Gloria apusă a lumii antice grecești din Sicilia: Valea Templelor (Valle dei Templi) din Agrigento

TIPĂREȘTE

Știam sigur că vreau să ajung în câteva mari situri arheologice din Sicilia, locul ce mustește de istorie antică, printre ele și Agrigento, Selinunte, Segesta. Ultimele două au ieșit repede din discuție deoarece până la ele, nu aveam transport direct și fiind situate destul de departe, pierdeam prea mult timp pe drum, cu transport din două bucăți. Așa că a rămas viabil doar planul Agrigento, până la care erau, din Catania, 190 km și autobuz direct, chit că făceam pe drum trei ore dus, trei ore întors. Tocmai din acest motiv, soțul meu a venit cu propunerea ca Agrigento să fie prima ieșire, că tot eram la început de vacanță, mai odihniți și mai toleranți la oboseală.

Ce a fost/este Agrigento

Astăzi, Agrigento este un orășel sicilian de vreo 60.000 locuitori situat pe latura sudică a insulei, pe o colină de unde priveliștea către mare este superbă, celebru prin Valea Templelor Grecești (Valle dei Templi) , un sit arheologic imens, un obiectiv turistic foarte important, o minune a antichității. Este format din trei părți distincte situate la distanță apreciabilă între ele: una antică plasată impropriu spus într-o vale, căci este vorba de fapt de o creastă intermediară pe care se întinde imensul sit arheologic, alta medievală în care oamenii s-au retras după ce zona antică a rămas de izbeliște și una modernă, nouă, unde s-a dezvoltat localitatea în zilele noastre. Ieșirea efectivă la mare se face prin localităţile San Leone şi Porto Empedocle, ultima denumită așa după numele filozofului antic grec, originar de aici, asigurată fiind de două porturi dar și de plaje generoase. În apropiere se află o altă atracție turistică majoră, numită Scala dei Turchi, un fenomen natural de-o frumusețe uluitoare ce constă în existența unor terase înalte de calcar alb la malul mării dispuse sub formă de scări, la care, din păcate, nu am ajuns, am văzut doar poze.

În acest articol, mi-am propus să vă povestesc despre incursiunea noastră în orașul antic Agrigento care pe atunci se numea Akragas, fiind fondat de grecii dorieni în secolul al VI-lea Î. C., făcând parte, deci, din Magna Graecia, adică din Grecia Mare care avea un teritoriu foarte întins în vremurile sale de glorie. În acele timpuri străvechi, orașul s-a bucurat de o dezvoltare fulminată ajungând ca la apogeu să aibă o populație de vreo 200.000 de oameni și să fie una dintre cele mai bogate și cele mai faimoase dintre coloniile grecești. În acea epocă, cetatea, care beneficia în plus și de-o protecție naturală deosebită a reliefului la înăţimea de 120 m, plasat fiind şi între două râuri, a fost îmbogățită cu cele mai vestite temple dorice ale antichității.

Deși, în timpul războaielor dintre Atena și Siracuza a rămas neutru, orașul antic a fost cucerit de cartaginezi în 406 î. H și niciodată nu și-a mai revenit pe deplin chiar dacă a mai dat semne de revigorare ușoară. Adevărata supunere, însă, a intervenit două sute de ani mai târziu cu ocazia celor două războaie punice între Cartagina și Roma care s-au sfârșit prin anexarea Akragas-ului la Imperiului Roman, schimbându-i-se și numele în Agrigentum. Adevărata decădere s-a produs, însă, în veacurile ce au venit după ce vandalii și ostrogoții s-au instalat imediat după ce Imperiul Roman de Apus și-a găsit sfârșitul. Mai târziu au apărut și arabii pe aceste meleaguri spunându-i orașului Jirjant, iar normanzii care au urmat la conducerea insulei, Girgenti, și așa i-a rămas până la unificarea Italiei când s-a revenit la forma latină în versiune italiană.

Cum am ajuns

Am plecat din Catania cu autobuzul de 08,00 știind că sosește în Agrigento în jur de 11,00. Desigur că a întârziat cu vreun sfert de oră, biletul fiind 22 €/persoană dus-întors. Autobuzul ne-a lăsat într-o autogară mică plasată cumva la limita dintre orașul medieval și cel nou, în Piazza Fratelli Roselli, de unde ni s-a spus că vom pleca înapoi. În imediata apropiere era un centru de informații turistice căruia ne-am adresat să vedem cum ajungem la Valea Templelor, distanța până acolo fiind de vreo 4-5 km. Ni s-a spus că prin intermediul autobuzului local 2/ a cărui stație este în dreapta cum ieșim din clădire și că trebuie să luăm bilete pentru ambele sensuri de la un bar de vizavi. Crezând că n-am înțeles bine, am mai întrebat încă o dată, am primit același răspuns, apoi zis și făcut. Biletul a costat 1,25 €/personă/sens. Între timp ne-am uitat bine și pe orarul autobuzelor locale pentru a ne face programul de întoarcere. Știu că am mers cu autobuzul cam 15-20 minute şi, după ce șoseaua taie, la un moment dat, situl arheologic în două, am ajuns să intrăm în sit pe la orele 12,30.

În ce constă

De cum ne apropiam de intrare și de marea expoziție de tarabe cu suvenire din fața sa, mi-a sărit în ochi un punct info și ne-am îndreptat într-acolo să luăm vreo hartă sau vreun pliant. Un domn mai ciudat care lucra acolo ne-a dat o hartă și câteva explicații referitoare la ce ar fi prioritar de vizitat, informându-ne că multe elemente sunt nevizitabile fiindcă sunt în restaurare. Totodată ne-a spus că aria sitului este enormă, de pildă, distanța de la un capătul estic la cel vestic al sitului este de 4 km, recomandându-ne să avem apă cu noi, fiindcă în incintă este doar un centru de unde poți să iei ceva de mâncat sau de băut. Ne-a arătat pe hartă că ne aflăm la Porta V, situl dispunând de nu mai puțin de șapte porți.

După aceea, am aflat că Agrigento este unul dintre cele mai mari parcuri arheologice din lume, cu o suprafață de cam 1300 de hectare. Deci, picioare și timp să aveți, că, în rest, există material! În plus, a fost inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO în 1997, este deci recunoscut ca fiind foarte valoros.

Cele mai importante obiective din sit sunt cele opt temple dorice închinate mai multor zeități, aflate în diverse stări de conservare, adevărate repere arhitectonice, situate destul de departe unele față de altele:

-templul Concordiei, cel mai reprezentativ monument din întregul sit, păstrat aproape intact poate și pentru că multă vreme a îndeplinit rol de bazilică, fiind ușor adaptat. De altfel, pare-se după anumite surse, însăși sigla UNESCO a fost inspirată de imaginea acestuia, cele șase coloane frontale fiind înlocuite cu cele șase majuscule ale prescurtării numelui celei mai mari organizații științifice din lume. Datează din 430Î. C. ;

-templul Junonei (Hera la greci) următorul ca și stare de conservare, este ceva mai vechi, circa 450 Î. C., poartă urme roșiatice ale unui incendiu, se crede ale unuia din timpul asediului cartaginezilor din anul 406 Î. C. ;

-templul lui Hercule este cel mai vechi templu din parc (anul 500 Î. C.) din care doar opt coloane se mai află în picioare, restul pus la pământ de cutremure;

-templul lui Zeus Olimpianul sau al lui Jupiter este cel mai mare templu grecesc cunoscut din lume, acum doar un morman de pietre masive. A fost construit după victoria de la Himera asupra cartaginezilor din anul 480Î. C. ;

-templul Dioscurilor (Castor și Polux) din care doar patru coloane au fost repuse pe poziție formând un colț ce iese imediat în evidență;

-templul lui Vulcan sau Hefaistos situat în extrema stângă așa cum privești pe hartă, odinioară unul dintre cele mai impunătoare edificii, astăzi distrus aproape în totalitate;

-templul lui Asclepios aflat în extrema sudică a parcului, departe de zidurile orașului, un loc căutat în antichitate de suferinzii veniți în scop de vindecare. Nu se vizitează;

-templul Demetrei, aflat în extrema dreaptă a parcului, transformat în timp în chiesa San Baggio.

Alte obiective din situl arheologic: sanctuarul închinat zeităților chtoniene Demetra (zeița agriculturii) și a sa fiică Persephona, mormântul lui Theron, un monument de formă piramidală despre care arheologii presupun că a fost construit pentru a comemora romanii uciși în cel de-al doilea război punic. Ar mai fi cartierul elen/roman, foarte întins, cu vestigii ce astăzi nu mai depășesc un metru înălțime, de-o parte a șoselei ce străbate parcul, de cealaltă parte fiind agora, gymnasium-ul, muzeul arheologic și bazilica San Nicola. Un element aparte al parcului arheologic îl constituie grădinile Kolymbethrei, o splendidă oază de verdeață într-un areal uscat. Mergând de la un templu la altul, de-a lungul văii se poate observa ce a mai rămas din infrastructua mărețului oraș antic grecesc: drumuri cu urme de roți, ziduri purtând urme ale epocilor ulterioare când au fost tăiate nișe pentru a face loc mormintelor și porților bizantine.

Sursă de informare:lavalledeitempli.it ,pliantul primt la intrare

Ce am reușit să vedem

Cum era deja trecut de miezul zilei și ultimul autobuz spre Catania era la 18,45, în apropierea casei de bilete, soțul meu vine cu propunerea: ”Hai să luăm bilete și să vizităm doar situl și grădinile Kolymbethrei (fără muzeu) și să dăm o raită la întoarcere prin orașul medieval căci mi-au rămas ochii la niște clădiri superbe, din ce am reușit să văd din autobuz! ” Mă învoiesc, realizând că nu avem timpul necesar să parcurgem atât de multe obiective în doar câteva ore și plătim biletele: 15 €/persoană, din care 10 €/persoană pentru situl propriu-zis și 5 €/persoană pentru grădini.

Am pătruns în sit în imediata vecinătate a rămăşiţelor templului Dioscurilor și a sanctuarului zeiţelor chtoniene şi mi-am dat seama repede că, într-adevăr, distanţele între obiective sunt considerabile. Oraşul nou, spre nord, marea, spre sud se văd fantastic din sit. Ceea ce m-a impresionat din capul locului la Agrigento a fost culoarea senzaţională pe care o au vestigiile, o nuanţă ca de miere, pesemne de la soarele puternic şi generos ce le răsfaţă de peste 2.500 ani şi în lumina căruia sunt foarte bine puse în evidenţă. Cele patru coloane ale templului Dioscurilor, multele bucăţi de piatră zăcând acolo pe sol, ca şi rămăşiţele sanctuarului zeiţelor chtoniene şi cele circulare ale altarului, demonstrează că timpul nu a fost prea iertător cu acestea. Foarte aproape, într-o vale, se află grădinile Kolymbethrei, dar am hotărât să le vedem la final.

Apoi, ne-am îndreptat către templul lui Zeus Olimpianul (Jupiter la romani) , următorul obiectiv, care într-adevăr se prezintă ca un imens maldăr de blocuri de piatră aşezate, totuşi, pe un postament de formă dreptunghiulară. Cel mai mult mi-a plăcut să văd cei doi telamoni reconstituiţi, aşezaţi pe jos, în faţa sa, unul în stare mai bună, celălalt cu greu putând fi identificat. Telamonul este o sculptură uriaşă segmentată reprezentând un bărbat, ar fi varianta masculină a cariatidelor, de regulă fiind folosit pe post de coloană. Se pare că templul a fost terminat doar pe jumătate, însă dacă ar fi fost finisat, ar fi fost cel mai mare templu din Grecia Antică. Pe lângă templul lui Zeus, în timpuri străvechi, se întindea un adevărat cartier de locuinţe, numit cartierul olmpian.

În drumul nostru, de-a lungul aşa-numitei Via Sacra, am dat de Porta Aurea (Poarta de Aur) sau poarta imperială şi mormântul lui Teron, o fostă clădire tronconică din care nu a mai rămas mare lucru.

Următorul a fost templul lui Hercule, odinioară măreţ edificiu cu 38 coloane, rezistând în timp doar opt aliniate, nici acelea întregi, şi una mai izolată, într-un colţ, însă se poate estima clar dimensiunea acestuia observând blocurile de piatră ce zac la baza acestora.

Întâlnirea mult aşteptată a venit când am dat cu ochii de templul Concordiei, simbolul parcului arheologic de la Agrigento. Este cu adevărat o minune arhitectonică şi în timp ce înaintezi, nu poţi să-ţi dezlipeşti ochii de pe el, te atrage ca un magnet. Parcă în drum mai era şi vila Aurea, casa unui ofiţer britanic pasionat de arheologie care şi-a dedicat ultima parte a vieţii cercetărilor din sit, dar absolut nesemnificativă în faţa maiestuosului edificiu. Templul Concordiei uimeşte mai ales prin faptul că este aproape întreg, coloanele fiind toate în picioare susţinând perfect partea superioară. I-am dat roată, l-am admirat, l-am fotografiat din multe unghiuri. Cred că i se potriveşte perfect vorba „merită toţi banii”, fiindcă şi dacă îl vedeam numai pe acesta, puteam să declar că nu am venit degeaba din Catania, bătând atâta cale.

