Povestea Londrei mele (I)

TIPĂREȘTE

Când voi vă făceați bagajele pentru întâlnirea de la Herculane, noi ni le făceam pentru întâlnirea cu Londra. O lipsă de inspirație a găștii a făcut ca la aniversarea din Cappadocia soțul să primească cadou 2 bilete de avion spre Londra, așa că dacă-i ordin, cu plăcere, dar cam nelalocul lui ordinul ăsta. Venisem de la Amsterdam cu o săptămână jumătate în urmă și urma să plecăm la Florența tot la o săptămână jumătate, după ce ne întorceam de la Londra. Chiar să te urci în avion de 3 ori într-o lună, nu mi-ar fi trecut prin cap. Dar, cum spuneam, dacă-i ordin, cu plăcere.

Așa cum spuneam în articolul de cazare, hotelul Luma Concept din cartierul Hammersmith, a fost la impuse tot din partea lor, pentru că cineva avea o cunoștință care a lucrat acolo și care ne putea facilita un discount destul de bun. 4* în zona 2 a Londrei nici n-ar fi fost printre criteriile mele de căutare.

Zborul la Londra, cu British Airways, a fost primul meu zbor cu peripeții, în sensul că am plecat bine, am avut un zbor bun, dar ne-am învârtit peste o jumătate de oră deasupra Londrei până am putut să aterizăm. Timpul ăla mi s-a părut că nu mai trece. Aveam deschise televizoarele și acu eram pe ruta spre București, acu ne îndreptam din nou spre Londra și uite-așa ne-am tot învârtit în cerc.

Norocul a fost să aterizăm pe aeroportul central al Londrei, Heathrow, ceea ce ne-a ușurat transferul la hotel (din fericire, comod și rapid, cu metroul) și la plecare la fel. Ca și orar de zbor am fost foarte încântați să avem un zbor la 10,20 la dus, iar la întors spre seară, la 17,45.

Apropo de compania aeriană, cei de la British, mi s-au părut cam stricți. Au trecut o singură dată cu căruciorul ăla cu chestii și nu au mai întrebat deloc pe parcursul zborului. Eu am încercat pentru prima dată porridge-ul lor care mi-a plăcut mult. De reținut că în avion puteai să plătești doar cu cardul.

Hotelul nostru a fost situat în zona 2 din 6 ale Londrei și ca poziție cam la jumătatea drumului între aeroport și centrul orașului. De la terminalul 5 am luat metroul, direcția Picadilly, stația noastră fiind Hammersmith. De aici erau 2 stații până la Hyde Park și 6-7 până în centru.

Dacă am început cu metroul să zic câteva cuvinte despre transportul în Londra, așa cum l-am perceput în urma experienței mele. Am plecat de acasă știind că în Londra o să găsim o super rețea de transport, în special în ceea ce privește metroul. La fața locului ne-am dat seama că este o încrengătură atât de sofisticată pe sub pământ pe care doar ei or înțelege-o. De la aeroport până la Hammersmith metroul a fost mai mult tren, am mers mai mult pe afară. Inclusiv stația noastră, Hammersmith era afară. Câteva stații mai încolo, la Holborn, stația la care am coborât ca să mergem la British Museum, eram la foarte, foarte mulți metri adâncime. Ca să ajungem afară am urcat două serii de scări foarte lungi/adânci. Nu știu cum am ajuns de afară atât de sub pământ, pe o distanță destul de mică.

În fine, metroul mi s-a părut cam învechit, parcă mergea încetișor, stațiile sunt cam dese, iar unele sunt foarte mari, cu multe ieșiri, magazine… trebuie să pui la socoteală și timpul ăsta de balamuceală până ieși afară dintr-un metrou.

La fiecare stație se anunță să ai grijă la cap, la treapta dintre platformă și tren iar în vagoane sunt afișaje unde se anunță permanent stațiile și direcția. Una peste alta metroul este foarte bine pus la punct, dar trebuie să știi permanent în ce direcție mergi. Te poți încurca foarte ușor dacă nu ești atent pentru că unele stații sunt sofisticate, cum spuneam.

Cu autobuzul mi se pare riscant să mergi, în sensul că este o pierdere de timp, nu din alt motiv. Pentru că traficul este infernal în Londra, parcă eram la București. Chiar și busurile turistice nu opresc în toate stațiile din cauza aglomerației (dar șoferul anunță – nu că ne-ar fi încălzit cu ceva).

Și ca să termin despre transport, bus-urile turistice sunt de la 3 sau 4 companii și fiecare are mai multe linii (culori). În London Pass am avut de ales doar între 2 companii, una dintre ele cu 4 linii, dar biletul era valabil doar o zi, nu două cât era valabil și London Pass-ul. Există și un autobuz verde, de noapte, pentru cei interesați, care circulă doar în jurul centrului.

Să ne întoarcem la aeroport de unde am cumpărat cardul pentru transport, Oyster Card, de care citisem că este cea mai bună variantă, lucru confirmat și de doamna de la info cu care am vorbit. Pe card am dat 5 lire la care am adăugat alimentarea de 15 lire pentru călătorii, deci 20 de lire de persoană. Aceasta este suma minimă și cea mai recomandată variantă pentru 3 zile în Londra. La final îți poți lua banii înapoi de la automatele din aeroport și cu toate că citisem că și cei 5 lire, cât a costat cardul, la fața locului ni s-a spus că nu. Noi nu am verificat asta pentru că soțul a vrut să rămânem cu cardurile, inclusiv cu cele vreo 2 lire care ne mai rămăseseră pe ele.

Cardul își merită banii doar dacă faci mai multe călătorii pe zi, este valabil pe orice, inclusiv transferul la/de la aeroport (Heathrow, în cazul nostru, pentru celelalte aeroporturi ale Londrei nu cred), dar eu n-am înțeles până la urmă matematica lui. Am înțeles că este vorba de zonele Londrei, de perioada zilei, de week-end, dar l-am mai alimentat cu câte 10 lire fiecare și am făcut 3 călătorii în prima și ultima zi din cauza transferului la aeroport, iar în celelalte zile câte 2 călătorii pe zi. Așa că nu mi s-a părut că ar fi contat ceva, ci doar că în zonele 1-2 pe unde am circulat noi călătoria a fost uniformă, adică 2,40 lire, indiferent dacă am mers 5 stații, 10 stații, la 7 dimineața, 11 noaptea, în week-end sau până la aeroport care nu mai era în zona 1-2.

Deci, până la urmă am avut pe Oyster card 25 de lire (nu pun la socoteală și costul lui de 5 lire), mi-a rămas o liră pe el și am făcut 10 călătorii. Cred totuși că el devine rentabil dacă mergi mai mult de 2 călătorii pe zi dar la noi nu a fost cazul, așa că n-am putut să verific cât de rentabil. Evidența banilor o ții ușor pentru că de câte ori intri undeva, la fiecare validare a cardului îți afișează câți bani mai ai, iar când ieși, cât ți-a luat și cât mai ai. Deci, nu uitați să validați cardurile la intrare și la ieșire, dar n-aveți cum să uitați pentru că nu puteți trece de bariere altfel.

Tot din aeroport ne-am cumpărat London Pass, 99 lire de persoană, valabil 2 zile, pentru că după o socoteală simplă ne ieșea că o să ne scoatem cel puțin banii. London Pass era și de o zi (75 de lire), 3 zile (124 lire) sau 6 zile (159 lire). Cu cât creștea nr de zile era mai avantajos, dar ce să te faci dacă noi aveam doar 2 zile pline? Pass-urile se cumpără din multe locuri. De la aeroport, din multe centre infoturistice, aflate de obicei în piețele importante, pe lângă stații de metrou, din magazine, de la punctele info (cel de la Catedrala Sf Paul este foarte la îndemână) sau de la unele hoteluri.

Pass-ul conține atracții cu nemiluita, 100, dar degeaba sunt 100 de atracții că nu te încălzește cu nimic. Câte obiective poți să faci în 2 zile pline? Sau chiar în 3-6? În orice caz, 100 e bine pentru că ai de unde alege, după toate gusturile. Și mai important este faptul că majoritatea obiectivelor este grupată în zonele 1-2 ale Londrei, dar țineți seamă că distanțele sunt mari în Londra, nu poți chiar să zburzi de la unul la altul. Referitor la London Pass știu ei că de la unii mai pierd, la alții mai câștigă, așa că nu ne facem noi griji în sensul ăsta. Din păcate pentru ei noi i-am cam păgubit. Iată ce am făcut cu Pass-ul și cât ar fi costat obiectivele respective dacă le-am fi plătit separat. Pentru ușurarea matematicii o să rotunjesc la întreg sumele, n-o să mă refer la intrări de 26,80 sau 18,75 de ex, ci 27 sau 19.

Westminster Abbey – 22 lire

Turnul Londrei – 27 lire

Tower Bridge – 10 lire

River Cruise – 19 lire

Catedrala Sf Paul – 20 lire

Observatorul Astronomic Greenwich – 15 lire

Bus-ul turistic Hop on Hop off – 34 lire

The Shard – 37 lire

Făcând o socoteală reiese că am văzut obiective de 184 de lire dar am dat 99 de lire pe Pass. În plus, cu bărcuța am mers de 2 ori, o dată seara în direcția London Eye și o dată în direcția Greenwich. La fel cu bus-ul turistic am mers de mai multe ori. Am făcut un tur complet de 2 ore și apoi l-am mai luat câteva stații să ajungem mai repede de la un obiectiv la altul.

Una peste alta, London Pass-ul nostru a meritat cu vârf și îndesat, dar n-ați fi vrut să fiți în pielea noastră. Cele 2 zile au fost jale pe vale. Sculat dis-de-dimineață, mâncat repede ceva și în obiectiv. Seara, când ajungeam acasă, ne făceam traseul, ținând seama de ce obiectiv deschide primul, care închide ultimul, care e ultima intrare la fiecare, cum le legăm între ele și ne-am întrecut până și pe noi.

La vremea excursiei noastre programul la obiective era cam scurt. Bisericile aveau program până la 16,30 dar ultima intrare era la 16, în principal. Doar Sf Paul deschidea la 8,30 în rest la 9,30, Turnul Londrei și Tower Bridge închideau la 17,30 dar ultima intrare era la 17, ultima cursă cu bărcuța începea la 17,15, dar aveam și The Shard care era deschis până la 22 și ultima intrare era la 21. Big Ben rămâne în continuare total acoperit de schele și citeam pe un panou că renovarea se termină în 2021. De asemenea, faimosul magazin Harods era plin de schele. Pentru oricare obiective însă, atenție la programul de vară sau de iarnă, lucru valabil cam peste tot pe unde ajungem.

Pentru cele 2 jumătăți de zile pe care le-am avut, prima și ultima, ne-am propus să facem chestiile cu intrare liberă, parcuri, schimbarea de gardă de la Buckingham și dacă tot ne-am nimerit duminică, pe 17 martie de Sf Patrick, ziua irlandezilor, am lăsat parte din program baltă și am petrecut cu ei.

Nu o să fac referire la toate obiectivele Londrei pe lângă care am trecut. În drumurile noastre de la un obiectiv la altul am trecut pe lângă teatre, instituții importante în Londra, Universități faimoase, Harry Potter, piețe importante, ne-am bucurat de spectacole de stradă, pe strada pietonală dintre Trafalgar și Picadilly, am văzut clovni, statui, dans, muzică… și multă lume, ca în toate marile orașe. Nu mai zic de cele două plimbări făcute pe Tamisa, o dată spre roată și o dată spre Greenwich, niște excursii în sine, când de asemenea, ne-am bucurat ochii cu parte din ce are Londra mai de preț: clădiri frumoase, muzee, poduri, docuri, Tate Modern, galleria de artă cu intrare liberă, o clădire impresionantă construită pentru a marca mileniul (2000) … dar și multe altele.

Prima impresie în ceea ce privește Londra nu a fost prea bună. Mi s-a părut aglomerație mare, mai mare decât pe oriunde am mai fost, trafic nebun joi și vineri, care s-a mai potolit puțin în week-end, claxoane, sirene, ambulanțe multe, lume multă care se mișca în toate direcțiile, biciclete, mulți, mulți oameni care alergau, mai ales pe malurile Tamisei. În mai toate gang-urile prin care am trecut am dat de oameni ai străzii, am prins multe manifestații vineri, în zona Westminster, mulți copii care manifestau (a fost week-end-ul cu salvați planeta dar și pentru Brexit și rămânerea în UE). Multe șantiere și lucrări, mizerie pe alocuri, pe malul Tamisei am mers cu o coajă de banană în mână aproape 1 km, dacă nu mai mult, până am găsit un coș de gunoi. Bănci erau, dar coșuri de gunoi, nu. Ce să mai, nebunie curată mi s-a părut. Asta a fost doar prima impresie. După ce am început să vedem din obiective, totul s-a estompat iar acasă am plecat cu o cu totul, dar cu totul altă impresie.

Iată cum s-au derulat cele 4 zile ale noastre. În prima zi, după ce am lăsat bagajele la hotel, la camera de bagaje, pentru că nu s-au îndurat să ne facă check-in-ul la 14,20 când am ajuns (oficial era 15), am luat metroul până la stația Holborn ca să mergem la British Museum, unul dintre cele mai mari muzee ale lumii și cel mai vechi. De la stația de metrou până la intrarea principală am mai mers aprox zece minute pe jos.

La British Museum intrarea este liberă, dar în fiecare încăpere aproape ești îndemnat să faci donații. Deja răzbate tonul meu răutăcios în ceea ce privește acest muzeu. Dacă n-ai bagaj treci imediat, dacă ai un rucsăcel sau orice, stai la o coadă pentru verificare dar a mers foarte repede.

Am stat aproape 3 ore la British Museum și am admirat toate valorile mai multor țări, reunite aici: Siria, Egipt, India, China, Japonia, multe altele, dar mai ales Grecia. Săli foarte multe, Piatra de la Rosetta care a reprezentat cheia pentru descifrarea hieroglifelor, o parte din barba Sfinx-ului, porți superbe egiptene, părți din Acropole, cariatidele pe care nu le-am văzut la Atena, părți din Phartenon, mozaicuri superbe, mumii, colecții de vase, costume de samurai, jad chinezesc, schițe și desene în creion ale lui Rembrandt (în camera 90), expoziții temporare, … și multe altele.

Nu cred că am citit vreun articol negativ despre acest muzeu. Eu știu că el a plecat de la niște donații (ale unui medic), dar mie mi-ar plăcea ca Phartenon-ul și cariatidele să stea la locul lor, mumiile la fel, barba Sfinx-ului la fel…. și tot așa. În fine, am cam bombănit. Este un superb complex muzeal dar nu m-am simțit confortabil să văd părți importante din istoria unor țări etalate în altă parte decât acolo unde le este locul. Indiferent pe ce căi au ajuns acolo eu cred că ar trebui să se întoarcă la ele acasă. Părerea mea!

După ce am ieșit din muzeu am luat-o pe jos spre Trafalgar Square. Considerată centrul Londrei și km 0 de unde se măsoară toate distanțele oficiale, această piață este renumită pentru evenimentele importante care au loc aici, de la alegeri până la nunțile regale și este străjuită de patru lei masivi din bronz. Plimbarea prin Cartierul Soho, în care citisem pe tableta din camera de hotel că se mănâncă foarte bine, s-a lăsat cu o oprire la The Cambridge, un pub tradițional, în care am mâncat. Apoi, tot pe jos am ajuns la Picadilly Circus, o altă piață importantă a Londrei, de unde am luat metroul către casă.

A doua zi am început cursa contracronometru pentru a bifa cât mai multe obiective din London Pass. Am luat metroul până la Westminster Abbey, una dintre cele mai vechi biserici ale Londrei, unde au fost încoronați dar și îngropați majoritatea regilor Angliei și am stat 20 de minute la coadă la intrare (nu la bilete). Cu London Pass am avut coadă rapidă doar la Tower Bridge, dar nu am avut pe nicăieri cozi mari în afară de Westminster și The Shard. Clădirea este impunătoare și spectaculoasă atât la exterior cât și la interior, iar înăuntru sunt multe morminte, capele și pietre funerare. În biserică nu se fac fotografii dar…

Am mai dat 5 lire și am urcat o sută și puține trepte până sus, în podul catedralei, unde era o expoziție în cinstea Jubileului Reginei (ocazionat de a 60-a aniversare). De pe aceste trepte am avut vederi foarte frumoase către Parlament, clădirea pe care nu ne-am săturat să o tot admirăm.

De la Westminster am mers pe jos până la Catedrala Sf Paul, următorul nostru obiectiv, chiar dacă cele două nu sunt așa aproape una de alta. Dar am vrut să mergem pe malul Tamisei și să facem cunoștință cu orașul, trecând pe lângă tot felul de clădiri, muzee, piețe….

La Sf Paul am ajuns la 12,36 și nu ne făceam nici o grijă pentru că programul obișnuit era până la 16. Dar în ziua aceea aveau un concert și ultima intrare fusese la 12,30. Să ne zgâriem pe ochi și mai multe nu. Am bombănit puțin și am plecat mai departe. Foarte aproape de Catedrala Sf Paul este un centru infoturistic unde am intrat să mai punem cap la cap lucrurile, iar în fața catedralei, vis-à-vis de Mc Donalds-ul de acolo este stația bus-urilor turistice.

Apoi am traversat Podul Millenium Bridge, am trecut pe la Borouth Market, o piață despre care citisem și unde voiam să mâncăm la un moment dat și am mers mai departe la Turnul Londrei.

Apropo de Podurile Londrei, ele sunt atracții turistice în sine. Noi am numărat vreo 9 dar am traversat 5 sau 6: Westminster, Blackfriars, Millenium, London, Tower Bridge și cred că Waterloo. Cel mai spectaculos este, fără îndoială, Tower Bridge cu ale lui două turnuri gemene, dar nouă ne-a plăcut și Millenium Bridge, podul pietonal construit în anul 2000 ca să marcheze mileniul.

Turnul Londrei este de fapt un complex care cuprinde mai multe clădiri și ziduri dintre care Turnul Alb (White Tower), este piesa de rezistență. A fost palat regal, fortăreață dar și închisoare și am auzit niște povești foarte haioase de pe vremea închisorii. Acum, însă, am văzut armuri și arme medievale la parter și binențeles bijuteriile coroanei, adăpostite aici, dintre care coroana folosită la ceremonia de numire a reginei, foarte prețioasă. Să nu uităm nici de cei 6 corbi care trăiesc (bine) în acest loc, pentru că monarhia și Anglia va dăinui atâta vreme cât acești corbi vor fi aici. Așa spune legenda. Am avut parte de un tur cu ghid (tururi care se formează la fiecare 20-30 de minute la intrare) și de un ghid foarte șugubăț care ne-a povestit vreo 5-10 minute afară, în fața Turnului Alb și apoi am intrat în capelă, unde poveștile au continuat încă 25 de minute. La fiecare câteva fraze mai înțepa, foarte subtil, câte o națiune cu care ei avuseseră vreo treabă de-a lungul istoriei. Apoi ne-a lăsat singuri să descoperim ceea ce ne povestise.

Foarte aproape de Turnul Londrei este Tower Bridge care era în London Pass. Podul Londrei sau Podul Turnului, așa cum mai este cunoscut este foarte aspectuos și a fost construit păstrând caracteristicile Turnului cu care se învecinează. Vizita a început cu liftul până în aripa de nord, înapoi pe cea din sud, unde am mers pe pasarela din sticlă prin care se vede Tamisa, oamenii și mașinile de pe pod. Apoi am ieșit afară și urmărind o potecuță cu pași am fost la camera mașinilor. Brațele podului se ridicau de mai multe ori pe zi pe vremea când traficul pe Tamisa era intens dar acum Tower Bridge se ridică o singură dată pe an sau la cerere.

Cum stația pentru River Cruise era foarte aproape, am apucat să ne urcăm în ultimul moment, în ultima cursă CityCruises din acea seară, compania care era inclusă în London Pass-ul nostru. Și am mers până la London Eye, la roată și înapoi. Plimbarea a fost foarte plăcută, am trecut pe sub poduri, iar pe stânga și pe dreapta am admirat clădiri importante printre care și Primăria cu forma ei ciudată.

La întoarcere am mers la The Shard, cea mai înaltă clădire din Europa, pe care voiam foarte mult să n-o ratăm în excursia asta. Deschisă până la 22, cu ultima intrare la 21, am avut surpriza să găsim închis la 18,30. Era vineri, n-am înțeles de ce era închis și nu era nici un afiș sau cineva care să ne lămurească. Am intrat în hotelul de lângă, dar nu știa nimeni să ne spună ceva.

Am lăsat-o baltă și ne-am întors spre casă prin Borouth Market unde am și mâncat la ora aia târzie. Apoi am traversat London Bridge și am luat metroul spre casă, de la stația Monument. Lângă stația de metrou este o coloană înaltă/turn, nu știu cum să-i zic, care chiar așa se numește, Monument, în vârful căreia arde o flacără și a fost ridicată după incendiul din 1666 care a devastat Londra.

Eu n-aș vrea să mă mai lungesc cu articolele astea pentru că și-așa sunt super în urmă și mă gândisem la un singur articol pentru Londra. Dar nu știu la ce să renunț din ce am zis. Mă concentrez mai bine pe celelalte două zile ale sejurului nostru și sper să-mi iasă în viitorul apropiat articole mai scurte.

---

VIZUALIZĂRI: 2525 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI