IerisSosul cu semigust

TIPĂREȘTE

Eh... sigur... dacă doriţi o Wikipediană, gasiţi surse de citire, click-uind pe unde vă doreşte inima. Evident, ar fi destul de simplu să vă malaxsez prin istoria Ierissosului, dar nu cred acesta este modulul dorit, prin care să prindeţi un crâmpei de idee despre locul în sine. Dacă doriţi o istorie a ţinutului, citiţi-o în altă parte. În primul rând aş fi puţin-mai-mult nesimţit, a face acest lucru şi în al doilea, nu vreau să-mi pierd cititorii si evident, odată cu ei, respectul de sine. Consider că Wiki-ul personal este mai solubil mental, decât ceea ce se poate găsi la modul impersonal, oriunde. Am rugamintea să, săriţi pasajele ce nu reflectă interesul strict, turistic.

În ideea de...

... schimbare, am luat-o ca, copilu' pe cărări rătăcite şi după al doilea an, la Kalives Resort (vezi impresii), mi-am zis în cioc că... ciocu' mic! , ... adică, ajunge... adică, m-am plictisit. Evident, poţi fi un turist supraumblat dar mai mult de două-trei ori, nu te duci în acelaşi loc. Arareori, alegi aceeaşi destinaţie, mai ales când e vorba de o chestie "plajală" şi nu de un obiectiv turistic, la modul, indubitabilus. Mi-am zis, în mintea-mi ferfeniţă : If You want to fuck around search another ground.

Stând, tumefiat de ştiri, politico-obsesivo-gofuckyourself-cretine, mi-am zis că este mult mai educativ, să telecomandez pe, "Sunt un NIMENI! Scoate-mi-o de aiiiiiiiici! ". Am realizat că nu voi ieşi din propria-mi prostime, educaţio-puţus-gândirus-palmistus, chiar dacă aveam acel impuls. Emisiunea, chiar m-a convins... ehm... să... mă scot de acolo. Oricum, mintea se ambala spre, "Unde-mă-duc-vara-asta! ". Cu gândul înfipt în Halkidiki, am zis... Braţul Trei, călcând, celelalte două. Am decis, braţul al treilea, spre Ouranapoli, unde nu am avut fericiri de a face tălpăşiţe turistico-curioso-sprânceano-ridicate şi nici anti-euforice mentale, care m-ar face a revine unde, "fost-am".

Calea

Amatorii de Elladă însorită, ştiu cum să ajungă aproape oriunde în, "Ţara-lu'-nu-ţi-dau-bon-pă-marfă". Traseele cunoscute, "pe Bulgaria" sau "pe SerbMacedonia", au fost extradespicate, pe AmFostAcolo. Dacă aveţi vreun gând cenuşiu care înfloreşte sus, în Comitetul Central şi doriţi o, ocheadă prin Ierissos, vă pot spune - sper... scurt, pentru a nu plictisi cititorul - cum se prelinge drumu' din Salonic. Sunt trei variante... ca un fel de... trident, de arată ca mâna unei vrăjitoare de 200 de ani (vezi, G-maps). Toate aceste trasee le-am călcat în acelaşi sejur... Eh... cum, de ce? Pentru că eu sunt un sonat care are sindromul Alela şi încearcă!... pentru a se convinge pe sine. Este Calea Amalfitana, ... eh... vrere-se! Sigur, păstrând proporţia comparativului - mulţi dintre voi au călcat Coasta Amalfi, ştiind despre ce blăblă-iesc, aici - o tai pe autostrada Egnatia şi când ajungi aproape de coastă, se face bâşti la dreapta, bâşti Stavros, bâşti Olimpiada şi o ţii catre Athos. Singurul plus al serpentinelor din acest traseu, începând ceva înainte de Stavros este că ai crâmpeie de Ellada, de te iei la palme. Calea are o anume unduire printre satele de coastă elladiene şi care, cu linişte şi pan/a/o/rama, vă poate aduce un fel de xanax sufletesc, până-n destinaţie. Calea Ameţeala, care o taie... ce să taie, nene?!? ... de fapt, şerpuieşte printre văi şi dealuri... şi mai dai de câte un deal, care are o erecţie în dorinţa de a fi munte. Daca vă place ruralul elladian şi staţi bine cu duodenu', de ce nu? . Calea Anosta, vine pe magistrala ce răscrăcără Sithonia, de Kassandra. Bâşti spre Nea Moudania, Kaliyves... trece pe langa Polygiros, "capitala" lu' Halkidiki, meniul fiind cu... serpentine... dar, dacă medicul recomandă, nu mă insinuez în ciorbă.

Cătunul... sau... City-my-ass with a pass

Şi dacă te naşti de două ori la rând, nu poţi spune că Ierissos-ul este modelul de pus în Bucket list- ul, preferat. Nu aduce mulţumire nimanui, o “staţiune” sub perfuzie. A nu se înţelege greşit... dar aici... îti poţi îneca soacra-n mare şi nu te vede nimeni. Soacra mea e... ehm... fată dulce şi ştie că nu trebuie s-o conving să facă asta, sinuciderea fiind sigură. Normal, exagerez, dar nu am găsit un cretinism mai adecvat. Adică, aşezământul, este un fel de, mortua estus am buzam egeeum. Să nu înţelegeţi aspectul printr-un gând care te duce la neplăcut şi nici de... ehm... What the fuck? . Dimpotrivă, aici, persistă un anume farmec ambiental, de factor septuagerian. O linişte... pentru cei ce caută amorul plajal, nu plagier, şi distracţia la fesele goale în miez de lună de zahar brun sau lună plină în marea valurită, plus o - sau mai multe - Marguarita, in frapieră, la rece. Nu că... eh... nouă, cei trecuţi de o anumită... o-mie-nouăsute-şi-treaba-noastră, nu ne-ar place. Eh... ne gândim şi noi, cum ar fi, dar purcedem arareori la actul, Nudu-n-noapte-la-mare. Nu pentru că nu am învăţat, până la, sau cu cei 7 ani împliniţi, anumite lucruri, ci după o vârstă înţelegi ridicolul sau... ehm... te poţi bloca de spate, dacă te apucă zbenguialus-juvenilus. Mă rog... depinde de individ.

Faleza este o chestie nebulevardieră, fără muţunache la fiecare virgulă de clădire. A fost gândită doar pentru tălpăşiţe negrăbite, la miez de apus. Din nou, ţine de individ, dacă place sau nu. Mie, mi-a dat senzaţia "unui aerisit de mers", şi nu unui aglomerativ, la care-ţi mai iei cate o umbrela-n ţeastă, în chip de reclamă. Dacă te interesează oraşul, atunci alege... ehm... Caracal. Nu că, Caracal, ar fi definiţia anostului. Salutări, tuturor caracalienilor. Nu mi-aş permite în veci pururi, să-mi jignesc conaţionalii prin comparaţie.

Ierissos însă, deţine un potenţial grăsuţ de, dezvoltare, dar s-a folosit de o marotă mioritică, “... Eh... e bine şi aşa! ”, ce ţine de o neghiobie neaoşă, ce o blamăm dar acceptăm şi lenevim prin ea.

“Oraşul” este un fel de Mamaie, a anilor '55, care nu vrea să se reinventeze şi nu îşi doreşte această transformare. Are o atitudine elladiană, de a nu o face. Adică, un fel de... ”Mă doare la tzatziki de, dorinţele tale! Dacă vrei să vii aici, bine!... Dacă nu... mânca-ţi-ai propriul tău iaurt".

Trecând la pozitivismul ierissosian, în schimb, legatura este la mintea raţei: turismul. Pozitivul este bine accentuat de mercantilism. Fiind un “oraş” de pescari – ca mai toate satele halkidikiene -, comportamentul general e, “ Adă banu' nene, că din el îmi mestec pita! ”.

De fapt, Ierissos-ul a trecut cu nepăsare, peste modernizările obişnuite stil, braţul Sithonia sau Kassandra şi a îmbătrânit cum vrea el. Singurele update-uri, sunt la depand-ul propietarilor de vile/case/grajduri/coteţe din zonă. Administrativ însă, partea asta grecească, nu îşi doreşte un quantum leap. Străzile, au fost gândite dupa concepţia lui Hippodamus din Miletus, ce Lumea Nouă a pus-o în practică inteligent. Adică, Manhattan (... evident, o fixaţie!), sau Salt Lake City. Eh, normal că elenii au inventat şi asta, adică caroiajul, adică "aşezi" pe hârtie o idee de oraş în formă caroiată, adică în pătrate. În pătrate se înalţă clădirile şi între ele apar străzile. Urbanistic, extrem de eficient şi nici nu încurcă GPS-ul, care nu este nevoit să te anunţe, "faceţi uuşşşor la stânga" sau "faceţi brusc la dreapta". Adevărat că acest plan urbanistic, s-a-ntâmplat dupa anii omienouăsute32, când a trecut Richter prin vecinătate, urcându-se pe scara lui şi aruncându-se de la treapta 7, de cutremură împrejurimile. Refacerea oraşului după hurducătură a fost amprenta unui square-grid.

Clădirile refăcute sau... ehm... rebrand-uite (bleah... ce cuvânt cretin... dar cred că e... o molipseală), sunt destul de înghesuite, pentru a face cât mai mult loc pentru turişti. Majoritatea pensiunilor şi-au făcut "lipeala", între ele... ehm... un fel de bară-la-bară. Recunosc! Dacă aş avea o casă veche, primită de la parinţi, într-o mărginime de plajă... m-aş întinde, cât mi se permite! Ca propitar este perfect. Ca turist, nu-mi place, deloc! . Nane şi "nani" eleni care ţipă din balcon în streaşină... brrrrrrrr... NU. Sigur, aceasta este doar o părere, nu o certitudine cerebrală, ce ar include populi generalis, sau mai corect, vox populi. Nu este de condamnat, pentru că, grecoteii, d'acolo îşi iau covrigu', cât de cât fierbinte. Oricum... ospitalitatea este fără de tăgadă... sau cel puţin, asta am observat eu. Localitatea nu intră în main stream-ul, de factor Kassandra sau insule, fiind cu un bobârnac mai încolo, de abundenţa turistică, obişnuită. Este o staţiune - chestie care mi s-a confirmat şi la "spatele" locului - ce abundă de grecii ce au concediul din industrie de iulie-august. Orăşelul este ca un fel de chiflă proaspătă, mâncată... a doua zi. Ierissos este, - evident... depinde cum vezi lucrurile -... o... o... autosatisfacere tristă dar are ceva, ce nu poate fi plătit în galbeni : o plajă de vis.

Plaja neastâmpărată

Staţi! Nu plaja unde, doamnele, fac reclamă la ultimele trăznăi din colecţia, "Mi-am-luat-costum-nou, pupa-ma-ţi-pe-cupa-A-B-sau-C". Vorbesc, de locurile izolate.

Eu, personal, i-aş fi dat mulitple steaguri albastre, pe lângă cel primit pentru zona, ţărmuri populate.

Ierissos are o atitudine de Je m'en fiche, cu o plajă întinsă, unde "tarlalele" fără de popor sunt pline cu plastice/PET-uri aruncate de proşti/doze de bere/nituri “ranforsate”/”ceauciucuri” dezumflate/chiloţi de marmotă, balenă, pinguin/chiloţii lu' bunica... şi o putem ţine tot aşa, până la adânci nervi.

Perspectiva este tristă, dar nu de asta am căutat acest loc. Nici nu m-am gândit că ar fi un loc "d'un moş şi-o babă"... nu că ar fi ceva rău în asta! . Am căutat o anumită izolare. Un fel de Periboina, între Gura Portiţei şi plaja Vadu.

Cu siguranţă ştiam că nu voi avea parte de micul paradis, Razelm-Marea Neagră în Ierissos. Totuşi, ideea era de a găsi un surogat care să-mi satisfacă, chimia orgasmului cerebral.

Neastâmpăreala fiecei dup-amiezi, ale "plajalului", erau dunele de nisip ce se transformau - cauza fiind vântul de seară -, în movile cu unduiri Dali-ste.

Surogatul a fost perfect... câteva ţipenii umane... ce-şi doreau linişte. Câte o capră rătacită, ce molfăia spinii din apropiere. Şi perfecţiunea... valuri-de-mal, adică mici, ce loveau nisipul grunjos, ce nu se lipea de tălpi.

Ironia e că sunt ţări (Suedia cu soare, când soarele are erecţie când vrea el! , iarna-e-ca-vara şi invers...), care au pârloage bătute de soare şi nelăsate total la neîngrijit şi care luptă cu toate... fiinţele, să creeze un paradis. Dacă paradisul (Grecia şi altele...), este la îndemână, faci şi laşi pe alţii să facă caca pe el. Mă gândeam, mai deunazi, cum îngrijesc suedezii, malurile cu nisip şi cu ce grijă se uită în tomberoane pentru a nu se scurge ceva... ehm... maliţios din ele, în mare. Din "fericire", la ei, vara vine într-o vineri şi dispare într-o miercure viitoare, pe la amiază. Sunt feriţi într-un fel, de necazuri, la tomberoanele solarizate.

Sincer, dacă aş fi un fel de... ehm... Primar ierissosian - având politicul ieris-sosit, de partea mea, bineînţeles -, nu aş gândi cu fesele şi chiar dacă mi-aş susţine dreptul de veto de a nu aproba autorizaţii pentru umbrele/she-zuturi/cafelatte/cioc de lebadă sau altele, în zona liber-salbatică, aş lua în considerare o minimală curăţenie a propriului ţărm. Chiar daca ţărmul sau tărâmul nu este al meu - că nu mi l-a dat tata - am grijă de el. Înţeleg noţiunea de sălbăticie dar înţelesul meu, nu reflectă o similaritate, întru fraţie elenă. Dacă sunt căcăreze de broască ţestoasă lângă mal, este normal a avea o atitudine de junglă şi de a lăsa naturalul sa-şi joace viitorul în propriul fief. Dacă sunt chiloţii lu' bunicu' răscrăcăraţi în vreun palmier, retez dreptul de veto. Dacă vrei să-mpuţi locul de şezut fără să-ţi pese, înseamnă că pe... planeta asta, primi 7 ani de respiraţie au fost definiţia... vomismentului perpétuu şi nu prea ţi-a păsat de ce se întâmplă, în jurul tău.

"Ştiu" din embrion, când mama mă căra în marsupiu, că, faci curat acolo unde îţi aşezi rotunjimile. Adică, am o anumită disciplină, învăţată dinainte de a ştii ce înseamnă, păr pubian : fă curat - laşi curat - găseşti curat. Personal, vin tot timpul cu saci de gunoi să-mi curăţ, petecul de plajă şi limitrofele lui, tocmai pentru a da linişte unei materii ce poartă numele de, cenuşiu. Mă rog... e o dileală asumată. Nu mă plâng, n-am ifose şi fac curat pentru că dacă AmFostAcolo, mâine RevinDinNouAcolo.

În numele Domn... Scuze!... Ouz... oului

În oraş... nu am văzut vreo şcoală şi nici cămin de septuagenari. Mă rog... vina mea. În schimb, DOUĂ biserici, 'nalte ca Trump Tower, făcute cu fason şi după cum mi-am pus ochiul, cu bani... muuulţi. Binenţeles, niciuna deschisă publicului/ rugătorilor/ curioşilor/ fariseilor/ tuaregilor/ sirienilor/ gurăcascălor sau plimbătorilor-prin-genunchi... ehm... la aproape nicio oră din zi (evident, poate părea o exagerare dar, am trecut fără vrere obsesivă, la mai multe ore din zi şi fără o, obstinaţie, anume... Poate erau în concediu... ehm... "Mă rog").

M-am dus si am bătut la uşă, strigând printre obloane :

- Padre ! Hai, nene, că vrea nevastă-mea să se roage. Mă rog... nu la tine... ci la cineva Sus pus. Dăşchide roşteiul!

Ehm... nimic... linişte... mormântală. După, 4 minute apare El Padre, spunând în greceşte, un fel de....

- Roiu' d'aici, că nu am lumânări cu LED-uri.

Am fost tot timpul convins că eu sunt singurul fucked-up în Ierissos şi nu mai am fraţi. Viaţa, însa, e plină de surprize. La două ore de la întalnirea de gradul 3, El Padre stătea la suc... şi înca ceva, la taverna “Lua-te-aş la palme”.

Mă rog... (mă rog cui, de fapt?), dupa ce vin de la plajă, El Padre “a schimbat metroul”, pentru taverna Zorba the Russian, chiar vis-de-vizavarza saivanei unde locuiam, zipp-uind ouzo, la pahar de o schioapă. Eu nu aveam nimic la bord dar cum aveam ocheadele roşii, ca un neos-fragiatus de pe Titanic, de la marea cea sărata am sarit la... ehm... interval ...

- Yo'! Padre! What the fu... I'm sorry! Drinking ouzo in the middle of the fuckin' day?? Open the church... for... for... Crying Out Loud! What is wrong with you people, here in Ierisso'??

Se uită la mine ca la un cretin, ce a muşcat dintr-o geamandură inexstentă şi cu un fel de gest, cu dosul palmei, ca şi cum ai şterge praful...

- Makilikia fuckiurikia suckmidikkia!

Adică am înţeles, NU.

- I'm sorry!... but... are you shitin' me?? Go too... work... or whatever... you... priest ar doing...

Mă întreabă,.....cum mă strigă,....mama pa' acasă. Sireacul, neştiind, că mama e în ceruri.

- Ok, Padre! Alex is my name! , ... ce să fac cu... Mult Prea Ouzoitatul? Avea o atitudine civilizată şi pe mine... eh... chiar mă înmoaie, chestia asta.

Îmi spune că este convins că, mama mă iubeşte. Sigur... i-am lăsat spaţiu de respiraţie şi zâmbind în gând, am întrebat :

-... and how do You know that? Maybe she was... Jack The Ripper in some other life!

Se uită la mine, arătând ca un accident de maşină ce avea să se întample...

- 'Cos, You are a good kid!

A fost pe înţelesul meu. Deci, eu voi achita, nota de plată!! L-am chemat pe ospătar, spunându-i, la cuenta, por favor! .

Chelnerul, s-a uitat la mine, în semn de "Sunteţi sigur că, faceţi asta? "

Când îţi pare rău de ceva... mai bine... nu o face!

- Do You know Father Dimitrios? , făcând acel gest cu mâna, care-l ştim, majoritatea... acel mimic al mâinii, în sens de pahar, dus la gură.

Am spus... exact ceea ce am simţit...

- Hey, kid! Father Dimi, is the right father to have!... şi cam atât...

Când trebuie să te termini...

Sigur, mulţi dintre voi, mă vor sudui... dar... dacă aşezam totul într-un alt cadru, tind să le dau dreptate grecilor. Adică, cum ar fi, ipotetic, să vină cineva din afară, la tine acasă, şi-ţi spune, că trebuie să-ţi schimbi gresia din baie. Îti vine, într-un fel, să-i tragi în nara stângă cu arbaleta, nu? . Poate sau sigur, acesta este farmecul Elladei. Venim, criticăm, dar anul următor căutam aceleaşi locuri sau prin preajmă, pentru erupţii solare. Noi, românii, cârcotim mult fără să ne uităm în oglindă. Avem "sertare" pentru toate naţiile, arătând cu degetul, dar nu ne tundem părul din nas şi urechi, care arată oribil. Nu tragem apa la toaletele publice dar suntem îndreptăţiţi să judecăm alte popoare, când le vizităm. Carpe diem... aşa ar trebui gândită viaţa... zic unii. Din păcate, noi ca neam, suntem cârpe diem. Ne-am crezut buricu' pămăntului, dar, ne-am regăsit în tot acest timp, cu tristeţe, la coada vacii. Ne simţim şi ne ştim cei mai deştepţi şi avem tendinţe de supramărire, când de fapt, şireturile pantofilor s-au uscat de sărăcie, de la atâta furat de căciuli.

Pe... oricând.

---

VIZUALIZĂRI: 9866 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI