Oran un oraș aproape european

TIPĂREȘTE

Păstrând proporțiile evident!!!

Citatul zilei:„Călătoriile au tendința de a intensifica toate emoțiile umane „– Peter Hoeg

Următorul oraș vizitat în Alegria a fost orașul Oran, al doilea ca mărime din țară. Acesta a mai fost denumit El Bahia, adică Strălucitorul. Orașul Oran a fost construit în vremuri medievale de maurii de origine andaluză, refugiați aici din pricina religiei, ei fiind musulmani, iar în Spania creștinismul luase avânt și îi prigonea.

Oran-ul se afla situat într-un golf deschis la Mareea Mediterană și este locul cel mai apropiat de Spania, din nordul Africii. Este situat exact la jumătatea distanței dintre orașele Alger și Tanger din Maroc.

De a lungul timpului a avut mai mulți conducatori spanioli, turci sau francezi și de-abia în anul 1962 și-a recăpătat independența.

Oran-ul este pentru mine cel mai grăitor exemplu că mai mulți oameni se pot uita simultan la același lucru, dar să-l vadă foarte diferit. Dintre companioni mei de călătorie și nu numai, mulți mi-au spus că au văzut un oraș trist, un oraș degradat, fără strălucirea capitalei Alger. Eu în schimb am descoperit un oraș vesel, un oraș cosmopolit, unde se vede foarte clar influența europeană. Chiar mi s-a părut cel mai libertin și cel mai deschis oraș din Algeria și din acest motiv m-am îndrăgostit de el.

Oran-ul este un important port la Mareea Mediterană și acest lucru îi dă un farmec aparte. Primul obiectiv turistic vizitat de noi a fost Fortul Santa Cruz construit de către spanioli sus pe un deal. De aici se vede foarte frumos tot orașul.

Fortul Santa Cruz este o fortăreață inexpugnabilă construită după cele mai înalte standarde militare ale vremii. Era aproape imposibil de cucerit semn ca arhitecții vremii și-au făcut foarte bine treaba. Am vizitat toate cămăruțele preț de vreo două ore și am făcut o mulțime de poze. Am avut mare noroc și de o vreme superbă și am putut admira panorama din toate unghiurile posibile. Jos la bază se vedea și portul militar, pe care nu aveam voie sa-l fotografiem și unde trona mândră flota Algeriei de submarine. Multe țări cu ieșire la mare doar visează să aibă un submarin în dotare, ei bine Algeria avea vreo cinci bucăți, andocate frumos la mal.

Chiar la poalele fortului se află o mică unitate militară, iar apoi cea mai mare biserică din Algeria și anume biserica Notre Dame de Santa Cruz. Această catedrală evident construită de către spanioli are un dom ce are în vârf statuia Fecioarei Maria, care parcă plutește efectiv peste oraș și este imaginea iconică a urbei. Biserica a fost construită în secolul al XIX-lea, când a fost adusă o statuie a Fecioarei din Spania pentru a potoli o gravă epidemie de holeră. Miracolul a fost că apoi a plouat torențial și epidemia de holeră s-a stins încet cu încetul. Din nefericire catedrala catolică era momentan închisă și nu am putut să o vizităm. Dar am putut să o admirăm pe exterior, chiar înainte ca soldații ce o păzeau, să ne limiteze accesul. Îmbucurator este faptul că încă se mai țin slujbe acolo, pentru numărul extrem de mic de catolici din zonă.

După vizita la acest al doilea obiectiv turistic din Oran, am coborât cu telefericul până la nivelul mării. De aici ne-a preluat microbuzul care ne-a dus la un restaurant tradițional algerian, unde ne-am pus burta la cale după o zi grea.

Ziua urmatoare a fost dedicată vizitării cartierului francez. Aici am descoperit o mulțime de clădiri cu o arhitectură deosebită, dar care din păcate nu au mai văzut vreo renovare de la data independenței țării și anume de mai bine de 60 de ani. Din acest motiv se află într-o stare de degradare accentuată. Ăsta a fost probabil si motivul multora să spună despre Oran că este un oraș trist. Dar eu m-am bucurat mai mult de oameni și de atmosfera stradală și din acest simplu motiv l-am văzut cu alți ochi.

Vizita noastră a orașului în cea de-a doua zi a început în piața Centrală colonială. Aici am descoperit o clădire foarte frumoasă, care pe vremuri găzduia spectacole de operă, acum fiind teatru regional. Nu se vizita, așa că am trecut mai departe la clădirea Primăriei, care era străjuită de către doi lei impunători. Am profitat și eu si mi-am cumpărat de pe treptele Primăriei (fiind zi de sărbatoare era închisă) de la comercianți un leu foarte bine realizat.

Chiar în centru pieței găsim Monumentul Independenței construit însă de francezi înainte de independența Algeriei, ceva similar cu monumentul din Constantine, căruia după schimbarea conducatorilor i s-a schimbat și lui destinația sau mai bine zis semnificația.

Plimbarea prin oraș a continuat prin cartierul francez, unde am întâlnit oameni foarte prietenoși și dornici să se pozeze și să socializeze cu noi.

Printre casele vechi franțuzești, scorojite și cu balcoane pline de rufe, pe străzile orașului apar din când în când tramvaie ultramoderne, care parcă nu-și au locul aici. Te-ai aștepta la tramvaie de epocă nu la așa ceva!!!

Drumul nostru a continuat spre Palatul Bey-ului din zonă. Dey –ul era conducătorul întregii țări, iar bey-ul era guvernatorul unei regiuni. Palatul Bey-ului se află situat în incinta fortăreței El Borj al Ahmar aflată deasmenea într-o stare mare de degradare. La Palatul Bey-ului au început timide renovări, semn că nu prea sunt fonduri de așa ceva, de întreținerea monumentelor istorice. În schimb alături se construiau de zor blocuri de multe etaje, care chiar nu își aveau locul acolo, în acea zonă cu semnificatie istorică.

A urmat vizita la gara din localitate situată deasemenea într-o clădire cu o arhitectură deosebită. Gara este situată în districtul Sidi El Bachir (fostul Plateaux) din Oran. Este administrată de SNTF (compania națională de transport feroviar). Din gară se poate ajunge în orașele Alger, Béchar, Aïn Temouchent, Maghnia, Tlemcen și Sidi Bel Abbes.

Clădirea a fost construită în perioada colonizării franceze. Construcția sa a fost susținută ca parte a unei politici coloniale de echipare și dezvoltare de peste mări. Obiectivul a fost înființarea unei rețele de căi ferate care să deservească principalele orașe și porturi importante ale țării. Lucrările au început însă cu adevărat în 1908 conform arhivelor clasate la Muzeul din Oran. Stația a fost finalizată în 1913 și deschisă publicului larg în același an. Construcția clădirii pentru călători a fost încredințată companiei fraților Perret, în timp ce arhitectura sa neo-maură a fost opera lui Albert Ballu. Acest arhitect s-a inspirat din cele trei religii ale cărții, adică islam, creștinism și iudaism, precum și din particularitatea lor. Acesta este motivul pentru care acuarela de pe tavanele sale evidențiază cruci creștine, cupola și balustradele ușilor prezintă Steaua lui David, iar aspectul său exterior capătă aspectul unei moschei. în schimb minaretul său poartă ceasul, care confirmă că este într-adevăr o gară.

Toată această arhitectură care conține o parte din istoria orașului, cu detaliile sale meticuloase este absolut de admirat. Este una dintre cele mai somptuoase și frumoase clădiri din Oran.

Cu toate că nu aveam voie pe peron, accesul se făcea doar in momentul apropierii plecării trenului cu biletul în mână evident, cu bunăvoința paznicului de la intrare, am mers pe peron pentru a făcea câteva poze. Sunt tare pasionat de gări și de trenuri în egală măsură.

Cam asta a fost vizita noastră în orașul Oran, al doilea ca mărime din Algeria și cu o populație de aproximativ 1,5 milioane locuitori. Un oraș în care m-au impresionat mai mult oamenii, mulți cu origine europene și mai puțin clădirile aflate în stare avansată de degradare.

Arată mai mult ca un oraș părăsit, dar cu locuitori! Paradoxal, nu?

Oamenii în schimb mi s-au parut foarte deschisi și primitori și bucuroși de oaspeți!

---

VIZUALIZĂRI: 250 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI