Cocoțat deasupra Golfului Navarino: superbul Pylos

TIPĂREȘTE

Sub influența fotografiilor și filmulețelor postate pe internet, după Zacharo vezi impresii am decis o staționare de trei zile în orășelul Pylos, aflat la cca. 80 km sud, pe țărmul Mării Ionice.

Ce m-a atras aici? Imaginea Golfului Navarino și a portului natural al orașului, cel mai mare din Peloponez și unul dintre cele mai sigure din Grecia mulțumită existenței insulei Sfaktiria, care acționează ca un soi de barieră sau dig de apărare în calea vânturilor.

Și într-adevăr, apropiindu-ne de oraș și începând să urcăm, și coborând apoi, la fiecare cotitură a drumului panoramele ce se deschid sunt mereu altele, și toate la fel de superbe: marea în nuanțe azurii ireale, întrerupte din loc în loc de dârele văluroase lăsate de vasele care o brăzdează, sclipește sub soarele orbitor, iar la orizont, pe cerul care o îmbrățișează, stau presărați nori pufoși. Portul de agrement - Marina - vârful de lance al promontoriului pe care stă așezat orașul, își etalează cu mândrie ambarcațiunile ancorate ordonat, în timp ce în depărtare, insula Sfaktiria adaugă puțin verde uluitoarei palete de culori.

Orășelul cu case albe și acoperișuri roșii stă cocoțat pe panta unui munte nu foarte înalt (sub 500 m) pe nume Agios Nikolaos, închizând parțial, într-un semicerc - sau amfiteatru, că tot suntem în Grecia - una dintre cele mai reușite imagini de carte poștală ilustrată pe care eu, una, am avut norocul să le admir în această țară dăruită de Dumnezeu cu atâta frumusețe.

Opriți-vă neapărat la punctul de observație de pe șosea, unde veți găsi și un telescop, pentru a cuprinde dintr-o singură privire priveliști de neuitat.

Revenind la considerații de natură mai pragmatică, trebuie spus că tocmai poziția strategică ocupată de acest port natural a făcut ca zona să se afle permanent în centrul atenției celor interesați să dețină hegemonia asupra rutelor maritime care legau Marea Ionică de Marea Egee. Locuită încă din neolitic, a fost râvnită de eroul mitic Nestor, unul din legendarii argonauți, care a cucerit-o, cu ajutorul lui Heracle (Hercule), de la regele Neleus și și-a întemeiat aici un regat. Mărturie a acestor vremuri stau ruinele Palatului lui Nestor, menționat de Homer în Odiseea, aflat la cca. 10 km nord de Pylos, în apropierea plajei Voidokilia vezi impresii.

În secolul al VI-lea d. Hr. avarii au pus stăpânire pe regiune și, din câte se pare, de la ei mica localitate și-a luat numele de Avarinos, transformat în italienescul Navarino de către cuceritorii franci. În jurul anului 1280 aceștia au construit Palaiokastro (Vechiul castel) pe limba de pământ dinspre mare care închide laguna Divariou.

Povestea nu se oprește însă aici: venețienii au preluat controlul asupra Golfului Navarino în 1417, dar l-au cedat în 1500 otomanilor. Care au construit și ei, în 1573, după pierderea Bătăliei de la Lepanto (actualul Nafpaktos) un castel - Niokastro (Castelul nou) -, cu scopul de a-și menține poziția dominantă asupra comerțului dintre Orient și Occident. Așa se face că această parte de sud a Peninsulei Messenia, atât de importantă din punct de vedere strategic, oferă vizitatorilor șansa de a descoperi pe o arie restrânsă nu mai puțin de patru fortărețe relativ bine conservate, celor două din Pylos adăugându-se cea din Methoni, situată la doar 11 km distanță, precum și cea din Koroni.

Niokastro are ziduri groase și dimensiuni impresionante și se află în capătul sudic al orașului, pe drumul care urcă din centru spre Methoni. A fost construit pe un deal și din fața sa, printre copacii mediteraneeni înalți, am avut parte de o altă perspectivă asupra golfului, portului și clădirilor pitice înșirate la poalele sale. Un adevărat răsfăț vizual!

În incinta castelului s-au păstrat fântâni otomane, câteva clădiri publice și Biserica Schimbării la față a Mântuitorului, transformată în lăcaș de cult creștin din moscheea ridicată din porunca sultanului Murat III imediat după cucerirea orașului. La parterul uneia dintre construcțiile din perioada otomană funcționează Muzeul de Arheologie.

Cu excepția unor perioade scurte - a doua ocupație venețiană din 1685-1715 și cea rusească dintre 1770-1771 -, turcii au stăpânit zona până la izbucnirea Războiului de Independență. În octombrie 1827, în Bătălia de la Navarino, ultima din istorie purtată exclusiv cu vase cu pânze, flota aliată a britanicilor, francezilor și rușilor a zdrobit-o pe cea turco-egipteană, salvând de la pieire prima republică elenă. Independența sudului Greciei a trebuit însă să fie consfințită de o nouă intervenție: cea a Franței prin expediția din Morea (1828-1833).

Forța expediționară condusă de generalul locotenent Nicolas Joseph Maison, formată din cca. 15.000 de oameni, cuprindea, alături de militari, și savanți - după modelul campaniei din Egipt a lui Napoleon -, specialiști în botanică, zoologie, geografie, geologie, arheologie, arhitectură și sculptură. Aceștia au alcătuit un inventar științific de imensă valoare care a inclus clasificări ale florei și faunei locale, hărți topografice, precum și studii, măsurători și propuneri de restaurare a monumentelor istorice din Peloponez, dar și din Atena, Atica și insulele Ciclade.

Inginerii lui Maison sunt cei care au proiectat orașul (revenit la denumirea antică Pylos în 1833) în forma actuală în afara zidurilor fortăreței otomane și multe din casele din prima jumătate a secolului al XIX-lea și pavajele originale au supraviețuit până în ziua de azi. Clădirile vechi sunt din piatră și mărginesc străzi pietonale pitorești înguste, o parte din ele în pante destul de abrupte, prevăzute cu scări de acces.

În porțiunea plată din fața portului se află cel mai animat loc din oraș: Piața celor trei amirali, numită așa în onoarea eroilor Bătăliei navale de la Navarino: britanicul Edward Codrington, francezul Henri de Rigny și olandezul Lodewijk van Heiden, comandantul unei escadre a flotei imperiale rusești. Un monument și un obelisc comemorează această victorie extrem de importantă.

Piața centrală din Pylos, proiectată de oamenii lui Maison, este de formă triunghiulară. Are bănci de piatră și e umbrită de platani bătrâni, fiind înconjurată de clădiri frumoase, cu magazine de suvenire, minimarketuri, patiserii și cafenele la parter, adăpostite în galerii cu arcade sprijinite de colonade ce amintesc de Spianada corfiotă.

Cafenelele își revarsă mesele și în scuar și una din marile plăceri ale localnicilor - doar 5.500 la număr, Pylos e un oraș mic! - este să savureze un frappe, o înghețată sau o bere stând la taclale și lăsându-și copiii să se joace în voie, căci spațiu este, slavă Domnului, din belșug. Ne-am conformat și noi într-o seară, la un cocteil, așezându-ne cu fața spre mare, într-o poziție bine aleasă de unde am putut admira apusul.

Și în același scop am făcut într-o altă seară o plimbare pe faleză, pe strada pietonală Filelinon, unde ne-am oprit pentru cină la unul din numeroasele restaurante pescărești.

Au fost trei zile de relaxare în care ne-am bucurat ochii și sufletul cu imaginile splendide ale Pylosului, dar am vizitat și împrejurimile.

Căci excesul de odihnă strică!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1260 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI