Napoli si Coasta Amalfi - partea III

TIPĂREȘTE

A treia zi era in principiu, dedicata pentru Ravello si Positano, dar urma sa renuntam la ultimul pentru ca nu mai puteam merge atat pe jos. Bine, ideea initiala a fost sa mergem cu autobuzul in Ravello si sa revenim pe jos pana in Amalfi. Citisem eu ca e o plimbare superba de doar 3 km printre gradini cu lamai, dar am ajuns la concluzia ca in ritmul asta nu o sa ma mai bucur de vacanta daca merg cate 12 km pe zi pe jos si ajung seara la hotel cu talpile pline de basici.

Pornim pe jos spre centru, desigur se poate astepta si autobuzul dar cine stie cat dureaza pana vine, si pentru un kilometru si ceva de mers pe jos nu merita asteptarea. In apropierea terminalului feribotului, in centru, se afla statia de autobuz. Aici trebuie sa identifici autobuzul de care ai nevoie, pentru ca pleaca in toate directiile, asa ca dupa ce luam bilete de la un magazin din apropiere, intrebam un nene care dirija traficul unde trebuie sa stam pentru a astepta autobuzul. Chestia e ca daca nu te asezi din timp la coada exista posibilitatea sa nu mai apuci sa te urci, pentru ca este foarte multa lume. Initial ne asezasem prost la statia din sensul giratoriu pentru ca aici scria mare plecarile, dar locul de unde se ia autobuzul spre Ravello este la vreo 50 de metri distanta. Practic unde vezi multe autobuze parcate acolo trebuie sa stai, chiar daca locul nu e semnalizat in niciun fel, sau cel mai bine intrebi pe unul dintre soferi cum am facut noi. In vreo jumatate de ora apare autobuzul nostru, ne inghesuim acolo cu gramada si pornim la drum. Dupa vreo jumatate de ora si vreo 7 kilometri, autobuzul ne lasa in Ravello in apropierea vilei Rufolo.

Construita in secolul 13 si refacuta de-a lungul timpului vila apare intr-un fel sau altul in Decameronul lui Boccacio si in opera Persifal a lui Richard Wagner. Biletul costa 7 euro de persoana si merita toti banii. Intrarea se face prin poarta aflata la buza turnului Ingresso. Vila in sine nu mi se pare foarte impresionanta, cele mai frumoase fiind gradinile si vederea panoramica asupra coastei. Din pacate unele dintre parcele cu flori erau reinnointe cand am ajuns noi asa ca nu aveau acea culoare intensa pe care ma asteptam. Primavara presupun ca este mult mai frumos. Acum in octombrie erau cateva petice de pamant ce asteptau flori proaspete sa fie plantate. Foarte mult timp nu poti petrece aici pentru ca gradinile nu sunt asa intinse, dar poti urca in turnul Maggiore, sau poti vizita interiorul vilei de asemenea nu trebuie ratat claustrul maur. Ar fi bine sa ajungeti aici dimineata pentru ca nu sunt foarte multi turisti si este foarte liniste.

Dupa o ora petrecuta aici parasim vila Rufolo. Iesim in piata Duomo, unde mancam cate un desert si bem un aperol spritz la o terasa. Inca pare liniste, desi turistii se vantura in toate partile, pe la magazinele de suveniruri. Urmatoarea oprire urma sa fie vila Cimbrone cu faimoasa Terasa a Infinitului. Si in acest moment fac o greseala. In loc setez telefonul sa ne duca la vila Cimbrone, aflata la vreo cateva sute de metri distanta, aleg Terasa Infinitului la aproape doi kilometri. Ce a insemnat asta, un ocol de peste 3 kilometri, cea mai mare parte fiind in urcare... pe scari. Urmand harta, la un moment dat, imi spune ca am ajuns dar nu era absolut nimic acolo, doar stanca. Ridica capul si vad statuile de pe Terasa Infinitului la cativa zeci de metri deasupra noastra. Vila aflandu-se la 365 de metri deasupra marii. Nu mai avea rost sa ne intoarcem asa ca am continuat drumul. Daca nu as fi fost plin de nervi, plimbarea asta nu e rea deloc. Este un drum ingust si umbros printre gradinile oamenilor, cu marea in spate si un deal imens in stanga. Dar la un moment dat cand incep scarile este foarte solicitant.

Vila in sine dateaza din secolul 11, dar la inceputul anilor 1900, un nobil englez a facut modificarile care se pastreaza pana in ziua de azi. In sine vila este un hotel foarte select, dar turistilor le este permisa vizitarea gradinilor pentru suma de 7 euro. Si da, acestea sunt impresionante, un mix de verdeata si statui in stil roman absolut fermecator. In partea stanga a intrarii se gaseste claustrul ce are in centru o fantana. Aici se gaseste si cripta plina de coloane ce ofera o panorama superba asupra marii si asezarilor de pe coasta. Mergand pe aleea principala vei trece printr-un "tunel" din verdeata si un pod de piatra. In capatul acestei alei se gaseste statuia lui Ceres asezata intr-un mic templu. Apoi urmeaza Terasa Infinitului, atat de cautata pentru fotografii. Luam o pauza destul de lunga la o cafenea ce pare mult mai scumpa decat este in realitate. Cateva mese mese foarte departate unele de altele, intinse pe iarba la umbra copacilor. Mai departe vedem statuia lui David, o copie desigur a operei lui Donatello, templul lui Bachus, gradina trandafirilor, numeroase fantani si aranjamente florale. Un asemenea loc te incarca de energie si aproape uitasem de durerea de picioare si de sutele de scari pe care le-am urcat pana aici. Sincer mi s-a parut cel mai frumos loc pe care l-am vazut in aceste zile.

Hotaram sa ne intoarcem in Amalfi, si cum renuntasem la ideea de a o face pe jos, ne indreptam spre statia de autobuz, unde bineinteles ca era atat lume incat nu stiam daca o sa apucam sa ne urcam in primul. Acum normal ca era pacat dupa ce ma relaxasem putin, sa mearga totul ca uns. Vine autobuzul ne suim cu chiu cu vai, eu fiind ultimul care a fost lasat sa urce. Acum imaginati-va un autobuz plin ochi, oameni in picioare si eu ultimul pe scara. Inchide soferul usa si imi zice: "Siediti! ". Nu vorbesc italiana dar inteleg, numai ca era putin ciudat in situatia aia. Si intreb in engleza: "Pe scara? " evident ca pe scara nu stiu de ce am mai intrebat. Hai bine... Ma asez, nu era cea mai confortabila pozitie, dar partea amuzanta pentru cine ar fi vazut era alta. Langa mine era un chinez. Adica eu asezat si el in picioare, capul meu fiind la un anumit nivel. Si uite asa am petrecut eu urmatoarele 30 de minute pana in Amalfi, tinandu-ma de o bara si sperand ca se tine si chinezul bine si nu vine peste mine in vreo curba. Am scapat in cele din urma, altfel poate eram prea traumatizat sa mai amintesc episodul acesta.

Seara am petrecut-o in Amalfi. Am luat cina la acelasi restaurant ca si cu o seara inainte. De data asta am comandat prost rau. Singurul lucru bun fiind o supa de paste cu pancetta. De evitat cel putin din punctul meu de vedere ansoa prajita umpluta cu branza, nici mixul de fructe de mare nu era extraordinar, iar pieptul de pui in sos de lamaie arata ca si cum a fost fiert si acoperit cu lipici. In jur de 70 de euro a facut masa asta cu bauturi cu tot, chiar dezamagitoare.

Asa se incheie cea mai lejera zi din aceasta vacanta. Urmeaza Positano si intoarcerea in Napoli.

---

VIZUALIZĂRI: 3365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI