Casa memorială Dinu Lipatti, Conacul Fundăţeanca din Ciolcești, Argeș

TIPĂREȘTE

În acest an, pe 9 iunie, duminică dimineața, nu prea aveam ce face, voiam să fac o plimbare, să văd ceva, un muzeu, o biserică, o mănăstire…

Gândind ce să fac mi-am amintit că pe drumul spre Târgoviște, pe care am mers de multe ori, am văzut un Indicator „CASA MEMORIALĂ Dinu Lipatti, 3 km” și … în mașină!! .

Pe la ora 10 fără un sfert plecam de acasă ieșind din Pitești pe Calea București în Drumul Național DN7 pe care am mers circa 31 de kilometri până în Satul Glâmbocata, la intersecția cu Drumul Comunal DC72, pe care am mers cei 3 kilometri de care vorbeam mai sus. Pe la ora 10 și jumătate opream în Curtea Casei Memoriale.  

Casa Memorială Dinu Lipatti amenajată în Conacul Fundăţeanca, cum îi spunea pianistul, este casa familiei, o frumoasă vilă neoromânească ridicată între anii 1938 și 1942 de Theodor Lipatti, tatăl pianistului. Ca atâtea alte clădiri de prin satele noastre a fost jefuită și distrusă în anii 1950, refăcută în anii 1980, devenind „casă memorială și monument istoric” .

Are parter, demisol și etaj, este renovată de curând, doar parterul este amenajat și se vizitează ca muzeu prezentând o colecţie de obiecte ce ilustrează viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Ca parte a Muzeului Județean Argeș sunt promisiuni să se amenajeze și etajul.

Se află în Satul Ciolceşti din Comuna Leordeni, Argeș, are telefon 0248 212 561, pagina pe site este, cjarges.ro/casa-memoriala-dinu-lipatti-, poate fi vizitat zilnic între orele 9 și 17, costul unui bilet fiind 20 lei, redus la 10 lei pentru seniori, elevi, studenți. Pe site este alt tarif neactualizat.

În fața Casei, se află opera sculptorului Ion Irimescu Bustul, pe care am citit „DINU LIPATTI, 1917 – 1950” , nu știam „că cel mai important pianist și compozitor roman, critic și pedagog de la mijlocul secolului 20, iar de la sfârșitul anilor 1990 membru post-mortem al Academiei Române” a plecat spre cele veșnice la doar 33 de ani. Am rămas pe loc contemplând destinul acestui virtuos al pianului, timp în care Custodele Casei a venit în întâmpinarea noastră și ne-a invitat să urcăm Scara ce duce în Cerdacul cu arcade din zidărie de la parter, este și un Cerdac pe stâlpi de lemn la etaj.

Câteva poze din Cerdac spre pădurea din fața lui și am intrat în Prima Sală de expoziție, Salonul familiei Lipatti, am achitat biletele iar Doamna, amabilă și profesionistă, ne-a spus mai multe lucruri despre viața și opera lui Dinu Lipatti.  

M-au impresionat foarte mult cele aflate, le voi spune aici compilate cu informații din alte surse.  

Dinu, Constantin pe numele de botez, s-a născut la București în anul 1917. Bunicul său, Constantin Lipatti, cânta la flaut şi chitară, iar părinții, tatăl Theodor Lipatii diplomat de carieră și talentat violonist, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, i-au cultivat și dezvoltat de mic aptitudinile muzicale. La 1 an micul Dinu nu vorbea dar fredona melodiile pe care i le cânta bona sa. La 4 ani a fost botezat de George Enescu și a susținut un mic concert iar în 1922 un cunoscut profesor de pian a transcris 8 compoziții ale copilului de 5 ani printre care „Chanson pour Grand Mère” , „Marșul ștrengarilor” , …, mi-a plăcut cum le numea micul Dinu. La 11 ani este admis la Conservatorul din București pe care îl absolvă după numai 4 ani, nu după 7 cum era regulamentul. Devine cunoscut ca pianist iar la 16 ani participă la Concursul internațional de pian de la Viena obținând Premiul II pe motiv că este prea tânăr și are timp și pentru Premiul I.  

La fel de fulminant ca debutul pianistului și compozitorului Lipatti a fost sfârșitul omului Dinu – Constantin.  

În anii 1940 au apărut primele semne de boală, dar diagnosticul i s-a pus abia în 1947 când începe o perioadă grea, cu dureri mari, dar Pianistul nu a renunțat și tot mai avea câte un concert. Anul 1950 îl găsește epuizat, dar relativ stabilit, iar vara îi aduce mari speranțe, se descoperise cortizonul care la Pianist și-a făcut efectul, iar Dinu regăsindu-și în mod miraculos forțele imprimă pe disc cea mai mare parte a testamentului său artistic. În septembrie 1950, deși slăbit fizic, susține un concert public în Franța, la Besançon. Puterile îl părăsesc și după o lungă pauză, în care nimeni nu s-a clintit de pe locul lui, Dinu Lipatti reapare pe scenă se așază la pian și interpretează, nu ce era în program, Motivul „Iisus rămâne bucuria mea” dintr-una din cantatele lui Bach.  

Cu această rugăciune s-a încheiat una dintre cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă. Trei luni mai târziu se încheia, la Geneva, și viața marelui pianist. Avea 33 de ani!

Am pozat prin camera mare, cu un candelabru și un covor pe măsură, cu mobilier din lemn și pereții tapetați cu panouri cu fotografii din diferite perioade ale vieții și activității Pianistului.

Sunt prezenți, Anna și Theodor Lipatti părinții lui Dinu, Valentin Lipatti, fratele mai mic, profesorii săi, George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora. Este prezentat la vârste fragede, Dinu la câteva luni în brațele tatălui, apoi Dinu la botezul lui de la patru ani, împreună cu nașul, marele George Enescu. Perioada de studii a viitorului muzician cuprinde Școlile de muzică românești, un moment important fiind Absolvirea Conservatorului în anul 1932, și Studiile la Paris cu care se încheie etapa de pregătire a viitorului muzician.  

Urmează Perioada de consacrare și Concertele pe marile scene europene, expoziția încheindu-se cu perioada petrecută la Geneva, Profesor la Conservator și Ultima perioadă a vieții, unde este prezentat și „Mormântul marelui pianist” din Chêne-Bourg unde odihnește alături de Madeleine, cea care i-a fost soție și parteneră de muzică.  

Am văzut Partituri, Diplome și cel mai valoros exponat, Pianul Bechstein, instrument muzical deosebit folosit de marele Lipatti în numeroase concerte și înregistrări, admirat pentru sunetul său distinct și calitatea construcției.  

Am mers în Sala a Doua, un Hol în timpul Conacului în care se află diferite fotografii, multe dintre ele executate de Dinu Lipatti, un pasionat și talentat fotograf. Am urcat puțin pe Scara ce duce la etaj pentru a vedea și poza mai bine fotografiile printre care și una cu tinerii Dinu și Valentin cu părinții Therodor și Anna și alta cu Madeleine Lipatti soția muzicianului.

Am mers apoi pe Terasa unde copilul și adolescentul Dinu asculta pădurea cu foșnetul și păsărelele ei, acum nu se mai aud, atunci terasa era deschisă!?!? Masa lungă și scaunele din lemn cu o față de masa brodată cu motive populare, covorul tot cu motive populare îmbie și acum la odihnă și deconectare. Câteva poze, mai multe priviri și cu părere de rău și mulțumiri Doamnei Custode am părăsit Casa memorială.

După aproape o oră eram în mașină și pe drumul îngust, sinuos și umbrit de pădurea prin care trece am plecat spre casă dar gândurile mi-au rămas la acel loc special ce păstrează amintirea genialului artist ce a trebuit să părăsească atât de tânăr casa și această lume. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 287 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI