Insula de Nord - la malul Pacificului şi orăşele născute din goana după aur

TIPĂREȘTE

Ne despărţim greu de locaţia splendidă, dar – vorba adaptată a melodiei lui Freddy - vacanţa trebuie să continue.

Şi începe a adăuga la şiragul ei alte obiective interesante şi frumoase din “meleagurile mării” , astfel cum se translatează din olandeză Niew Zeeland, nume dat după provincia batavă Zeeland de către doi cartografi din Ţările de Jos.

Hai că v-am învârtit prin toate sinonimele posibile!!

Ne îndreptăm spre Oceanul Pacific, într-o zonă în care cel mai important oraş este Tauranga, denumire care din limba maori s-ar traduce prin „loc de odihnă sau de ancorare” . Habar nu am dacă soarta a făcut să se întâmple una ca asta dar aici a ancorat “Herald” , prima navă europeană de pasageri, sosită în decembrie 1826, cu misionari ce au adus cu ei cartofi, in și porci.  

După anul 1830 regiunea a devenit un important centru al comerțului cu in iar unii dintre comercianți au rămas și s-au căsătorit cu femeile locale, punând bazele împreunării naţiei de vinitură europeană cu cea polineziană autohtonă.

Tauranga a devenit între timp cel mai mare port al ţării în ceea ce privește eficiența și exportul de mărfuri dar Historical Village te menţine încă în secolele trecute prin casele şi grădinile pitoreşti. Intrarea e gratuită şi satul poate fi vizitat în intervalul orar 7:30 – 22:00.

Undeva mai la nord evadează locuitorii oraşului sau se adună cei interesaţi de surf. Mai exact la Waihi Beach, o plajă lungă şi lată, de pe care intră în valurile înspumate amatorii de plutit pe ele dar şi temerari ce înoată în apele încă reci ale primăverii sudice. Drept e că majoritatea echipaţi în costume de neopren, un element definitoriu al standardului de viaţă…

Se spune că numele Waihi ("apă în creștere") derivă de la un pârâu - prin care am trecut şi noi - care se varsă spre plajă apoi în ocean iar orașul de mai târziu Waihi şi-a luat numele de la plajă.  

            Urbea este cunoscută drept „Inima aurului” din Aotearoa (Noua Zeelandă) cu o istorie de exploatare care se întinde pe trei secole și o mină încă pe deplin operațională. Strada principală amintește de zilele de pionierat cu cafenele pline de viață și afaceri rurale în clădirile de patrimoniu.  

            Planul de acasă prevedea o drumeţie la Orokawa Bay, traseu uşor de 5 km dus-întors, cu plecare din capătul nordic al Waihi Beach, după căsuţele salvamarilor. Urma să dăm acolo de o plajă pustie, cu nisip alb, doar natură și sunetul valurilor care se prăbușesc, autentică şi reprezentativă pentru Pacificul de Sud precum şi de o coastă înconjurată de copacii Pohutukawa, originari din acest areal.

            Intenţia noastră n-a putut fi dusă la îndeplinire din cauza lipsei încălţămintei adecvate. Am hotărât să ne plimbăm desculţi pe Waihi Beach şi să ne băgăm picioarele în (el de) Pacific, numai că odată ajunşi la poteca marcată către Orokawa Bay ne-am dat seama că nu puteam înainta pe panta abruptă de început chiar cu picioarele goale.

Iar ca să revenim la maşină, să ne încălţăm şi să trăbatem iarăşi distanţa deja parcursă mai înainte, ne lua prea mult timp.

Astfel că îi dăm înainte pe şoseaua excelentă şi ne oprim pentru o cafea şi o îngheţată la Tairua, situat la vărsarea râului omonim în ocean. Atmosfera ne-a plăcut de cum am coborât din maşină în centru şi ne-a determinat să luăm la pas localitatea în care primul european s-a născut în anul 1842, conceput de părinţii săi înainte de a pleca din Anglia.

O cafea bună se poate sorbi la cafeneaua deschisă într-unul din cele mai vechi imobile din orăşel, sediu iniţial al unei mori, devenită apoi oficiu poştal şi băcănie, pentru ca acum să păstreze acel farmec autentic local al clădirilor frecventate de căutătorii de aur.

În zonă existau mine din care s-a extras o cantitate importantă din acest metal, în prezent eliberându-se încă drepturi de prospectare, poate-poate va mai da vreunul peste ceva filoane.

O altă bogăţie a zonei a reprezentat-o guma Kauri, folosită de maori pentru torţe, aprinderea focului şi decoraţiuni interioare, iar arsă şi amestecată cu grăsime ca pigment pentru tatuaje. După sosirea europenilor întrebuinţarea ei s-a îndreptat, în special, spre confecţionarea bijuteriilor.  

Guma Kauri se formează atunci când rășina din copacii kauri se scurge prin fracturi sau crăpături în scoarță, întărindu-se prin expunerea la aer. Cocoloașele cad de obicei pe pământ și pot fi acoperite cu pământ și gunoi de pădure, eventual fosilizându-se, dar se formează şi pot fi adunate şi de la bifurcaţia crengilor sau când copacii sunt deteriorați, eliberând rășina.

Guma a fost exportată pe scară largă timp de aproape 80 de ani, existând documente care atestă exporturi – în special către Londra şi America de Nord - de până la 3.000 tone anual, o adevărată industrie cu implicarea a peste 1.000 muncitori-căutători. Valoarea produsului este confirmată şi de preţ, 55 lire/tonă fiind considerat foarte mare în primele decade ale secolului XX.

Ulterior, după anii '50 acesta va scădea de vreme ce utilizările gumei (testarea hidrocarburilor, fabricarea de matriţe pentru proteze şi lacuri de calitate superioară pentru viori) au fost treptat înlocuite cu alte produse noi descoperite.  

Aşezat oarecum pe o limbă de pământ alungită pe malul râului şi ocean, Tairua nu avea cum să nu ne atragă într-o explorare de dezmorţire, astfel că pornim într-o plimbare direct pe tăpşanul verde întins pe malul drept, printre pescăruşi şi persoane întinse la soare.

Poziţionarea caselor din stânga noastră permit proprietarilor clipe frumoase petrecute pe terase având deschiderea albastră a apei în faţă, privelişte perfect detectabilă şi de la chiuvetele de spălat vase situate sub geamurile a două dintre ele, la care gospodari harnici îşi lustruiesc vesela şi tacâmurile.

Dintr-o curte iese partea masculină a capilor familiei cu 3 năzdrăvani mici pentru lecţii primare de vâslit caiacul în timp ce mama rămâne pe un fotoliu cu cel mai mic odor pentru a le privi bălăceala.

Din Paku Bay trecem doar o stradă liniştită iar în spatele rândului de case dai de imensitatea oceanului. Avem în faţă acea plajă din reportaje şi filme, destul de pustie, cu smocuri de iarbă în spatele fâşiei de nisip, mărginită undeva departe de un deal înalt iar în partea opusă de munţi crescuţi direct din ape.  

Lăsăm oceanul în urmă şi ne îndreptăm către Auckland, străbaterea de la vest către cel mai mare oraş al ţării fiind pigmentată de locuri şi frumuseţi naturale care te fac să te opreşti locului nu doar pentru pozele de aducere aminte ci şi pentru contemplarea minute bune a peisajelor.

Ultima oprire a zilei are loc în Thames, un orăşel ce păstrează nealterată autenticitatea locului, astfel  prima impresie e că am pătruns în decorurile unui film western şi nu pe strada principală a unei localităţi din secolul XXI.  

În care pe micile garduri ale caselor sunt menţiuni cu privire la persoanele care le-au ridicat şi profesiile practicate în acele timpuri. Într-una din aceste reşedinţe încă funcţionează Twentymans, firmă înfiinţată în anul 1867 cu un cod CAEN axat pe pompe funebre şi, mai nou, chiar încinerări la preţul de 3.100 NZD.  

Thames a luat naştere în epoca goanei după aur, când se estimează că peste 15.000 mineri au venit încoace pentru a exploata unul din cele mai mari zăcăminte din care metalul “curgea” , conform publicaţiilor vremii.

Drept dovadă a importanţei economice, în anul 1883 aici  s-a deschis – pe un fost loc de înmormântare al indigenilor - o şcoală de minerit, clădire încă funcţională ca muzeu.

Muzeul oraşului se află la vreo 100 metri distanţă şi prezintă istoria acestuia de la aşezarea maori până recent, cu industria şi personajele proeminente ale vremurilor

Una din cele mai frumoase clădiri e Workingmens Club, cu un interesant pridvor acoperit pentru debarcarea din căruţe, ridicată în anul 1869 şi reconstruită în anul 1903, ce a servit ca hotel pentru afaceriştii preocupaţi cu sporirea averilor.

La fel de mult m-a atras şi Gara Mică construită în anul 1898, odată cu finalizarea liniei de cale ferată, infrastructură utilizată şi în prezent pentru delectarea turiştilor interesaţi de o scurtă cursă la marginea oraşului şi a golfului Firth of Thames.  

De pe marginea acestuia priveşti peste ape până hăt-departe către Auckland pe sub nori poziţionaţi astfel încât permit soarelui să dea naştere unor imagini superbe, ireale parcă.

Rămânem cu panorama golfului luminat de razele târzii ca una dintre cele mai frumoase clipe din Insula de Nord. Mâine o vom părăsi pentru sora ei din sud.    

---

VIZUALIZĂRI: 245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI