ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2008
DURATA: 10 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 12 şi 18

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O alegere inspirată

TIPĂREȘTE URM de aici

Aşadar pe 8.06.2008 ajungem în Elveţia, mai exact la hotel Eden au Lac din Brunnen, municipiul Ingenbohl, cantonul Schwyz, locaţie aflată cam la 70 km distanţă de Zurich şi aproape dublu faţă de Berna, oraşele unde urma să întâlnim cele trei naţionale aflate în grupă cu noi-Franţa, Italia şi Olanda.

Cantonul Schwyz, unul dintre cele 23 de cantoane ale Elveţiei, se află în partea centrală a ţării, este unul din cele trei cantoane fondatoare, steagul Elveţiei provine de la el, Carta Federală a Elveţiei este expusă în oraşul reşedinţă Schwyz şi reprezintă numele Elveţiei în germană (Schweiz) limba oficială a acestui canton de religie romano-catolică.

Este un canton mediu spre mic atât ca suprafaţă (circa 900 km2) cât şi ca populaţie (aproximativ 130 000 locuitori), este un teritoriu mai mult muntos şi deluros dar considerat în proporţie de ¾ pământ productiv din care 240 km2 sunt păduri iar ca ocupaţii principale, pe lângă turism are agricultura şi fabricarea de mobilă.

Cantonul este traversat de râurile Sihl şi Muota, lacurile acoperă 65 km2 (Zurich, Luzern, Zug, Lauerz, Sihl sunt cele mai importante) şi are ca principale atracţii muntele Mythen care străjuieşte oraşul Schwyz, Lacul Celor Patru Cantoane, complexul de peşteri Holloch situat pe valea râului Muota, localitatea Einsiedeln care este centrul cultural şi spiritual al cantonului şi totodată primul centru de pelerinaj elveţian.

Staţiunea Brunnen este o localitate pe malul lacului Luzern sau Lacul Celor Patru Cantoane, parte a municipiului Ingenbohl, unde găsim o bogată ofertă de cazare atât în hoteluri elegante cât şi în apartamente în regim de self-catering, restaurante, baruri, pizzerii, magazine etc

Staţiunea cuprinde şi o zonă rezidenţiala foarte aerisită şi liniştită, cu vile şi case de vacanţă înconjurate de multă verdeaţă, unele dintre ele cu ieşire directă la lac, cu pontoane amenajate pentru plajă sau ambarcaţiunile din dotare; dealtfel staţiunea beneficiază şi de un mic port unde, pe lângă bărcile şi iahturile particulare mai găsim şi şalupe şi vaporaşe pentru agrement pe cel mai frumos lac din cantonul Schwyz.

Pe lângă acestea staţiunea mai oferă şi diverse posibilitaţi de petrecere a timpului în natură, în munţii din împrejurimi, dispune de o telecabină care urcă la Umiberg, loc de unde se oferă o panoramă foarte frumoasă asupra lacului, o promenadă pe malul lacului deosebită şi piste pentru bicicliştii pe care îi întâlneai la tot pasul.

În pofida acestei bogate oferte turistice şi a faptului că ne aflam în timpul Campionatului European, staţiunea era una extrem de liniştită, cu oameni calmi şi civilizaţi, cu muncitori care lucrau fără zgomot şi într-o ordine desăvârşită, cu lucrători în servicii atenţi şi amabili, cu femei (adevărate doamne prin ţinută şi eleganţă!) care, după ce serveau masa şi cafeaua la restaurant, comandau o sticlă de vin sau bere şi jucau cărţi timp de câteva ore fără să fie deranjate de nimeni, confirmând faptul că asta era starea de normalitate în acele locuri.

Dealtfel în ultimele două seri ale sejurului am descoperit un cort mare aparţinând unuia dintre cele mai bune hoteluri din staţiune-Waldstatterhof-unde se viziona, pe un ecran gigant meciurile de fotbal şi erai servit la masă cu cârnaţi tradiţionali şi bere de ospătari foarte discreţi şi rapizi şi cu toate că erau peste o sută de oameni care vizionau meciul favoriţilor atmosfera era una paşnică, civilizată, cu manifestări ponderate.

În ceea ce ne priveşte ne-am cazat la hotelul Eden au Lac, un hotel de trei stele, de mărime medie (circa 25 de camere), situat pe malul lacului Luzern şi despărţit de faleza acestuia de o şosea viu colorată, care avea la parter un restaurant-pub micuţ cu o ofertă de mâncare mai sumară şi un salon pentru micul dejun la etajul unu cu o privelişte superbă asupra lacului; chiar dacă preţul plătit a fost unul piperat (doar era Elveţia şi găzduia C. E. de Fotbal!) noi spunem că a meritat banii atât pentru cazare cât şi pentru micul dejun –prânzul îl serveam ’ în deplasare’’ iar cina prin vecini!

A fost un sejur de zece zile minunat, pigmentat de meciuri de fotbal, excursii, drumeţii şi o plimbare dus-întors cu vaporaşul la Lucerna pe minunatul Lac al Celor Patru Cantoane.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 16.05.13 09:10:35
Validat / Publicat: 16.05.13 11:06:05
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 lacul Luzern
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

iulianic
[16.05.13 12:10:37]
»

@marocanu21: Mai aveam puţin şi ne întâlneam! Şi eu am în pregătire câteva rânduri despre Lucerna, acest frumos oraş al Elveţiei. Aş vrea să termin cu impresiile din circuitul de anul trecut pentru că se apropie datele noilor călătorii.

Faci ce faci şi iar aminteşti de campionatele de fotbal. Cu siguranţă eşti un mare pasionat, dar soţia ta cum percepe acest fenomen? Te urmează doar pentru că îţi este soţie, este şi ea pasionată sau aşteaptă cu stoicism momentele extrafotbal ale excursiei?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[16.05.13 13:44:23]
»

@iulianic: urmeaza sa povestesc si despre Lucerna, in opinia mea cel mai frumos oras din Elvetia (din ceea ce am vazut!)

Nu numai ca sunt pasionat dar sunt si implicat intr-un proiect de fotbal cu peste o suta de copii si juniori si o fac cu mare placere!

In ceea ce o priveste pe sotia mea pot sa-ti spun doar ca e mai patimasa ca mine la meciuri-o sa vezi din pozele de pe stadion! -in schimb eu o urmez intotdeauna la biserica pentru ca este foarte credincioasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianic
[16.05.13 14:00:06]
»

@marocanu21: Felicitări pentru fotbalul de juniori, pentru călătorii şi pentru pasiunea soţiei pentru fotbal! Aştept continuarea.

dandana
[22.05.13 19:51:34]
»

P18 si P19 - imi e atat de familiara zona drumul duce spre autostrada din care "te lasi" spre Pasul Gothard sau mergi snur pana la Belinzona, trecand - cum altfel - printr-un tunel care pare ca nu se mai termina. Dar mai intai oprirea in Morschach la Axenstein

Tot in apropierea zonei cu soseaua colorata in albastru, rosu, este si restaurantul mexican unde l-am vazut intr-o seara pe rockerul francez Jhonny Holiday coborand, evident dintr-un Hummer H1.

Memories, memories

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[22.05.13 23:24:35]
»

@dandana: Acela este drumul într-adevăr!

Nu ştiu dacă restaurantul cu specific mexican de lângă hotelul nostru, în care am servit masa dealtfel, este acela la care faci referire dar ştiu că staţiunea a fost şi este vizitată de celebrităţi ca Winston Churchill şi Hilary Clinton!

dandana
[23.05.13 03:23:19]
»

@marocanu21: Da Mezcalito, la el m-am referit

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dandana, iulianic, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lucerna și imprejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051838874816895 sec
    ecranul dvs: 1 x 1