Primăvară și istorie în Praga (2)

TIPĂREȘTE

A doua zi în Praga am decis să urcăm pe dealul Petřín. Dacă vă uitați pe hartă, acesta se găsește un pic mai la sud de Cetate și de cartierul Malá Strana și citisem despre el că reprezintă unul dintre locurile preferate ale praghezilor de petrecere a timpului liber, fiind acoperit integral de zone verzi. În plus, ne plac înălțimile, ne place să vedem lumea de sus (la propriu). Și mai citisem că dacă nu vom fi mulțumiți de înălțimea de doar 327 m a dealului Petřín, vom mai avea o șansă: Turnul Petřín, ce adaugă încă 63,5 m! 😊

La fel ca în ziua precedentă, știind că o să ne aștepte mulți kilometri de parcurs, am zis să ne conservăm energia, așa că am luat tramvaiul (același 22, de lângă aceeași stație de metrou Pavlova) și am coborât curând după ce am traversat râul Vltava, la stația Ujezd. Chiar în fața noastră se înălța dealul și poți urca pe vârf prin labirintul de poteci ce se strecoară printre copaci sau cu ajutorul funicularului. Am ales a doua variantă, din motivul expus deja. Stația funicularului se află un pic în dreapta, aproximativ în capătul parcului, am preferat să urmăm până acolo prima alee de deasupra trotuarului, flancată de un șir de cireși japonezi ce tocmai se pregăteau să înflorească... O săptămână-două mai târziu dacă ajungeam...

La funicular era un pic de coadă, vreo 10-15 minute să fi așteptat. 60 czk costă biletul pe sens (cam 12 lei), iar călătoria se face cu niște vagonete acționate pe un plan înclinat și durează alte câteva minute. Sus, pe platou, am studiat un pic harta, să ne orientăm în teren. În capătul este observatorul astronomic și grădina cu trandafiri (doar în stadiul de proiect la data vizitei noastre), ne-am dus într-acolo, dar ne-am întors rapid și am luat-o în direcție inversă. Curând s-a arătat la orizont silueta zveltă a Turnului Petřín.

Este de fapt un mic complex acolo, reunind mai multe obiective: turnul, Labirintul Oglinzilor, Biserica Sf. Laurențiu și încă o capelă micuță, cu fațada frumos decorată. Noi ne-am dus glonț la turn, desigur.  

Turnul Petřín a fost construit în 1891 pentru Expoziția Industrială de la Praga, ca o copie destul de fidelă, la o scară mai mică însă, a renumitului Turn Eiffel. De-a lungul timpului, a fost folosit ca turn de observație sau pentru transmisii TV. Este rotund în secțiune, cu o bază robustă, ce adăpostește înăuntru casa de bilete, un magazin de suveniruri și o cafenea (iar la demisol, o expoziție geologică).  

Se poate urca pe scări sau, pentru un preț suplimentar, cu liftul (voi atașa foto). Considerând că ne-am conservat suficientă energie, am optat pentru prima variantă, plătind câte 220 czk de căciulă și-am pornit cu elan. Sunt aproape 300 de trepte ce înconjoară în spirală axa centrală a turnului, dar mi s-a părut mult mai soft decât cu o zi înainte, în turnul catedralei! În primul rând, că de fapt sunt 2 rânduri de scări, pe unele urci și pe altele cobori. În al doilea rând, din loc în loc sunt băncuțe, poți să te oprești să-ți tragi sufletul, iar cam pe la jumătate se găsește o platformă intermediară. Altfel, singurul lucru deranjant poate fi vântul care se întețește pe măsură ce urci. Vederile de sus – fără cuvinte! Dacă ar fi să vă recomand să alegeți dintre cele două, turnul catedralei sau Petřín, în mod clar ar fi cel din urmă!  

La coborâre, ne-am oprit la cafenea, inițial cu scopul de a cumpăra apă, ulterior căzându-ne cu tronc o prăjitură delicioasă și hipercalorică. Că doar trebuia să punem la loc apa, dar mai ales caloriile pierdute, nu?!...

N-am avut de gând inițial, însă am intrat și în Labirintul Oglinzilor! Dacă am fi avut de gând inițial, am fi scutit niște bănuți, deoarece există bilet combinat pentru cele 2, turnul și labirintul și costă 260 czk. (Ba, există și unul pentru 9 obiective de văzut Praga de sus; să te tot cocoți, ce să zic...) Așa, doar pentru labirint am mai scos din buzunar încă 200 czk de căciulă... Ce ți-e și cu impulsurile astea de moment...  

Dar n-aveam să regretăm defel, a fost una dintre cele mai amuzante experiențe trăite vreodată! Treaba începe soft, cu o sală cu coloane gotice căptușită integral cu oglinzi, ce te reflectă în zeci de dimensiuni suprapuse. În cămăruța următoare poți viziona o dioramă ce înfățișează o scenă istorică de luptă (pe-asta n-am prea înțes-o). Și vine cireașa de pe tort, sala cu oglinzi în care te vezi în fel și chip: gras, slab, jumate gras-jumate slab, alungit, lățit etc. Și ce hai, și ce distracție!... De la mic la mare, toată lumea râde și se bulucește la poze! Fain, ne-am amuzat teribil!

Bisericile nu le-am vizitat, ne-ar fi plăcut, dar erau închise.

Am luat-o în schimb pe cărarea ce părăsește complexul, coborând extrem de lent, pe urmă pe niște trepte, la baza cărora ne-a atras atenția o reclamă: „singurul restaurant aflat într-o peșteră” . Am fost așa de curioși, că n-am putut trece mai departe. Se numește Na Pekle și da, pe jumătate este amplasat în scobitura calcaroasă a dealului, pe jumătate completat cu zidărie. De fapt, aici se pare că au fost, începând cu sec. 14, pivnițele Mănăstirii Strahov, aflată nu departe. Restaurantul este deschis zilnic între orele 11 și 22 și chiar reprezintă o experiență! Noi ne-am nimerit imediat după deschidere, nu erau decât 2-3 angajați înăuntru, ne-au comunicat că bucătăria nu va fi funcțională decât peste o oră sau 2. Oricum era prea devreme pentru masa de prânz, ne-am odihnit doar cât am băut o bere mică și am pornit mai departe.

Mai departe, adică la mănăstire, că citisem că deține una dintre cele mai frumoase librării din lume! Mănăstirea Strahov se prezintă ca un complex format din mai multe construcții (între care o biserică, desigur) și grădini. Sunt 4 obiective care se pot vizita: mânăstirea, biblioteca, galeria de artă și grădinile, fiecare cu bilet separat; biserica se vizitează gratuit. Noi le-am ales doar pe primele 2 (80 czk mănăstirea și 150 czk biblioteca).  

Mănăstirea Strahov este unul dintre cele mai vechi așezăminte religioase din Praha, fiind înființată în 1140 de către episcopul de Olomouc „Sion” sub oblăduirea regelui Vladislav al II-lea, în vecinătatea cetății (strahovati, în ceha veche, însemnând „a proteja” ). La început, comunitatea monahală a aparținut Păzitorilor Sfântului Mormânt, pentru a după 3 ani ea să fie înlocuită de călugări premonstratenzi, adepți ai ordinului înființat de Norbert de Xanten într-un orășel din Franța. Istoria lăcașului este complicată, n-o să vă plictisesc cu ea, există suficiente surse de unde vă puteți informa. De reținut ar fi faptul că structura generală a rămas în timp cam aceeași de la început, în ciuda numeroaselor remodelări și reconstrucții generate de poziția sa extrem de vulnerabilă, extra muros.  

Întâi am vizitat Biserica Adormirea Maicii Domnului, pe urmă Biblioteca, adăpostită de clădirea alăturată și vă recomand să păstrați ordinea. Ambele sunt capodopere ale stilului baroc, însă după ce ai văzut Biblioteca Strahov, puține alte exemple de baroc medieval te mai pot atinge în asemenea măsură! Pur și simplu spectaculos, mai multe nu zic; o să dovedesc prin fotografii. În plus, pe lângă valoarea artistică (în special tavanele împodobite cu fresce), Biblioteca Strahov se poate lăuda cu o colecție impresionantă de documente vechi, unele unicat și cu alte artefacte: globuri pământești, colecții de insecte și cochilii, tablouri, machete de corăbii etc. Iar la orga bisericii se pare că a cântat în 1787 însuși Mozart.

Ne-am îndreptat apoi spre mănăstire. Construcția respectă planul abațiilor medievale central-europene, de formă pătrată, închizând în centru un claustru descoperit. La rândul lui, acesta conține un bazin plin cu apă, alimentat se pare de izvoare subterane, care în trecut reprezenta principala sursă de apă a lăcașului. Am parcurs pe rând spațiile expoziționale, din care am aflat despre viața călugărilor în mănăstire, despre Sf. Norbert și multe altele, într-un mod interactiv și modern. Mi-a plăcut foarte mult felul în care subiecte care ar putea fi lesne aride și plictisitoare au fost transformate de muzeografi în chestii interesante, chiar amuzante pe alocuri!  

N-am părăsit complexul, căci am identificat, aproape de gangul prin care se iese din mănăstire, Muzeul Miniaturilor! În articolul precedent am amintit cum am dat întâmplător în Cetatea Pragăi peste Muzeul Hologramelor și cât de tare ne-a încântat acesta. Deasemenea, am povestit că doamna custode ne-a precizat că în baza biletului de la Holograme beneficiem de reducere la Miniaturi și ne-a recomandat cu căldură să-l vizităm și pe acesta, căci nu ne va dezamăgi. Beleaua era că între timp pierdusem biletele, dar am zis că încercarea moarte n-are, am expus problema și – ce să vezi?! – doamna de la Miniaturi ne-a crezut pe cuvânt și ne-a vândut biletele reduse, cu numai 100 czk în loc de 150! 😊 

Și da, chiar a fost drăguț! Sunt expuse minuscule opere de artă, gen gravuri pe boabe de orez sau sculpturi cât să încapă în gămălia unui ac, fiecare putând fi admirată cu ajutorul câte unui microscop. Sunt în total 29 de exponate semnate de 3 artiști. Colecția a fost prezentată întâi la St. Petresburg, în 1996, ulterior adusă în Praga. Se descrie ca „una dintre cele mai mari colecții de microminiaturi din lume” .  

Aleea în trepte pe care am coborât (admirând marea de acoperișuri cărămizii de sub noi) s-a transformat treptat într-o străduță pietruită, pe urmă în ditamai strada, pe numele ei Nerudova (după scriitorul Jan Neruda, ce a locuit cândva într-una din clădiri). Malá Strana (Orașul Mic), pe care tocmai îl străbăteam, datează de prin sec. 13, când regele Otakar al II-lea a oferit facilități meșteșugarilor germani pentru a se stabili în Praga. Zona – mai liniștită și mai boemă decât cea de dincolo de râu – a atras dintotdeauna pătura bogată a orașului, mărturie stând azi construcțiile de dimensiuni mai mici, dar ceva mai rafinate, împodobite cu blazoane și statui.  

Eu aveam salvate pe harta virtuală câteva adrese, pentru medalioanele de pe fațade, purtătoare de misterioase semnificații trecute: 232, cu grațioasa lebădă; homarul de la 106, mieluțul de la 253. Casa celor 3 viori am identificat-o fix vis a vis de Ambasada României, despre care știam că trebuie să fie prin zonă. Cu mândrie am admirat-o (chiar e una dinte cele mai frumoase construcții) și am pozat-o din toate direcțiile! Pentru că ne-a fost greu să ne desprindem, am mai poposit vreo oră și ceva – la restaurantul de peste drum (voi povesti).

Inima districtului Malá Strana este piața ce-i poartă numele, dominată de silueta impozantă, profund barocă (altfel cum?!) a Bisericii Sf. Nicolae. Am vizitat-o și pe ea, biletul costă 140 czk de persoană, dar nu include urcatul în turn, pentru care se plătește separat. Eram sătui de turnuri și „Praga văzută de sus” , deci am zis pas acestui ultim aspect. Interiorul bisericii e o splendoare, așa cum era de așteptat. Mi-a amintit de bijuteria de Wieskirche, pe care am vizitat-o iarna trecută, în Bavaria.  

Comoara cea mai de preț a bisericii constă într-o suită de picturi realizate de artistul vienez Johann Lukas Kracker, înfățișând scene din viața Sf. Nicolae, expusă într-o galerie de la etaj. Sincer, mie mi s-au părut cam sumbre sau poate nu beneficiază de lumină suficientă pentru a fi puse în valoare... Dar recunosc că nu mă prea pricep, deci nu vă luați după mine. A, încă ceva: și la orga din biserica asta a cântat Mozart!

Ne-am continuat drumul spre hotel agale, că oricum nu puteam în pas vioi, chiar de-am fi vrut... Ne cam ajunsese oboseala. Am traversat Podul Carol, pe urmă ne-am pierdut puțin în Piața Orașului Nou și, ora fiind aproape, am așteptat împreună cu sute de turiști spectacolul oferit de figurinele din Ceasul Astrologic. Mai aveam în plan Muzeul Mucha, dar am zis că decât să-l fușărim, mai bine îl lăsăm pentru data viitoare. Totuși, Tati nu s-a putut abține să nu intre în Galeria Figurilor din Oțel, eu am rămas afară, găsisem un loc unde să-mi odihnesc puțin picioarele care pur și simplu mă ardeau. A ieșit foarte încântat Tati de acolo, a declarat că a fost cel mai tare muzeu pe care l-a văzut în Praga, dar eu cred că doar ca să mă oftice pe mine... Lasă, că mă duc și eu cu prima ocazie!

Am mai admirat, din mers, Turnul Pulberăriei și Casa Municipală, oricum ne erau în drum. Și Muzeul Național, vecinul nostru. Doar pe dinafară, se-nțelege.  

---

VIZUALIZĂRI: 628 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI