A început frumos, s-a terminat cu bine...

TIPĂREȘTE

În dimineaţa zilei de 3 septembrie 2013 eram deja în Piaţa Garibaldi din Nisa, de unde se poate lua autobuzul către Monaco. Autobuzul 100 mai exact, preţul unui bilet fiind de 1,5 euro de persoană dus (respectiv 3 euro dus-întors). Am cumpărat biletele de la şofer, ne-am aşezat în partea dreaptă a autobuzului (pentru că citisem că de acolo se văd cel mai bine peisajele pe drum) şi la ora 9.45 am pornit. Drumul a durat exact 45 de minute, când am coborât la cazinou, aflat, binenţeles pe lista noastră.

Peisajele văzute pe drum au fost superbe: în dreapta marea - calmă, de un albastru enervant de plăcut, pe care se aflau vase şi ambarcaţiuni, în stânga munţi, mult verde şi clădiri care parcă răsăreau din ei.

Am ajuns aşadar în districtul Monte Carlo, primul obiectiv de aici fiind celebrul Cazinou.

L-am admirat numai de afară, nefiind permis accesul în acel moment, am făcut poze cu nişte „maşinuţe” de numai prin filme am văzut, apoi ne-am plimbat prin frumoasele grădini care îl înconjoară. Este un loc de vis, chiar nu poate fi exprimată în cuvinte frumuseţea.

Clădirea Operei din Monte Carlo este o altă atracţie de pe lista noastră pe care am reuşit să o vedem, tot din exterior. Aceasta a fost construită în anul 1893.

După ceva timp petrecut prin zonă, ne-am plimbat prin superba Grădină Japoneză (Le Jardin Japonais) , despre care am citit că respectă cu stricteţe principiile densităţii conceptului Zen. Cu adevărat minunată această grădină!

Acestea au fost obiectivele pe care mi-am propus să le vedem în cartierul Monte Carlo. Mergând înapoi, de unde am venit, am trecut prin Condamine (un alt cartier), unde nu am poposit prea mult, neavând obiective clare de vizitat. Nu vă pot spune ce yachturi şi ce vaporaşe am putut să vedem pe drumul de întoarcere, cât lux şi bun gust... Lăsându-le în urmă, cu sufletul zburdând de încântare, am ajuns în cartierul Monaco Ville, unde am poposit din start la reşedinţa prinţului de Monaco, Palatul Princiar. Acesta este situat în cel mai înalt punct din Monaco, se poate vizita în interior atunci când prinţul nu este acasă. Bine, bănuiesc că doar o parte se poate vizita, nu întreaga clădire. Era foarte mare aglomeraţie acolo, preţul unui bilet de intrare era de 8 euro de persoană. Fotografiatul este interzis în palat. Ne-am mulţumit doar cu vizita în curte, cu priveliştea minunată de care am avut parte şi am decis, de comun acord, să nu intrăm. Schimbarea gărzii are loc la ora 11, din păcate am ratat momentul.

După ce am plecat de la palat, ne-am îndreptat către Catedrala Monaco. Aceasta a fost construită în anul 1875 şi este realizată în totalitate din piatră albă. Este o reală încântare pentru ochiul vizitatorilor. Am citit (dar nu am văzut) că sub stropii de ploaie piatra se albeşte vizibil, spre uimirea celor care au ocazia să vadă acest lucru. Nu se percepe taxă pentru vizitarea acestei superbe catedrale. Altarul datează din anul 1500 şi este din marmură de Carrara.

Palatul de justiţie am ţinut neapărat să îl vedem, este o clădire mică, interesantă, cu scări de o parte şi de cealaltă a intrării. Nu se putea vizita în interior, era chiar activitate intensă, semn că unii mai şi munceau?

Am lăsat toate acestea în urmă şi am pornit spre Grădinile Sf. Martin (Les jardines St. Martin) unde ne-am plimbat printre specii exotice de plante, am admirat cu încântare statuietele pe lângă care am trecut. O adevărată oază de linişte, în mijlocul naturii, un loc de vis din care nu vroiam sa mai plecam. Dar a trebuit până la urmă să se întâmple şi acest lucru, aşa că, lăsând toate acele minunăţii în urmă, am pornit spre Fort Antoine, ultima pe lista noastră din acest cartier. Este vorba de o fortăreaţă care a fost construită la începutul secolului 18, în prezent fiind teatru în aer liber. În anul 1944 a fost distrusă dar reconstruită la iniţiativa Prinţului Rainer III. Are o structură militară, cu turnuri de pază.

Până aici, toate bune şi frumoase, am lăsat şi fortăreaţa în urmă, neştiind către ce ne îndreptăm mai departe. Şi aici nu mă refer la obiective turistice, asta îmi era foarte clar, ci mă refer la experienţa prin care am trecut, una extrem de neplăcută. La asta se referă partea cu „s-a terminat cu bine” din titlul ales la acest articol. Să vă povestesc ce anume am păţit de ne-a pierit tot cheful...

Am încercat, după fortăreaţă, să găsim un drum care să ne ducă spre Stadionul Stade Louis II, care se află în cartierul Fontvieille. Ne-am învârtit de câteva ori şi nu am reuşit, apoi am văzut un indicator spre Fontvieille, care ducea printr-un tunel. Neavând altă soluţie, am pornit şi noi prin tunel, în speranţa că ajungem unde ne dorim. Un tunel destul de lung, cu trotuare foarte înguste, uneori aproape inexistente, astfel că am fost nevoiţi să facem un mic slalom printre maşinile care treceau cu viteză şi care nu erau deloc puţine. Am făcut poze în tunel, ne-am jucat de-a „ia-mă nene”, din dorinţa de a ajunge mai repede la lumina zilei. Am ajuns până la urmă dar când am ieşit, brusc, zâmbetele ne-au îngheţat pe chipuri pentru că eram aşteptaţi de „carabinierii prinţului”... doi la număr, cu nişte motociclete superbe şi cu un carnet în mână. Ne-au oprit politicos, ne-au cerut paşapoartele şi ne-au întrebat dacă ştim de ce ne aşteptau acolo. Eu ma uitam la soţul meu, el la mine... chiar nu aveam habar ce s-a întămplat. Apoi, cu un calm rar întâlnit, cu zâmbetul pe buze, ne-au arătat ieşirea din tunel, deasupra căreia statea la soare un semn de „interzis pietonilor”. Degeaba le-am explicat că nu am văzut acest semn când am intrat în tunel (chiar nu îl văzusem!!!), degeaba le-am explicat că au dreptate, am greşit şi i-am rugat să ne ierte... unul dintre ei transmitea datele din paşapoarte printr-o staţie, celălalt scria de zor în carneţelul lui. Eram pur şi simplu îngroziţi.

La un moment dat, al meu soţ mi-a cerut discret rucsacul care zăcea şocat pe umerii mei, atunci am crezut că vrea să scoată euro să le dea carabinierilor. Prima imagine ce mi-a venit în faţa ochilor în acel moment era de undeva, dintr-o puşcărie "a la Monaco", în care ne şi vedeam pe amândoi. Nu asta a fost intenţia soţului meu, din fericire, atât pentru mine cât şi pentru el... ci a vrut doar să ţină el rucsacul, că „aşa e frumos”. Auzi, aşa e frumos!!! Simţeam că mor!!! Ce am crezut eu şi ce vroia el de fapt!

Pană ne-am dumirit ce şi cum cu rucsacul, domnii carabinieri şi-au terminat numărul, respectiv transmiterea datelor şi completarea foii din carneţel. Bun, acum e acum! Cred că totuşi ne-au crezut că nu am intrat intenţionat în acel nenorocit de tunel, că nu am văzut semnul. După ce ne-au ţinut o prelegere cu riscurile la care ne-am expus, atât noi cât şi participanţii la trafic, ne-au spus că primit un avertisment numai (hârtia pe care ne-a dat-o cu multă graţie), că acum figurăm în baza lor de date şi că, la următoarea abatere în tărişoara lor vom plăti o amenda de 180 de euro de persoană, de care acum am scăpat. Mi-a căzut cerul în cap!!! Am fost la jumătate de pas să plătim 360 de euro, bani pe care, vă spun sincer, nici măcar nu îi aveam în rucsac!

Una peste alta, le-am mulţumit şi, cu inima cât un purice (mort) am plecat de la locul faptei. Îmi pierise tot cheful de vizitat, de obiective şi de plimbări, aşa că ne-am dus către un loc unde să ne putem reveni.

În cele din urmă, după ce ne-am revenit din starea de şoc, am plecat către stadion, fără nici un pic de tragere de inimă. Oricum l-am găsit închis, dar am aflat că preţul unui bilet este de 8 euro. În viteză am găsit şi celelalte obiective de pe listă, anume Cărarea Sculptată, Expoziţia valoroasei colecţii de maşini a prinţului de Monaco (unde biletul costa 6 euro dar nu am intrat), Grădina de trandafiri a Prinţesei Grace (care era închisă pentru renovări). Multe nu am pierdut, mare parte din ce am vrut am văzut.

Cu mare grijă pe unde traversăm, cu mare grijă cu ce motociclete facem poze (să nu fie a carabinierilor)... adică, cu mare grijă să nu facem şi a doua „abatere” în ţara lor, ne-am dus către autobuz să ne întoarcem la Nisa. Nu mai eram oricum în stare să mai colindăm pe acolo, oricât de mult ne-a plăcut Monaco.

Este un oraş deosebit, parcă face parte dintr-o altă lume, una de poveste...

Cam acestea sunt obiectivele vizitate şi peripeţiile noastre în Monaco, cu siguranţă nu le vom uita niciodată. Şi pentru că, o poză spune mai mult decât 1000 de cuvinte, vă las să le admiraţi. Sunt absolut minunate, la fel cum este Monaco!

---

VIZUALIZĂRI: 5178 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI