Oradea - cetatea şi oraşul, în câţiva paşi

TIPĂREȘTE

Am revenit şi la Oradea, tot după câteva decenii şi, cum la prima vizită am fost cam pe fugă - acum, cu o singură excepţie, n-am mai recunoscut nimic din vechiul oraş de pe malurile Crișului Repede.

Cu o seară mai înaintea plimbării, am făcut o 'cercetare' exhaustivă ca să aleg din multele locuri frumoase ce le are acest bătrân oraș doar câteva, pe care să avem timp să le vedem pe îndelete în scurta noastră vizită pe străzile lui.

Și iată ce am ales:

- cetatea medievală a Oradiei (ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Oradiei);

- biserica cu lună (Catedrala Adormirea Maicii Domnului);

- dealul "Ciuperca", cunoscut şi ca "Dealul Oradiei", pentru frumoasa privelişte generală asupra întregii zone;

- restaurantul CYRANO din centru;

- orice altceva ne mai atrage privirea prin drumul nostru.

Și cred că am ales bine. Drumul de la Băile 1 Mai la Oradea e destul de scurt și foarte bun. Recomand folosirea unui GPS cu hărțile la zi, pentru orientarea ușoară în oraș - o hartă nu e suficientă, sunt foarte multe sensuri unice și dacă nu știți unde să schimbați direcția de mers, riscați să vă pierdeți ori timpul, ori răbdarea, ori ambele... :) Uimitor - deși era sâmbătă dimineața, străzile erau libere, circulația fluentă... Sau poate tocmai de aia...

Cetatea se află chiar în spatele catedralei, peste drum de parcul 1 Decembrie, pe malul stâng al Crișului, practic înainte de pod, intrați pe străduță la dreapta și parcați pe undeva prin zonă.

Am intrat pe poarta de Vest; când am fost noi, nu era nimeni pe-acolo, nu ni s-a cerut nicio taxă și n-am beneficiat de niciun serviciu. Probabil pe vreme mai caldă e altfel. Avantajul cel mai mare a fost totuși gerul, care a întărit mocirla șantierului până la consistența pietrei, de am putut să ne plimbăm pe-acolo fără să 'furăm' pământul pe tălpi.

Legenda despre întemeierea cetății spune că...

Într-o seară înstelată a anului 1092, pe când se afla la vânătoare prin Țara Crișurilor, Regele Ladislau I al Ungariei a ajuns într-o poiană largă, străjuită pe ambele părți de apele Crișului Repede, nu departe de Peța-Hewjo, pârâul ce nu îngheață niciodată. A adormit repede, obosit fiind după goana cerbilor. În vis i s-au arătat doi îngeri, care i-au cerut să înalțe de îndată, acolo, o mănăstire zidită, cu hramul Sfintei Fecioare Maria.

Locul acesta l-a numit Várad, iar în jurul mănăstirii - care avea să ajungă vestit centru de pelerinaj - s-a construit o cetate ce a stat multe secole în apărarea creștinătății. Așa a început istoria unuia dintre orașele vestite ale Europei: Varadinum, Oradea, Nagyvárad, Grosswardein. (după Marcu din Kált, Chronicon pictum vindobonense (Cronica pictată de la Viena))

Aflată în plin proces de renovare, cetatea arată deja bine (mai bine decât în pozele de acum câțiva ani). Are câteva clădiri la care lucrările s-au terminat deja, pe o suprafață a Bastionului ciunt (cel din N-V) s-a construit un amfiteatru unde se pot organiza spectacole pentru câteva sute de spectatori. Săpăturile făcute pe șantier au scos la iveală tot felul de vestigii, iar complexul care va deveni la finalul lucrărilor (2015, conform panourilor informative) le va adăposti într-una dintre clădiri, ce va avea rol de muzeu. Am făcut ocolul cam a jumătate din cetate, i-am admirat și poarta de Est, și parcul ce-o înconjoară, am făcut o mulțime de poze. Când stăteam deasupra porții răsăritene și pozam parcul înghețat, mă întrebam ce rost avea un șanț de apărare cu apă, dacă iarna îngheață bocnă (v. poza)?! Dar am aflat ulterior că de fapt, n-avea cum să înghețe, fiind alimentat de apele termale ale pârâului Pețea... Plimbarea prin vestigiile cetății mi-a dat o senzație de călător prin timp, imaginația mea încercând să refacă scene din istoria de aproape un mileniu de întâmplări de vitejie.

Din păcate, cum vă spuneam, neavând prea mare lucru de făcut pe acolo în afara privitului zidurilor pe dinafară (cu o mică excepție amuzant-interesantă (v. poza)), am pornit mai departe spre piața Unirii, pe laturile căreia se află câteva dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, precum și un altul dintre obiectivele din plan (biserica cu lună).

De fapt, în această zonă a centrului istoric al Oradei se află concentrate lăcaşuri de cult ale majorităţii cultelor religioase din oraş: Sinagoga Ortodoxă, chiar pe malul Crişului, Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau, Catedrala Sf. Nicolae (este catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Oradea) şi Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului.

Alte două clădiri monumentale care mai fac parte din ansamblul ce înconjoară frumoasa piaţă sunt Episcopia Greco-Catolică și cea mai frumoasă - Primăria.

Și nu în ultimul rând, trebuie menţionat și Palatul Vulturul Negru, perlă a arhitecturii art nouveau (secession), pe sub arcadele căruia am făcut o scurtă 'recunoaştere' (la propriu şi la figurat - acesta e locul despre care ziceam mai sus că l-am reţinut din vizita mea anterioară de acum vreo trei decenii).

Să revenim însă la Biserica cu Lună, că pentru ea venisem acolo, nu?

Aceasta a fost construită (conform plăcii montate pe fațada sa) "între anii 1784 - 1792. În (anul) 1793 în turnul bisericii se instalează un mecanism unic în Europa, construit de frații Rueppe. Cele două emisfere, una de culoare neagră și una aurie, arată în fiecare zi poziția lunii. Pictura interioară este executată în anul 1815".

Stilul este baroc austriac târziu, iar arhitectul ce a proiectat-o este Jakob Eder. De la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Oradei, în 1920, are rang de catedrală.

E drept, turnul cu ceas al cetății Sighișoarei e mult mai interesant, dar nici această mostră de ingeniozitate tehnică nu e de lepădat.

Am intrat și în biserică - e chiar demnă de rangul său prin mărime, frumusețe și bogăție a picturilor și decorațiilor. Când am intrat noi, tocmai se oficia o căsătorie, preotul săvârșind sfintele taine fiind foarte atent, cu mult har și ceremonia era frumoasă. Cum totuși nu era vorba de o slujbă, și nici nu cunoșteam vreun nuntaș, am făcut doar câteva poze și ne-am văzut de drum.

Lângă zidul bisericii, în micuța curte din stânga intrării, a fost ridicată în 1991 o sfântă troiță, în semn de respect pentru cinstirea memoriei victimelor răscoalelor țărănești anticomuniste din 3 august 1949. Bravo lor! altfel nici nu aș fi avut habar de existența acelor evenimente... Și cinste și acelor oameni, care încă mai credeau că țara asta mai are o șansă să redevină normală.

La doi pași de acolo, clădirea Vulturul Negru, cu pasajele sale elegante (ca arhitectură) și cu câteva dintre cele mai bune pub-uri din oraș. Din nefericire pentru noi, clădirea se află în plină renovare (din fericire pentru ea!), așa că am putut admira doar frumoasele bolți ale galeriilor și marele vitraliu care i-a dat și numele, de la intrare. Iar cum ora era prea "matinală", nici cârciumioarele nu erau încă 'în pâine'.

Drept pentru care de aici am fugit până sus, pe Ciupercă și am admirat orașul. În ciuda zilei senine și însorite, atmosfera era un pic pâcloasă și vederea, deși panoramică, nu a fost chiar așa spectaculoasă cum mi-aș fi dorit. Mai ales prin poze m-a dezamăgit...

Și cum plimbarea în aer curat face poftă de mâncare, am ajuns și la ultimul obiectiv culinaro-turistic al excursiei: restaurantul Cyrano.

Se află tot în centru, pe o frumoasă stradă pietonală (Calea Republicii) și tocmai a fost renovat.

Am fost conduși la o masă de la etaj, la geam, astfel încât am avut și 'priveliște' pe durata plăcutului dejun. Am ales ceva ușor: supa de vițel cu tarhon, în pită. Pâinicile sunt coapte chiar de ei și sunt excelent făcute, rezistând până la sfârșitul porției - foarte generoase de altfel. Ca încheiere, o cafea, o porție de somloi galuska și una de clătite cu brânză dulce și stafide. Ne-am lins binișor pe degete și pe mustăți și cu mare regret ne-am retras spre hotel.

Sper ca pozele să compenseze întrucâtva lipsa amănuntelor și a datelor istorice din articol.

A fost o zi frumoasă, din care am rămas doar cu regretul că nu am găsit deschis și Muzeul Țării Crișurilor, care avea și el o felie din agendă... dar încă e în mutare și nu se știe când va fi redeschis. :(

---

VIZUALIZĂRI: 3397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI