Olimpia, în căutarea locului unde flacăra olimpică este aprinsă la fiecare patru ani

TIPĂREȘTE

Cui nu-i plac olimpiadele moderne? Cine n-a urmărit la tv festivitatea de deschidere a acestora în care în locul de desfăşurare apare „cineva” cu torţa flăcării în mână purtând-o triumfător în aplauzele tuturor? Ei bine, după cum ştiţi, această flacără ce veghează pe tot parcursul întrecerilor sportive se aprinde, negreşit, de fiecare dată la Olimpia, de unde este purtată până la locul cel nou al întrecerilor. Este un ritual emoţionant şi provocator în acelaşi timp, dacă ne gândim la cele peste două mii de ani de la prima manifestare de acest gen. Dacă Jocurile Olimpice moderne au fost reînviate în 1896 prin iniţiativa zelosului pedagog şi istoric Pierre de Coubertin, deci nu au decât vreo 110 ani, la Olimpia, jocurile olimpice antice s-au desfăşurat timp de peste o mie de ani, începând cu 776 Î. C., până în 393 D. C., la fel, la interval de câte patru ani. Asta, da, tradiţie, nu glumă! Ele se asemănau cu cele pythiene de la Delphi sau cu cele nemeene de la Nemeea, sau cu cele isthmice de la Corint, iar în timpul desfăşurării lor se instituia o perioadă de „armistiţiu sacru”, confruntările armate fiind interzise prin consens. Alegerea acestui loc, la confluenţa fluviului Alfios cu afluentul său Kladeos, pentru întrecerile olimpice, trimite şi la mituri: cel al lui Peolps, primul rege al Peloponezului, învingător la cursa de care trase de cai împotriva viitorului său socru, şi cel al lui Hercule, fiul lui Zeus care după îndeplinirea poruncii cu spălatul grajdurilor, a hotărât ca această incintă sacră în opinia lui, să devină loc de venerare pentru Zeus, Hera şi Pelops. Întrecerile, al căror apogeu a fost atins în secolul al V-lea Î. C., s-au bucurat de o tot mai largă participare şi tradiţia lor s-a întins peste secole. Dacă la începuturi singurele probe constau în diferite întreceri de alergare, în perioada imperiului roman, în primul secol D. C., împăratul Nero a adăugat la probele atletice şi unele de muzică şi poezie ceea ce i-a permis câştigarea a şapte premii. Mai târziu, împăratul Hadrian a construit apeducte şi băi romane, dar totul a luat sfârşit când împăratul Teodosie I, bun creştin, a interzis politeismul şi a hotărât în 393 D. C. sistarea Jocurilor Olimpice.

Vă propun să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne întoarcem în timp cu mai mult de 2.000 ani pentru a simţi spiritul competiţional de învingător ce provine de la olimpiadele antice şi pentru a călca pe urmele vechilor sportivi pentru a intra, în fine, în atmosfera actualelor olimpiade.

Se spune că Olimpia, alături de Micene şi Epidaur, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume şi cum se ştie că olimpiadele moderne din zilele noastre sunt evenimente foarte aşteptate ce se desfăşoară din patru în patru ani, trebuie să ne gândim că între acestea există un singur factor comun: vechea Olimpia sau Archaia Olimpia pe limba lui Alexandru cel Mare.

La Olimpia am ajuns pe la orele două ale după-amiezei şi am rămas aproape de orele închiderii, căci situl este foarte captivant, imens, foarte bine organizat/etichetat şi, desigur, foarte vizitat, niciunde nu am văzut atâta mulţime de turişti din toate colţurile lumii plimbându-se ici-colo pe toată suprafaţa sa. Nici tichetul de intrare nu este mai prejos: şase euro/persoană, Muzeul De Arheologie de lângă sit alţi şase euro/persoană, Muzeul de Istorie al Jocurilor Olimpice încă şase euro/persoană, Noul Muzeu De Arheologie (Istoriei Excavărilor) tot şase euro, însă existau şi variante economicoase dacă se achiziţionau bilete pentru toate patru sau pentru combinări, aşa cum am procedat şi noi. Am ratat intrarea la Muzeul de Istorie al Jocurilor Olimpice şi la Noul Muzeu De Arheologie deoarece ultima intrare trebuia făcută până la orele 14,00, pentru că la orele 15,00 se închideau, aşa că am luat bilete pentru sit şi Muzeul De Arheologie aferent pentru nouă euro/persoană.

Am început ostăşeşte cu situl lăsând la urmă vizita la muzeu căruia ne-am hotărât să nu-i dedicăm mai mult de o oră, începând să-l parcurgem, având harta şi broşura primite la îndemână, în sens trigonometric, pentru a avea o oarecare ordine. Conservarea nu e extraordinară, încă se mai munceşte la restaurarea multora dintre elementele sitului ale căror lucrări de degajare au început abia în jurul anilor 1.800, cutremurele, inundaţiile, nepăsarea oamenilor aducând clădirile în stadiu de ruine părăsite. În existenţa sa de peste un mileniu, Olimpia a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare: cea arhaică, de început, de prin secolele VII-VI Î. C., cea clasică, de înflorire maximă, când au fost ridicate majoritatea edificiilor între secolele V-IV Î. C., apoi cea elenistică ce se identifică cu secolele III-II Î. C., ca în final, după cucerirea romană să vină şi epoca romană ce i-a adus şi decăderea în secolul al IV-lea D. C.

Cum am intrat, am dat de ruinele Gymnaziului la care se lucra de zor pentru reconstrucţie, deoarece această clădire ce datează din perioada elenistică a fost, practic, victima revărsării râului Kladeos, din el rămânând doar porticurile dinspre est şi sud după care a fost identificat. Am văzut că amplele lucrări erau estimate a se termina în 2015, dar nu cred să se finalizeze prea curând.

În continuare Palestra, la fel, clădire elenistică, era sala de sport pătrată, cu latura de 66 m, destinată pregătirii atleţilor şi luptătorilor. Lângă urmele palestrei subzistă rămăşiţe ale unei aşezări romane şi ale unei biserici bizantine.

Apoi am observat atelierul lui Phidias ce este o construcţie dreptunghiulară, în care sculptorul a realizat, aşa cum vădesc urmele arheologice, statuia lui Zeus Olimpianul, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Realizată din aur şi fildeş, înaltă de vreo13 m, îl reprezenta pe Zeus şi a fost mutată să triumfe în templul dedicat măritei zeităţi de unde a fost trimisă la Constantinopol, unde în anul 475 a fost distrusă de un incendiu. În ateleierul marelui sculptor, mai târziu, în epoca paleocreştină a funcţionat o bazilică ale cărei urme se disting uşor după formă.

În apropiere, am mai trecut pe lângă băile greceşti, băile lui Kladeos şi câteva hostelsuri ce foloseau la cazarea sportivilor ce veneau în număr mare să se întreacă la Olimpia. Dealtfel, în acest sens cel mai reprezentativ edificiu, impozant şi cu multe încăperi pentru participanţi era Leonidaionul numit aşa după Leonidas din Naxos, ce l-a construit în epoca clasică. Lângă acesta, în perioada romană au mai apărut şi alte băi edificate de romani. Bouleuterionul, adică sala consiliului de conducere (un fel de CIO de astăzi) a sanctuarului numit Altis, era şi el în proximitate.

Central, era situat Altisul sau Sanctuarul lui Zeus, un edificiu imens ridicat în epoca de glorie şi distrus de un mare cutremur în secolul al VI-lea D. C. Era un templu doric cu câte şase coloane pe laturile mici şi 13 coloane pe laturile mari. Imaginaţi-vă că, astăzi aproape toate coloanele zac prăbuşite în „munţi” de piatră, doar cu ocazia Olimpiadei de la Atena din 2004 a fost reconstituită şi reconstruită una singură care se iţeşte învingătoare cu faţa către cer. Să sperăm că în viitor munca arheologilor va face să mai apară şi altele. Frontoanele erau decorate cu sculpturi ilustrând lupta dintre centauri şi lapiţi sau întrecerea de care trase de cai între Pelops şi socrul său, Oinomus. Ele se pot întâlni acum la muzeu alături de metope ce înfăţişează muncile lui Hercule. Înăuntru trona măreaţă statuia lui Zeus ce-l reprezenta pe marele zeu îmbrăcat în veşmânt de aur, aşezat pe un jilţ de abanos şi fildeş, cu coroană de măslin, cu un sceptru cu un vultur în mâna stângă şi cu Victoria în cea dreaptă.

La nord de acest lăcaş câteva ruine indică locul templului lui Pelops, Pelopion, lângă care se înălţau măslinul sacru şi altarul lui Zeus. Philippeion este micul monument circular în stil ionic, dealtfel foarte arătos, început de Filip al II-lea şi terminat de fiul său, Alexandru cel Mare, în secolul al IV-lea Î. C. Prytaneion era sediul administratorilor sanctuarului, aici ardea flacăra veşnică, într-un focar considerat sfânt. Şi această clădire datează din perioada clasică, de glorie a vechiului oraş Olimpia.

Însă cea mai veche construcţie, aparţinând perioadei arhaice, din Olimpia este, negreşit, Heraionul sau templul zeiţei Hera, sora şi soţia lui Zeus. Era o clădire de dimensiuni considerabile, cu 16 coloane laterale şi şase pe pe faţadele principale în care se găseau mai multe statui celebre, inclusiv a zeiţei, astăzi multe din ele fiind la muzeu. Printre coloanele căzute ale Heraionului ne-am plimbat în voie şi, la un moment dat, emoţionaţi, în faţa acestuia ne-am îndreptat spre locul unde flacăra olimpică, în zilele noastre, se aprinde la fiecare patru ani prin reflexia în soare a unei oglinzi parabolice, după care torţa este purtată de atleţi până la noua gazdă a Jocurilor Olimpice, oriunde în lume s-ar afla ea. Acest ritual este impresionant, după cum impresionant este faptul că te afli şi tu în acel loc de unde flacăra pleacă spre noua locaţie olimpică, simţi că eşti şi tu o fărâmă de istorie, parte dintr-un puzzle de mii de ani!

Un pic mai încolo se vede Exedra lui Irod Atticus sau Nymphaeum (fântâna), construcţie ridicată de acest senator roman de origine ateniană în anul 160 D. C. pentru a colecta apele din împrejurimi, era compusă din două bazine şi două fântâni, din care au rămas câteva urme. Era decorată cu efigiile membrilor familiilor lui Hadrian şi Irod Atticus.

Tot din perioada cea mai veche (arhaică) datează şi tezaurele ce se întind pe Terasa Tezaurelor. De fapt, sunt câteva mici temple dorice ridicate de cetăţi şi colonii cu locuri pentru depunerea ofrandelor. La baza terasei se aliniau mai modeste, statui ale lui Zeus realizate din banii de amenzi plătite de cei se abăteau de la regulile întrecerilor. Pe statui erau consemnate numele fiecărui atlet căzut în dizgraţie, numele tatălui aceluia, numele oraşului din care provenea. Înşelăciunea nu era permisă nicicum!

Metroonul aflat în faţa terasei era un templu din epoca clasică, în stil doric, destul de mare din moment ce avea câte 11 coloane pe laturile mari şi câte 6 coloane pe laturile mici, fiind dedicat zeiţei Rhea şi în perioada romană cultului imperial.

În fine, stadionul din Olympia constituie cel mai reprezentativ element al vechiului oraş, aici se desfăşurau probele de alergare şi dăinuie din era clasică a sitului. Încă se mai văd liniile de plecare şi de sosire din curse, la distanţă de un stadiu (circa 192 m) una de alta. Am încercat şi noi senzaţia tare de a păşi în arena de odinioară, imaginându-ne mulţimea de spectatori vuind la intrarea concurenţilor. Apropo de asta, spectatorii din gradene care erau numai bărbaţi, puteau fi în număr de la până la 45.000 de persoane. Exista şi o tribună de marmură pentru arbitri, un fel de tribună oficială de astăzi. Accesul sportivilor către stadion dinspre sanctuar, se făcea printr-un tunel de intrare aflat sub o boltă din care, astăzi, n-a rămas decât o mică parte. Chiar şi aşa, este emoţionant să calci pe urmele vechilor concurenţi în arena antică de la Olimpia, şi te încearcă un sentiment de libertate şi de trimuf când eşti în mijlocul stadionului respirând aerul pe care-l inhalau şi vechii campioni!

Ar mai fi de menţionat Hipodromul ce era la sud de stadion fiind distrus de revărsarea râului Alfios şi un edificiu destul de important numit Porticul Ecoului (Eptaechos sau Echo Stoa) care separa stadionul de Altis, datând din perioada clasică. Numele îi provine de la puternicul efect de rezonanţă din interiorul său, la exterior fiind înzestrat cu 44 de coloane dorice.

La faţa locului sunt mult mai multe construcţii de odinioară aflate în ruină, dar noi atât am reuşit să vedem, să nu uităm că Olimpia este un complex enorm, că a beneficiat de multe modernizări ale infrastructurii şi logisticii cu prilejul Olimpiadei din 2004 care a început în acest punct magic, că, spre exemplu, în stadionul din sit s-a desfăşurat proba de aruncare a discului, la fel ca în antichitate.

Muzeul de Arheologie

Şi la final, înainte de ora închiderii, fuga-fuguţa la muzeul de lângă sit, să apucăm să vedem toate minunăţiile extrase din sit, statui superbe realizate de sculptori celebri ai antichităţii, frize, metope, uneltele lui Fidias, greutăţile şi discurile sportivilor, o parte a blocului care alcătuia linia de start, etc. Este foarte bine structurat, în vestibul fiind prezentată o machetă a sanctuarului. În jurul sălii centrale, sunt înşiruite cinci camere în care sunt expuse obiectele descoperite în ordine cronologică. Sala centrală, dedicată frontoanelor şi metopelor templului lui Zeus, inclusiv ale muncilor lui Hercule, prezintă statuile ce apar în poziţiile pe care le-ar fi ocupat iniţial, aici putându-se remarca, în mod clar, forma triunghiulară a frontoanelor. Frontonul de est îl arată pe Zeus împreună cu regele Oinomus şi familia sa, inclusiv Pelops, de la care derivă numele de Peloponez. În spatele lor, este prezentată cursa de care trase de cai ce l-a avut învingător pe Pelops ajutat de Poseidon ce-i dăruise nişte cai înaripaţi. De aceea, adeseori, este socotit ca întemeietor al vechilor Jocuri Olimpice. Frontonul de vest îl are pe Apollo implicat în lupta dintre centauri şi lapiţi. Metopele de la pronaos arată cele douăsprezece munci ale lui Hercule.

Dar elementele cele mai impresionante sunt reprezentate de statuia lui Zeus răpindu-l pe Ganymede, realizată din teracotă, celebra statuie a lui Hermes, zeul comerţului şi a elocinţei, împreună cu copilul Dionysos, operă a faimosului sculptor Praxitele. O altă sculptură renumită este statuia realizată în marmură din insula Paros, ce-o înfăţişează pe zeiţa Nike, a Victoriei, de către sculptorul Paionios ce-a dorit, cu acel prilej, să marcheze o biruinţă asupra spartanilor. Ar mai fi şi statuia împăratului roman Hadrian, casca lui Miltiade, o statuie de bronz a unui cal în miniatură, etc.

Olimpia este unică şi absolut mirifică, este simbolul sportivităţii mondiale şi pentru mine, reprezintă un vis devenit realitate. Pentru a o înţelege pe deplin, pentru a simţi cel mai bine spiritul competiţional şi pentru a admira în voie toate comorile şi exponatele disponibile în toate cele trei muzee, pentru a parcurge toate acestea pe îndelete, ar trebui alocat timp mai mult, poate chiar o zi întreagă. Dacă aveţi ocazia, vizitaţi-o neapărat, veţi fi de-a dreptul încântaţi!

Bibliografie : olympia-greece.org/site.html

---

VIZUALIZĂRI: 4938 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI