Marele Templu Todai-ji - locasul impunatorului Buddha

TIPĂREȘTE

Motto:

Toata viata cu siguranta nu-l vei mai uita.

Asa cum va spuneam aici click aici, cand am vizitat Nara, am avut sansa si onoarea de a-l vizita pe marele Buddha, nu in carne si oase, ci in bronz masiv, ce este bine adapostit in cea mai mare cladire de lemn din lume, templul Todai-ji.

Desi de-a lungul secolelor dezastre naturale, incendii si intemperii au distrus la un moment dat o parte din Nara, unele din templele sale au reusit sa fie reabilitate, precum si marele templu Todai-ji, aflat acum pe lista patrimoniului mondial Unesco.

Templul actual a fost reconstruit in anul 1692, deoarece la sfarsitul perioadei Heian, in vremea imparatului Kammu, a avut loc un puternic incediu, in urma caruia templu a ars. Acum el masoara insa doar doua treimi din cladirea originala, ridicata in 752 si distrusa in anul 1185.

Templul Todai-ji este faimos pentru lacasul celei mai mari statui de bronz a puternicului Buddha Vairocana din lume, cunoscuta in Japonia sub numele de Daibutsu.

Dar sa va spun putin cum a luat nastere acest lacas de cult, construit de imparatul Shomu, in care a amplasat aceasta uriasa statuie de bronz a marelui Buddha, comandata chiar de ei.

Se spune ca, dupa ce a renuntat la putere si s-a retras ca simplu calugar, Shomu a iesit din izolare pentru a conduce marea ceremonie de dedicare a statuii din 749.

Aceasta statuie uriasa a lui Buddha are o inaltime de 16 m si ofera o spectaculoasa priveliste vizitatorilor de indata ce intra in templu. Colosul care sta jos cantareste nu mai putin de 550 tone si este considerat a fi cea mai mare statuie din bronz de pe glob.

Se spune ca in cei 1200 ani de istorie de la constructia lui Daibutsu, din cauza incendiilor a fost deteriorata de mai multe ori, iar din cauza cutremurelor si-a pierdut de 2 ori capul (recuperandu-si-l ulterior :)))))

Ce pot sa va spun dupa un pic de introducere in ceea ce piveste detaliile legate de acest templu ce ascunde ,,comori nebanuite’’?

Spun comori, deoarece, pe langa statuia maretului Buddha se mai ascund si alte misterioase personaje, zeitati protectoare, 2 la intrarea in templu si altele 2 in incinta templului, despre ale caror detalii vi le voi povesti indata.

In primul rand sa incep cu arhitectura grandiosului templu, o adevarata dantelarie din lemn, lucrata numai din imbinari lemn pe lemn, fara nici un fel de cui. Este ceva extraordinar, daca te gandesti ca la noi sunt munti de betoane si de termopane, acolo parca ai intra in lumea povestilor din padurea fermecata, unde gasesti nu casuta cu pitici, ci templul cu giganti :)

Inainte de intrarea in templu, in primul rand te impresioneaza Masiva Mare Poarta Sudica Nandaimon din acelasi lemn masiv, inalta de 21 m, construita in secolul al VIII lea, fiind ulterior restaurata substantial in secolul al XII lea, dupa ce s-a prabusit din cauza unui taifun.

Asa cum va spuneam, de straja la aceasta intrare stau in niste nise laterale 2 zeitati protectoare uriase, cu niste fete cumplit de hidoase si inspaimantatoare, avand o inaltime de 8 m, splendid sculptate tot din lemn, cunoscute sub numele de Regii Deva.

La o distanta de 200-300 m de aceasta poarta masiva, se vede in toata splendoarea lui templul Todai-ji.

La intrarea in templu, in partea dreapta troneaza o noua statuie din lemn, ce-l intruchipeaza pe Binzuru, considerat un fel de vraci in vremea lui Buddha, considerat cu puteri miraculoase, ce vindeca suferintele oamenilor.

Am observat cum multi japonezi, dupa ce ieseau din templu, se duceau si atingeau statuia hidoasa de lemn, in semn ca si acum acesteia i se atribuie puteri vindecatoare.

Tot la intrarea in templu se afla un vas ceramic urias, umplut cu nisip, in care se aprindeau betisoare (ca cele parfumate de pe la noi), probabil ca un omagiu adus lui Buddha, ceva similar cum aprindem noi lumanari in memoria mortilor.

De cum pasesti in templu, daca stai rau cu corasonul tic-tacul iti poate ingheta instantaneu, la fel daca privirea ti-o tintuiesti in sus si ti-o fixezi in ochii necrutatori ai marelui Buddha. Te simti precum un Piticot in tara lui Guliver ori o furnicuta in fata unui elefant. Ingrozitor e primul impact, mai ales ca namila de bronz e de-un negru verzui de te-nfioara.

Usor, usor, incepi sa te-adaptezi, cand vezi multimea de furnici nipone de pe langa tine care casca ochii si gura ca si tine si se minuneaza de tot ce-i inconjoara.

Daca te concentrezi prea tare, risti sa ai impresia ca Buddha iti face cu mana in semn de salut, de fapt el binecuvanteaza cu mana sa, ridicata, toti credinciosii ce vin sa-l vada.

Buddha este asezat pe un piedestal format din 56 petale de lotus din bronz, fiecare masurand 10 metri inaltime. Mana sa dreapta este ridicata cu palma orientata in exterior intr-un gest de binecuvantare care simbolizeaza linistea spiritului transmisa celor din jur, iar postura mainii stangi semnifica implinirea dorintelor.

Asa cum va spuneam, incendiile si dezastrele naturale au facut ca majorittea constructiilor din incinta sa fie reconstituite, precum si remarcabila Sala a Marelui Buddha Daibutsuden, refacuta ultima data in 1708. Aceasta are 57 m lungime, 50 m latime si 48 m inaltime, desi dimensiunile ei dupa reconstituire fiind mai mici decat cele originale, sala este totusi una din cele mai mari constructii din lemn din lume.

Chiar in spatele imensului Buddha exista o uriasa aureola de lemn, aurita, pe care sunt reprezentate cele 16 incarnari ale lui Buddha. Parca ar fi niste mici strajeri aurii, 16 Buddha mai mititei, care-si pazesc strasnic marele stapan.

In spatele acestui colos se mai afla alti 2 paznici ceresti, doua statui uriase – zeita Kannon, simbolul bunatatii si al milei si zeul Norocului, la fel de impresionanti prin imensitate, dar si prin expresivitatea fetei.

In interiorul acestei sali uriase, am aflat ca exista un remarcabil sistem de aer conditionat. Acest fapt explica de ce paravanele, matasurile si obiectele delicate de hartie au reusit sa supravietuiasca trecerii vremii.

Uitasem sa va spun despre felinarul de bronz octogonal din fata salii principale, minunat sculptat, ce a rezistat intemperiilor si este chiar cel original, de la prima constructie a templului.

In partea dreapta a piedestalului pe care sta Buddha se mai afla un fel de toba, ca un tas urias, sprijinit pe un supor de lemn, in care fiecare persoana cand trecea pe langa el, il lovea cu un fel de snur impletit, colorat in alb-rosu. Zgomotul produs era ca de gong la teatru, cand incepe piesa. Probabil tot un ritual, ca un fel de rugaciune sau inchinare adusa marelui Buddha.

In partea stanga a salii se afla frumos amenajat un spatiu special, de unde puteai sa-ti achizitionezi suveniruri. Cei ce m-au impresionat si intr-adevar am zis ca sunt educati de mici in spiritul respectului si al bunului simt au fost copiii. Desi erau un numar foarte mare de turisti, copiii nu se imbulzeau ca la noi, nu se harjoneau sau sa faca galagie, admirau in liniste si-si alegeau suvenirurile, nu inainte de a da intaietate turistilor straini. La cata aglomeratie era acolo, copiii puteau lejer fura in voie vederi, pixuri, magneti, deoarece nu erau decat 2-3 persoane ce vindeau marfurile si nu puteau urmari in permanenta tot ce misca pe langa ele.

Daca erau la noi, puzderie de colorati, ar fi dosit cu siguranta repejor prin buzunare tot ce le-ar fi dorit sufletelul. Acolo nu: copiii-si alegeau suvenirurile, apoi disciplinati stateau la rand sa-si achite cumparaturile. Incredibil, dar adevarat! Civilizatie muuuuult inaintea erei noastre :)

Fac o paranteza, ca mi-am amintit aici.

La ei pe strazi aveau curajul sa-si lase mijloacele de transport uzuale de deplasare de-acasa la serviciu, bicicletele, in parcari fara vreun sistem de siguranta, nelegate cu vreun lant, vreun sistem de blocare al rotilor, va dati seama. Pana si bagajele din cosuletele de la bicicleta: umbrele, manusi, cotierele impotriva soarelui... le lasau fara probleme acolo, fara sa le fie teama ca ar veni cineva sa le fure.

Iar masinile lor aveai impresia ca ieseau zilnic de la spalatorie: neprafuite, lucioase de ziceai ca atunci au iesit de la ceruit. Dar scuzati-ma si trotuarele erau imaculate, iar pavelele ca-n palma de drepte. In 7 zile cat am stat in Japonia, sotul meu care avea pantofi negri, n-a fost cazul sa-i perie deloc, caci praf nu se depunea. S-am inchis paranteza, ca prea am lungit off-topicul de la subiect :))

Ca sa-mi inchei povestea despre templul Todai-ji intr-un tot unitar, sa va mai spun cateva cuvinte despre: clopotnita care adaposteste un clopot din 752, care la fel a fost deteriorat de un taifun, apoi a fost renovat din nou in 1239.

Sala Nigatsu-do (Sala celei de-a doua luni)

Este vestita pentru privelistea superba asupra orasului ce se poate admira de pe veranda salii, cat si pentru festivalul Omizu-tori (Scoaterea Apei din fantana), ce are loc in perioada 1-14 martie, cand infloresc ciresii, ale carui grandioase procesiuni cu torte aprinse, atrag mi si mii de spectatori.

Atunci se desfasoara un ritual budist, ce reprezinta armonia intre cer, pamant si om, de purificare prin apa si foc, de curatare a oamenilor de pacate, festival ce are loc de peste 1200 de ani.

Atmosfera este fascinanta si plina de mister. Se povesteste ca, mai multe perdele albe, mari, atarnate la intrarea templului permit spectatorilor sa zareasca doar umbrele celor care intra în comuniune cu zeitatea.

Ceremonialul este deschis si incheiat de un spectacol al tortelor, fluturate deasupra capetelor enoriasilor.

Se zice ca cei asupra carora cade cel putin o scanteie sacra sunt feriti de spiritele rele pe tot cursul anului.

Apa care se foloseste in timpul ceremoniei este pastrata in doua vase: unul cu apa de la festivalul respectiv, iar in celalalt apa de la toate ediţiile festivalului.

Sala Sangatsu-do (Sala celei de-a treia luni)

Este cea mai veche constructie din Todai-ji si adaposteste minunate sculpturi din acea veche perioada a secolului al VIII lea. Ele sunt considerate opere de arta, apreciate ca adevarate comori nationale. Acest edificiu lung si dreptunghiular, pe catalige exista si acum, dar lucrarile de arta, datorita importantei valorii lor au fost mutate ulterior in cadrul Muzeului National din Nara.

Oricum pot spune ca ma declar fericita ca am avut sansa sa vizitez cea mai mare cladire din lemn din lume si sa cutez sa-mi ridic privirea catre colosul de bronz, ba chiar sa am curajul sa-i privesc in ochi atat spre marele Buddha, cat si spre celelate statui uriase, paznicii de nadejde, zeitatile protectoare ce-l vegheaza.

Sper ca incursiunea mea prin templul Todai-ji v-a facut placere si v-a starnit dorinta de a ajunge si voi acolo, iar in continuare las pozele sa vorbeasca.

---

VIZUALIZĂRI: 5262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI