcitari pentru vacanța și articole!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[13.08.19 10:48:56]
»

@krisstinna: Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru că m-ai citit!

Poza, de fapt pozele, a fost făcută de un tânăr din grupul nostru, i se vede spatele în poza 44, era îmbrăcat în roșu și de origine africană...

Dorina9
[09.04.20 18:46:28]
»

Foarte interesant articolul, bun de folosit drept" carte de capatai" pentru aceasta destinatie.

Citit si votat cu drag!

Inainte de " pandemia " actuala, nu ne decisesem, daca sa alegem Brazilia sau Mexicul, pentru toamna aceasta.

Desigur ca principala problema era siguranta. Pot merge doua femei, neinsotite?

Asa am patit anul trecut, cu Marocul

Acum as vrea sa vad Igreja de Nossa Senhora da Candelaria si Catedral Municipal (parca mai spectaculoasa prima, mai " clasica" ) , dar si sa intru la Confeitaria Colombo, sa gust macar cateva prajiturele , plus restul minunatiilor, pentru care acum avem " planul"

Am citit pe nerasuflate (si voi continua sa le citesc si pe celelalte)

Reviewuri multe si interesante, ca acesta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Dorina9, mprofeanu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Rio:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080288887023926 sec
    ecranul dvs: 1 x 1