GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Lloret de Mar – locul în care ne-a plăcut să fim
Acum un an (mai precis pe 12.08.2013) încărcam pe site un număr de 8 fotografii făcute cu ocazia unei excursii efectuată în aprilie 2011, cu programul “Senior 55+”, în Spania, la Barcelona. Cred că-i impropiu să zic la Barcelona, pentru că de fapt cartierul nostru general a fost în Lloret de Mar, cele 8 poze fiind de acolo.
Urmărindu-mi în aceste zile activitatea mea de AFA-ist și văzând pozele, mi-am zis că poate nu-i tardiv ca, la un an de la încărcarea lor pe site și la 3 ani de când am făcut excursia, să scriu 2-3 vorbe despre acest eveniment.
Ca atare voi încerca, consultând în primul rând micul jurnal de călătorie, ținut mai mult sau mai puțin strict de soția mea, dar apelând și la aducerile aminte, să redăm hârtiei impresiile noastre din voiajul spaniol.
Excursia noastră a început pe 16.04.2011 și după 7 nopți și 8 zile, ne-am întors acasă, mai săraci de parale, dar cu certitudine mai bogați spiritual, ceea ce contează cu mult mai mult. Pot spune că firma din Galați, care a organizat excursia, a respectat programul anunțat: prețul 395 euro de persoană, zbor cu avionul cu toate taxele incluse, plus excursiile prevăzute în program.
Cazarea și masa le-am avut-o asigurate la hotelul Surf Mar, aflat la cca. 100 m de Playa de Fenals, una dintre cele cinci plaje ale stațiunii. Amplasarea hotelului, perpendicular pe țărm, oferea turiștilor, cazați aici, posibilitatea de a vedea marea în toată splendoarea ei, din balcoanele camerelor.
Masa bună, în meniu all-inclusiv, cu bucate pe gustul nostru, indiferent că era micul dejun, prânzul sau cina, cu vinul (alb sau roșu la alegere; noi am ales roșu că era tare bun și ne dădea putere la preumblări) plus apa aferente la dejun și cină. Însă pachetele cu mâncare, oferite de restaurant atunci când plecam în excursii, erau cam sărăcăcioase, am avut parte chiar de fructe stricate (iată că și la alții se poartă micile ticăloșii).
Lloret de Mar este una dintre nenumăratele stațiuni turistice plasate pe țărmul catalan al Mării Mediterane în provincia Girona, și poate cel mai mare centru turistic situat pe Costa Brava, aflându-se la cca. 70 km N-N-E de Barcelona. Alte stațiuni, la litoralul catalan al Mării Mediterane, mai cunoscute turiștilor români, sunt, în ordinea crescătoate a distanței față de Barcelona, Callela, Pineda de Mar, Santa Susana, Blanes, apoi Lloret de Mar (despre care facem vorbire) și Tossa de Mar (un vechi oraș medieval).
Țărmul în Lloret de Mar este foarte divers ca relief, plajele sale, bine organizate, sunt largi cu nisip bun alternând cu faleze abrupte cu înălțimi de până la 100 metri în unele locuri: zona dintre Playa Fenals și plaja Lloret Mar sau zona dintre plaja Lloret Mar și stațiunea Tossa de Mar.
Într-una din zilele petrecute acolo am participat la o excursie cu un vaporaș cu plecare de pe plaja Fenals și punct terminus Tossa de Mar. Din largul mării priveliștea oferită de țărmul amintit mai sus este de-a dreptul uimitoare, frumusețea alternanței plajă-țărm stâncos fiind greu de descris în cuvinte. Și în plus la frumusețea peisajului contribuie din plin și pădurile de pini marini, care ajung până la malul mării și care adapostesc o mulțime de case de vacanță și de zone rezidențiale.
În zilele în care nu am participat la excursii, am profitat din plin pentru a descoperi acest mic orășel. Drept urmare l-am străbătut la pas, deplasându-ne pe străduțele strâmte deosebit de pitorești.
Lloret de Mar îți dezvăluie un amalgam de construcții caracteristice unui oraș-stațiune marină (și nu numai marină): case mai vechi ale populației autohtone alături de clădiri moderne (hoteluri, vile elegante), vestigii istorice dar și locuri de distracție pentru turiști: cluburi, baruri, cazinouri, discoteci. Și bineînțeles că din tot acest amestec nu pot lipsi magazinele, mai mici sau mai mari, o multitudine de locuri care atrag turiștii ce doresc să aibă o cât de mică amintire de pe aici (nici eu n-am plecat cu mâna goală de aici, ceea ce aș fi putut cumpăra de acasă cu 7-8 euro am achiziționat de aici cu 10 euro, însă era din excursia la Barcelona). Multe dintre mărfurile ce se oferă la vânzare sunt kitsch-uri, desigur personalizate local, în marea lor majoritate (ați ghicit!) chinezisme, oferite cu multă insistență de vânzători (aici cred că n-ați mai ghicit!)... indieni. Marea majoritate a patronilor și vânzătorilor de la aceste mai mici sau mai mari buticuri sunt indieni, am văzut destul de puțini de altă naționalitate (de prin Asia de sud-est), iar chinezi, vorba lui nea Mărin, „nu prea era, înțelegi, nu prea era... ”
Pentru a ne fi mai ușor am împărțit orașul în două (nu știu dacă și localnicii ar fi zis ca noi): „orașul nou” și „orașul vechi”. „Orașul nou” o consideram acea parte a Lloret de Mar aflată în zona plajei Fenals și spre sud, cu foarte multe hoteluri și blocuri cu apartamente de închiriat sau de vânzare pentru cei ce-și doresc o locuință de vacanță în această zonă (am văzut multe apartamente cu anunțuri de vânzare in limba rusă!), iar „orașul vechi” acel teritoriu situat spre plaja Lloret (către nord).
Majoritatea plimbărilor nostre per pedes se desfășurau spre și în „orașul vechi”, în zone cu case vechi cu un etaj sau două situate pe străduțe pietonale, înguste, asemănătoare celor din epoca medievală, plimbarea pe ele dându-ți impresia că te afli într-un labirint, sau prin zonele rezidențiale liniștite cu vile frumoase, elegante, ascunse parțial ochilor indiscreți de garduri și vegetație înaltă. Însă nu am ocolit nici „orașul nou” unde am văzut o frumoasă cascadă amplasată în zona adiacentă punctului de informare turistică a orașului.
Se putea ajunge în zona plajei Lloret de Mar parcurgând o potecă pietruită, cu multe scări, situată chiar pe malul mării urmând astfel linia țărmului. De pe această cărare coboram până la golfurile, mai mici sau mai mari, ce însoțesc țărmul, unde mă uitam plin de încântare la apa cu o limpezime de cristal, de un albastru uimitor, cum numai Mediterana poate fi.
Urmând acest traseu pașii te poartă pe lângă statuia „Dona Marinera” (a sculptorului Ernest Maragall), un simbol al orașului (fotografia statuii este una dintre cele 8 amintite mai sus). Statuia, ce reprezintă o femeie privind în largul mării, așteptând soțul marinar, plecat de mult timp pe mare, să se întoarcă de la pescuit, are o semnificație deosebită pentru oraș, deoarece dezvăluie ocupația de bază pe care locuitorii din Lloret de Mar, oraș cu o puternică tradiție marinărească, o aveau cu foarte mulți ani în urmă.
Tot pe acest drumeag treci pe lângă Castelul Sant Joan sau Castelul Plaja. Fiind proprietate privată accesul prin curtea sa nu este permis, dar el se poate vedea foarte bine de pe mare, fotografia încărcată pe 12.08.2013 a fost făcută de pe puntea ambarcațiunii cu care am făcut excursia la Tossa de Mar.
Trebuie neapărat de amintit aici și de biserica Parohială Sant Romá, construită în stil gotic catalan, a cărei construcție a pornit la începutul sec. XVI, suferind mai multe modificări și adăugiri ulterioare. Biserica amplasată în zona centrală a orașului (vechi, cum îi ziceam noi), te surprinde prin frumusețea sa uluitoare, fiind unul dintre reperele distincte ale Lloret de Mar.
În parcurile și păduricile ce însoțesc malul stâncos, am văzut nenumărate pisici, umblând nestingherite, ducându-și traiul în semisălbăticie.
Cu toate că excursia noastră s-a desfășurat în extra sezon, erau destul de mulți turiști care vizitau stațiunea, deoarece Lloret de Mar, prin nenumăratele sale magazine și buticuri oferă numeroase opțiuni de shopping, sau prin activitățile de divertisment, facilitățile pentru sporturi, gama de restaurante și hoteluri, cluburi, discoteci, este privită ca una dintre cele mai bine organizate stațiuni din zonă.
Așa cum ziceam și în titlu, Lloret de Mar a fost un loc pe care ne-a făcut plăcere să-l vizităm.
Despre Barcelona și alte drumeții făcute în periplul nostru catalan, cu altă ocazie.
Trimis de Mitica49 in 30.08.14 19:20:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 Vacanță activă pe țărmuri spaniole — scris în 27.06.18 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 7 zile în Lloret de mar — scris în 06.09.16 de am2lei din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Amintiri plăcute — scris în 25.10.16 de Crys_cristina din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Ne-am întoarce oricând, chiar și pentru 2-3 zile — scris în 30.07.15 de Ramonae din FLASSANS - RECOMANDĂ
- Jun.2015 O plajă de neuitat: Santa Cristina — scris în 10.09.16 de cristina47* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Revenire dupa 8 luni — scris în 02.07.15 de achelici din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Sejur pe cont propriu... amintiri cat pentru o viata! — scris în 15.06.15 de aurelia44 din BUCURESTI - RECOMANDĂ