Ne-am desprins cu greu ştiind că urma un alt templu vestit: cel al Herei sau Juno Lacinia, însă înainte de acesta ne-a ieşit în cale măslinul bătrân, de vreo 500-600 ani, de pe lângă templul Concordiei şi, zăcând pe pământ, o statuie metalică reprezentând un bărbat cu aripi ca de înger, însă fără picioare de la genunchi în jos. Între cele două temple, în perioada bizantină, zidurile groase ale anticului oraş au fost excavate pentru a găzdui multe morminte, motiv pentru care drumul de pe lângă acestea se chema Via Sepulturi. Totodată, am asistat şi la o mică demonstraţie de artă modernă a artistului local Giuseppe Agnelli ce expunea câteva obiecte de culoare albă, interesante.

Templul Herei, construit tot din calcarenit ca şi cel al Concordiei, e ceva mai deteriorat ca precedentul, dar încă într-o bună stare. Aproape de el se află poarta a treia a sitului. L-am admirat şi pe acesta cu interes, culoarea sa fiind la fel de arămie, în contrast cu verdele văii vecine şi albastrul mării ce se zăreşte în depărtare.

Ne-am hotărât apoi să ne desprindem de-acolo şi să o luăm spre cartierul grec/roman spre care un indicator ne arăta că am fi avut cam un kilometru de mers pe jos. Ne-am angajat pe o cărare de pământ şi după ce parcurseserăm câteva sute de metri bune, cum dăduserăm cu ochii de[b bazilica San Nicola, din păcate, drumul era blocat de utilaje şi muncitori ce lucrau la restaurare. Nu ne-au interzis accesul, însă ar fi trebuit să ocolim luând-o pe câmpul plin de vegetaţie uscată şi ciulini. Am renunţat în favoarea grădinilor Kolymbethrei pentru care optaserăm de la bun început şi am făcut cale-întoarsă.

Grădinile Kolymbethrei mă aşteptam să mă impresioneze mai mult, însă în ciuda plantaţiilor îngrijite de tot felul de arbuşti, portocali, lămâi, rodii, etc., nu pot să spun că m-a surprins cu ceva anume poate şi pentru faptul că niciunul nu avea fructe, în schimb, mi-a plăcut mult povestea ei. În antichitate, Kolymbethra reprezenta o zonă mai joasă ca altitudine, cu pereţi calcaroşi, amenajată ca un fel de lac de colectare a apei atât de necesară şi atât de deficitară în ţinutul arid al Siciliei. Apa era adusă de pe colinele mai înalte prin apeducte şi arealul a devenit un fel de paradis verde, cu fermă de peşti, lebede, vegetaţie luxurinată unde conducătorii Akragasului veneau să se relaxeze şi să-şi desfete privirile în natură. După ce în Evul Mediu a fost transformat într-un câmp cu trestie de zahăr, în urmă cu două sute de ani a devenit grădină de citrice. În zilele noastre, se întinde pe 5 ha, însă aria vizitabilă e mult mai mică şi găzduieşte chiar şi specii foarte rare de plante.

Dincolo de grădinile Kolymbethrei, văzuserăm un indicator către templul lui Vulcan (Hefaistos) şi ne-am grăbit să-l vedem şi pe acesta, traversând chiar şi o cale ferată peste care nu era nici măcar pasarelă. Aşa că ne uităm stânga-dreapta, cum trenul nu venea, trecem şi zărim ruinele templului din care mai sunt în picioare doar două coloane pe diagonală una faţă de cealaltă şi baza dreptunghiulară pe care se odihnesc resturi de piatră.

Cu ochii pe ceas, nevrând să pierdem timpul, am ţinut-o drept spre staţia de autobuze locale de unde urma să-l luăm pe cel ce ne ducea în oraşul medieval despre voi scrie câteva cuvinte separat.

La final

Aceasta a fost vizita noastră la Valea Templelor din Agrigento şi cred că şi acest obiectiv face parte din lista locurilor must-see siciliene. Cel puţin pentru iubitorii de pietroaie antice ca mine. Noaptea, întreaga vale este superbă, templele sunt luminate magic, după cum am văzut în poze, aşa încât pentru cine este interesat, se pot vizita chiar şi seara, între 19,00 şi 22,00 în timpul lunilor iulie-septembrie.

Trebuie să spun, totuşi, că nu mi-a plăcut faptul că în sit sunt foarte puţine alei pietruite/betonate, drept pentru care ne-am prăfuit până la genunchi şi când am ieşit, arătam îngrozitor. Parţial, distanţele mari din sit am văzut că se puteau parcurge cu ajutorul unei maşini mici electrice ca un titicar, contra sumei de 3 €/persoană, altfel ar putea fi descurajant un parcurs atât de lung prin parc pentru persoanele care nu sunt obişnuite cu mersul pe jos îndelung.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI