O zi neagră în istoria omenirii

TIPĂREȘTE

Nagasaki trebuie să fie ultimul loc de pe pământ atins de o bombă atomică.

Așa începea turul prin Nagasaki Atomic Bomb Museum, frază-ecou tradusă în 10 limbi și repetată insistent prin exponate. Era o după-amiază de mai, ușor ploioasă și mohorâtă, însă adevărul din muzeu era mai negru decât orice vreme urâtă.

1945 8 august 11:02. Ceasul din prima vitrină s-a oprit la acel timp și se mai văd urmele desfigurate ale bombei atomice. La trei zile după prăpastia aruncată asupra Hiroshimei, Nagasaki a fost al doilea loc sortit infernului. Tokyo, Yokohama, Kyoto - doar câteva dintre orașele alese pentru a fi ținta unei bombe atomice. În final, Hiroshima și Kokura au fost alese. Ultima țintă a fost abandonată din cauza (datorită?) vizibilității reduse. Bomba și-a schimbat traiectoria și a pornit spre Nagasaki.

Expoziția începe cu o scurtă prezentare a războiului și a bombei. Înainte de distrugere a fost o idee: the Manhattan Project, inițiat de SUA în 1942 și inițiat pentru a avea un avantaj asupra Germaniei. S-a investit o sumă mai mare de bani decât întregul buget național al Japoniei. Astăzi se recunoaște public că, pe lângă a termina războiul, bomba a fost lansată pentru a demonstra succesul proiectului Manhattan.

The Fat Man, cum a fost poreclită bomba, are o replică în mărime naturală: lungă de 3 metri, cu un diametru de 1.5m, echivalentul a 21kt de TNT și nenumărate victime. The Little Boy, bomba căzută deasupra Hiroshimei avea interior pe bază de Uranium, the Fat Man - de plutoniu. Impactul exploziei trebuia să fie mai mare decât cea de la Hiroshima, însă Nagasaki a avut mai puține victime datorită topografiei: munții venerați și sacralizați de atâta vreme au redus impactul. Cei aflați în epicentru au fost radiați. Alții arși. Alții au murit la zile după, malnutriți, bolnavi, distruși de keloizi și de dorințe absurde. Secțiunea cu mărturiile victimelor este impresionantă și poate cea mai emoționantă. O fetiță de nouă ani povestește cum, supraviețuind exploziei, a fugit spre o vale unde se afla o rudă. Casa era distrus și în jur numai cadavre. Însetată, a căutat apă, însă a găsit doar o substanță uleioasă, căzută din cer, pe care au băut-o toti supraviețuitorii. Recomand discreție în această zonă.

Muzeul continuă cu informații despre arme nucleare moderne, despre tratate de pace, dar și despre pericolul depozitării armelor nucleare. Alături se află și Nagasaki National Peace Memorial Hall for the Atomic Bomb Victims, o clădire sumbră, întunecată și în care nu-ți vine să intri.

Plăcuțele sunt întotdeauna bilingve, iar uneori au traducerea și în coreeană și chineză. Ecranele cu filmulețe, lecții de istorie scurte pe care ți le poți alege, 2 mini săli de cinema și numeroase exponate. Există obiecte semi-distruse pe care le poți atinge, de exemplu o sticlă de sticlă, acum având consistența unui plastic întărit și îndoit. Per total, acest muzeu mi se pare cel mai bine realizat din toate cele văzute până acum în Japonia. Sunt săli de studiu, un magazin de suveniruri, o cafenea și o zonă plină de cocori din origami.

După ce am ieșit din muzeu am mai mers puțin către parc. Există o statuie numită Flame of Peace, oferită de guvernul grec care a oferit Flacăra Olimpică. Este una din foarte rarele momente când Flacăra a parăsit teritoriul elen fără vreun motiv legat de Jocurile Olimpice. La câțiva pași se află epicentrul, marcat prin cercuri concentrice. Bomba a explodat la 500 +/-20 de metri deasupra acestui loc.

Fântâna Păcii reprezintă alt monument aflat în parc, fiind dedicat oamenilor care au murit cerșind un pic de apă. Fântâna are formă de aripi, amintind de un cocor și de o fată. Numele de Sadako Sasaki poate nu vă spune nimic, însă sigur vă e familiară povestea unei fete ce a împăturit o mie de cocori înainte să moară. Sadako a murit după zece ani de la explozie, răpunsă de o leucemie indusă de radiații. Ea este exponentul a ce se numește hibakusha, sau bomb-affected person. La ani după tragedie s-au raportat cazuri numeroase de leucemie, în special în cazul copiilor. Sunt și astăzi flori proaspete la Statuia Păcii.

Închei o zi lungă când apune soarele, întrebându-mă câți oameni sunt conștienți de efectul devastator al armelor nucleare.

---

VIZUALIZĂRI: 630 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI