Chiar și bikinii sunt mai vechi decât credeam: Villa Romana del Casale, Sicilia

TIPĂREȘTE

„Să știți că bikini nu au fost inventați în secolul trecut de designerii de modă francezi Louis Réard și Jaques Heim așa cum s-a lăsat să se creadă, ci pe vremea romanilor, în primele secole D. C., în Sicilia, în Piazza Armerina, la Villa Romana de Casale. Așa afirma în 1960, ziarul american New York Times, în urma descoperirilor făcute de către arheologi. ”

Cu aceste cuvinte au fost întâmpinați turiștii de unul dintre ghizii italieni vorbitori de limbă engleză care-și primea în custodie grupul mare de americani pe care urma să-l conducă prin sit. Aceștia când l-au auzit se hlizeau neîncrezători: „Hi, hi, hi! ”, iar el a continuat hâtru, făcându-le cu ochiul și cu zâmbetul pe buze: „Calzedonia! ”, făcând referire la una dintre renumitele firme italiene de costume de baie și lenjerie intimă care avea afișe de publicitate peste tot prin insulă cu fete frumoase pregătite de mers la plajă.

Nu știu dacă ați reușit să înțelegeți ceva și cum cred că v-am şocat cumva cu titlul şi începutul acestui articol, atunci vă spun că, spre edificare, astăzi vă voi plimba într-un superb loc din Sicilia, în interiorul insulei, lângă orășelul Piazza Armerina, pe nume Villa Romana del Casale, una dintre minunile antichității.

Dar ce este Villa Romana del Casale?

Villa Romana del Casale este o fostă vilă de vânătoare a unui oficial roman important, foarte stilată, a cărei construcție a început la sfârșitul secolului al II-lea D. C. și s-a finalizat în primele decenii ale secolului al III-lea. Ea este gazda a ceea ce consideră istoricii că ar fi cele mai întinse și cele mai bine păstrate mozaicuri romane din lume, desfășurate pe mai mult de 3.500 mp, adevărate opere de artă. Am aflat de vilă pe când mă documentam asupra obiectivelor Siciliei și, numaidecât, am pus-o pe lista scurtă, căci mozaicurile văzute în Cipru, în vacanța de anul trecut, ne uimiseră.

Vila, în sine, este o clădire luxoasă și grandioasă, sau, mai bine-zis, a fost, căci se presupune că a aparținut lui Maximianus, co-împărat cu Dioclețian, iar construcția edificiului a durat mai bine de 50 ani. Camerele sale publice și private, peristilurile, băile și grădinile cu bazine și fântâni se întindeau pe patru terase naturale. Intrarea se făcea pe sub un arc triumfal, în timp ce interiorul avea tavane înalte și camere largi cu porticuri deschise și coloane delicate de marmură. Se pare că deținea peste 63 încăperi, așa cum se reiese privind schița vilei care este atât de complicată și „dantelată”, că te lasă cu gura căscată.

Însă, nu dimensiunea sau opulența vilei sunt punctul său forte, ci mozaicurile cu care erau decorate podelele. Acestea s-au păstrat aproape intacte deoarece vila a fost îngropată în urma unei alunecări de teren în secolul al XII-lea și așa a zăcut câteva sute de ani, până a fost descoperită din întâmplare la sfârșitul secolului al XIX-lea. Adevăratele săpături arheologice au fost efectuate, însă, abia secolul trecut. Se pare că artistul care a realizat mozaicurile se trăgea din nordul Africii și era foarte priceput în acest meșteșug, asamblând milioane de bucăți mici de ceramică policromă pentru a forma imagini superbe la scară mare. De un lux și de o extravaganță uluitoare, toate încăperile vilei aveau pardoseala decorată cu mozaicuri. Curtea interioară era dotată cu fântâni arteziene, flancate de statui. În plus, vila avea și o bazilică spaţioasă.

Clădirea conținea atât încăperi cu funcție rezidențială, cât și camere rezervate pentru cei ce erau în serviciul proprietarilor sau invitaţilor. Alte camere aveau un rol neştiut încă, dar sigur acolo nu se desfășurau activități de producție și nici de negoț.

Face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1997.

Unde se situează și cum am ajuns acolo

Villa Romana del Casale se află în partea central-sudică a Siciliei, la trei kilometri distanță sud-vest de localitatea Piazza Armerina. De cum am sosit în Catania, ne-am dus întinși la autogara Stazione Centrale de unde auziserăm că se pleacă spre multe destinații din insulă cu autocare decente, cu program flexibil, oarecum. I-am sucit cu întrebări de tot felul pe lucrătorii de acolo care au fost foarte amabili și ne-au răspuns la toate, ne-au dat și pliante cu mersul autobuzelor spre/dinspre locurile solicitate. Firește, că printre acestea era și Piazza Armerina pe care noi am ales s-o vizităm într-o zi de sâmbătă plecând cu primul autobuz într-acolo, la orele 10,30, întoarcerea fiind la orele 16,30, cu ultimul autobuz. Distanța dintre Catania și Piazza Armerina este de 100 km, sosirea fiind preconizată la orele 12,25, singura mea mare frământare era unde oprește autobuzul și cum vom ajunge de acolo la Villa Romana del Casale, căci trăsesem concluzia că timp am avea suficient de vizită în intervalul până la 16,30. Biletul a costat 14,10 €/persoană pentru varianta dus-întors, separat ar fi costat cu 2 € mai mult.

Din discuțiile purtate cu șoferul autobuzului, ne-am lămurit și liniștit în același timp, acesta asigurându-ne că ne lasă fix la intrarea în obiectiv, din același loc urmând să ne ia fix la 16,30. În afară de noi doi, în autobuz mai era o turistă japoneză din Kyoto, care a avut același program ca noi și cu care am socializat binișor. Biletul de intrare la Villa Romana del Casale a fost 10 €/persoană, lângă sit era un complex mare cu magazine cu materiale informative, suvenire, toaletă, un local unde se putea mânca și bea ceva, cofetărie, de altfel, foarte util. Se poate opta, contra cost, pentru audioguide sau pentru serviciile unui ghid autorizat în carne și oase, dar merge și fără, dacă „ți-ai făcut lecțiile” anterior.

Ce am văzut

Cum am intrat, am dat de apeductul prin care era adusă apa nu doar pentru băi, ci și pentru grădinile întinse, fântânile și nevoile casnice. În acel punct ne-am intersectat cu ghidul ce însoțea turiștii americani, pe parcursul vizitei, ne-am mai întâlnit cu el de câteva ori, era cel mai glumeț din branșă, ceilalți erau posaci, explicațiile lor fiind plate și terne pe lângă cele pline de umor ale sale, mult mai apreciate de turiști.

Cu pliantul pe care era tipărit planul edificiului, am purces la drum, prin sit, nimerind să intrăm prin partea de nord, respectiv în zona apartamentelor private și a camerelor de serviciu aferente. Vila este amenajată pentru vizitele turiștilor cu pasarele de trecere suspendate deasupra încăperilor și a prețioaselor mozaicuri, accesul fiind nu foarte facil din cauza spațiului îngust ce abia lasă două persoane să trecă una pe lângă cealaltă. Toată vila, mai puțin peristilul dreptunghiular, adică veranda interioară, este acoperită în scop de protecție de o structură de plexiglas sub care se face destul de cald.

Vila a fost proiectată și construită centrat pe peristilul generos cu 32 de coloane de marmură (10 pe lungime, 6 pe lățime) în mijlocul căruia trona grădina cu fântână.

Încă de la început, eram în căutarea celebrulului mozaic „Zece fete în costume de baie” sau mai simplu „Fetele în bikini”, cel la care se referea şi ghidul vorbitor de engleză, după cum am observat, şi cel mai cunoscut, aş putea spune, piesa de rezistenţă a sitului. A fost scos la lumină în anii 1959-1960, uimind lumea prin viziunea sa de actualitate. L-am găsit în camera numită palestra, adică sala de gimnastică, pe latura sudică a peristilului. El înfăţişează zece atlete dispuse pe două rânduri, cinci în partea de sus, cinci jos, cea din stânga sus, nemaiputând fi reconstituită integral. Se presupune că fetele erau după încheierea unei competiţii, câştigătoarea fiind recompensată cu o coroană de flori şi o ramură de palmier, oricum, tinerele practicau sporturi precum alergarea, aruncarea discului, jocuri cu gantere sau minge. Şi ceea ce e mai frapant, este că premiantei i-a fost desenată chiar şi o rană la genunchi, fiind pansată.

Foarte aproape, desfăşurat pe o suprafaţă lungă de câteva zeci de metri, atât cât ţine vila dintr-o parte în cealaltă, pe un coridor, se află mozaicul: „Scena Marii Vânători”, cel mai întins dintre toate, având nişte culori minunate. Acest mozaic prezintă două ţări (personificate în fiecare capăt) înconjurate de mare. Printre numeroasele animale de pe pământ şi din mare se numără elefanţi, lei tigri şi un leopard care atacă o gazelă. Scenele relevă şi capturarea unor animale exotice, care apoi sunt încărcate pe corăbii, urmând să fie transportate la arenele unde se desfășurau luptele dintre gladiatori și fiarele sălbatice. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este că artistul a redat bine proporţiile existente între animale.

Există şi „Scena Micii Vânători”, mult mai redusă, într-o sală publică de lângă peristil, se pare, unul dintre primele mozaicuri ale vilei în care vânătorii şi câinii lor urmăresc fiarele sălbatice; un mistreţ este ucis cu suliţa şi, apoi, purtat pe umeri.

Apartamentele de nord conţin un mozaic faimos, într-un dormitor, în medalionul central sunt reprezentaţi doi îndrăgostiţi, pe jumătate goi, într-o scenă foarte erotică: ea, cu părul răvăşit, cu statură tinerească, cu şolduri largi, el purtând un coş cu fructe, încercând să-i intre în graţii, îmbrăţişând-o. Urmează, în linie, apartamentele private și camerele de serviciu aferente, alăturate, cu pardoselile din mozaicuri ce pun accent pe forme geometrice în culori deloc stridente, potrivite pentru odihnă, acestea deținând şi o bucătărie foarte spațioasă. Una dintre camerele de serviciu era conectată, printr-o intrare privată, la complexul băilor.

În partea de nord a clădirii se aflau băile, prevăzute cu un sistem eficient de încălzire a apei, hypocaust. Nartexul lung din terme, adică gimnaziul, care era dispus imediat lângă intrare, era decorat cu o scenă de circ: care trase de cai aleargă în jurul unei piste. Alături era vestiarul privat din terme în care mozaicul ilustrează familia împăratului: mama, fiul şi fiica lângă sclavii lor, care duc accesoriile necesare pentru baie şi gimnaziu. Apoi, băile propriu-zise începeau cu frigidarium sau băile reci ce se practicau într-o clădire largă, cu opt nişe, apoi se trecea în tepidarium, adică în băile cu apă potrivită ca temperatură, din al cărei lateral se trecea în caldarium, zona cu apă caldă și laconium (saună), adică locul unde se făceau băi de aburi.

Bazilica despărţea apartamentele de nord de cele de sud şi era de o dimensiune considerabilă, cu pereţi pictați în frescă, din care nu s-a mai păstrat mare lucru. Apartamentele de sud se evidenţiază prin camera de zi, absidată, a cărei pardoseală o înfăţişează pe tânăra frumoasă Arion cântând la liră, încojurată fiind de naiade şi de alte creaturi ale mării, realizate minuţios.

Ne-am plimbat fără restricţie pe pasarelele suspendate, admirând în voie mozaicurile, uneori trăgând cu urechea, fără să vrem, la explicaţiile diverşilor ghizi ce povesteau turiştilor pe care-i însoţeau, traseul vilei fiind conceput în așa fel încât toate aceste mozaicuri pot fi privite de deasupra.

Pe urmă am ieşit afară cu gândul să vizităm două elemente importante, aşa cum reieşea de pe hartă: triclinium (sala de banchet) şi xystus, pe prima găsind-o închisă, fiindcă era în proces de restaurare. Xystus, sau peristilul ovoidal, era o încântătoare grădină de formă eliptică ce avea, simetric, pe latura nordică şi pe cea din sud câte trei săli, cele din nord decorate cu scene ce arată culesul strugurilor, cele din sud, scene de pescuit. Din păcate, nu s-au păstrat prea bine.

În ultima parte a vizitei, am nimerit, în sfârşit, în imensa curte cu porticuri şi am remarcat locul unde ar fi fost poarta monumentală, arcuită a edificiului pe care ar fi trebuit să ne începem incursiunea, dar aşa s-a nimerit. Dintr-o latură a curţii se pătrundea şi într-o zonă semicirculară unde se găseau latrine, precum şi foste hambare. De altfel, latrine mai mici se mai aflau şi diametral opus pe partea vestică şi chiar în interiorul vilei. Camere de serviciu şi chiar bucătării erau dispuse peste tot pe lângă apartamentele de locuit, de unde rezultă şi caracterul multiplu al încăperilor vilei.

Concluzie

Villa Romana del Casale este o adevărată bijuterie arhitectonică, un obiectiv de neratat pentru iubitorii de artă şi istorie antică ce ajung în Sicilia. Ea deţine nu numai cele mai bine păstrate şi mai întinse mozaicuri romane din lume, aşa cum le numeşte pe drept orice manual de specialitate, ci şi cele mai frumoase, după părerea mea. Însă, cum eu sunt subiectivă şi părtinitoare de multe ori, vă invit să vă convingeţi şi să le vedeţi pe viu, dacă aveţi ocazia, sau măcar în fotografii dacă nu credeţi că ajungeţi prea curând acolo!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=Z0jTf2arwxE

---

VIZUALIZĂRI: 3535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI