Castelul din Mytilene

TIPĂREȘTE

Castelul din Mytilene

Fără îndoială, pentru toți iubitorii de istorie și nu numai, pentru toți iubitorii de „pietroaie” și nu numai, pentru turiști, pentru localnici, castelul din Mytilene este un obiectiv foarte important, imposibil de ratat.

Fie că veniți cu avionul, fie că veniți de pe mare, este primul lucru pe care îl vedeți, primul obiectiv mare, ce atrage toate privirile, stând semeață pe un deal, sfidând timpurile și vremurile.

Castelul din Mytilene este așezat în partea de est a insulei, dar și a orașului, pe malurile mării, fiind un important punct de observație pe vremuri, a tuturor celor ce veneau de pe mare, având vizibilitate bună spre nord, sud și est. Este unul din cele mai mari cetăți din estul Mediteranei, acoperind o suprafață de 200.000 metrii pătrați. El a fost construit de Împăratul Iustinian, prin anii 527-565, d. Hr, în timpul perioadei Bizantine, pe ruinele unei vechi Acropole, Sanctuar al zeiței Demetra, Kore și Cybele.

De-alungul timpului se fac modificări, mai precis în timpul domniei lui Lesbos, apoi în perioada Gateluzzi, în anul 1373. Francisco Gateluzzo, a primit insula ca zestre în anul 1355, când s-a căsătorit cu sora împăratului bizantin Joannis V. Paleologus.

În anul 1384 un cutremur foarte mare a distrus mare parte a castelului, ucigând toată familia regală, cu excepția unui copil, Giacomo. Abia la începutul secolului următor, s-au început reparațiile la castel. Turcii au năvălit și capturat castelul:(în 1462, după un asediu destul de scurt și violent. În anul 1501 sultanul Bayezid II a reparat multe din stricăciunile războiului otomano-venețian, el a construit două turnuri rotunde mari, cu tunuri, precum și câteva ziduri de apărare. În timpul domniei sultanului Ibrahim Khan, Bekir Pasha, face noi amenajări, dar important, se face un șanț mare de apărare.

După toate luptele prin care a trecut, dar și alte cutremure, e nevoie din nou, de reparații și completări, dar cele mai importante sunt cele făcute de turci în 1677, când apare partea inferioară a fortificației de nord, care acum se mai numește Hamam Castle. Ocupația otomană s-a terminat în 1912, când Lesvosul a devenit parte din statul grec. După această perioadă, statul a folosit castelul pe post de fortificații militare.

Ca și structură, castelul are trei părți importante:

Castelul superior - Acropole, care este situat pe partea de nord și e pe un deal, pe partea cea mai înaltă, de unde am început și noi vizitarea și cred eu că este partea cea mai frumoasă.

Castelul de la Main Yard sau Middle castle, castelul mijlociu, este atribuit ca și construcție, familiei Gateluzzi din Genova.

Castelul de Jos sau Kato Kastro, cea mai joasă parte, situată în nord-vest, construită în perioada otomană.

Interiorul castelului este cercetat, administrat și excavat de Institutul Arheologic Canadian, care a descoperit clădiri importante din perioada arhaică, clasică și medievală. Cetatea medievală cuprinde clădiri din perioada otomană cum ar fi: Medreses-un imaret, Hamamul, spitalul și închisoarea și o Cisternă.

Alte obiective importante în castel, sunt turnul central vestic Turnul Reginei care poartă o placă cu stema Gateluzzi- un vultur și patru B-uri ale numelui împăraților bizantini. Mai amintesc doar de Moscheea Kulé și Orta Kapu (poarta otomană), Tekes - o mânăstire islamică, un seminar otoman și o fântână otomană- Cesmes.

În anul 2000 a început refacerea Orta Kapu.

Pot afirma că și în prezent se lucrează la castel, schele uriașe fiind amplasate pe latura sudică.

Multe evenimente culturale sunt organizate aici pe toată perioada verii, chiar și când am fost noi acolo am văzut multe afișe care anunțau spectacole cu artiști renumiți.

Orar:

Marți - Duminică

8.30-15,00.

bilet 2 euro.

Luni - închis.

Noi am fost prima zi în Mytilene într-o frumoasă zi de luni, ce credeți? am uitat despre faptul că luni de obicei, multe muzee sau castele sunt închise. :(Asta e, ne-am spus, fie ce-o fi. Am ajuns, așa cum spuneam și în articolul trecut, până pe strada 8 Noemvriu, strada care duce la castel, după ce am admirat zidurile castelului chiar de sub terasa de la cafeneaua unde am luat micul dejun. Mă gândeam uite ce departe e, cât mai avem de mers până acolo. Nu e chiar așa, timpul avea să ne dovedească, nimic nu e cum pare...

Ajungeam așadar la Castelul de Sus. Imediat cum se termină strada, începe o mică pădurice de pini, ce oferă și puțină umbră, binevenită după plimbarea în arșița soarelui. Găsim panourile cu indicatoare și o pornim pe o alee pietruită chiar sub ramurile copacilor, privind deja în stânga la zidurile falnice ale frumosului castel. Pe iarbă, chiar acolo, multe coloane zac, bucăți de marmură, pietre din castel. Bucăți de istorie. Bucăți din viețile cuiva. :(

De departe, partea asta mi se pare cea mai bine conservată zonă, cu metereze, cu turnuri, rotunde sau pătrate, foarte spectaculoase. Deasupra flutură steagul Greciei. Am mers ceva, până am ajuns la poarta principală, unde am intrat într-o curte interioară mai micuță, umbroasă de la copacii aliniați frumos pe margini. Chiar lângă poartă stăteau aliniate vreo 10 motociclete. Tocmai venea încă un bărbat care și -a parcat motoreta și ne zice senin că azi e închis. Atunci ne-a picat și nouă fisa. :)) El a descuiat și a intrat, probabil făcea parte din echipa de muncitori care repară zidurile, aveam să vedem noi ulterior. Așa că ne-am mulțumit și am făcut poze doar printre gratiile porții. Apoi ne-am reluat traseul înconjurând castelul. Când am ajuns la partea estică, am văzut pe marginea insulei, până la mare, la drumul ce înconjoară coasta, un drapel grecesc pictat pe beton, tare frumos și de efect, terenul fiind puțin deluros, așa că se vedea tare bine de pe mare, cred! dar și de pe margine, cum am făcut-o eu.

O mică bisericuță albă, ca un far călăuzitor exact în colțul insulei. Ne-am dus și pe aleea dinspre est, aici am văzut și schelele, iar oamenii erau acolo, munceau cu spor. În liniștea desăvârșită, se tot auzeau niște pocnete din când în când și a durat ceva până ne-am dumirit despre ce e vorba. La poalele stâncilor pe care se înalță castelul, este o zonă de ierburi uscate, chiar foarte uscate, cu niște plante ciudate, nu știu ce sunt, dar care aveau teci ce se desfăceau din cauza căldurii și pocneau semințele, sărind ici-colo, făcând un zgomot ciudat.

După ședința foto, ne-am întors pe același drum până la locul de unde am plecat. Când am vrut să plec, am văzut niște trepte care duceau sus către castel, așa că eu curioasă din fire, am urcat. Am zărit o portiță, surpriză, era deschisă, așa că am intrat, unde credeți, în aripa de mijloc a castelului, bănuiesc eu, o altă curte interioară, amenajată cu o scenă, unde se țin spectacolele. Sigur că și aici sunt turnuri, pătrate sau rotunde, alternativ, interesante construcții, ziduri groase, de culoare gri-maronie, ba chiar m-am cocoțat pe unul din ziduri, de unde am avut o perspectivă frumoasă către oraș și mare. Cam asta a fost în prima zi.

Săptămâna următoare, într-una din zile, am venit din nou în capitală, dar acum ne-am dus de-alungul străzii Mikras Asias, până în dreptul portului vechi ca să vedem și castelul de jos. Este foarte fotogenic din orice unghi sau porțiune îl privești, așa că și aici, printre leandrii, deja făceam primele poze, chiar din depărtare. Am ajuns în dreptul portului, iar în mare, dacă te uiți atent, se mai văd urme de coloane, aparținând portului vechi. Un mic ponton, câteva bărcuțe, o mică plajă pietroasă în zonă, absolut pitorească. Privind în dreapta văd zidurile puternice încă, citesc primele panouri explicative, pornim către una din porți. Pare a fi închis, dar se poate trece, pentru că au trecut alții înaintea noastră așa că am intrat și noi.

Prima clădire ce o vedem fix în fața porții este hamamul, baia turcească. Clădirea este tare frumoasă, cupola rotundă, are niște buline colorate deasupra. În stânga la câțiva metri este fântâna turcească- cesmes. Apoi urcăm puțin la deal, terenul fiind acum ceva mai la înălțime. Văd zidurile din sud, sunt ceva mai ruinate, pe alocuri chiar lipsesc, ici-colo au rămas ruine din turnurile de colț, rotunde. Ce mi-a plăcut mult este parte, sau mai bine zis ce a mai rămas din Loranda Tower, unde, cu grijă, am intrat. Bârne paralele în loc de tavan, făceau spectaculoase jocuri de lumini și umbre, către ochiurile de ferestre, vreo patru sau cinci la număr, ce ofereau o privire către marea albastră. Ne-am apropiat și de resturile zidurilor din sud, aici parte din ziduri erau prăvălite în mare, coloane și bucăți din castel zăcând acolo, la baza castelului, a stâncii. Mai erau câțiva vizitatori, toți umblam hai-hui pe acolo, admirând împrejurimile. De aici îi vedeam din nou și pe muncitorii prezenți pe schele. Erau la datorie.

Partea de aici, castelul de jos, este cea mai ruinată, cel puțin partea interioară, zic eu, totuși zidurile exterioare sunt în stare bună, poate acolo s-au făcut reparațiile prima dată, ca să dea bine :) așa că venind de pe mare, sau în trecere cu autobuzul, la plecare spre aeroport, se vede superb, zidurile castelului urmând fidel linia mării.

Dacă recomand să-l vedeți? Păi bineînțeles, dacă vă place așa ceva, este parte din istoria insulei, din luptele zbuciumate ce au avut loc aici, generații pierdute, trecute. Cu siguranță nouă ne-a plăcut și vă invit și pe voi să vedeți pozele!

Webmaster, o rugăminte, un clip cu castelul

https://youtu. be/MUuEhVrHWmI

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 1371 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI