Calatoria spre Pokhara si citeva obiective din zona

TIPĂREȘTE

Dupa cina si niste ceaiuri oferite din partea casei, dupa schimbul de impresii cu dna Gabi, o doamna doctor din Bacau, pe care ne-a prezentat-o ghidul ca fiind clienta lui, si de la care am aflat ca nu s-a dat cu parapanta ca i s-a parut ca are cablurile prea subtiri si ca prapastia era prea aproape... ca in cele 5 zile de trecking a mers ultima portiune mai mult pe coate... ca nu mai putea de picioare, ca a facut rafting la care a ajuns dupa 12 ore cu autobuzul, ca si-a programat in ultima zi un zbor cu elicopterul pe linga Everest, la pretul de 200 dolari si ca ar fi bine, de unde avem - de unde nu avem, sa lasam macar baiatul sa se bucure de aceasta experienta... (aveam sa aflu de la ghid ca zborul ei nu s-a materializat pentru ca vremea nu a fost buna).

Cel mai tare lucru care m-a marcat a fost cind ghidul a facut niste socoteli si a reiesit ca au mai ramas citiva bani rest si i-a dat doamnei doctor inapoi. Ea a ramas profund impresionata... ca nu stia nimeni citi bani platise el pe unde fusese... asa ca nu a acceptat sa primeasca nici un leu inapoi. A zis ca asa OM nu a mai vazut si ca ne lasa pe miini bune.

Am ajuns in camera si hai sa facem dus sa ne culcam... cautam prin valize schimburi si eu nu gaseam punga cu chiloti. sotul meu se ocupase de sortarea lenjeriei intime asa ca l-am intrebat in care valiza din cele 5 (ale noastre) erau chilotii. A ridicat din umeri si da-i si cotrobaie... Nu am gasit nimic sa imi apartina asa ca am spalat perechea de pe mine si am atirnat-o de geam... Stiuse el ghidul cind ne-a luat camere separate. ;)

Cum hotelurile din Nepal NU au geamuri la baie ci niste gratii sau plasa, nu a fost problema sa se usuce. I-am gasit tot aceeasi culoare, semn ca fereastra aia era ferita de praf. Le spusesem alor mei ca in seara urmatoare fiecare sa imi doneze cite o pereche de boxeri... si da-i risete pe noi in autobuz... Nu stia nimeni despre ce vorbim.

Aaa, ce am uitat sa va spun in primul articol e ca pe aeroport, dupa recuperarea bagajelor i-am zis sotului sa scoata camera mica de filmate pe care o cumparasem special pentru aceasta excursie, cind ma voi da cu parapanta, raftingul sau calareala pe elefanti. Un go pro. Dupa ce a cotrobait prin toate buzunarele valizelor nu a gasit decit stickul camerei si niscai accesorii, baterie de rezerva. Camera IOC. se dusese dupa chilotii mei. Cind intreb unde e cardul al' mare de 64 giga... cica in camera video. / Si la mine in camera foto care e? ala de 16. Bravo, Frantz! Aici, recunosc, am avut nervi cu carul... dar mi i-am stapinit ca sa nu ruinez excursia.

Dar sa o luam cu inceputul. Ne spusese ghidul ca el va ramine cu Dna Doctor sa ii asigure si ultima zi dar ca pina ajungem noi in Pokhara, va lua si el avionul si ne va astepta la autogara.

Dimineata la 6 am luat micul dejun pregatit de la hotel, de luat la pachet (caci servirea incepea la 7 si noi aveam plecarea la 6) dupa ce am baut cite o cafea si ceai din partea casei, ne-am imbarcat in taxi si ne-am dus la autocar. Ghidul ne insotea.

Pe drum, copiii se duceau la scoala. Mi-a placut inca o data ce am vazut. Baietii mai maricei in costume cu camasa si cravata. M-am simtit mindra pentru ei! Pentru curatenia pe care o aratau si pentru decenta lor.

Ajungem si la autocare... multe, pe partea stinga a unei strazi. cred ca 10-20 Din mersul taxiului Rami intreba la fiecare despre X-ulica sofer... i s-a aratat un autocar mai in fata. Ajungem, transferam valizele... si ne ocupam locurile. Fiind musafiri de onoare am avut parte de locurile din fata. Eram primii.

Citeva poze si cind ma uit pe sus... la fiecare pereche de locuri era cite un ventilator pe post de aer conditionat. La geam au inceput sa apara diversi vinzatori de snaksuri sau bauturi racoritoare. Mai ferita, pe trotuar, era cucoana care vindea un fel de lipii. M-am uita la ea muuult. Venea lumea, lua cafea de la un recipient de turnat... apoi altii care luau lipie. Ea lua banii, se cotrobaia in sin, dadea restul... apoi lua turta, o dadea cumparatorului. facuse gestul ala cu sinul la fiecare vinzare. Ma gindeam la turte... ce gust aveau... si gindul mi-a fost furat repede de un alt vinzator de mic dejun. Ce e ala? »??

O bicicleta (stati sa ma uit la poza sa o descriu mai bine) cu un fel de cutie de depozitare asezata pe ea, pe aceasta cutie era un teanc de cartoane de oua, niste castroane cu ceva, ... o punga cu o faina... si un fel de arzator cu o tigaie pus pe el. S-a oprit linga autobuz si a inceput sa faca omlete... si turtici. Aveam sa aflu ca in castroanele alea erau diferite aluaturi de turte. El lua o bila de coca, cam cit un ou si o intindea in mina apoi o cocea pe tigaia aia... nu stiu daca a avut mai mult de 1 client... a stat un timp, l-am urmarit, l-am filmat cit a tinut cardul... cu ce mai era pe el... si a plecat catre alt autocar. Va e scirba??? Vreti un mic dejun ambulant in praful strazii? Bai, aia or fi auzit de protectia consumatorului, de Sanepid sau orice autoritate medicala? NUUUUU!!! Nu am cumparat NIMIC. Nici la punga. nici imbuteliat, nici proaspat gatit.

La ora 7 si ceva a pornit autocarul, cam cu 1/3 locuri goale. Ni s-a spus ca ajungem la 2 jumate. Si ca daca avionul ghidului intirzie, sigur va veni o masina sa ne ia sa ne duca la hotel. Eu voiam sa intirziem noi ca EL sa fie cel care ne va prelua de la autogara. Si Dumnezeu m-a ascultat.

Am pornit la drum sa iesim din capitala, pe autostrada. Ah, cite poze am facut. s-a terminat memoria cardului, aia a telefonului meu, apoi a sotului (a telefonului sotului. :D). Cum aveam laptopul in ruxac, i-am cerut sa transfere pozele pe hard si sa imi elibereze cardurile. Ca aveam mare nevoie.

Ce vedeam pe geam? Muulte si de nedescris! saracie, simplitate, trafic haotic, vaci, oameni, ruine si praf... mult, mult praf.

Cum era ora diminetii, toti erau la lighean si se spalau in marginea trotuarului. Un copil era spalat la curisorul gol, in drum, in vazul lumii. Sa fi turnat pe el apa calda? NU cred!

Fetele cu parul lung se pieptanau in oglinda atirnata in vreun cui. Nimanui nu parea sa ii pese de ceva, era o rutina bine stabilita. Cred ca ne-a luat mai mult de o ora jumate sa iesim din oras.

Autocarul nostru a oprit si la alte statii sa mai ia oameni. Cum se proceda? Usa de la scara autocarului avea un geam deschis si acolo statea un baietan, ajutor de sofer, care, striga cu capul scos pe geam "bla, bla, bla... Pokhara" si care dorea, era preluat aproape din mers. Cum noi aveam primul loc, va inchipuiti curentul si praful... pe care le suportam.

Gata, am iesit si din oras si pe unde credeti ca am luat-o? Stiti voi drumurile alea pe care le vedeti prin diverse postari pe internet, inguste si cu 2 sensuri, un autocar pe linga stinca muntelui si celalalt pe linga buza prapastiei? Credeti ca ei au parapeti? Daca da, credeti gresit. Noroc ca noi, de data asta, eram pe linga stinca. Daca pina la aceasta autostrada drumul a fost mai "lin" de aici, autocarul a inceput sa se bitiie de credeam ca ramine cu tablele pe drum.

A facut citeva popasuri turistice, cum ar fi de mic dejun, de prinz si de cafea pina cind, pe la ultimile nu am mai coborit. La popasuri se aflau diverse "restaurante", tarabe fructe, legume, pungi cu diverse boabe, cu pesti uscati pusi foarte frumos pe niste sfori (prima data am crezut ca sint niste obiecte de decor dar cind m-am dat jos din autocar am vazut de aproape ca erau ca hamsiile noastre impletite pe niste betigase si atirnate in sfoara. Aratau bine... dar cred ca praful estompa destul de mult gustul de peste. NU am cumparat decit niste banane mici si bune.

Alt popas a fost pe marginea riului (de fapt am mers tot timpul pe linga riu... pe linga gard... La popasul asta mi-a placut, . localul arata curat, era amenajat ca o terasa pe mal... peisaj superb. Eu am mincat placinte de la mama...combinate cu banane. Ah, si inca ceva... micul dejun pregatit de hotel in 3 sacosele. 3 cutii de floie de aluminiu care continea fiecare cite un ou fiert, o bananuta si un mar. Fara piine, fara nimic. Am mincat doar fructele, lasind ouale pentru cind vom avea sare si piine. Goale, asa, nu alunecau pe git... sau poate trebuia sa le mincam cu mar? N-am incercat,

Am uitat sa va spun ca la fiecare turist ni s-a dat cite o sticla de apa sigilata. Foarte frumos gest!!! Zau! Eu n-am vazut pe la noi ca cineva sa dea apa... la autocar.

La un mom, ent dat, ramasa in autocar, am pindit cind un neamt care dormise lungit pe locurile din spate, coborise sa ia "aero/praf" m-am dus si m-am intins si eu pe scaunele alea, bucuroasa de "fapta" mea. Locul lui era cu vreo 3 canapele mai in spatele nostru, deci spatele era pentru toti.

Mare greseala am facut. Cind a pornit magaoaia la drum, am crezut ca o sa fiu livrata in vreun cearceaf... un morman de oase... ca toate s-au zgiltiit. Dupa o portiune scurta in care nu am putut nici macar sa atipesc, m-am dus si l-am batut pe umar pe neamt, care mustacise cind m-a vazut lunga pe scaune... si i-am facut semn ca poate sa isi preia sezlongul.

Am revenit la scaunul meu si cu picioarele pe bara din fata... (am niste nervi la picioare de un timp... de nu ma mai pot suporta in nici o pozitie cind calatoresc cu masina sau autocarul), sub privirile oripilate ale unor doamne localnice... (ca ele erau infasurate si eu in colanti si tricou rascroit cam adinc... ma craceam in autocarul lor). am atipit.

La un moment dat cind am crapat ochii am vazut ca peisajul se schimbase. ca era drept, ca era imaginea clara... nici urma de praf. case frumoase, magazine, vaci... stadion, mai sa fie! asta o fi alt Nepal? ajunsesem in Pokhara, un orasel de munte cum e predealul la noi. extrem de curat, extrem de ingrijit cu oamenii la fel de zimbitori si primitori.

Singurul loc cu praf a fost parcarea autogarii unde Rami ne astepta de vreo ora. Ne-a urcat intr-o masina micutia cit un Lastun de-al nostru, eu am avut privilegiul sa stau in fata la toate calatoriile, ca, deh, eram fotista grupului. Baietii, 3, in spate. cu valizele pina la dinti. Pozele din partea asta a calatoriei nu le-am gasit acum.

Acum intelesesem eu de ce ghidul a tinut mortis sa disparem imediat din Kathmandu. Zicea ca el, dupa o zi de stat in capitala, se imbolnaveste... si mereu scotea limba si se strimba cind venea vorba despre asta, facea cam cum facem noi CIIIHHH!!!

Taxiul ne-a lasat in fata agentiei de turism Prana Treck din pokhara, unde el e seful, dar nu si patronul. Patronul e un australian pe care am avut placerea sa il cunosc intr-o videocomunicatie, cum cinta din muzicuta in fata intrarii. Mare om si ala.

Agentia era ticsita de diplome de-ale lui Rami, certificate, autorizatii si fotografii de la diversi turisti. O tabla cu programarile, era asezata la vedere si am vazut primul nume Adriana - Romania - 3 persoane - Poonhil-Chitwan si ce o mai fi scris. deci om organizat. Computer pe masa, dozator de apa de unde ne-a zis ca putem umple sticle cite vrem, Nu am abuzat decit de vreo 3-4 sticle... pina ne--am dat seama ca mai era un litru in rezervor. :D

Cazarea a fost la hotelul din spatele agentiei. Hotel despre care o sa scriu separat. Ne-a dat liber 30 minute in care sa facem dus si sa iesim ca avem program. Noi... am tabarit pe puii fripti ca nu apucaseram sa ii intrebam de sanatate. si am halit tot ce se mai putea de frica sa nu se strice (mai tare... :)).)

Repejor am iesit la ora stabilita si dupa ce ghidul s-a mirat csa refuzam sa mincam de prinz, ne-a urcat in aceeasi masinuta mica si... la drum cu noi.

Nu stiam unde ne duce. Dupa ce am iesit din oras, am urcat pe un drum pietruit pina la o anumita portiune dupa care am fost debarcati si am luat-o la pas. Frumos peisaj se desfasura la poalele dealului pe care noi urcam cu sirg la indemnul ghidului. Ne-a aratat o frumusete de cladire superba in virful dealului. White Stupa sau templul pacii. E o cladire alba, imensa si foarte frumoasa.

Nu stii unde sa te uiti mai intii... la statuile impresionante din virf sau la Muntii Anapurna care se vad in zare... sau la lacul de la poalele muntilor... Un peisaj superb!

Cind ajungi la baza monumentului, pentru a urca scarile trebuie sa te descalti si sa urci in sosete sau picioarele goale. Nu e permisa vizitarea decit intr-un singur sens, de la stinga la dreapta. Am pentrecut vreo ora acolo, am prins si chiar filmat o slujba dintr-un templu. M-am simtit extraordinar... dar mai aveam si altele de vizitat in seara aia asa ca am urmat ghidul.

Urmatorul popas a fost mai aproape de oras, la un templu care nu stiu cum se cheama, are un nume tare greu de retinut si cind oi gasi pozele poate am sa pun poza. Stiu ca am coborit intr-o pestera, am trecut pe linga un templu subteran unde nu am avut voie sa facem poze, apoi si mai adinc, am dat de cascada lui David. Frumos. (L-am intrebat acum pe Rami si a zis ca se cheama Gupteshor Cave) Dar inauntru era cald.

Mi-am adus aminte de Butterfly cum a coborit ea la acest obiectiv pe o ploaie torentiala. La noi era cald, pe alocuri picura din tavan, zona in care niste muncitori faceau undele restaurari. Cind au vazut ca trecem ne-au intimpinat cu un calduros Namasteee!

Cascada cu pricina se vedea undeva mai in zare si era foarte spectaculoasa. aveam sa vedem mai de aproape sau acelasi izvor, la iesire, cind ghidul ne-a dus la alta locatie, dar, drept sa spun... nici acolo nu stiu ce anume era. [era David Fall] :)).

Un riu care curgea frumos printre stinci si facea un zgomot grozav. Eu m-am bucurat de peisaj, si am facut poze in niste nise care aveau costume traditionale unde perechile isi bagau capul intr-un locas si ziceai ca sint imbracate pe loc in acele costume. In adincul pamintului, la templu, ghidul ne lasase singur, zicea ca a vizitat de prea multe ori ca sa mai fie interesat, fapt pentru care ne-a asteptat la masina.

La intoarcere, crezind ca sintem flaminzi, ne-a oferit traditionala gogoasa in 3 colturi tuguiate, umpluta, de origine indiana. Nu stia ca noi mincasem cei 2 pui si nici nu ne pasa de foame. o fi crezut ca sintem rusinosi sau... mai rau, strinsi la punga. Ne-a intins 3 gogoloaie infasurate in ziar, dar cu aspect foarte apetisant. Numai ca... vorba aia, pe afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. Nu stiu ce au pus peste tocatura de legume si cartofi cu care era umpluta gogoasa, dar limbile noastre au urlat de usturime... noroc ca aveam sticla cu apa dupa noi. Atit cit a functionat limba, gogoasa a fost gustoasa. Samosa se numeste acea usturaciune gustoasa!

Cu aia ne-a pus capac la mincare si, la cerinta mea, a oprit la o taraba cu fructe de unde am cumparat o papaya uriasa, o nuca de cocos si mai uriasa (fi-miu nu bause niciodata nuca de cocos decit din aia de la hipermarket.) din care ne-am saturat toti 3, am luat si un pepenas mai mic si cam o juma de metru de trestie de zahar. Noi mincasem in Dominicana, dar Alex, nu! Ne-a oferit si cite un suc de trestie care a fost delicios. Toata socoteala a fost vreo 6 dolari jumate.

Ajunsi la hotel am incins o masa de papaya buna si coapta, din care fi-miu nu a vrut sa guste ca cica miroase a sosete... :)) ) ce suparata am fost eu ca am mincat mai mult de jumate... din bunatatea de fruct copt... El s-a dres cu placinte. si covrigi.

Nu stiu sa mai fi facut ceva in seara aia. cer e ca ne-am bagat repede la somn pentru ca a doua zi dimineata aveam de sculat devreme, masina venea sa ne ia la 5 jumate sa ne duca sa vedem rasaritul... Ah, doamne, pentru rasaritul ala era sa imi dau duhul!!!

Dar asta in episodul urmator!

Imi dati si mie cite un ecou? daca a fost prea lung sa stiu sa ma mai restructurez...

---

VIZUALIZĂRI: 2284 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI